text Editorial

Când ţi se face după credinţă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Andrada Popa

„Apoi a zis sutaşului: „Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.” Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.” (Matei 8:13)

    Răspunsul Domnului Isus, în aproape toate situaţiile în care oamenii veneau la El cu neputinţele lor, a fost: „Facă-ţi-se după credinţa ta!”. Am meditat puţin la acest lucru şi am realizat că, într-adevăr, rugăciunile la care am primit răspuns, au fost cele făcute cu credinţă, cu încredere în El, fapt care a atras puterea lui Dumnezeu. Nu că aş fi spus eu cuvinte impresionante ci mai degrabă, rugăciunile ascultate, au fost acelea  în care cuvintele au fost simple, dar credinţa în El a fost izvorâtă din toată inima!

    „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav.” (Iacov 5:15a). Exact aşa este! Acea rugăciune în care realizezi că ceea ce tu doreşti e peste puterile tale, şi că, indiferent de cât de mic e lucrul pentru care te rogi, răspunsul final îl dă Dumnezeu. De multe ori, spunem rugăciuni, dar nu se întâmplă nimic. Există un mic secret al rugăciunii: credinţa din spatele vorbelor! Adică, tu chiar crezi că doar prin El primeşti vindecare, iar medicamentele pe care le iei nu au niciun efect, decât dacă Dumnezeu vrea să te vindece prin ele? Sau crezi că El şi numai El te călăuzeşte, iar fiecare decizie, mai bună sau mai rea, a fost ceea ce Dumnezeu a îngăduit în viaţa ta?     

    Cineva spunea odată că Dumnezeu onorează credinţa. Domnului Îi place ca noi să ne încredinţăm Lui, pentru că, în acest mod, El devine într-adevăr Rege peste viaţa noastră. Stăruinţa în rugăciunea făcută cu credinţă puternică, va aduce răspunsul lui Dumnezeu. Iar un om care primeşte răspunsuri la rugăciuni, devine un om puternic spiritual, cu experienţe incontestabile ale lucrării lui Dumnezeu în viaţa sa.

    Roagă-te perseverent şi cu credinţă totală în Domnul! Aşa cum spunea un om al lui Dumnezeu: „Roagă-te până când chiar te rogi!” Acest lucru te va întări foarte mult, iar prezenţa lui Dumnezeu în viaţa ta va fi mult mai evidentă, atât pentru tine, cât şi pentru cei din jurul tău. Cercetează-te şi pune rugăciunea pe primul loc în viaţa ta de credinţă. Caută să ai o relaţie adevărată cu Dumnezeu şi comunică cu El.  Domnul să ne ajute să fim întru totul ai Lui, iar credinţa noastră să reflecte ceea ce spunem.

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Rugăciunea în comun - inima închinării penticostale
Rugăciunea este mai mult decât o disciplină spirituală, mai mult decât un act personal de închinare. Ea este o expresie colectivă a vieții în Cristos. În adunarea credincioșilor, ea devine glasul unui... Citeste mai mult >>
Rugăciunea părinților, aripi spre veșnicie
E atât de minunat că avem harul de a ne crește copiii în înțelepciunea lui Dumnezeu, însă nu suntem tot timpul cu ei, de aceea îi încredințăm în Mâna lui Dumnezeu la plecare și la venire, și ne rugăm... Citeste mai mult >>
Putere pentru a triumfa în rugăciune
Apostolul Pavel, cel ce a scris mare parte din Noul Testament, a făcut o extraordinară mărturisire în Romani: „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne ru... Citeste mai mult >>
Strigătul inimii tale frânte
    Crezi că Dumnezeu este dornic să vină deîndată să rezolve problema ta? Mulți creștini nu reușesc în acest aspect. Ei știu că Dumnezeu are tot ce au nevoie și vor admite... Citeste mai mult >>
A fi de acord cu Dumnezeu
    În calitate de creștini, tindem să petrecem mult timp rugându-ne, „Te rog, Doamne fă asta” sau „Te rog, Doamne fă cealaltă”. Noi în mod con... Citeste mai mult >>
Când ţi se face după credinţă
„Apoi a zis sutaşului: „Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.” Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.” (Matei 8:13)    Răspunsul Domnului Isus,... Citeste mai mult >>
„Eu M-am rugat pentru tine”
    Cât de încurajator este gândul că Răscumpărătorul nostru nu încetează niciodată să mijlocească pentru noi. Când ne rugăm, El pledează pentru noi; și c&... Citeste mai mult >>
„Doamne, scapă-mă!”
            Matei 14:30: Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Do... Citeste mai mult >>
Cinci sugestii pentru rugăciunea în secret
    Rugăciunea privată este importantă, chiar esențială, lucrul acesta este clar pentru creștin. Dar felul în care privim rugăciunea este o deschidere glorioasă pentru experiențele și... Citeste mai mult >>
Puterea și privilegiul copiilor lui Dumnezeu
    Acum este timpul să ne uităm din nou în viața noastră personală de rugăciune și să ne gândim la una-două lucruri pe care le-am putea face în zilele următoare. În... Citeste mai mult >>