text Editorial

A fi de acord cu Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Carter Conlon

    În calitate de creștini, tindem să petrecem mult timp rugându-ne, „Te rog, Doamne fă asta” sau „Te rog, Doamne fă cealaltă”. Noi în mod constant cerem lui Dumnezeu să inițieze ceva. „Te rog adu-mi fiul sau fiica acasă. Te rog dă-mi o slujbă mai bună.” Fără îndoială acestea sunt rugăciuni bune și valide. Cu toate acestea, sunt momente când Dumnezeu alege să înceapă ceva din proprie inițiativă, și tot ceea ce caută El este un om care să fie de acord cu El — cineva care nu va spune, „Te rog, Doamne” ci „Da, Doamne!”

    De exemplu, prin profetul Ezechiel, Dumnezeu a zis, ”Caut printre ei un om care să înalțe un zid și să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru țară, ca să n-o nimicesc, dar nu găsesc niciunul!” (Ezechiel 22:30). Aceasta era o vreme când Dumnezeu deja demarase îndurarea, și El căuta doar ca cineva să fie de acord cu El. Din păcate, când societatea ajunge într-o stare la fel cu cea de azi, este mult mai ușor să vii cu motive pentru care judecata ar trebui să vină. Totuși, dacă Dumnezeu este binevoitor să se îndure și El pur și simplu caută oameni din poporul Lui care vor spune, „Da, Doamne”?

    Nu doresc să îmi petrec toată viața mea de rugăciune pe partea „Te rog, Doamne”. Doresc să trăiesc pe partea „Da, Doamne” și să descopăr care este aportul meu! „Da, Doamne, ce dorești ca eu să fac? Da, Doamne, cum vrei ca să o fac? Da, Doamne, ce dorești ca eu să spun? Da, Doamne, unde vrei ca eu să mă duc?” „Da, Doamne” trebuie să fie rugăciunea noastră de astăzi!

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciune

Rugăciunea în comun - inima închinării penticostale
Rugăciunea este mai mult decât o disciplină spirituală, mai mult decât un act personal de închinare. Ea este o expresie colectivă a vieții în Cristos. În adunarea credincioșilor, ea devine glasul unui... Citeste mai mult >>
Rugăciunea părinților, aripi spre veșnicie
E atât de minunat că avem harul de a ne crește copiii în înțelepciunea lui Dumnezeu, însă nu suntem tot timpul cu ei, de aceea îi încredințăm în Mâna lui Dumnezeu la plecare și la venire, și ne rugăm... Citeste mai mult >>
Putere pentru a triumfa în rugăciune
Apostolul Pavel, cel ce a scris mare parte din Noul Testament, a făcut o extraordinară mărturisire în Romani: „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne ru... Citeste mai mult >>
Strigătul inimii tale frânte
    Crezi că Dumnezeu este dornic să vină deîndată să rezolve problema ta? Mulți creștini nu reușesc în acest aspect. Ei știu că Dumnezeu are tot ce au nevoie și vor admite... Citeste mai mult >>
A fi de acord cu Dumnezeu
    În calitate de creștini, tindem să petrecem mult timp rugându-ne, „Te rog, Doamne fă asta” sau „Te rog, Doamne fă cealaltă”. Noi în mod con... Citeste mai mult >>
Când ţi se face după credinţă
„Apoi a zis sutaşului: „Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.” Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.” (Matei 8:13)    Răspunsul Domnului Isus,... Citeste mai mult >>
„Eu M-am rugat pentru tine”
    Cât de încurajator este gândul că Răscumpărătorul nostru nu încetează niciodată să mijlocească pentru noi. Când ne rugăm, El pledează pentru noi; și c&... Citeste mai mult >>
„Doamne, scapă-mă!”
            Matei 14:30: Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Do... Citeste mai mult >>
Cinci sugestii pentru rugăciunea în secret
    Rugăciunea privată este importantă, chiar esențială, lucrul acesta este clar pentru creștin. Dar felul în care privim rugăciunea este o deschidere glorioasă pentru experiențele și... Citeste mai mult >>
Puterea și privilegiul copiilor lui Dumnezeu
    Acum este timpul să ne uităm din nou în viața noastră personală de rugăciune și să ne gândim la una-două lucruri pe care le-am putea face în zilele următoare. În... Citeste mai mult >>