Stăm acasă (la noi) sau plecăm ACASĂ (la Domnul)?

În perioada restricțiilor provocate de pandemia virusului COVID-19, recomandarea generală este să „stăm acasă”. Da, unii stau în carantină sau izolare sanitară, alții stau acasă în autoizolare, pe motive de închidere a școlilor, a bisericilor, a locurilor de recreere sau a localurilor de distracție, chiar și a unor locuri de muncă și, mai nou, a unor localități carantinate. Revenirea la ceea ce până acum am numit o viață normală nu poate fi prevăzută cu exactitate de oameni când va fi posibilă.

Cum trebuie să ne raportăm noi, cei care-L cunoaștem pe Dumnezeu, în vremea aceasta? Să fim conștienți că diavolul și acoliții săi vor să folosească situația aceasta inedită în favoarea scopurilor lor meschine. De asemenea, să fim siguri că Stăpânul universului controlează totul și că în vremea aceasta se derulează o etapă a planului Său etern. Să nu ne grăbim însă să credem că putem cunoaște ușor dimensiunea completă a acestor realități spirituale, pentru că Domnul ne descoperă doar ceea ce ne este de folos. Ceea ce adesea este tainic are scop formarea și testarea noastră. În schimb, sunt lucruri care trebuie să le știm bine, pentru ca tot ceea ce se întâmplă se se petreacă în folosul nostru.

În condițiile prezente, să reevaluăm realitatea vieții de aici și perspectiva eternității. Aici, pe pământ, este acasă (la noi), unde putem să alegem cum să trăim. Astfel, avem harul să-L invităm pe Domnul în viața noastră (privată) și să trăim în prezența Lui. Domnul Isus spunea: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el. ” (Ioan 14:23); „Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine. ” (Apocalipsa 3:20) Când era pe pământ El a acceptat invitațiile celor ce L-au dorit în casa lor. De la familia iubită din Betania la fariseul Simon; nu găsim scris că Domnul a refuzat invitația cuiva de a intra în casa Lui. Chiar în absența unei invitații formulată verbal, văzând dorința lui Zacheu, Domnul a zis: „Zachee, dă-te jos de grabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. ” (Luca 19:5) Realitatea cotidiană dovedește că Domnul are tot mai puține locuri de popas, deși trăim pe pământul Lui și grație bunătăților Sale.

Oricine poate sesiza că diavolul a instaurat un sistem de gândire și de practici din ce în ce mai păcătoase, care fac viața oamenilor nefericită. Una dintre urmările prezenței diavolului și păcatului este și boala și, ceea ce este mai grav ca orice – moartea, pe care pandemia de acum o face să fie ceva mai de speriat și foarte iminentă, iar informațiile care circulă în timp real amplifică groaza. Ce atitudine vom avea atunci când boala ne trece pragul, vizându-ne pe noi sau pe cei dragi din casă? Dacă trebuie să plecăm, avem liniște sufletească? Știm unde mergem?

Ca oameni am vrea să rămânem acasă (la noi), unde avem pe cei dragi, în ordinea vârstei: bunici, părinți, soți, soții, copii, nepoți sau strănepoți. Aici avem frați și surori din adunare, prieteni, alte rudenii, colegi sau alți conaționali. Cred că este legitim, nu doar natural, și chiar plăcut Domnului să ne rugăm pentru vindecarea celor afectați de această ciumă, fie că sunt din familie, fie că sunt necunoscuți din societate. Totodată este foarte indicat să mijlocim ca, pe fond de pocăință, să cerem Domnului să oprească plaga aceasta. Dar dacă pandemia aceasta va grăbi plecarea unor credincioși, alături de alți oameni din lume, să ne gândim că avem alți dragi plecați înaintea noastră: bunici, părinți, soți, soții și chiar copii sau nepoți. Când plecăm de aici, mergem să ne odihnim împreună cu ei și scăpăm de toate relele din lumea aceasta, dar mai presus de toate, știm că plecăm, tot ACASĂ, la Domnul.

Analizând aceste opțiuni, apostolul Pavel scria: „Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; și nu știu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părți: aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuință să rămân în trup. ” (Filipeni 1:21-24) De ce apostolul considera că a pleca acasă la Domnul „ar fi cu mult mai bine”? De ce am scris ACASĂ la Domnul, cu majuscule? Pentru că aici avem un cort efemer și în jur multe nevoi și necazuri care întrerup adesea bucuriile vieții, dar acolo avem o casă din materiale ce nu se degradează și fericire de jur împrejur. Același apostol scria, ca unul care a vizitat acele locuri: „știm, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veșnică... Așadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci știm că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, pentru că umblăm prin credință, nu prin vedere. Da, suntem plini de încredere și ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul. De aceea ne și silim să-I fim plăcuți, fie că rămânem acasă fie că suntem departe de casă. ” (2 Corinteni 5:1-9) Când sfinții pleacă de pe pământ, nu sunt fugăriți de coasa morții din casa lor, ci pleacă la Domnul ACASĂ, așa cum s-a întâmplat cu cei doi martori din Apocalipsa 11, care au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiți-vă aici! ” (vers. 11)

Așadar, să postim și să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să se îndure de omenirea speriată și oprită din mers și să oprească îngerul morții care aleargă peste tot cu solia lui nedorită de pământeni. Domnul să aibă milă în mod deosebit de acele situații familiale unde rămânerea în viață este o mare necesitate pentru cei apropiați. Însă importanța cea mai mare, pentru rămânerea încă în viață, este cu scopul ca cei ce mai vor să intre în familia Tatălui ceresc să apuce să-și facă dosarul pentru adopție și să fie înfiați, pentru ca atunci când le va veni rândul să plece, să poată și ei liniștiți să meargă ACASĂ, la Tatăl, la Fratele nostru „Cel întâi născut dintre cei morți” (Coloseni 1:18) Acolo toți sfinții se odihnesc în pace și așteaptă învierea, reuniunea Familiei eterne, când vor primi un trup ce niciodată nu va mai fi supus degradării, unde niciun pericol și nicio problemă ce le-a umbrit viața de aici nu va mai fi. Atunci, vedenia din Apocalipsa 21:2-4 va deveni o fericită realitate, la Domnul ACASĂ: „și eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. și am auzit un glas tare, care ieșea din scaunul de domnie și zicea: «Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor. și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut. »”