text Editorial

Ce vom alege?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Măguran

  "Rugaţi-vă Domnului pentru ţară, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!" Ieremia 29:7

 Ultimele două săptămâni au fost pentru ţara noastră foarte controversate, oamenii au devenit confuzi, s-au organizat proteste şi fiecare dintre noi am purtat probabil o mulţime de discuţii contradictorii pe tema viitorului preşedinte.

 Într-un astfel de context, nu se poate ca noi, creştini fiind, să nu ne întrebăm dacă nu trebuie să avem o opinie visavi de ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi care, indirect, vrem, nu vrem, ne afectează pe noi şi afectează viitorul copiilor noştri. Ce trebuie să facem, noi creştinii, în astfel de momente? În primul rând, trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să se îndure de România, să ducă ţara noastră pe direcţia cea bună şi să dea lumină oamenilor ca să ştie ce să aleagă.

 Aşa cum bine ştim, stăm în fața turului decisiv al alegerilor prezidențiale din 2014. În ceea ce priveşte votul, probabil că unii deja știu cu cine vor vota, alții încă se mai hotărăsc. Alţii însă, nu sunt interesați să voteze, ceea ce nu este un lucru bun şi nici corect, deoarece nu ne putem permite să stăm deoparte când alţii fac mari sacrificii pentru a vota un viitor mai bun, inclusiv pentru noi.

 Dacă până acum am postit, ne-am rugat și am cerut înțelepciune și discernământ, acum este momentul să acționăm. Însă, înainte de a face acest pas deosebit de important, să ne punem nişte întrebări: cum știm dacă alegerea noastră este cea corectă? Care sunt principiile după care alegem?

 Pentru a putea da răspunsul corect la aceste întrebări, avem câteva principii după care să ne verificăm

Alege gândindu-te la voia lui Dumnezeu.

 Biblia spune că stăpânirile sunt rânduite de Dumnezeu, de aceea trebuie să ne întrebăm dacă noi alegem, gândindu-ne la voia Lui sau la planurile noastre? Oare Dumnezeu îşi doreşte să alegem cu bună ştiinţă un om dovedit nedemn, a cărui mod de a acţiona este dovedit clar ca fiind dăunător ţării? Dacă, în ciuda acestor lucruri dovedite, îl vom alege doar pentru că promite multe lucruri materiale (bani, bunuri, etc.) despre care cei mai mulţi ştiu că nu se vor realiza, mai este bună alegerea noastră?

Alege un om de cuvânt.

 Uită-te la trecutul celui căruia vrei să-i dai votul și vezi dacă s-a ținut de cuvânt. Nu te uita doar la niște promisiuni de campanie; vezi dacă are acoperire la lucrurile pe care le promite. Dacă în trecut a mințit, fără remușcări, doar ca să își atingă scopurile nu ai nicio garanție că nu o va mai face şi în viitor.

Alege un om de caracter.

 Cum se raportează cel pe care-l votez la oameni, la familie? Prețuiește onoarea, familia, căsnicia? Care sunt valorile după care își conduce viața? Este adevărat că nu putem cunoaște viața privată a candidaților în detaliu, însă cred că fiecare ne putem face o imagine din ceea ce se cunoaşte.

Alege un om capabil.

 Uită-te la realizările candidatului tău, la etapele vieții lui, la pregătirea lui. Și-a îndeplinit bine sarcinile care i s-au încredințat? A fost credincios în lucrurile mici?

Alege un om gata să apere valorile creștine.

 Care este atitudinea față de Dumnezeu? Respectă instituţia Bisericii sau doar o foloseşte pentru a-şi atinge scopurile? Crezi că va fi un om care va garanta libertatea religioasă în egală măsură pentru toţi?

 Bineînţeles că ar mai fi și alte criterii pentru a ne ghida, însă cred că acestea sunt suficiente pentru a avea discernământ spiritual. Nu uita, Roagă-te Domnului să-ți descopere acum voia Lui, pentru că fericirea ta atârnă de fericirea țării în care te-a așezat.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova... Citeste mai mult >>
Adevărata Lumină!
"La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Să fie... Citeste mai mult >>
Stăm acasă (la noi) sau plecăm ACASĂ (la Domnul)?
În perioada restricțiilor provocate de pandemia virusului COVID-19, recomandarea generală este să „stăm acasă”. Da, unii stau în carantină sau izolare sanitară, alții stau acasă în autoizolare, pe mo... Citeste mai mult >>
Îți dorești să fii pozitiv?
Trăim vremuri pe care nu le-am mai trăit până acum. Tot ce știam despre așa ceva e ceea ce am mai citit prin manualele de istorie sau ce ne-au povestit bunicii noștri, care la rândul lor le-au auzit... Citeste mai mult >>
În școala lui Dumnezeu
Zilele de vară au zburat... Totul a trecut așa de repede, iar vacanța, concediile și zilele calde au rămas acum doar o amintire plăcută. În septembrie, toată lumea are senzația unui nou început. Când... Citeste mai mult >>
Harul Său plin de dragoste
    Există o umbrelă de har răspândită peste toată creaţia, care ne arată că Dumnezeu este întotdeauna la lucru. Cu permisiunea noastră, orice situaţie dificilă în care ne... Citeste mai mult >>
Mai mult decât biruitori
Acesta este adevărul pentru toţi cei ce suntem în Hristos: suntem mai mult decât biruitori! Nu ştiu prin ce situaţie treci, ce te frământă. Poate ai probleme în familie, te sim... Citeste mai mult >>
Ce-i greșit cu hotărârile de început de an?
   Au trecut mai bine de 50 de zile din anul 2015. Ce hotărâri am luat la început de an?...   La început de an, lumea bună este înnebunită după ideea creări... Citeste mai mult >>
Ce vom alege?
  "Rugaţi-vă Domnului pentru ţară, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!" Ieremia 29:7 Ultimele două săptămâni au fost pentru ţara noastră foarte controve... Citeste mai mult >>
Rugăciunea sau arta de a ne schimba pe noi înșine
Interesantă făptură e omul! Ar vrea să se schimbe totul în jurul său, după buna sa plăcere, dar sa nu se schimbe el cu nici un chip. Rezistenţa la schimbare este apanajul omului cu personalitate... Citeste mai mult >>