text Editorial

Adevărata Lumină!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Surugiu Madalin

"La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.
Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină." (Geneza 1,1:3)
Cât de clar îl vedem aici pe Marele Arhitect, așezându-se în fața planșetei, pe care trasează cerurile și pământul!
Aș vrea să fim atenți și să prindem esența din chiar primul verset al cărții tehnice sau manualul de instrucțiuni al locului în care trăim, Biblia, primit de om de la Cel ce l-a creat!
După ce toate au fost gata, Dumnezeu a acționat butonul de pornire, a legat creația la sursa de energie care s-o pornească, s-o pună în mișcare și s-o întrețină. Asta a făcut lumina!
Așa a pornit primul și singurul perpetuum mobile!
Cel autentic, capabil să producă minunea după care tânjesc mulțime de oameni învățați: să se întrețină pe sine, capabil să producă energia de care are nevoie pentru a funcționa de unul singur!
Așadar, lumina întreține viața!
Legile după care funcționează lumea noastră urmează o ciclicitate pe care, observând-o în oricare moment, e o celebrare continuă a creației.
Funcționăm sau ființăm între întuneric și lumină.
Întuneric - materie înghețată ori repaos, apoi lumina - viața și mișcare.
Adusă din nimic la existență, lumea are ca lege universală mișcarea, fără schimbare fiind numai Dumnezeu, zicea Grigore de Nyssa, în “Marele cuvânt catehetic”.
Dumnezeu a creat pe om ca ființă diurnă, pe care l-a așezat să stea în lumină. Dar sub influiența celui rău, omul, după cădere, caută să se ascundă și se amagește că întunericul e un loc sigur.
Încet-încet, realizând greșeala, omul tinde să se reapropie de Dumnezeu și încearcă să se ferească de întuneric.
Ce face acum diavolul? Se reinventează! Crează o falsă lumină, cu care maschează de fapt întunericul. Totul este o mare iluzie, o mare inșelatorie, o încercare de schimbare a percepției, de prezentare a realității într-un mod denaturat, deformat. Nu încercați vreo scuză de genul “nu am știut că ar putea fi capabil de așa ceva!” Uite ce le scria odinioară Pavel celor din Corint - "Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină." (2 Corinteni 11:14)
Cel rău vine cu un înlocuitor, cu un surogat, o alternativă la lumina cea adevărată izvorată din Dumnezeu, oferindu-ne lumina artificială.
Iar omul îndepartat de Creatorul său este incapabil să le deosebească, picând cu ușurință în capcană, convins că e pe direcția bună.
Și tactica asta e prezentă în viețile noastre mai mult decât ne-am putea închipui. Îmi vine în minte acum cel mai la îndemână exemplu. V-ați imaginat că într-un mod cu totul întâmplător, mall-urile nu au ferestre? Nu e deloc așa. E doar încercarea comercianților de a aduce clienții într-o altă realitate, în care foarte ușor sunt stimulați să cheltuie cât mai mult, fără nicio reținere, stare care-i face chiar să se simtă importanți și satisfăcuți.
Omul ajunge astfel la un paradox: să fie orbit de lumină!
Deși orbirea este definită ca fiind incapacitatea de a percepe lumina!
Ceea ce se întâmplă de fapt este sa nu vedem întunericul, camuflat de o altfel de lumină, cât mai intensă.
Mai există o situație când omul, conștient de starea sa, apelează la excesul de lumini exterioare, ca o compensare pentru întunericul interior sau pentru a-și îmbunătăți imaginea, în incercarea de a nu lăsa să se vadă adevărata față, a omului decăzut. Să avem în vedere că nu toată lumea care vorbește despre rai este destinată să ajungă acolo, după cum bine avertiza cineva.
Ceea ce ne ajută să discernem lucrurile este Scriptura. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de ceea ce izbește ochiul, de superficial, de ambalaj. Trebuie să trecem totul prin filtrul Scripturii.
Dovada, indiciul sau mărturia că suntem trecători este umbra. De nenumarate ori găsim în Scriptură asocierea dintre moarte și umbră.
Umbra ne poate doar sugera sau contura ceva. Lumina pune în valoare orice lucru sau ființă. Umbra ascunde, lumina arată.
Umbra nu este permanentă, umbra trece.
Umbra este cea care ar trebui să ne aducă aminte de fiecare dată că suntem doar în trecere pe acest pământ. Pământul este într-o oarecare măsură o prefigurare a Cerului. Dumnezeu a creat soarele ca o sursă trecatoare de caldură și lumină, pentru a întreține lumea aceasta. Umbra demonstrează limitarea sursei, ce nu poate cuprinde totul. În Cer vom fi inconjurați din toate părțile de Lumina ce iese din Dumnezeu, astfel că totul va fi luminat iar acolo nu va mai exista noapte. Pentru că ce este noaptea, dacă nu umbră?
"Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor." – Apocalipsa 22:5
Tot în Apocalipsa ne mai descoperă Dumnezeu următorul lucru cu privire la locul în care putem să ne petrecem veșnicia alături de El: "Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul." – Apocalipsa 21:23
La făclia aceasta a Mielului ar trebui să privim, nu la alte surse de lumină!
Mai ales acum în prag de lună decembrie, în care vom fi asaltați din toate părțile de lumini de tot felul.
Să rămânem cu ochii la Sursa autentică și să veghem să nu fim înșelați de falsele lumini!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova... Citeste mai mult >>
Adevărata Lumină!
"La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Să fie... Citeste mai mult >>
Stăm acasă (la noi) sau plecăm ACASĂ (la Domnul)?
În perioada restricțiilor provocate de pandemia virusului COVID-19, recomandarea generală este să „stăm acasă”. Da, unii stau în carantină sau izolare sanitară, alții stau acasă în autoizolare, pe mo... Citeste mai mult >>
Îți dorești să fii pozitiv?
Trăim vremuri pe care nu le-am mai trăit până acum. Tot ce știam despre așa ceva e ceea ce am mai citit prin manualele de istorie sau ce ne-au povestit bunicii noștri, care la rândul lor le-au auzit... Citeste mai mult >>
În școala lui Dumnezeu
Zilele de vară au zburat... Totul a trecut așa de repede, iar vacanța, concediile și zilele calde au rămas acum doar o amintire plăcută. În septembrie, toată lumea are senzația unui nou început. Când... Citeste mai mult >>
Harul Său plin de dragoste
    Există o umbrelă de har răspândită peste toată creaţia, care ne arată că Dumnezeu este întotdeauna la lucru. Cu permisiunea noastră, orice situaţie dificilă în care ne... Citeste mai mult >>
Mai mult decât biruitori
Acesta este adevărul pentru toţi cei ce suntem în Hristos: suntem mai mult decât biruitori! Nu ştiu prin ce situaţie treci, ce te frământă. Poate ai probleme în familie, te sim... Citeste mai mult >>
Ce-i greșit cu hotărârile de început de an?
   Au trecut mai bine de 50 de zile din anul 2015. Ce hotărâri am luat la început de an?...   La început de an, lumea bună este înnebunită după ideea creări... Citeste mai mult >>
Ce vom alege?
  "Rugaţi-vă Domnului pentru ţară, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!" Ieremia 29:7 Ultimele două săptămâni au fost pentru ţara noastră foarte controve... Citeste mai mult >>
Rugăciunea sau arta de a ne schimba pe noi înșine
Interesantă făptură e omul! Ar vrea să se schimbe totul în jurul său, după buna sa plăcere, dar sa nu se schimbe el cu nici un chip. Rezistenţa la schimbare este apanajul omului cu personalitate... Citeste mai mult >>