Rugăciunea și trezirea spirituală

     De obicei, când Dumnezeu intenţionează să binecuvinteze într-un mod deosebit o biserică, va începe astfel:două sau trei persoane vor fi profund îngrijorate din cauza stării spirituale a bisericii şi vor fi atât de tulburate, încât se vor chinui sufleteşte.
    
     Poate că aceste persoane n-au cunoştinţă despre durerea lor comună, dar încep să se roage cu o dorinţă înflăcărată şi cu o stăruinţă neobosită. O dorinţă fierbinte de a vedea biserica înviorată pune stăpânire pe inima lor. Se gândesc la aceasta mergând la culcare. Devine visul lor.Visează cu ochii deschişi pe stradă. Problema aceasta îi macină tot timpul. Devine pentru ei o grea povară şi simt o durere continuă în inimă pentru păcătoşii care pier în păcatele lor. Ei suferă durerile naşterii pentru sufletele oamenilor…

     Doamne, dă-mi o duzină de oameni ai rugăciunii stăruitoare şi iubitori de suflete şi, prin harul Tău, voi zgudui Londra de la un capăt la altul…
   
     Lucrarea lui Dumnezeu ar continua şi fără marea ceată de creştini pe care o constituiţi voi. Mulţi dintre voi nu fac altceva decât să împiedice marşul oştirii lui Dumnezeu. Daţi-mi o duzină de oameni ca leii şi ca mieii, oameni care să ardă de o dragoste intensă pentru Cristos şi pentru sufletele oamenilor şi nimic nu va fi imposibil pentru credinţa lor…

     Cine sunt cei care împiedică lucrarea? Vă spun eu. Orice creştin lumesc împiedică înaintarea Evangheliei. Orice membru al bisericii care trăieşte în păcate ascunse, care tolerează în inima sa orice lucru despre care ştie că este rău, care nu urmăreşte cu toată inima sfinţirea personală, orice asemenea om este- atâta timp cât face aceste lucruri-o piedică pentru lucrarea Duhului Sfânt.
    
     Fiţi curaţi, voi toţi care purtaţi vasele Domnului,căci atâta timp cât păstrăm în inimă o întinăciune cunoscută, stingem Duhul Domnului. El nu poate lucra printre noi atâta timp cât tolerăm în mod conştient vreun păcat în viaţa noastră.

     Nu mă refer acum la încălcarea flagrantă a Celor Zece Porunci, însă includ aici şi spiritul lumesc-grija pentru lucrurile firii pământeşti, lipsa de interes pentru cele spirituale:având suficient har să ne faci să credem că eşti creştin, dar insuficient să ne-o dovedeşti;având ici şi colo câte un măr zbârcit pe vârfurile crengilor, dar nu prea multă roadă; la aceasta mă refer, la această sterilitate parţială, insuficientă pentru a o condamna, dar suficientă pentru a opri binecuvântarea-iată ce împiedică trezirea şi dezvoltarea bisericii.

     Unii dintre voi, care vă numiţi creştini, nu puneţi umărul la jug. Şi astfel, noi ceilalţi trebuie să muncim mai din greu, iar lucrul cel mai rău dintre toate este că trebuie să vă tragem şi pe voi. Pe lângă faptul că nu sporiţi puterile celor ce vă trag, voi creşteţi greutatea care trebuie trasă.

     Oh, vă implor în numele sudorii de sânge şi al rănilor Mântuitorului, pe voi, ucenici ai lui Cristos, fiţi în clocot, pentru ca Numele Domnului să fie cunoscut şi iubit printre oameni prin viaţa voastră, prin mărturia voastră înflăcărată şi prin eforturile agonizante ale bisericii creştine.”

     Simt din ce în ce mai mult, de fiecare dată când vorbesc la diverse întruniri, că poţi avea un creştin foarte serios, un bărbat evlavios sau o femeie cucernică, însă viaţa lor ar fi cu mult sub nivelul la care ar putea s-o ducă Dumnezeu, dacă ei n-ar aştepta ca Duhul Sfânt să le ia fiinţa lor în stăpânire. Fraţi creştini, vă invit să deveniţi nişte mijlocitori înfocaţi! Vreau să vă implor, pentru nevoile Londrei cu milioanele ei de oameni şi pentru nevoile bisericii lui Cristos, vai, vai, cu mulţimile ei de credincioşi cu numele, creştini cu jumătate de inimă-nu vreţi să mijlociţi în rugăciune? Nu vreţi să vă lepădati de voi înşivă ca să călcaţi pe urmele lui Cristos şi să deveniţi izvoare de binecuvântare pentru această lume isotvită?

     O, veniţi şi lăsaţi ca Duhul Sfânt să vă posede în întregime astăzi, şi apoi El vă va învăţa cum să vă rugaţi.”