Nefericit cel manios....

Trăim într-o lume în care mânia este la ea acasă.Oamenii sunt ocupați, grăbiți, agitați, trudiți, împovărați.

Când lucrurile nu merg cum doresc, așteaptă sau planifică, oamenii devin irascibili, furioși, mânioși.
Unii își manifestă mânia sub formă explozivă, împroșcând în jurul lor cu schije verbale, arsuri emoționale, fracturifinanciare și amputări relaționale. Ei se descarcă pe alții; deobicei pe cei apropiați, pe cei mai mici, pe cei subordonați, pe cei care nu pot da sau răspunde înapoi. Aceștia sunt în vizorul Domnului Isus în predica de pe munte atunci când El atacă problema numărul 1 a omenirii, problema mâniei. Surpriza cea mare este că mânia este încadrată de Domnul Isus în categoria uciderilor, crimelor.

Matei 5:21-22a  ”Aţi auzit că s’a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea supt pedeapsa judecăţii.” Dar Eu vă spun că ori şi cine se mînie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii;”

 Cu alte cuvinte, cine zice că n-a omorât pe nimeni, n-a furat pe nimeni și deci nu este un păcătos care are nevoie de pocăință, este un …. ucigaș  pentru că tot s-a mâniat pe cineva, măcar o dată în viață. Această asociere mânie – crimă din perspectiva împărăției ne arată cu câtă superficialitate tratăm noi, creștinii, problema mâniei, fiind indulgenți și nepăsători față de obiceiuri distructive, păcătoase care netratate și netransformate, împart moartea împrejur. Și mai interesant este faptul că cei care se mânie în mod exploziv cred că lor li s-a făcut o nedreptate și că este legitim să-și apere nedreptatea cu expresii ale mâniei aducătoare de moarte.

Alții, își manifestă mânia în mod coroziv; ei sunt recipienții mâniei altora. Ei tac și înghit; unii își descarcă mânia ( și apoi se simt mai bine!) iar alții se încarcă cu mânia ( și apoi se simt mai rău). Cei care sunt mai mici, sub autoritate, care trebuie să tacă, să rabde și să sufere, se încarcă cu mânia, aceasta având un efect distructiv, coroziv asupra sufletului. Cu toate că par a fi victimele nevinovate ale descărcării mâniei altora, răspunsul lor la descărcările altora depinde de voința lor! Ei pot face ceva astfel încât mânia lor reprimată să nu le corodeze sufletul, inima, lumea lor interioară.

Revenind la cei mânioși să remarcăm faptul că mânia are un procent mare de autoînșelare, în sensul că pare a fi singura și cea mai rapidă cale de atingere a scopului, rezultatelor.
Tata zice: Până nu m-am enervat și țipat la copii nu s-au apucat să facă treabă în casă!
Șeful zice: Când am ridicat tonul și am dat cu pumnul în masă toți s-au apucat de lucru!
Pastorul zice: Trebuie să țip și să zbier ca membrii să mă bage în seamă!
Poate că și tu îți autojustifici accesele de mânie prin rezultatele imediate obținute dar nu vezi consecințele emoționale, spirituale și relaționale pe termen mediu și lung.

“Ferice de cei blânzi căci ei vor moșteni pământul” spune Domnul mai înainte în predica de pe munte.
S-ar putea să ai de câștigat ceva cu mânia, pe termen scurt dar, cu blândețea ai de câștigat pe termen lung și foarte lung, termen care se prelungește în eternitate. S-ar putea să nu vrei să fii identificat cu cel blând pentru că el pare a fi prea pasiv, prea bleg, prea moale, prea indolent.

Blândețea nu este neputință ci, putință controlată și direcționată spre scopuri nobile.

Mânia este putință necontrolată și chiar dacă are, inițial, scopuri bune este posibil a fi deturnată de câtre cel rău spre scopurile lui.

Domnul Isus fericește pe cel blând, cât despre cel mânios, lui nu-i mai rămâne decât … nefericirea!

Preluat de la adresa: http://pomulvietii.abcr.ro/