text Editorial

Mulţumim, Isuse, pentru România!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nicolae Geanta

Mulţumim, Doamne, pentru România! Pentru că ne-ai aşezat aici între hotarele ei, acum în 2011, ca noi să fim sarea şi lumina Ta, iar ea să fie casa noastră. Construieşte-o Tu, cât mai bine.


Mulţumim Doamne pentru că în România sunt biserici. Cu uşile deschise Tată, pentru cei ce te caută. Pentru că există ţări, unde uşile au fost sudate de mult, iar lacătele au ruginit de aşteptare. Acolo fraţii stau ascunşi sub pământ sau prin păduri, ca să te laude.


Mulţumim Doamne că avem păstori buni. Şi preoţi, destui de mulţi Tată. Unge-i cu harul Tău divin, şi ţine-i aproape de Tine. Altminteri, nu vom prinde cerul. Şi nici ei...

 
Mulţumim Doamne pentru că-n ţara asta dintre Carpaţi şi Dunăre, e libertate. Ştim ce rău e să stai cu perna în geam la rugăcine. Şi cu Securitatea la uşă. Mulţumim că ne-ai scăpat de ei în '89.

 
Mulţumim Doamne că în ţara asta creştinii nu merg pe stradă ameninţaţi cu mitralierele la tâmplă, femeile noastre nu sunt cârpe de şters pe jos, copiii nu muncesc de la 5 ani, iar străzile nu sunt inundate de sânge nevinovat. În alte ţări Doamne, se-ntâmlă prea ades aşa.

 
Mulţumim Doamne că în România, noaptea, sunt becuri aprinse pe stradă. Nu suntem ca în alte ţări unde ne-ar sări jivinele în spate. Pentru că-n ţara asta Tată, nu-i junglă, chiar dacă mulţi se comportă ca acolo.


Mulţumim Doamne pentru străzile de aici. Aşa ciuruite cum sunt, e bine că le avem şi nu înotăm în noroaie până la genunchi, ca să ajungem la biserică, să ne-ntâlnim cu fraţii şi cu Tine.

 
Mulţumim Doamne că-n ţara asta avem spitale, unde se tratează bătrânii, unde ni se nasc copiii sau unde ni se vindecă bolnavii. Şi-Ţi mulţumim că rănile lor le legi Tu. Căci noi, n-am fi niciodată în stare.

 
Mulţumim că avem câmpuri şi holde, iar apa Doamne din fântâni, e rece, e proaspătă, e îndeajuns.

 
Mulţumim că avem magazine pline cu mâncare, că nu mai stăm la cozi bătându-ne cu plasele în cap pentru o bucată de pâine. O ducem bine Doamne, căci Tu ne vezi şi când gâfâim, la pas, pe străzi.

 
Mulţumim Tată că în România sunt şcoli gratuite. Şcoli cu acoperişuri, cu sobe şi cu table întregi, nu cu cioburi legate cu sârmă de ziduri, şi fără scaune, cum au alţii. Aici copii noştri învată să scrie. Şi să citească Doamne, din Cuvântul Tău. Binecuvântează-i pe cei ce se ostenesc cu ei!


Îţi mulţumim Doamne pentru cei ce ne conduc. Chiar dacă uneori greşesc, chiar dacă nu ne plac, noi ştim că sunt acolo pentru că Tu i-ai hotărât. O vreme. Ai milă de ei Doamne, căci nu privesc în sus, ci ne privesc de sus. Îndură-te şi iartă-i, căci altfel sunt pierduţi.

 
Iartă Isuse parlamanetarii care fac legile strâmbe, iartă Guvernul care greşeşte făcând ordonanţe după interesele lui, iartă primarii care nu au ochi pentru turmele lor, iartă medicii care nu-ţi vindecă poporul fără şpăgi, iartă-i pe cei ce fac dreptate cu compromisuri, iartă preoţii şi pastorii corupţi.

 
Iartă-ne pe noi românii Doamne, căci n-am stat în pridvorul priveghetorului, iartă bisericile unde fitilele fumegă spre stins, iartă oile tale depărtate de turmă, iartă programele stereotipe şi sincretismul religios. Ştim că poţi, căci ai mai făcut-o. Şi încă, de căte ori...

 
Mulţumim Doamne, că ai în faţa Ta, necurmat, România. Ştim că nu ţi-ai întors privirile de la noi, aşa cum ades se vehiculează prin colţul bârfitorilor nemulţumiţi. Ştim că ai ochii plini de lacrimi pentru mioritici Dumnezeule, pentru că vedem asta în bisericile ţării. Vedem cum ne vorbeşti la rugăciuni, cum vindeci bolnavii, cum sprijineşti săracii şi pe cei în faliment. Vedem cum dai ploaie peste ţara asta Doamne, şi-aduci belşug de binecuvântări. Vedem cum ridici pe cei căzuţi şi ierţi vinovaţii. Vedem atâtea, câte faci Tu...

 
Noi îi urăm: "La mulţi ani!" România. Iar Tu Doamne, fă-o să trăiască veşnic!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova... Citeste mai mult >>
Adevărata Lumină!
"La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Să fie... Citeste mai mult >>
Stăm acasă (la noi) sau plecăm ACASĂ (la Domnul)?
În perioada restricțiilor provocate de pandemia virusului COVID-19, recomandarea generală este să „stăm acasă”. Da, unii stau în carantină sau izolare sanitară, alții stau acasă în autoizolare, pe mo... Citeste mai mult >>
Îți dorești să fii pozitiv?
Trăim vremuri pe care nu le-am mai trăit până acum. Tot ce știam despre așa ceva e ceea ce am mai citit prin manualele de istorie sau ce ne-au povestit bunicii noștri, care la rândul lor le-au auzit... Citeste mai mult >>
În școala lui Dumnezeu
Zilele de vară au zburat... Totul a trecut așa de repede, iar vacanța, concediile și zilele calde au rămas acum doar o amintire plăcută. În septembrie, toată lumea are senzația unui nou început. Când... Citeste mai mult >>
Harul Său plin de dragoste
    Există o umbrelă de har răspândită peste toată creaţia, care ne arată că Dumnezeu este întotdeauna la lucru. Cu permisiunea noastră, orice situaţie dificilă în care ne... Citeste mai mult >>
Mai mult decât biruitori
Acesta este adevărul pentru toţi cei ce suntem în Hristos: suntem mai mult decât biruitori! Nu ştiu prin ce situaţie treci, ce te frământă. Poate ai probleme în familie, te sim... Citeste mai mult >>
Ce-i greșit cu hotărârile de început de an?
   Au trecut mai bine de 50 de zile din anul 2015. Ce hotărâri am luat la început de an?...   La început de an, lumea bună este înnebunită după ideea creări... Citeste mai mult >>
Ce vom alege?
  "Rugaţi-vă Domnului pentru ţară, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!" Ieremia 29:7 Ultimele două săptămâni au fost pentru ţara noastră foarte controve... Citeste mai mult >>
Rugăciunea sau arta de a ne schimba pe noi înșine
Interesantă făptură e omul! Ar vrea să se schimbe totul în jurul său, după buna sa plăcere, dar sa nu se schimbe el cu nici un chip. Rezistenţa la schimbare este apanajul omului cu personalitate... Citeste mai mult >>