Mie nu mi se intampla niciodata nimic

Doar altora li se poate intampla ceva, NU mie.
Indiferent daca este ceva bun sau rau. Multi dintre noi avem aceasta senzatie, nu?

Daca aflu despre cineva ca are cancer sau ca a avut un accident sau ca i-a murit cineva drag, imi zic "Saracul de el", dar sunt convins ca mie nu mi s-ar putea intampla asa ceva niciodata.
Daca aflu despre altcineva ca a mostenit o casa de 30.000 $ sau ca a primit cadou o masina de la "unchiul Sam", ma gandesc "hhmmm...", si din nou sunt convins ca mie nu mi s-ar putea intampla asa ceva niciodata.

Avem cumva un destin prestabilit? Sunt unii dintre noi destinati spre un permanent "bine" iar altii spre un etern, fatalist si implacabil "rau"? Este "imaginea de sine" un aliat sau un dusman pentru om?

Este foarte adevarat ca un copil caruia i se spune mereu "Prostule! Nu esti in stare de nimic" are sanse mari sa devina o..."leguma" in viata si intr-adevar sa nu fie in stare de nimic.
Stie Biblia de ce oamenii care rostesc astfel de invective sunt considerati ucigasi. Ei ucid destine.
Dar, aici este vorba despre o conditionare a mediului, a factorilor externi asupra devenirii unui om.

In ceea ce priveste destinul vesnic, cred ca acesta depinde doar de alegerile si deciziile individuale ale fiecaruia, raportate la jertfa Domnului Isus Cristos pe cruce.
Omul nu este in matricea "Procesului" lui Kafka, chiar daca Pavel spune ca "pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau."
Dar in Ezechiel 18, Dumnezeu Insusi spune: "Doresc Eu moartea pacatosului? zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degraba ca el sa se intoarca de pe caile lui si sa traiasca?" Exact pentru aceasta a venit Cristos - sa caute si sa mantuiasca pe cei pierduti.

Printul Miskin, "idiotul" lui Dostoievski, este cumva unul care se lupta cu niste arme ciudate sa-si invinga destinul implacabil? Am avut un coleg care parea "idiot" conform standardelor lumii, cu toate ca era cel mai bun la analiza matematica. Dar el nu era "idiot", ci L-A INTALNIT IN MOD PERSONAL PE CRISTOS. De ce parea "idiot" pentru cei "trecuti de dragostea dintai"? Deoarece el le spunea tuturor despre dragostea lui Cristos, de la profesorii de facultate, pana la tiganii din tramvaiul 2. Era "nebun" pentru Cristos.

De cand eram mic, textul din Ezechiel 33 mi-a ramas ca un lait-motiv in urechi:
Daca strajerul "va vedea venind sabia asupra tarii, va suna din trambita si va da de stire poporului, si daca cel ce va auzi sunetul trambitei nu se va feri, si va veni sabia si-l va prinde...
...daca insa strajerul NU va suna din trambita..."
Atunci mi-am dorit sa ajung "strajer".
Se vede clar - alegerea strajerului este sa anunte pericolul sau sa taca, DAR a celui care aude trambita strajerului este alegerea finala. Cel care aude trambita decide singur daca ia atitudine, lupta sau continua... sa doarma.

Folosind un exemplu profan, as spune ca este ca atunci cand vezi o piesa de teatru de 2 sau mai multe ori. STII EXACT ce urmeaza, dar nu intervii. Scenaristul are libertatea sa aleaga pasul urmator pentru actorii lui.
Fiecare dintre noi suntem un actor in fata ingerilor, iar scenaristul, cel care dicteaza pasul urmator, este vointa noastra libera. Libera de pe la Eden incoace.
Eu cred ca Dumnezeu STIE EXACT ce urmeaza, dar ne da voie sa alegem singuri. Ne respecta personalitatea. El intervine doar atunci cand Il rugam !!

Nu cred in predestinare. Nici in zodiace, horoscoape sau minciuni de umplut pagina de ziar sau timpul de emisie la radio si TV. Dar CRED in planul lui Dumnezeu pentru fiecare om. Si mai cred in libertatea pe care Dumnezeu ne-a oferit-o de a decide singuri sa ramanem in planul Lui, sa implinim planul Lui pentru viata noastra, sau sa iesim "in decor", sa implinim planul "celuilalt".
Atunci ne "auto-predestinam" singuri (daca exista un asemenea termen). La iad de cele mai multe ori.

Daca totusi alegi sa implinesti planul lui Dumnezeu pentru viata ta, si mergi misionar la tribul Auca, fiind ucis apoi de sulitele lor, (cum s-a intamplat cu Jim Elliot si prietenii lui misionari) ce explicatie ar mai putea fi?

O posibila concluzie ar putea fi ca de multe ori aducerea altor oameni la viata, cere moarte.
Chiar si noi am fost adusi la "Viata" prin moartea LUI. Poate ca se face lumina in dilema destinului si a fatalitatii cand redefinesc moartea. Fie o boala, fie un accident, fie pierderea cuiva iubit.
"Decorul" se lumineaza dintr-o data, ca in "Nabucco", atunci cand aplic cuvintele lui Pavel, ROB al lui Cristos: "Caci pentru mine a trai este Cristos si a muri este un CASTIG."
Acum sunt LIBER pentru ca nu ma mai tem de moarte.
Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei - Timisoara