Intre frati

Ultima luna a fost ca un vis frumos dupa o zi urata.

Pe 15 Mai 2010 am fost invitat sa particip la o inmormantare din biserica romana adventista din Loma Linda. Prietenul meu Nicu Butoi, unul din cei mai calzi evanghelisti din cati am auzit vreodata, a facut totul ca sa ma simt bine in adunarea lor. M-am simtit ca “intre frati”.

La despartire, Nicu m-a intrebat daca poate conta pe rugaciunile mele. Pleca a doua zi dimineata la Oxford ca sa-si ia o diploma si era programat sa predice o jumatate de ora in cadrul solemnitatii de graduare. “Vreau sa-ti spun titlul si introducerea predicii, mi-a spus el. Titlul este: “Opriti trenul!” Introducerea va fi despre o intamplare din Roman, Romania. Eram in gara si inghetam de frig. M-am dus sa ma plimb putin ca sa nu inghet si am vazut statuia unui femei, ridicata chiar in fata garii. M-a facut curios si am facut mai tarziu cateva cercetari. Era statuia unei femei ortodoxe, Viorica Agarici,  care s-a asezat pe sinele de cale ferate si n-a dat voie unui tren plin cu evrei sa plece din statie spre locul in care trebuiau executati. Era una din doamnele proeminente din oras, asa ca n-au dat-o la o parte cu forta. Eu cred ca au fost si multi ingeri acolo care i-au paralizat pe ceilalti. S-a vorbit cu regina, care, providential, era tocmai spre Roman,  si prima doamna a tarii a intrebat-o ce vrea sa faca. Femeia i-a cerut apa, bandaje, mancare si tot ce trebuie ca sa mai poata salva pe cei ce ramasesera din cei opt mii de evrei dusi la exterminare. Regina a dat ordina ca tot orasul sa-i stea la dispozitie si gara s-a transformat intr-un spital urias. O femeie slaba a oprit un tren al groazei. Slabiciunea ei n-a contat pentru ca si-a pus nadejdea in  puterea Dumnezeului evreilor.” (puteti citi amanunte aici)

“Asta vreau sa le spun la cei din Anglia. Vor fi acolo oameni influenti, copii de sefi de state. Vreau sa-i provoc la lucruri mari cu Dumnezeu.”

L-am ascultat cu uimire. Fusesem de zeci de ori in gara la Roman si nu stiam nimic despre  statuia lui Viorica Agarici sau despre isprava ei formidabila. Tragic, romanii nu stiu nici pana astazi sa-si publice partile bune si frumoase. M-am bucurat sincer ca un roman va spune ceva frumos despre neamul meu la Oxford. I-am promis ca ma voi ruga marti seara, ca sa fie la el miercuri dimineata, cand va tine discursul cu pricina. L-am intrebat daca nu are emotii. Mi-a raspuns: “Asa m-a intrebat si decanul de acolo: “Poti sa predici?” I-am raspuns: “Pot sa nu predic? Asta este chemarea mea numarul unu. Sunt nerabdator sa predic. Vreau insa sa fiu sigur ca Dumnezeu va vorbi prin mine si am nevoie de multa, multa rugaciune.”

Sambata trecuta, 29 Mai 2010, am fost la Cleveland pentru intrunirea pastorilor baptisti de pe coasta de est si pentru aniversarea a 100 de ani de functionare a bisericii baptiste din oras. Dupa serviciul de seara, cu doua predici de exceptie rostite de Titi Cocian din Atlanta si Valentin Popovici din Chicago, ne-am retras pentru sedinta Comitetului Executiv.

Inainte de incepere, fratele Titi ne-a cerut sa o ungem cu untdelemn si sa ne rugam pentru sora Silvia Tarniceriu, amenintata cu cancer la ficat. A cerut untdelemn de la pastorul local. “N-avem”, a venit raspunsul. I-am intrebat daca au bucutarie si daca au acolo untdelemn. Mi-a spus ca exista doar de cel obisnuit. I-am spus ca este foarte bun si untdelemn obisnuit. Numai credinta trebui sa fie neobisnuita. Am ramas un grup de pastori si ne-am rugat. Dupa primele clipe s-a aprins rugul de foc si cerul a venit sa vorbeasca cu muritorii setosi dupa puterea prezentei divine. A plecat Silvia si ne-am rugat apoi pentru un frate evenghelist, aflat in fata unei campanii speciale. Cand si acesta a plecat, unul dintre noi a spus: “E prea frumos si bine. Hai sa continuam cu rugaciunea si sa ne rugam unii pentru altii.” Asa am facut. Focul a continuat sa arda. Am renuntat la sedinta si am continuat sa ne rugam unul dupa altul. Cand am terminat se facuse foarte tarziu. Plecasera toti cei din curte. Doar cateva sotii de pastori si cei cu curatenia mai erau prin preajma.

“Ce-a durat asa de mult sedinta?” Ne-a intrebat dojenitor una din sotiile de pastor.
“N-am avut sedinta. Ne-am rugat.”

“Asa mult?” Nu observaseram ca fusese “asa de mult”. Vizitasem eternitatea cerului. Fuseseram “intre frati”.

Miercuri si Vinerea acestea, 2 si 4 Iunie 2010, am fost la priveghiul si inmormantarea fratelui Moise, membru la biserica pentecostala a fratilor tigani din Riverside. Il cunosteam de multi ani, de cand era membru la bisericile Mihai Bravu si Iuliu Valaori din Bucuresti. Zilele acestea am fost pentru prima data in viata si partasia unor biserici de romani tigani pentecostali. M-a surprins curatenia, ordinea si disciplina din adunarile lor. Fratele Samu, pe care-l cunosteam de pe cand se faceau mari treziri la Medias, a facut totul ca sa nu ma simt stingher printre ei.

Cand unii incepusera sa se foiasca, fratele Samu a spus: “Etnia si traditia noastra are doua obiceiuri: Nu incepem la timp si nu terminam la timp. Daca tot l-am facut pe primul, hai sa-l facem si pe cel de al doilea si sa mai stam putin peste program.”

La sfarsit, fratele Samu a spus public: “Hai sa nu fim dintre cei “mari”, ci dintre cei mici. Cei “mari” vin doar la biserica si nu mai vin si la cimitir … Si eu care planuisem sa plec dupa serviciul de la biserica … Iar m-a smerit Domnul.

Chemati de prietenia familiei fratelui Moise venisera de pe coasta de est Pavel Nicolescu si Mihai Oara, si ei vechi prieteni ai lui Moise. Multimea mare din curtea cimitirului era prea mare pentru vocile noastre. A aparut repede un generator pe motorina, un amplificator, microfon si difuzoare portabile. Am ramas inca o data uimit si smerit de Dumnezeul fratilor mei. Fratele Samu a vorbit din inima. A facut chemare. S-a predat Domnului, langa sicriul tatalui sau, unul din fiii fratelui Moise. S-a prabusit in genunchi langa groapa. Ne-am rugat pentru el. Fratele Samu a mai incercat odata. A venit sa ingenuncheze unul din nepotii favoriti ai fratelui Moise. Dumnezeu folosea inca odata moartea ca sa dea viata vesnica oamenilor.

Dupa ce s-a terminat masiva inmormantare, Mihai Oara si Pavel Nicolescu ne-au onorat cu prezenta lor la biserica noastra, Bethel, din Anaheim. Toti stiau ca Mihai trecuse la biserica ortodoxa si nu intelegeau cum de venise la noi. L-am prezentat ca un prieten si frate cu care ma cunosc de multa vreme si pe care-l stimez pentru lucrarea pe care o face acum printre ortodocsii romani. Au predicat amandoi. Mihai a vorbit primul si a vorbit bine. Pavel a predicat al doilea si a vorbit extraordinar. Ne-am simtit cu totii ca intr-o ocazie rarisima. Petrecusem iarasi “intre frati”.

L-am rugat pe Pavel Nicolescu sa revina si duminica dimineata la botez. S-a scuzat si mi-a spus ca vrea sa fie la adunarea fratilor crestini dupa evanghelie din Fullerton ca sa se intalneasca cu fratele doctor Sima Ioan si cu ploiestenii lui. L-am inteles. Nu-i vazuse de  multi si-i era dor. Asa este “intre frati”.

Sursa: http://barzilaiendan.wordpress.com/2010/06/04/intre-frati/