Inchinarea care nu este placuta

Realitatea crudă, tragică este că eforturile multora de a aduce închinare nu Îi sunt plăcute lui Dumnezeu. Fără călăuzirea Duhului Sfânt nu poate avea loc o adevărată închinare. Acesta este un gând solemn. Este greu să mă odihnesc în linişte noaptea când ştiu că milioane de oameni religioşi, educaţi, nu fac altceva decât să ducă mai departe tradiţii şi obiceiuri religioase, fără să ajungă nicidecum la Dumnezeu.

Modul în care mulţi creştini moderni văd închinarea mă face să nu mă simt în largul meu. Oare adevărata închinare poate fi proiectată şi manevrată? Prevedeţi şi voi, împreună cu mine, vremea când bisericile îl vor numi pe pastor “inginer spiritual”?

Nu te închini lui Dumnezeu aşa cum ar trebui, dacă ţi-ai compartimentat viaţa astfel încât unele zone ale tale se închină, în timp ce altele, nu. Aceasta poate fi o mare amăgire, şi anume faptul că închinarea se practică numai la biserică sau în mijlocul unei furtuni periculoase sau în faţa unor neobişnuite şi sublime frumuseţi ale naturii. M-am aflat odată în prezenţa unor indivizi care au devenit brusc foarte spirituali când au ajuns să stea pe marginea impresionantă a unei stânci de pe un munte abrupt! Veghează ca nu cumva să existe un punct, o oră, un loc sau o zi care să nu fie consacrate şi date lui Dumnezeu. Atunci te vei închina lui Dumnezeu - şi El va primi închinarea ta!

Este imposibil să ne închinăm lui Dumnezeu fără ajutorul Duhului Sfânt. Acţiunea Duhului Sfânt în interiorul nostru este cea care ne face în stare să ne închinăm lui Dumnezeu într-un mod plăcut, prin acea Persoană pe care o numim Isus Cristos şi care este El Însuşi Dumnezeu. Aşadar, închinarea îşi are originea în Dumnezeu şi ajunge la noi, de unde apoi se reflectă ca într-o oglindă. Dumnezeu nu acceptă nici un altfel de închinare.

Se poate vedea cât de gol şi de fără sens este serviciul religios dintr-o biserică obişnuită de astăzi. Toate formele exterioare sunt prezente; singura slăbiciune, prevestitoare de rău, este absenţa puterii Duhului. Forma de evlavie este prezentă, ba chiar adeseori această formă este perfecţionată până devine un triumf estetic. Muzică şi poezie, artă şi oratorie, veşminte speciale şi tonalităti solemne se unesc pentru a fermeca mintea închinătorului, dar mult prea des inspiraţia divină nu este prezentă. Puterea de sus nu este cunoscută, nici dorită de pastor sau de enoriaşi. Acest lucru este într-adevăr tragic, şi asta cu atât mai mult cu cât se petrece în în domeniul religiei, unde este vorba de destinul veşnic al oamenilor.

E posibil să ne închinăm lui Dumnezeu cu buzele noastre, dar să nu ne închinăm şi cu vieţile noastre. Însă vreau să accentuez că dacă viaţa ta nu se închină lui Dumnezeu, nici buzele tale nu o fac. Viaţa în totalitate, omul întreg, trebuie să I se închine lui Dumnezeu. Credinţa, dragostea, ascultarea, loialitatea, comportamentul, viaţa – toate acestea trebuie să se închine lui Dumnezeu. Dacă este în tine ceva care nu se închină lui Dumnezeu, atunci nu există nimic în tine care se închină Lui foarte bine. Dacă laşi ca unele părţi din tine să se închine lui Dumnezeu, dar altele nu, atunci nu te închini Lui aşa cum ar trebui.

Nu orice închinare este primită de Dumnezeu. În societatea noastră cultivată este multă închinare pe care Dumnezeu nu o va primi niciodată, nici în lumea aceasta, nici în cea viitoare. Există experienţe religioase pe care Dumnezeu nu le acceptă. Există sentimente calde, de prietenie între oamenii religioşi. Sunt prezente sunetul pianului şi frumuseţea cântărilor. Dar fără adevăr şi fără Duhul Sfânt, nu este închinare autentică.

Nu te poţi închina după bunul plac. Acesta este unul dintre şiretlicurile diavolului şi o practică favorită a poeţilor neconvertiţi – în general a oamenilor neconvertiţi – care cunosc atingerea sublimului în mintea lor, dar nu sunt născuţi din nou. Ei spun că nu trebuie decât să ne închinăm lui Dumnezeu, indiferent în ce mod, şi totul va fi bine. Este întru totul posibil să ai experienţe religioase autentice şi să nu fii creştin, să nu fii convertit, ci să te afli pe drumul spre iadul cel veşnic. Vă amintiţi că şi Cain a avut o experienţă religioasă autentică: a vorbit cu Dumnezeu şi Dumnezeu a vorbit cu el. Este posibil a avea experienţe cu Dumnezeu şi totuşi, să nu ai o experienţă mântuitoare cu Dumnezeu. Este posibil să te închini şi totuşi, să nu te închini bine.

Se poate stabili următoarea axiomă: dacă nu ne închinăm, nici nu putem face o lucrare eficientă. Duhul Sfânt poate lucra numai prin intermediul unei inimi închinătoare, şi nu altfel. Noi putem alerga încoace şi încolo, autoamăgindu-ne cu activitatea noastră religioasă, dar prin aceasta nu facem decât să ne expunem unei deziluzii puternice în ziua cea mare. Nu încape îndoială că accentul în învăţătura creştină de azi ar trebui să fie pe închinare. Însă e puţin probabil să devenim doar închinători, neglijând implicaţiile practice ale Evangheliei. Oricine se închină lui Dumnezeu în Duh şi în adevăr, nu se poate împotrivi chemării la slujire sfântă. Părtăşia cu Dumnezeu duce direct la ascultare şi fapte bune. Aceasta este ordinea divină şi ea nu poate fi inversată.


(“Închinare şi distracţie” – A.W. Tozer)