Cum să-ți crești copiii in pustie?

    Cu burduful pe umăr și cu mâna copilului ei in cealaltă, pleca cu lacrimi in ochi pentru a doua oară de la stăpânii ei. De data aceasta fără cale de întoarcere. Apucă drumul pustiei cu speranța că undeva, într-o zi, va găsi niște stăpâni mai buni....

    Curând, speranța ei începu sa pălească făcând loc dezamăgirii. Depășită de situație, Agar nu a înteles că pentru a-ți crește copilul în pustie e nevoie să-l arunci în brațele Domnului, nu sub un tufiș.

    E adevărat, tufisul ține de umbră dar… nu de sete. Cu speranta către un viitor mai bun deseori facem și noi asta pentru copiii noștri. Luptam o viață întreagă să-i ținem sub confortul tufișului uitând că dacă nu-s în brațele Domnului, umbra e degeaba. Uităm ca e diferență între a “purta de grijă” și a “oferi totul pe tavă”. Și de atâtea ori tufișurile astea ale pustiei, credem noi că sunt solutia unei trăiri de clasă, uitând însă că ele nici pe departe nu se compară cu brațele purtătoare de grijă ale Marelui Stăpân.

    In al doilea rând, Agar nu a înteles că pentru a-ți crește copilul în pustie e nevoie să-l ții de mână, nu să stai la distanță de el.

            v.8 - “Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mână; căci voi face din el un neam mare.”

    Întotdeauna după aruncatul copilului sub tufiș, vine "mersul în față" (v. 16 “ şi s-a dus de a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el”). Tata vine seara târziu de la muncă și pleacă dimineața devreme și se văd cel mai probabil în week-end. Auzisem și de părinți care îi lăsau copilului bilete de genul: “Mâncarea e în frigider. Ne vedem deseară” (dacă îl mai găseau treaz).

    Când copilul iți vine acasă când vrea el, când iese din casă fără să-ți spună unde pleacă, să nu uiți: tu nu-l mai ții demult de mână. Când colegul de clasă îi e mai bun prieten ca tata, tu ești deja undeva în spate. Spunea o fetiță: “Tati, cât câștigi la lucru că lucrezi așa de mult si de mine nu ai timp deloc?”. “10 $, draga mea, pe oră!” răspunse tatăl. “Tati, dacă iți dau 10 $ ai timp și pentru mine o ora”?

    Copiii au nevoie să-i ții de mână. Să se știe în siguranță lângă tine. Să adoarmă în brațele tale, povestindu-le tu despre Iosif, Timotei și Estera, și nu calculatorul despre Tom și Jerry. Să mai audă cântându-se: “Am o inimă micuță” și acasă nu doar la școală duminicală. Să doarmă cu Biblia povestită copiilor in mână și nu cu telecomanda de la TV.

    În al treilea rând, pentru a-ți crește copiii în pustia acestei lumi, trebuie să înțelegi că Dumnezeu îți arată izvorul, dar nu iți umple burduful cu apă.

v. 19 – “ Şi Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea”.

    Cred că nu exista mai mare tragedie decât să mori de sete lângă un izvor cu apă. Cu ochii noștri orientați spre cele materiale, e atât de greu sa mai vedem izvoare de har lângă noi din care să ne adăpăm copiii.

    Noi, avem lângă noi atâtea izvoare binecuvântate, dar de multe ori ne e greu să ne umplem burdufurile cu experiențe ale credinței din care să bea și copiii noștrii. De atatea ori Dumnezeu isi face partea in familiile noastre, dar noi, oare, ne-o facem?

    Trăim în pustie azi. Diavolul e mulțumit dacă-ti lași copilul la umbra lucrurilor materiale și dacă tu stai la distanță fără să-i dai apă. E mulțumit dacă folosești mereu zicala: “Măcar să aibă el dacă eu n-am avut”. E mulțumit chiar dacă sunt izvoare lăngă tine, dar tu si copiii tăi nu beau din ele.

    Însă dacă dorim ca arșița pustiei să nu ne doboare familiile, haideți să ne mai ridicăm încă o dată, să micșorăm distanța dintre noi și copiii noștri luând mânuța lor fragedă într-a noastră, să mai umplem burdufurile cu lacrimi din izvorul altarelor familiale, iar copiii să vadă în noi, părinții, că ne luptăm să-i ținem în viață pentru Christos.

    Să spunem (și să facem) ca poetul:

Doamne, mai mult decât apă şi pâine,

mă rog şi eu pentru casa mea
de azi şi de mâine.
Pentru ai mei care sunt,
pentru ai mei care vor veni
pentru că ştiu că nu departe, într-o zi,
Mă vei întreba:
"Unde-ţi este casa pe care ţi-am încredinţat-o?"
Iar eu vreau să-Ţi răspund:
"Doamne, iat-o!"
Şi Tu să-i treci pe toţi la dreapta Ta.

Notă: Meditatie scrisă în seara dinaintea binecuvântării fetiței noastre: Grace (15.10.2011).

http://cristianboariu.wordpress.com/