text Editorial

Contabilitate si har

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Miron Popan
În “Jurnalul fericirii” Nicolae Steinhardt spunea că diavolul este asemeni unui contabil sârguincios care numără, măsoară, cântăreşte şi pune în dosare dovezi acuzatoare pentru noi, oamenii. În cealaltă extremă este Dumnezeul harului, care nu se ocupă cu o contabilitate de felul acesta. Mi-a plăcut această constatare, pentru că subliniază un adevăr profund.

Domnul Isus nu l-a lăudat pe Iuda când a calculat suma de bani ce s-ar fi putut da săracilor, dacă mirul acela scump din vasul de alabastru ar fi fost vândut şi nici pe Petru care a vrut să ştie de câte ori trebuie să ierte celui ce îi greşeşte. Petru a vrut să numere greşeli şi Domnul l-a lăsat să numere mai mult decât el şi-ar fi închipuit, ca să înţeleagă că nu matematica de felul acesta e importantă.

Matematica lui Dumnezeu
e diferită. Ea nu se potriveşte deloc cu a noastră. Matematica lui Dumnezeu are de-a face cu harul, adesea neînţeles de minţile noastre modelate de un sistem în care totul funcţionează după logica calculelor contabile.

Cum e posibil
– am spune noi – ca doi bănuţi ai văduvei să fie mai valoroşi decât pungile cu galbeni aduse la visteria Templului de către cei bogaţi? Sau, gândindu-ne la pilda cu oaia rătăcită, s-ar justifica să rişti, lăsând nouăzeci şi nouă de oi fără pază, pentru a merge să cauţi o singură oaie pierdută? Sau, privind la pilda lucrătorilor viei, care patron ar fi gata să plătească aceeaşi sumă de bani atât celui ce a lucrat o singură oră din zi, ca şi celui ce a trudit din zori şi până-n seară?

În lumea noastră nu se trăieşte cu acest sistem de valori. Noi ştim că o sută de lei nu-i acelaşi lucru cu un milion, că o pierdere de unu la sută nu-i o pagubă pentru care să rişti celelalte nouăzeci şi nouă de procente şi că nimeni nu plăteşte cuiva care n-a muncit.

Dumnezeu însă, îşi permite o astfel de nebunie. El este asemănat cu tatăl care taie viţelul cel îngrăşat pentru fiul care i-a făcut ruşine şi i-a cheltuit averea. Acestui fiu netrebnic îi dă în locul zdrenţelor, haina cea mai bună, îi pune un inel în deget şi face ospăţ. De ce? Pentru că asta înseamnă har. Harul nu se împacă cu aritmetica contabilităţii. Har înseamnă să primeşti ceea ce nu meriţi.

http://mironel.wordpress.com/

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova... Citeste mai mult >>
Adevărata Lumină!
"La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Să fie... Citeste mai mult >>
Stăm acasă (la noi) sau plecăm ACASĂ (la Domnul)?
În perioada restricțiilor provocate de pandemia virusului COVID-19, recomandarea generală este să „stăm acasă”. Da, unii stau în carantină sau izolare sanitară, alții stau acasă în autoizolare, pe mo... Citeste mai mult >>
Îți dorești să fii pozitiv?
Trăim vremuri pe care nu le-am mai trăit până acum. Tot ce știam despre așa ceva e ceea ce am mai citit prin manualele de istorie sau ce ne-au povestit bunicii noștri, care la rândul lor le-au auzit... Citeste mai mult >>
În școala lui Dumnezeu
Zilele de vară au zburat... Totul a trecut așa de repede, iar vacanța, concediile și zilele calde au rămas acum doar o amintire plăcută. În septembrie, toată lumea are senzația unui nou început. Când... Citeste mai mult >>
Harul Său plin de dragoste
    Există o umbrelă de har răspândită peste toată creaţia, care ne arată că Dumnezeu este întotdeauna la lucru. Cu permisiunea noastră, orice situaţie dificilă în care ne... Citeste mai mult >>
Mai mult decât biruitori
Acesta este adevărul pentru toţi cei ce suntem în Hristos: suntem mai mult decât biruitori! Nu ştiu prin ce situaţie treci, ce te frământă. Poate ai probleme în familie, te sim... Citeste mai mult >>
Ce-i greșit cu hotărârile de început de an?
   Au trecut mai bine de 50 de zile din anul 2015. Ce hotărâri am luat la început de an?...   La început de an, lumea bună este înnebunită după ideea creări... Citeste mai mult >>
Ce vom alege?
  "Rugaţi-vă Domnului pentru ţară, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!" Ieremia 29:7 Ultimele două săptămâni au fost pentru ţara noastră foarte controve... Citeste mai mult >>
Rugăciunea sau arta de a ne schimba pe noi înșine
Interesantă făptură e omul! Ar vrea să se schimbe totul în jurul său, după buna sa plăcere, dar sa nu se schimbe el cu nici un chip. Rezistenţa la schimbare este apanajul omului cu personalitate... Citeste mai mult >>