Comorile Ierihonului

„Totul e admis în dragoste și război”. Ne-am putea gândi că Dumnezeu a acționat pe baza acestui binecunoscut dicton când și-a păstrat din Ierihon nu doar aurul și argintul - obiecte de valoare neîndoielnică, ci și pe Rahav - persoană de moralitate mai mult decat îndoielnică, al cărei mod de viață ar fi sortit-o, în poporul și legea lui Israel, uciderii cu pietre.

Această femeie a păcatului e ferită de prăpăd și primită în poporul ales, pentru că a ascuns iscoadele evreilor, într-o împrejurare extraordinară, devenind un fel de Schindler antic, în varianta feminină.

Ne-am putea-o închipui pe Rahav locuind în continuare în mijlocul sau, mai degrabă, în marginea Israelului, un fel de mătușă îndepărtată, săracă și ciudată, cu ten tuciuriu și trecut dubios, primită în popor dintr-o pripă a Domnului, în condiții de război, când totul e admis sau, cel puțin, standardele Sale ferme se mai „relaxează”.

E lesne să ne-o imaginăm pe Rahav locuind cu toți ai ei la periferia taberei, într-un cort de împrumut, așezat cât mai departe de Cortul Întâlnirii și stârnind, prin simpla-i existență, stânjeneli și cotiri de discuții - un subiect penibil, pe care părinții îl ascund cu grijă de urechile copiilor. Dacă Scriptura n-ar mai spune nimic despre ea, am considera această tacere o chestiune de bun simț.

Însă, ca și de-atâtea alte ori, respirăm de pe paginile Bibliei nu bunul simț al omului, ci simțul divin al Celui care a inspirat-o. Dumnezeu nu se sfiește să aducă vorba de Rahav, nici chiar în cele mai solemne și mai importante dintre discuții. Femeia păcatului primește un loc de onoare în galeria eroilor credinței din Evrei 11, iar evanghelistul Matei, care ne arată adesea că prin venirea lui Mesia, promisiunile Vechiului Testament s-au împlinit, o include pe Rahav în genealogia Mântuitorului.

Vedem, astfel, că acceptarea ei în poporul ales a fost deplină și desăvârșită, iar Dumnezeu a transformat femeia păcatului într-o femeie a credinței și binecuvântării. Rahav primește harul de a fi soție și mamă și slava de a deveni bunică a regelui David și străbunică a Celui care va purta pe lemn osânda și păcatele tuturor – chiar și ale celor prea respectabili că să o poată privi în ochi.

Dumnezeu își pecetluiește alegerea prin această schimbare de destin, această întoarcere de 180 de grade, care ilustrează dramatic adâncimea harului și înălțimea răscumpărării, într-un caz aparent la fel de lipsit de speranță ca și cetatea dată spre nimicire.

Reconfirmată de Scriptură, alegerea lui Dumnezeu din Iosua 6 se dovedește a nu fi fost pripită, cu jumătate de inimă sau silită de împrejurări. Oare nu ar trebui să credem, mai degrabă, că împrejurările însele s-au țesut ca urmare a alegerii suverane a Dumnezeului care cunoștea inima lui Rahav, mult înainte ca Iosua să ajungă la porțile cetății?

Privind la ce și-a păstrat Domnul din Ierihon, învăț că am nevoie de simțul divinului pentru a vedea, dincolo de aparențe, comorile ascunse chiar în cei mai disprețuiți dintre oameni. Iar curățenia de primăvară în viață, trebuie s-o fac neapărat cu mintea reînnoită și inima curată, ca nu cumva să păstrez, ca Acan, din cele date spre nimicire. Și nici să nu arunc, din neglijență, prejudecată sau nebăgare de seamă vreo comoară a Domnului.

Iar la urmă de tot, când trâmbița va suna și Ierihonul acestei lumi va fi dat spre nimicire, voi afla în sfârșit, ce va păstra Domnul din viața mea, pentru visteria Lui...