Ce stia batranul Caleb despre sufletul masculin...si femeile de azi nu stiu, iar barbatii aproape ca uita!?

Traim intr-o lume domesticita; exista un grad mare de predictibilitate a etapelor vietii; baietii si barbatii isi traiesc aventura vietii in birouri luminoase, dotate cu computer, aer conditionat, celulare, si imprumuturi la banca; vorbesc cu usurinta cu X din Franta, cu Y din Canada; despre Z care sta la biroul alaturat nu stiu aproape nimic. Geamurile termopan dau impresia de transparenta iar jaluzelele de verticalitate. Ambientul este curat; curat si steril, mai mult steril; steril pana la plictiseala. Corsetul invizibil al vietii de orasean cu visul aproape implinit este foarte strans; o diploma, un \"job\", o masina, o Ileana Cosanzeana, o....casa! apoi, monotonie; unii, nu rezista si o iau de la inceput: o alta diploma, un alt job, o masina noua, o Ileana sanziana noua, o alta desertaciune! Undeva in strafundurile inimii, asemeni povestilor cu Fat-Frumos, baietii & barbatii, au ascunsa, in doze diferite, dorinta (universala) de aventura, de solidaritate, de lupte, de singuratate, de cuceriri, de libertate, de recuceriri.
Personajul principal feminin din romanul Baltagul, Vitoria Lipan, a inteles ca barbatul ei traia dupa un anume ritm al apropierii si al departarii, al venirii si al plecarii si si-a ajustat viata si asteptarile dupa aceasta intelegere a masculinitatii. Stia ca barbatul este ca un „bumerang”, trebuie sa-i dai drumul ca sa se intoarca inapoi.




Cu toate ca a trait multi ani in vreme de razboi, cu moartea la tot pasul, si deci riscul aventurii era la moda, Caleb a inteles ca batalia pentru o cetate greu de cucerit si inima unei Acsa este un factor motivator suficient de puternic pentru ca un suflet ca al lui Otniel sa intre in rezonanta. Probabil ca Otniel era satul de razboi, poate chiar plafonat de atata razboi. Dar, o noua misiune, o noua provocare, o noua motivatie, poate inaripa ceea ce parea ca prinde radacini, poate starni pasiuni ce hibernau, poate deschide zagazul unui entuziasm inimaginabil. Sufletul masculin are nevoie, periodic, de provocari, de retrageri, de cuceriri si recuceriri. Femininele intelepte pricep aceste adevaruri ascunse, isi ajusteaza asteptarile si coopereaza la cuceririle lor, devenind ele insele cetatile ce trebuiesc recucerite si frumusetile ce trebuiesc descoperite si redescoperite.




Mersul lumii acesteia dar si al contextului bisericesc contribuie la domesticirea si sterilitatea sufletului masculin; de departe, se doreste un barbat bun, docil, cuminte, supus, calm, decent, disponibil, predictibil, dar, de aproape, el este unul ofilit, sacrificial, casnic, sters. Barbatii extreme nu sunt de dorit, adica reci sau in clocot, ci se prefera cei caldicei, standard, numai buni de tinut si intretinut in biserica, ideali pentru legumizare si conservare. Caleb ne spune ca focul inimii se poate stinge...dar se poate si reaprinde! La orizontul bisericii se prefigureza un ,,Debir’’, o noua locatie, un loc pe care va trebui sa-l “cucerim”. Otniel se gandeste ca provocarea credintei si rasplatirea este suficient de mare ca sa merite riscul aventurii.