"Duhul Sfant in viata credinciosului"

Categorie: Duhul Sfant

1. Naşterea din nou este rezultatul lucrării Duhului Sfânt - „Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh” [Ioan 3:5-6]. 2. Duhul locuieşte în fiecare creştin - „Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Cristos, nu este al Lui” [Romani 8:9]. „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” [1 Cor. 3:16]. „Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El” [1 Cor. 6:17]. „Cât despre voi, ungerea, pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţa despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea” [1 Ioan 2:27]. 3. Duhul dă siguranţa salvării - „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu” [Romani 8:16]. 35 4. Duhul umple creştinul - „Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh“ [Efeseni 5:18]. „Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească” [Fapte 2:4]. 5. Duhul i-a făcut în stare pe anumiţi credincioşi să vorbească în limbi diferite - Vezi Fapte 10:44-46; 19:6; 1 Cor. 14:2,4,18. „Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească” [Fapte 2:4]. 6. Duhul vorbeşte credincioşilor - „Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă...” [Fapte 8:29; 1 Timotei 4:1; Apocalipsa 2:7,11,17,29 ]. 7. Duhul îl face pe credincios în stare să înţeleagă lucrurile divine - „Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său” [1 Cor. 2:12]. 8. Duhul îl învaţă pe creştin şi-l călăuzeşte în tot adevărul - „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul... şi vă va descoperi lucrurile viitoare” [Ioan 16:13]. „Cât despre voi, ungerea, pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţa despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea” [1 Ioan 2:27]. 9. Duhul dă viaţă - „Duhul este acela care dă viaţă... Eu sunt duh şi viaţă” [Ioan 6:63]. „slova/litera omoară, dar Duhul dă viaţă” [2 Cor.3:6]. 10. Duhul aduce regenerare - „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, şi pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfânt” [Tit 3:5]. 11. Duhul întăreşte fiinţa lăuntrică a credinciosului - „şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru ” [Efeseni 3:16]. 12. Duhul îl face pe creştin în stare să se roage - “Dar voi, prea iubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt [literal „în Duh Sfânt”]” [Iuda 20]. „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite/de nespus. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa/gândirea Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu” [Romani 8:26-27]. 13. Duhul îl face pe creştin în stare să se închine în duh şi în adevăr - ,,Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr“. [Ioan 4:23-24]. „Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Cristos Isus, şi care nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti” [Filipeni 3:3]. „Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea” [1 Cor. 14:15]. 14. Duhul îl conduce pe creştin - „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” [Romani 8:14]. 15. Duhul îl face pe creştin în stare să-şi dea la moarte dorinţele carnale - „Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi” [Romani 8:12-13]. 16. Duhul produce asemănarea cu Isus Cristos în caracter şi rod în viaţa creştinului - „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţa, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” [Galateni 5:22-23]. 36 17. Duhul îl cheamă pe credincios la o lucrare specială - „Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat”. Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei, şi i-au lăsat să plece. Barnaba şi Saul, trimişi de Duhul Sfânt...” [Fapte 13:2-4]. 18. Duhul îi călăuzeşte pe credincioşi în slujire divină - „Duhul a zis lui Filip: „Du-te, şi ajunge carul acesta!” [Fapte 8:29]. „ Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia...” [Fapte 16:6-7]. 19. Duhul dă putere creştinului să depună mărturie - „Ci veţi primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi, şi veţi fi martorii Mei atât în Ierusalim, cât şi în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului” [Fapte 1:8]. 20. Duhul dă credinciosului daruri spirituale după cum vrea El - 1 Cor. 12:7-11. „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte” [1 Cor. 12:11]. 21. Duhul va realiza învierea şi nemurirea corpului credinciosului - 1 Cor. 15:47-51; 1 Tesaloniceni 4:15-17]. „Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Cristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi” [Romani 8:11]. Efeseni 5:18 spune: „Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh“. Primirea Duhului la convertire nu este garanţia unei vieţi de victorie. Aceasta se poate întâmpla doar pe măsură ce Îi permitem Duhului Sfânt să preia controlul total. Acest control implică ascultarea zilnică de Cuvântul lui Dumnezeu. În trăirea creştină nu putem separa Duhul lui Dumnezeu de Cuvântul lui Dumnezeu. Din moment ce „Dumnezeu nu-i dă Duhul cu măsură“ (Ioan 3:34), nu încape niciun gând cu privire la a primi mai mult din Duh. Însă trebuie să ne ocupăm de acele lucruri care Îl împiedică pe Duhul Sfânt să Se afle în control. A fi „plin de Duh“ nu înseamnă o experienţă plină de extaz. A fi „plin de Duh“ implică: În sens negativ: În sens pozitiv: Versetul 17 — Nu fiţi nepricepuţi; Versetul 19 — Cântaţi; Versetul 18 — Nu vă îmbătaţi; Versetul 20 — Mulţumiţi; Versetul 21 — Supuneţi-vă; Versetul 16 — Răscumpăraţi vremea; Versetul 17 — Înţelegeţi voia lui Dumnezeu Întrebarea — Ce înseamnă „Nu stingeţi Duhul“ în 1 Tesaloniceni 5:19? În 1 Tesaloniceni 5:16-22 sunt şapte principii pentru o viaţă sfântă. Cuvintele „Nu stingeţi“ sunt la modul imperativ. Ele înseamnă a înăbuşi. Este o poruncă bazată pe simbolul Duhului Sfânt de flacără. „Duhul“ nu este o aluzie la Duhul Sfânt, pentru că Duhul Sfânt nu Se stinge niciodată, ci o aluzie la activitatea Duhului Sfânt în inima omului. Focul este totdeauna stins de ceva din afara lui. Deci acest îndemn este împotriva unor piedici în calea manifestării Duhului Sfânt printre ei. A „stinge Duhul“ înseamnă a înăbuşi lucrarea Lui în mijlocul lor, a-L limita şi a-L împiedica. Lecţia practică pentru noi este că păcatul stinge Duhul. Creştini fiind, noi n-ar trebui să „stingem Duhul“ şi n-ar trebui nici să ,,întristăm Duhul Sfânt al lui Dumnezeu“ (Efeseni 4:30). 37 BOTEZUL ÎN DUH Sunt şapte referiri la “botezul în Duh” în Noul Testament: [a] Matei 3:11; Marcu 18; Luca 3:16; Ioan 1:33; Fapte 1:5 sunt pasaje profetice. [b] Fapte 11:16 este pasaj istoric. [c] 1 Corinteni 12:13 este pasaj doctrinar. Patru lucruri sunt adevărate despre fiecare credincios: 1. Botezătorul. 2. Persoana sau persoanele de botezat. 3. Elementul în care are loc botezul. 4. Scopul pentru care trebuie făcut botezul. În legătură cu botezul în Duh, Botezătorul este Domnul Isus Însuşi; Elementul este Duhul Sfânt; cei botezaţi sunt credincioşii în colectiv, iar consecinţa este formarea Corpului lui Cristos, Biserica. De asemenea, substantivul “botez” nu este niciodată folosit în Cuvântul lui Dumnezeu în legătură cu acest subiect, ci se întrebuinţează totdeauna verbul “a fi botezat”, referindu-se astfel la acţiunea unui eveniment. Lucrul acesta este văzut în 1 Cor. 12:13. Persoanele de botezat sunt “noi toţi”, printre care Pavel şi credincioşii din Corint. Elementul în care trebuie să aibă loc botezul este “un singur Duh”, “într-un [greceşte “en”] singur Duh”. Scopul pentru care trebuie să aibă loc botezul este “într-un singur corp”, şi astfel scopul este formarea unui corp. Aluzia este la “formarea Bisericii ca şi Corp al lui Cristos în ziua Cincizecimii” [J.M. Davies] aşa cum se descrie în Fapte 2. 1 Cor. 12:13 este de fapt la timpul trecut şi ar trebui citit astfel: “Căci într-un singur Duh am fost noi toţi botezaţi într-un singur corp”. Botezătorul nu este menţionat concret în 1 Cor. 12:13, dar identitatea Lui este clară. De exemplu, Ioan Botezătorul în Marcu 1:8, vorbind despre “Cel mai puternic decât mine”, spune “El vă va boteza în Duhul Sfânt”. Prepoziţia greacă folosită în şase dintre cele şapte versete este “en”, o prepoziţie a cărei idee principală este odihna în vreun loc sau lucru. Excepţia este Marcu 1:8, unde dativul simplu este folosit fără prepoziţie, deşi, chiar şi aici, unele ediţii ale Noului Testament în original introduc“en”. Botezul nu este “prin”, nici “al”, nici “cu”, ci totdeauna “ în” Duhul Sfânt. A folosi cuvântul “al” implică faptul că Duhul Sfânt este Botezătorul, în timp ce Domnul Isus este de fapt Botezătorul. Când înţelegem sensul botetzului ca fiind o scufundare totală, atunci devine foarte clar motivul pentru folosirea prepoziţiei “ în”. Sunt patru lucruri adevărate despre botezul în Duh: 1. Este istoric [Fapte 2:1] - El a avut loc la un moment dat, într-un anumit loc şi într-un anumit fel. Pe când „se împlinea” ziua Cincizecimii [Bucureşti 2001]. Cincizecimea era complementul necesar al Golgotei. Ea este la fel de istorică ca şi Betleemul când S-a născut Isus, şi la fel ca Golgota când a murit. Ziua Cincizecimii trebuie să urmeze la 50 de zile după ce “Cristos, Paştele noastre, a fost jerfit” [1 Cor. 5:7]. Vezi tipul din Levitic 23:15-16. 2. Este unic - Nimic asemănător nu s-a mai întâmplat înainte şi nici nu se va mai întâmpla vreodată. 3. Este brusc şi definitiv - Nimic asemănător nu se va mai întâmpla vreodată. El nu se va mai repeta. 4. Este colectiv - 1 Cor. 12:13. El nu este individual sau un lucru care să fie cerut în rugăciune, aşa cum fac unii pentecostali. Este botezul făcut de Domnul în Duh pentru a-i introduce pe credincioşu în Corpul mistic al lui Cristos. Ambele sunt la timpul trecut şi au loc în sens colectiv. Niciun singur credincios nu este omis; toţi cei chemaţi prin graţia lui Dumnezeu sunt făcuţi membre ale acestui Corp, cufundaţi în Duh. Pavel se referă la o experienţă iniţială şi colectivă pe care o împărtăşeşte fiecare credincios. Lucrul acesta este ilustrat în legătură cu păcatul [Romani 5:12], solidaritatea neamului omenesc în păcat, căci TOŢI au păcătuit în Adam. În 1 Cor. 10:1-2, întregul Israel a fost botezat în nor şi în mare. Ambele botezuri au fost istorice şi nu s-au repetat niciodată. 38 Botezul sub Moise ca lider a fost colective şi naţional. „Botezul în Duh” [1 Cor. 12:13] este explicaţia doctrinară a versetului Fapte 1:5. Botezul în Duh a avut ca rezultat formarea Corpului lui Cristos. La convertire, fiecare credincios intră în valoarea, efectele, beneficiile şi binecuvântarea a ceea ce s-a format la Cincizecime şi devine un membru al acelui Corp. Corpul este făcut “un singur corp” [1 Cor. 12:13] fără deosebire de naţionalitate [“fie evrei, fie neevrei”] şi stare socială [“fie în lanţuri, fie liber”]. După ce “a făcut ca toţi să bea dintr-un singur Duh”, fiecare credincios poate servi Corpul în care este membru. Unii credincioşi confundă cuvintele „botez” and „umplere”, care de fapt au un sens opus. „Botezul în Duh” este evenimentul istoric, iar „umplerea” este experienţa omenească. Prin botez, noi suntem introduşi în element, suntem în Duhul Sfânt. Prin umplere, elementul este introdus în noi, Duhul este în noi. Imediat după ce un om devine creştin, Duhul Sfânt Îşi face reşedinţa în el [Romani 8:9; 1 Cor. 6:19]. Aceasta înseamnă locuirea Duhului, care este permanentă şi eternă. Umplerea cu Duh este repetată [Efeseni 5:15-21]. Să examinăm pe scurt fiecare dintre cele şapte referiri la “botezul în Duh” Matei 3:11 - Ioan Botezătorul şi-a botezat discipolii în apă. Dar el a spus cititorilor săi că Unul mai puternic decât el îi va boteza pe oameni în Duhul Sfânt şi foc. “Focul” se referă aici la judecata viitoare a Fiului Omului, tot un botez. Botezul în Duhul Sfânt avea să fie un lucru pe care doar Unul mai puternic decât Ioan îl putea face, chiar dacă Ioan a fost cel mai important om născut din femeie [Matei 11:11]. Să observăm în Matei 3:11 că Duhul Sfânt este elementul în care va avea loc botezul. Duhul nu este botezătorul. Marcu 1:8 - În Marcu 1:5 - Ioan îi botează pe oameni în râul Iordan. Ioan şi-a scufundat în mod clar convertiţii nu “cu”, ci “ în” râu. “Eu am botezat într-adevăr ÎN apă, dar El vă va boteza ÎN Duhul Sfânt” [Marcu 1:8]. Luca 3:16 - Acest verset ne învaţă că Unul mai puternic decât Ioan Botezătorul va fi Botezătorul în Duh. Ioan 1:33 - Aici Ioan Botezătorul Îl identifică pe acest ,,Unul mai puternic”. Când Ioan fusese trimis să boteze în apă, însărcinarea lui era aceea de a-L face cunoscut Israelului pe Cel care avea să boteze în Duhul Sfânt. I s-a spus cum să-L recunoască, şi anume văzând Duhul coborând şi rămânând pe El. La botezul lui Isus în râul Iordan, acest semn a fost văzut în mod public, şi Domnul Isus a fost recunoscut ca Fiu de Dumnezeu Tatăl [Marcu 1:10-11]. Astfel, Isus, Fiul lui Dumnezeu, a fost Cel care urma să boteze în Duh. Fapte 1:4-8 - Înainte de înălţarea Sa, Domnul Isus a reamintit apostolilor promisiunea Tatălui [Ioan 14:26] şi propria Sa promisiune [Ioan 15:26] de a trimite Duhul Sfânt să locuiască în cei salvaţi prin graţia lui Dumnezeu. El a arătat că împlinirea acestor promisiuni va corespunde cu ceea ce descrisese Ioan Botezătorul ca fiind în Duhul Sfânt. Acest eveniment unic avea să aibă loc peste câteva zile, la scurt timp după ce El S-a întors la Tatăl Său [Ioan 16:7]. Apostolul Petru a confirmat aceasta în ziua Cincizecimii spunând: “Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi” [Fapte 2:33]. Că acesta era un botez, care prin definiţie înseamnă scufundare, se vede limpede în Fapte 2:2 unde sa umplut toată casa. Astfel, Duhul Sfânt era de jur împrejurul lor, revărsându-Se peste ei şi cufundându-i în aşa măsură, că şi ei s-au umplut cu Duh [Fapte 2:4]. Coborârea Duhului Sfânt în Fapte 2 are origine cerească, caracter divin, manifestare puternică şi efect minunat. Ca urmare a acestui botez în Duh, ei urmau să aibă putere [Fapte 1:8], deoarece Duhul Sfânt avea să vină peste ei într-un mod nou. Ei aveau să primească putere pentru lucrare şi mărturie cu mare curaj pentru Isus Cristos, aşa cum arată cartea Faptelor. 39 Este ceva potrivit că Duhul a venit la Ierusalim, locul respingerii şi crucificării Domnului. Cincizecimea era celebrată la 50 de zile după sărbătoarea primelor roade [Levitic 23:15-19], şi se referă la credincioşi în relaţie cu Domnul înviat. Fapte 11:15-17 - Petru a afirmat despre coborârea Duhului Sfânt în Fapte 2:4 că era botezul în Duh promis de Domnul Isus [Fapte 1:5]. Aceşti convertiţi recent la Cezareea au avut deci şi ei parte de binecuvântarea a ceea ce s-a întâmplat în ziua Cincizecimii. Această nouă experienţă de la Cezareea nu este numită un “botez în Duh”, căci era o continuare a lucrării Duhului Sfânt după coborârea Lui descrisă în Fapte 2. 1 Corinteni 12:12-13 - Aceasta este singura referire la botezul în Duh din epistole. Unii învaţă că 1 Cor. 12:13 se referă la o experienţă care are loc la convertire, ceea ce înseamnă că nu există vreo explicaţie doctrinară a lui Fapte 2 în Noul Testament! Care era scopul Cincizecimii? În primul rând nu acela de a da putere pentru slujire, ci pentru a-i uni pe toţi credincioşii într-un singur Corp. 1 Cor. 12:12 se sfârşeşte cu aceste cuvinte foarte interesante: “… şi tot aşa este CRISTOSUL”. Folosirea articolului hotărât “Cristosul” se referă nu la Cristos în mod personal, ci la Cristos în mod mistic. Cristos, Capul din cer, este unit indivizibil cu Biserica, Corpul Său. Apoi, în 1 Cor. 12:13, Pavel explică modul cum “Cristosul” a venit la existenţă, şi astfel citim: “Noi toţi am fost botezaţi de [literal „în”] [puterea] un singur Duh într-un singur trup”. Este foarte important să observăm că nicăieri în Noul Testament aceasta nu este o experienţă individuală. Versetul spune: “noi TOŢI”. Fapte 2:1 spune: “Ei erau TOŢI de comun acord într-un loc”. De asemenea, acesta nu este un proces. Faptul că în 1 Cor. 12:13 este folosit timpul aorist arată limpede că nu este un proces care se repetă. Versetul nu spune “fiecare a fost botezat”, fapt care ar arăta că că fiecare credincios a fost botezat în mod separat şi individual, ci spune că noi toţi am fost botezaţi. Astfel, botezul în Duhul Sfânt a avut loc în ziua Cincizecimii aşa cum este descris în Fapte 2 şi este la fel de unic şi de definitiv cum a fost lucrarea încheiată a Salvatorului pe crucea de la Golgota. În versetul 12 “ Cristosul” [biserica universală în 1 Cor. 12:27, toţi credincioşii de la Cincizecime până la Răpire] este asemănat cu un corp. Aceasta este o metaforă diferită de cea folosită în Efeseni 1:22-23, unde Isus Cristos este Capul, iar Biserica Corpul. Aici în 1 Cor. 12:12-13 Biserica este Corpul întreg, inclusiv capul, căci unele părţi ale capului sunt descrise ca părţi ale corpului [versetul 16]. În ziua Cincizecimii, toţi credincioşii au fost botezaţi într-un singur Duh ca să devină un singur Corp, indiferent de naţionalitate, statut social sau chiar timp. În versetul 13 verbul “au fost botezaţi” este la timpul aorist. Aceasta indică două lucruri: [a] Pe timpul lui Pavel, “botezul în Duh” avusese deja loc. [b] A fost un singur eveniment, nerepetabil. O construcţie similară apare în versetul 18 “a pus”. Deci Corpul, în mintea şi planul lui Dumnezeu, a fost complet la Cincizecime, chiar dacă milioane de credincioşi au fost adăugaţi Bisericii universale după ziua Cincizecimii [Fapte 2:47]. Imaginea unui corp ne face să înţelegem faptul deplinătăţii botezului în Duh. Când Duhul Sfânt ne învaţă despre împlinirea treptată a numărului membrilor Bisericii prin adăugarea zilnică de credincioşi, El foloseşte o altă imagine, cea a unei clădiri [Efeseni 2:21]. Astfel, când Domnul Isus a trimis Duhul Sfânt de la Dumnezeu Tatăl, botezul în Duh era un act încheiat. În acest act s-a format “Corpul”, iar în el Dumnezeu a văzut întreaga Biserică universală, cuprinzând toţi credincioşii de la Cincizecime la Răpire. Ce anume se terminase? Lucrurile care îi divid pe oameni din punct de vedere naţional [“evrei şi neevrei”] şi social [“sclavi şi liberi”]. Ce anume a început? “Singurul Corp”, Biserica ce este Corpul Său. Cu alte cuvinte, botezul în Duh însemna sfârşitul dezbinărilor omeneşti şi începutul unirii în Isus Cristos şi cu El. Botezul în Duh văzut la modul figurat În Fapte 2 s-a format ceva nou. Un botez colectiv a marcat ziua de naştere a Bisericii. Este clar că un lucru nou nu poate fi repetat, altfel nu mai este nou. În Ioan 3:4 gândul naşterii repetate a fost un mister pentru gândirea lui Nicodim. În Vechiul Testament, naţiunea Israel a fost salvată după ce a părăsit Egiptul, iar prin trecerea Mării Roşii a experimentat un botez colectiv, “… că părinţii 40 noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, 2. toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru” [1 Cor. 10:1-2]. Întrebarea care trebuie pusă este: Oare TOŢI părinţii noştri au trecut în mod fizic prin Marea Roşie? Răspunsul este limpede NU! Apostolul Pavel spune “Bine a spus Duhul Sfânt prin profetul Isaia către părinţii voştri” [Fapte 28:25]. Părinţii care trăiau în zilele lui Isaia nu erau în viaţă când naţiunea a trecut prin Marea Roşie. Cu toate acestea, ei au fost văzuţi de Dumnezeu în planul Său suveran. Sunt şapte sărbători ale lui Iehova descrise în Levitic 23. Unele erau sărbători de o zi, altele durau şapte zile, şi ultima sărbătoare dura opt zile. Care este diferenţa şi semnificaţia? Sărbătorile de o zi prefigurează evenimentele care erau complete în sine şi nu se repetau. Trei dintre sărbătorile de o zi şi-au avut împlinirea: Paştele[moartea lui Cristos]; sărbătoarea primelor roade [învierea lui Cristos]; şi Cincizecimea [botezul în Duh şi formarea Bisericii]. Fapte 2:1 sună literal: “Şi pe când se îndeplinea ziua Cincizecimii”, cu alte cuvinte, ea venise şi îşi urma drumul împlinirii ca sărbătoare. Ea venise în mod deplin şi era îndeplinită complet. Botezul în Duh văzut în mod practic [a] A doua binecuvântare - Gândul unei a doua binecuvântări apare doar o dată în Noul Testament în 2 Cor. 1:15, unde citim despre “un al doilea beneficiu”. Să observăm că nu este folosit articolul hotărât, nu este “al doilea beneficiu”. Versetul ne învaţă că dacă Pavel îi vizitase pe corinteni a doua oară ei vor avea un al doilea beneficiu, dacă îi vizita a treia oară vor avea un al treilea beneficiu, etc. Aceasta vrea să spună versetul cu botezul în Duhul Sfânt. De fapt, Pavel afirmase deja în 1 Cor. 12:13 că ei avuseseră deja parte de beneficiul acelui botez şi că deci acest “al doilea beneficiu” nu putea să le aducă ceea ce experimentaseră deja. Lăudat să fie Domnul, marele nostru Dumnezeu “ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti în Cristos” [Efeseni 1:4]. [b] Intarziere? - Sunt unii credincioşi tulburaţi din punct de vedere mental, emoţional şi spiritual aşteptând revărsarea Duhului Sfânt. Duhul lui Dumnezeu este o Persoană si deci nu poate fi parţial dat [Ioan 3:34]. Duhul Sfânt a fost dat în ziua Cincizecimii şi întrucât n-a mai fost luat niciodată înapoi, El nu mai poate fi revărsat iarăşi. Porunca Domnului Isus dată discipolilor Săi “de a aştepta promisiunea Tatălui” [Fapte 1:4] are acelaşi înţeles cu “rămâneţi în oraşul Ierusalim până veţi fi unşi cu putere de sus ” [Luca 24:49]. Este evident că un eveniment istoric a avut loc în localitatea numită [Ierusalim]; el îi privea pe cei numiţi [discipolii]; şi a avut loc “nu după multe zile” [Fapte 1:5 referitor la Fapte 2. [c] Un semn al unei super-spiritualităţi - S-a afirmat uneori că botezul în Duhul Sfânt este experienţa celor care au atins un grad foarte înalt de spiritualitate şi sunt foarte maturi în lucrurile divine. În 1 Cor. 12:13, Pavel a scris că toţi au fost botezaţi în Duhul Sfânt. El vrea să spună că el, împreună cu toţi sfinţii, includsiv credincioşii din Corint, fuseseră astfel botezaţi. Oare toţi sfinţii din Corint erau maturi din punct de vedere spiritual? Răspunsul se află în 1 Cor. 3:1-4, unde Pavel le spune de patru ori că erau carnali. A fi botezat în Duhul Sfânt implică faptul de a fi într-un singur Corp [1 Cor. 12:13]. Şi Romani 8:9 spune: “Dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, nu este al Lui”. Astfel, dacă nu am fost botezaţi în Duh, nu suntem în Corpul lui Cristos şi nu-I aparţinem, indicând în mod indirect că nu suntem salvaţi. Aceasta lămureşte faptul că botezul în Duh nu poate fi ulterior convertirii, nici o dovadă a maturităţii spirituale. [d] Insoţit de vorbirea în limbi - Din 1 Cor. 12:13 aflăm că toţi credincioşii din Corint fuseseră botezaţi în Duhul Sfânt. Învăţătura carismaticilor ar cere ca TOŢI să fi vorbit în limbi. Dar nu aşa stăteau lucrurile! “Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt prooroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc” [1 Cor. 12:29-30]. Răspunsul la aceste şapte întrebări este “NU”. Concluzia este foarte clară, nu toţi credincioşii care beneficiază de botezul în Duh nu vorbesc în limbi! De fapt, aşa cum am observat 41 deja, sunt şapte referinţe în Noul Testament la botezul în Duhul Sfânt şi nicio aluzie la vorbirea în limbi în vreuna dintre aceste referinţe. Învăţătura biblică ăn legătură cu darul limbilor este: 1. Nu toţi credincioşii au avut acest dar [1 Cor. 12:10,30]. 2. Darul trebuia folosit doar cu un interpret prezent [1 Cor. 14:27-28]. 3. Darul este inferior darului profeţiei [1 Cor. 14:5]. 4. Darul nu poate fi folosit în public de o femeie [1 Cor. 14:34]. 5. El trebuie folosit în mod ordonat [1 Cor. 14:26-30]. 6. Va înceta [1 Cor. 13:8]. 7. Încetarea darului limbilor a avut loc atunci când revelaţia Noului Testament a fost completă [1 Cor. 13:10]. 8. Este un semn pentru necredincioşi [1 Cor. 14:22]. Metoda de primire a Duhului Sfânt În cartea Faptelor găsim trei moduri în care era primit Duhul Sfânt. 1. Fapte 2:38 - arată cum EVREII care fuseseră salvaţi în ziua Cincizecimii au primit Duhul Sfânt Ordinea era: pocăinţa; botezul în apă; şi primirea Duhului Sfânt. Evreii Îl respinseseră pe Isus Cristos, deci ei trebuiau cei dintâi să-L recunoască prin aceea că erau botezaţi în asociere cu El. 2. Fapte 8:14-17 - SAMARITENII. Ordinea era: ei au crezut [pocăinţa]; botezul în apă; apostolii s-au rugat pentru ei; apostolii şi-au pus mâinile peste ei; tei au primit Duhul Sfânt. Petru, reprezentantul evreilor credincioşi, i-a considerat identici cu samaritenii credincioşi. Ei refuzaseră să aibă de-a face cu evreii, şi trebuiau cei dintâi să fie consideraţi identici cu ei înainte de a primi Duhul Sfânt. Fapte 10:44-48 - NEEVREII. Ordinea era: credinţa [legată de pocăinţă]; primirea Duhului Sfânt; b botezul în apă. Aici ei au crezut şi au primit imediat Duhul Sfânt, chiar înainte de botez. Motivul pentru aceasta este dat în Fapte 15:8: “ Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă”. Aceasta este metoda normală de primire a Duhului Sfânt pentru credincioşii de azi. Ordinea găsită în Fapte 10: credinţă şi pocăinţă; primirea Duhului Sfânt; baptizul în apă. 3. Fapte 19:1-7 - DISCIPOLII LUI IOAN BOTEZĂTORUL. Ordinea era: ei au crezut [legată de credinţă şi pocăinţă]; au fost botezaţi [a doua oară]; apostolul Pavel şi-a pus mâinile peste ei; ei au primit Duhul Sfânt. Ca Petru cu Samaritenii [Fapte 8], Pavel a trebuit mai întâi să-şi pună mâinile peste credincioşii din Efes înainte de a primi Duhul Sfânt. Condiţia pentru primirea Duhului Sfânt Singura condiţie pentru ca oamenii să primească Duhul Sfânt este “pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul Isus Cristos”. Salvatorul a afirmat aceasta în Ioan 7:38-39: ,,Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura." Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El”. Primirea Duhului era prin credinţă, nu prin fapte: ,,Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei?” [Gal. 3:2]. Natura primirii Duhului Sfânt În Noul Testament sunt folosite cinci cuvinte ca să indice natura primirii Duhului Sfânt. 1. Locuire - Prezenţa şi puterea Sa. 2. Pecetluire - Protecţia Sa neîncetată. 3. Zălog - Garanţia dată de El privind binecuvântaări viitoare. 4. Ungere - Învăţătura Sa în adevăr. 5. Umplere - Controlul exercitat de El în viaţă şi lucrare. 1. Locuirea Duhului 42 [a] 1 Cor. 6:19 - Corpul credinciosului este templul Duhului Sfânt. Cuvântul “templu” era folosit în greaca clasică pentru a desemna locuinţa unui zeu, în locul cel mai ascuns al sanctuarului. [b] Romani 8:9-11 - Trei lucruri sunt rezultatul locuirii Duhului Sfânt în credincios. [1] El stăpâneşte în viaţa credinciosului. [2] El arată că-I aparţine lui Isus Cristos. [3] El garantează învierea credinciosului. [c] 2 Timotei 1:14 - Duhul care locuieşte în credincios îl face în stare să-şi păstreze credinţa; îi dă putere să urmeze exemplul Domnului; îl face în stare să prezinte rodul Duhului; îl energizează pentru a-I servi lui Dumnezeu. 2. Pecetluirea Duhului Această expresie apare de trei ori în Noul Testament. 1. 2 Cor. 1:22 - Dumnezeu este pecetluitorul. În originalul grec verbul este la diateza medie, vrând să spună că Dumnezeu ne pecetluieşte pentru Sine. Cu alte cuvinte, Dumnezeu are un interes special pentru credincioşi. 2. Efeseni 1:13 - Pecetluirea este una dintre binecuvântările spirituale în Cristos. Să observăm timpul aorist, indicând un act unic în trecut. Pecetluirea a avut loc la convertire, aşa cum indică participiul aorist “crezând”. Pecetea este Duhul Sfânt promis de Domnul Isus [Ioan 14:17]. 3. Efeseni 4:30 - Pecetluirea este “pentru ziua răscumpărării”, Răpirea Bisericii, când Domnul Se întoarce ca să-i ia pe ai Săi Pecetea este un simbol al: 1. Posesiunii [2 Timotei 2:19] - Pecetea pe o clădire arată numele proprietarului şi scopul în care va fi folosită. Credincioşii Îi aparţin lui Dumnezeu şi există pentru gloria Lui. 2. Autorităţii [Estera 3:12] - Documentul din Susa avea pecetea unui inel al regelui care arată că el fusese scris în numele regelui şi bazat pe autoritatea lui. Salvarea credinciosului poartă ştampila autorităţii lui Dumnezeu din cauza Duhului Sfânt pe care li L-a dat. 3. Siguranţei [Matei 27:66] - Marii preoţi au securizat mormântul cât au putut mai bine ca să împiedice învierea Domnului, au pus o pecete pe o piatră mare. Prin faptul că este pecetluit cu Duhul Sfânt, credinciosul este ocrotit şi în siguranţă pentru acum şi eternitate [Ioan 10:28]. 4. Scopului neschimbat [Daniel 6:17] - Regele Darius a pecetluit piatra pusă la gura gropii cu lei, “ca să nu se poată schimba nimic cu privire la Daniel”. Domnul fie lăudat, Dumnezeu ne-a dat pecetea Duhului ca să nu se poată schimba nimic cu privire la salvarea noastră eternă. 5. Autentificării unui fapt [Ioan 6:27] - Dumnezeu Tatăl L-a pecetluit pe Domnul Isus Cristos ca să autentifice faptul că El era Mesia. Salvarea credinciosului este autentificată prin Duhul Sfânt care locuieşte în el. 3. Zălog - Vezi mai sus. 4. Ungere - Cuvântul “a unge” este folosit de opt ori în Noul Testament, de patru ori despre Domnul Isus şi de patru ori despre credincios în legătură cu Duhul Sfânt. Domnul Isus a fost uns de Dumnezeu pentru lucrarea de predicare a evangheliei [Luca 4:18]. Această ungere a fost cu Duhul Sfânt [Fapte 10:38], El a fost uns de Dumnezeu ca Servitor sfânt al Său ca să îndeplinească voia Tatălui în măreaţa lucrare de salvare a omului [Fapte 4:26-28]. Astfel, ungerea este instalarea sau înscăunarea într-o funcţie, post sau lucrare. La fel, credinciosul este uns de Dumnezeu cu Duhul Sfânt [2 Cor. 1:21]. Ungerea vine de la Cel Sfânt [“Dar voi aveţi ungere de la Cel Sfânt” 1 Ioan 2:20], Domnul Isus, care a trimis Duhul de la Tatăl Său [Ioan 15:26]. Noi suntem 43 asiguraţi că această ungere, Duhul Sfânt, rămâne în noi: “Dar ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi nu aveţi nevoie să vă înveţe cineva” [1 Ioan 2:27]. 5. Umplere - Vezi mai jos. O explicaţie biblică a câtorva versete dificile Luca 11:13 - Darul Duhului Sfânt în toate pasajele din cele patru Evanghelii cu excepţia lui Luca 11:13 se referă la darea Duhului Sfânt la Cincizecime, dar El n-a fost dat atunci pentru că aşa au cerut oamenii. Aici în Luca 11:13 Domnul poate că se referă la discipolii care cer ajutorul Duhului Sfânt când ai simţit nevoia puterii Sale. Este interesant de observat că nu se consemnează că vreun discipol ar fi cerut Duhul înainte de Cincizecime. Duhul Sfânt care a fost dat la Cincizecime este descris de Domnul ca Cel care“locuieşte cu voi [PREZENT] şi va fi în voi [VIITOR]” [Ioan 14:17], astfel încât discipolii erau conştienţi de lucrarea Duhului Sfânt înainte de Cincizecime, dar noua stare era o locuire permanentă, care avea să fie experienţa tuturor credincioşilor [Ioan 14:16-17; 1 Cor. 12:13; Gal. 3:2; Efeseni 1:13]. Astăzi nu este biblic să ceri darul Duhului Sfânt, dar ar trebui să ne rugăm ca El să lucreze cu putere în viaţa noastră, etc. Din punct de vedere textual în manuscrisul grec original, versetul nu spune că Dumnezeu va da Duhul Sfânt, ci mai degrabă că va “da Duh Sfânt” [fără articol hotărât]. Cuvântul “Duh” însoţit de articol se referă la Persoana Însăşi, dar când nu există articol se referă la darurile sau acţiunile Lui pentru noi. De aceea, în acest verset nu se cere în rugăciune Persoana Duhului Sfânt, ci lucrările Sale în viaţa noastră. Lucrul acesta este sprijinit de Matei 7:11, “… cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer”. Ioan 14:17 - În timp ce Isus Cristos era cu discipolii Săi pe pământ, Duhul Sfânt rămânea cu ei, căci în Isus Cristos El locuia în toată plinătatea Lui. După ce Isus Cristos a plecat de la ei, Duhul Sfânt avea să vină să rămână ÎN ei. Ce lucru remarcabil ca o Persoană infinită, divină Person să locuiască în corpul finite [limitat] al unui credincios! Ca şi credincioşi, noi ar trebui: 1. Să fim conduşi de Duh. 2. Să ne închinăm în Duh. 3. Să producem rodul Duhului. 4. Să fim umpluţi cu Duh. [1] Credincioşii ar trebui să fie conduşi de Duh - Expresia este folosită doar de patru ori în Noul Testament, de două ori despre Domnul Isus [Matei 4:1; Luca 4:1] şi de două ori despre credincioşi [Romani 8:14; Gal. 5:18]. În legătură cu Domnul Isus, ambele referinţe au de-a face cu ocazia ispitirii Sale în deşert. El a fost singurul permanent plin de Duhul Sfânt şi de aceea neîncetat condus de Duh. În legătură cu credincioşii, expresia este legată de cursul normal al vieţii Romani 8:14 arată că cei conduşi de Duhul lui Dumnezeu dau dovadă în viaţa lor de demnitatea fiilor lui Dumnezeu. Lucrul acesta este manifestat de cei care “umblă potrivit Duhului” [Romani 8:4]. Dacă Romani 8:14 este pozitiv, spunând credincioşilor ce suntem noi, atunci a doua referinţă din Gal. 5:18 este negativă şi spune credincioşilor ce nu sunt: “dacă sunteţi conduşi de Duh, nu sunteţi sub Lege”. În acelaşi context găsim expresia “a umbla în Duh” [Gal. 5:16]. A fi condus de Duh înseamnă a umbla în Duh, iar a umbla în Duh înseamnă a fi condus de Duh, şi ar trebui să fie modul obişnuit de comportare în viaţa unui credincios. [2] Închinare în Duh - “…care se închină lui Dumnezeu în Duh” sau “…care se închină prin Duhul lui Dumnezeu” [Fil. 3:3]. De aceea, închinarea la Dumnezeu este produsul sau lucrarea Duhului Sfânt. Aici cuvântul “a se închina” [“latreuo”] înseamnă “a face un serviciu religios”. Natura spirituală a închinării este văzută în Ioan 4:23-24. Cuvântul “ a se închina” [“proskuneo”] care înseamnă literal “a săruta spre”, de aici “a face plecăciune, reverenţă către”. Ambele cuvinte sunt folosite de Domnul Isus în discuţia cu Satan în timpul ispitirii Sale: “Să te închini (“proskuneo”) Domnului Dumnezeu tău, şi 44 numai Lui să-I slujeşti (“latreuo”)” [Matei 4:10]. Astfel, atât închinarea, cât şi slujirea sunt exerciţii spirituale. In Ioan 4:20 femeia din Samaria a asociat închinarea cu muntele [închinarea samariteană] sau cu Ierusalimul [închinarea evreiască]. Totuşi, Domnul Isus a învăţat-o că închinarea adevărată nu era nici materială [ca cea asociată cu Ierusalimul], nici greşită [ca cea asociată cu muntele], ci “în Duh şi în adevăr” [Ioan 4:23-44]. O prea mare parte din închinarea noastră este ritual fără realitate, formă fără putere, distracţie fără teamă şi religie fără Dumnezeu. [3] Credincioşii ar trebui să producă rodul Duhului - Cuvântul din Gal. 5:22 este la singular, “rod”, indicând calitatea completă a caracterului creştin. Faptul că se vorbeşte despre un rod indică o creştere înceată care este manifestarea exterioară a unei puteri interioare. Puterea interioară este Duhul Sfânt şi, pe măsură ce ne controlează şi ne conduce viaţa va produce acest rod frumos care este asemănarea cu Cristos [trăsăturile lui Isus Cristos]. Rodul descris de Domnul Isus în Ioan 15 este disponibil tuturor credincioşilor. Este voia lui Dumnezeu să fim ca Fiul Său, şi lucrul acesta va fi realizat în final [Romani 8:29]. Dovada Duhului Sfânt aflat la lucru în viaţa unui credincios nu este ceva senzational sau spectaculos, ci se vede în dezvoltarea acestor calităţi: “dragoste, bucurie, pace, răbdare, bunătate, facere de bine, credinţă, blândeţe, stăpânire de sine” [Gal. 5:22-23]. În Gal. 5:16-26, Duhul Sfânt este menţionat de şapte ori. Vedem ostilitatea dintre carne şi Duh [v.16-18], precum şi contrastul dintre lucrările cărnii şi rodul Duhului [v.19-23]. Apoi Pavel scrie despre umblarea prin Duh [v.24-26]. Versetul 16 - Primirea Duhului la convertire nu este o garanţie a unei vieţi de victorie; aceasta se întâmplă numai când Îi permitem să aibă control complet. Acest control implică ascultarea zilnică de Cuvântul lui Dumnezeu. În viaţa creştină nu putem separa Duhul şi Cuvântul. În v.16 Duhul şi carnea sunt în contrast, în timp ce în v.18 este un contrast între Duh şi Lege. Ca şi credincioşi, trebuie să decidem să umblăm cu îndrăzneală şi fără abatere în puterea Duhului lui Dumnezeu. Versetul 17 - Acest verset arată antagonismul dintre carne şi Duh. Aceasta este o altă dovadă a faptului că nu putem eradica această carne, vechea natură păcătoasă, înainte de a ajunge în cer. Aici, energiile cărnii şi Duhului sunt îndreptate unul împotriva celuilalt ca adversari. În esenţă, viaţa credinciosului este un câmp de luptă între Duhul care locuieşte în ea şi natura coruptă, păcătoasă. Ele sunt fundamental opuse! Cuvintele “ca să nu puteţi face ce-aţi dori” sugerează că tăria Duhului care locuieşte înăuntru este disponibilă, aşa încât nu este nevoie să cedăm în faţa dorinţelor rele ale cărnii. Astfel, Pavel anticipează învăţătura din următoarele versete, ajutorul şi puterea sunt disponibile pentru a produce rodul Duhului şi nu faptele cărnii. Versetul 18 - În versetele 16-18, Pavel foloseşte două expresii în legătură cu credinciosul şi cu Duhul Sfânt: credincioşii trebuie să umble în Duh şi să fie conduşi de Duh. Duhul este Cel care ne conduce, şi noi umblăm pe cărarea trasată de El, ducând o viaţă spre gloria lui Dumnezeu, în ascultare de Cuvântul Lui, refuzând faptele cărnii şi cultivând rodul Duhului. A fi “condus de Duh” se referă la controlul Duhului Sfânt în orice sferă a vieţii. Noi nu suntem sub Lege dacă este să fim călăuziţi/conduşi de Duh. Pavel pune în contrast Legea şi Duhul şi arată că a-ţi duce viaţa sub Lege, aşa cum erau galatenii în pericol să facă, era complet opus vieţii în Duh. Ca şi credincioşi, dacă dorim să ducem o viaţă deplină în Duh, trebuie să renunţăm atât la carne, cât şi la Duh. În secţiunea următoare [v.19-23], Pavel descrie viaţa pe care o produce carnea, vechea natură păcătoasă [v.19-21], şi viaţa produsă de Duh [v.22-23], astfel încât galatenii să poată evalua dacă viaţa lor este sau nu spirituală. Pavel înşiră 15 păcate pe care le produce carnea [v.19-21] şi cele nouă trăsături frumoase ale rodului Duhului [v.22-23]. Concluzia teologică şi biblică este limpede, cei care practică unele dintre cele 15 păcate nu au experimentat niciodată naşterea din nou. Versetele 19-21 - Lista celor 15 păcate poate fi împărţită după cum urmează: primele trei sunt în sfera sexuală [curvie, necurăţenie şi destrăbălare], următoarele două sunt legate de religia pagână [idolatrie şi vrăjitorie], următoarele opt sunt legate cu viaţa socială [ură, duşmănie, vrajbă, rivalitate, mânie, ceartă, răzvrătiri, erezii, invidii şi crime], şi ultimele două sunt legate cu băutura 45 [beţia şi orgiile]. Cuvintele “şi alte lucruri asemănătoare cu acestea” de după aceste 15 păcate grave [v.21] arată că lista nu este exhaustivă. Versetele 22-23 - Pavel descrie acum frumosul rod în nouă părţi al Duhului. “Rodul” este în contrast cu “faptele”. “Faptele” arată energia şi activitatea omului, ceea ce produce el [văzut în exterior]. “Rodul” sugerează produsul unei puteri interioare, Duhul Sfânt. “Rodul” este la singular, indicând astfel unitatea calităţilor, legătura lor una cu alta, astfel încât toate să fie văzute în viaţa credinciosului. Aceste nouă calităţi frumoase pot fi împărţite în trei grupe de câte trei: [a] Iubire, bucurie, pace - aceste calităţi sunt în legătură cu Dumnezeu. [b] Răbdarea, bunătatea, facerea de bine [amabilitatea, serviabilitatea] - aceste calităţi sunt văzute în legătură cu alţii. [c] Credinţa [fidelitatea], blândeţea, stăpânirea de sine - aceste calităţi sunt văzute în legătură cu noi înşine. Pavel concluzionează în versetul 23 “împotriva unor asemenea lucruri nu există lege”, dimpotrivă, aceste calităţi împlinesc Legea. Dumnezeu ne dă cel puţin patru porunci în ce priveşte responsabilitatea noastră legată de Duhul Sfânt: 1. Umblaţi în Duh [Gal. 5:16]. 2. Nu întristaţi Duhul Sfânt al lui Dumnezeu [Efeseni 4:30]. 3. Fiţi umpluţi de Duh [Efeseni 5:18]. 4. Nu stingeţi Duhul [1 Tes. 5:19]. Pentru o trăire în teamă de Dumnezeu şi dezvoltarea rodului Duhului este imperativ să ascultăm de aceste porunci. [4] Credincioşii ar trebui să fie umpluţi cu Duh - Sunt 15 referinţe în Noul Testament legate de umplerea cu Duhul Sfânt. Trei dintre acestea sunt în sens vechi testamentar, când nişte oameni au fost umpluţi cu Duhul Sfânt în mod temporar şi pentru un anumit scop. Umplerea n-a fost disponibilă tuturor credincioşilor înainte de Cincizecime. Este interesant că aceştia trei sunt într-o singură familie: Ioan Botezătorul [Luca 1:15]; Elisabeta [Luca 1:41]; şi Zaharia [Luca 1:67]. Restul de 12 referinţe se împart în două grupe: 7 referinţe folosesc verbul “a umple” [Fapte 2:4; 4:8,31; 9:17; 13:9,52; Efeseni 5:18] iar 5 folosesc adjectivul “plin” [Luca 4:1; Fapte 6:3,5; 7:55; 11:24]. O singură referinţă nu este scrisă de Luca [Efeseni 5:18]. A existat o singură Persoană neîncetat şi continuu plină Duhul Sfânt, şi anume Domnul Isus Cristos. “Isus, fiind plin de Duhul Sfânt” [Luca 4:1]. Tot Luca a scris: “Iată un om plin de lepră” [Luca 5:12]. Singurul care putea să Se ocupe de un om plin de lepră era Omul plin de Duhul Sfânt. Viaţa Domnului a exemplificat o viaţă umplută cu Duhul Sfânt. În Efeseni 5:18 avem îndemnul de a fi umpluţi cu Duh. Pavel foloseşte modul imperativ în greacă, diateza pasivă, şi astfel porunceşte: “Continuaţi să vă lăsaţi umpluţi cu Duh”. Timpul prezent (evidenţiat prin “continuaţi”) este folosit pentru a arăta că aceasta trebuie să fie experienţa continuă a copilului lui Dumnezeu. În verset, contrastul este cu a fi “îmbătat de vin”. Noi trebuie să fim controlaţi, dar nu de eu. Noi trebuie să fim controlaţi Duhul Sfânt, şi aceasta se întîmplă cînd suntem “umpluţi cu Duh”. Noi nu putem avea mai mult din Duh de cât am primit la convertire, dar când permitem Duhului să aibă mai mult din noi ca să ţină sub control fiecare domeniu sau aspect din viaţa noastră, atunci suntem “umpluţi cu Duh”. Cum se manifestă aceasta? Contextul din Efeseni 5 arată că un credincios umplut cu Duh: 1. va fi separat [v.7-14] 2. va umbla cu băgare de seamă [v.15]. 3. va răscumpăra timpul [v.16]. 4. va înţelege voia Domnului [v.17]. 4. nu va fi beat [v.18]. 5. va cânta laude [v.19]. 6. va mulţumi totdeauna [v.20]. 46 7. va fi supus [v.21]. După cuvintele “Continuaţi să vă lăsaţi umpluţi cu Duh” urmează în versetele următoare cinci verbe la modul gerunziu (cântând, mulţumind, fiind supuşi), care arată efectul umplerii şi ce anume duce la umplerea cu Duh. „Expresia ,a fi umplut cu Duh” este la imperativ prezent şi semnifică faptul că aici este un apel general care trebuie să rămână o provocare continuă pentru orice copil al lui Dumnezeu. Fapte 2:4; 4:8 sunt mai degrabă diferite: ele au fost acte suverane pentru ocazii speciale. Întrucât “Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură” [Ioan 3:34], nu poate fi vorba de a primi mai mult din Duh. Provocarea este dacă să ne ocupăm de acele lucruri care împiedică Duhul lui Dumnezeu să fie în control. A fi umplut cu Duh nu este o experienţă extatică, cum indică aici context. Într-un mod negativ, aceasta implică a nu fi neînţelept [v.17 şi a nu fi beat [v.18]; iar într-un mod pozitiv, cântând [v.19], mulţumind [v.20], şi fiind supuşi [v.21]” [A. Leckie]. În cartea Faptelor sunt cinci ocazii când nişte bărbaţi sunt “plini” sau “umpluţi” cu Duhul Sfânt, şi fiecare “a fost umplut” pentru un alt scop. De asemenea, Pavel [9:17] a fost umplut cu Duh la convertirea lui. Aceasta ar părea să fie tiparul pentru noi cei de azi. În afară de Fapte 2:4, când toţi credincioşii de la Cincizecime au fost umpluţi cu Duh şi “au vorbit în alte limbi” [aceasta a fost o experienţă unică], nu se consemnează nicăieri despre vreo umplere cu Duhul că ar fi fost însoţită de vorbirea în limbi. Semnul exterior al umplerii cu Duh este o etalare a asemănării cu Cristos aşa cum se vede în manifestarea rodului Duhului[Gal. 5:22-23]. Un asemenea credincios va şti ce înseamnă să fii condus de Duh [Romani 8:14; Gal. 5:18] şi astfel va umbla în Duh [Gal. 5:15-16]. Când ne predăm deplin lui Isus Cristos, Duhul Sfânt intră în toată plinătatea Lui. A fi umplut cu Duh este starea credincioşilor care trăiesc aproape de Domnul, ascultând de Cuvântul Său şi fiinduI total predaţi. 1. Petru a fost umplut pentru că a căutat să predice [4:8]. 2. Ştefan a fost umplut pentru că a rezolvat probleme [6:5]. 3. Ştefan a fost umplut pentru că a îndurat o persecuţie mare [7:55]. 4. Barnaba a fost umplut pentru că i-a păstorit pe credincioşi [11:24]. 5. Pavel a fost umplut pentru o sentinţă solemnă [13:9]. 1. Petru a fost umplut pentru că a căutat să predice [4:8] - Petru nu s-a lăsat intimidat, ci “a fost umplut cu Duhul Sfânt” ca să vorbească Cuvântul cu îndrăzneală. Lucrul acesta nu s-a făcut în puterea cărnii, ci prin umplerea cu Duhul Sfânt. Totuşi Petru şi Ioan erau “necărturari şi de rând” [4:13]. Acelaşi lucru s-a adeverit şi în cazul credincioşilor după adunarea de rugăciune: “După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală” [4:31]. 2. Ştefan a fost umplut pentru că a rezolvat probleme [6:5] - În Fapte 5 avem o înşelare, dar în Fapte 6 avem o dezbinare. Este instructiv din punct de vedere spiritual să observăm că în 1 Cor. Cazul acela de curvie a fost tratat într-un singur capitol [1 Cor. 5], dar dar o serie de alte capitole se ocupă de problema majoră a dezbinării. În Fapte 6, oamenii înţelepţi ai lui Dumnezeu au trebuit să rezolve problema dezbinării: “ De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta” [Fapte 6:3]. Un asemenea bărbat era Ştefan [Fapte 6:5]. Este nevoie azi în adunările locale de bărbaţi de acest calibru. Problemele şi dificultăţile pot fi rezolvate numai când există o ascultare de Duhul lui Dumnezeu şi de Cuvântul Său. Faptul că există loc pentru credincioşii umpluţi cu Duh să ajute la rezolvarea problemelor se vede şi în Gal. 6:1-2 and Fil. 4:3. Numai nişte credincioşi cu o gândire spirituală sunt avuţi în vedere în aceste trei pasaje, căci rezolvarea problemelor nu poate fi făcută prin energia cărnii. 47 3. Ştefan a fost umplut pentru că a îndurat o persecuţie mare [7:55] - Satan a folosit înşelăciunea [Fapte 5] şi dezbinarea [Fapte 6], iar acum se foloseşte de moarte [Fapte 7]. Cum avea Ştefan să plece din această lume? Acest mare om al lui Dumnezeu plin de Duhul Sfânt Dar “ şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” [Fapte 7:55]. Nu este de mirare că, în pofida pietrelor care îl loveau şi a vieţii care i se scurgea din corp, că el spune triumfător: “Doamne Isus, primeşte duhul meu” [Fapte 7:59] şi apoi se duce să fie cu Cristos, căci este cu mult mai bine aşa [Fil. 1:23]. 4. Barnaba a fost umplut pentru că i-a păstorit pe credincioşi [11:24] - Dumnezeu făcuse o lucrare mare înAntiohia fără să-l folosească pe vreunul dintre cei 12 apostoli [Fapte 11:19- 21]. Când la sfinţii din Ierusalim a ajuns vestea despre această mare lucrare, Barnaba a fost trimis să cerceteze. De ce a fost el ales? Răspunsul se află în Fapte 11:24: “El era un om bun şi plin de Duhul Sfânt”. Când a văzut el ce făcuse Dumnezeu, “s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul”. El este numit “fiul mângâierii” [Fapte 4:36]. Aceasta este adevărata lucrare a unui păstor, să vii alături de noii convertiţi sau de credincioşi şi să-i încurajezi, să-i mângâi şi să-i îndemni. Acest tip de lucrare este foarte important în bisericile locale. În legătură cu Barnaba vedem în Fapte 11 alte trăsături ale unui om umplut cu Duh: [a] El se bucura să-i vadă pe convertiţii rezultaţi din lucrarea altor credincioşi [v.23]. [b] El şi-a recunoscut propriile limite şi le-a făcut cunoştinţă cu un alt lucrător, Pavel, care putea să-i conducă pe sfinţi mai adânc în lucrurile divine decât putea el [v.25]. [c] El a avut umilinţa spirituală de a le prezenta un lucrător care era mai tânăr în credinţă ca el, dar care avea totuşi darul de a împlini nevoile membrilor adunării din Antiohia [v.26]. [d] HeEl nu s-a întors la Ierusalim pentru unul dintre cei 12 apostoli. Singurul lucru care îl interesa era ca copiii lui Dumnezeu să primească tot ce era mai bun. 5. Pavel a fost umplut pentru o sentinţă solemnă [13:9] - Pavel este confrontat de vrăjitorul Elima care încerca să se opună înaintării evangheliei. Situaţia aceea cerea judecată, şi singurul om în stare să rostească acea sentinţă solemnă a fost “umplut cu Duhul Sfânt” [Fapte 13:9]. Citate importante din diferiţi autori “Una dintre cele mai subtile tactici adoptate de Duşman pentru a paraliza Biserica a fost aceea de a-I face pe creştini să le fie teamă de Duhul Sfânt. El a determinat grupări de credincioşi serioşi să adopte poziţii extreme de dreapta sau de stânga. El râde când vede că nicio grupare nu se bucură deplin de puterea şi plinătatea pe care Duhului Îi face plăcere să le acorde” [J. Oswald Sanders]. “Este o tragedie că doctrina menită să producă “unitatea Duhului” devine sursa rodnică a dezunităţii” [J. Oswald Sanders]. Duhul Sfânt: 1. A inspirat Cuvântul lui Dumnezeu [2 Petru 1:21]. 2. Îi învaţă pe discipoli [Ioan 14:26]. 3. Interpretează Cuvântul [1 Cor. 2:13]. 4. Mijloceşte pentru credincioşi [Romani 8:26-27]. 5. Locuieşte în credincioşi [Romani 8:11]. 6. Influenţează umblarea credincioşilor[Fapte 16:6-7]. 7. Luminează mintea credincioşilor[Ioan 16:13-15]

sursa: https://danuberiverministries.ro/