text Dezbateri

Chiar Îl iubesc pe Dumnezeu sau doar iubesc să-L iubesc?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Piper

    Ei bine, primul meu răspuns este acesta: faptul că îţi pasă de acest lucru, că poţi să formulezi clar acest lucru este un semn bun şi sunt încurajat că Dumnezeu a făcut destul de multe în viaţa ta încât să nu visezi cu ochii deschişi când vine vorba de iubire, să-L iubeşti pe Dumnezeu fără să-L iubeşti cu adevărat pe El, pentru că ştii care este diferenţa dintre cele două. Dar cu cât mă gândesc mai mult la acest lucru, îmi vin în minte cel puţin 4 teste pentru a afla dacă suntem doar fascinaţi de teologia despre Dumnezeu sau dacă chiar Îl iubim pe Dumnezeu.

    Testul numărul unu. Dragostea ta pentru Dumnezeu şi viziunea ta despre El îţi schimbă viaţa prin intermediul teologiei la nivelul practic fundamental? Ceea ce faci, ceea ce îţi place să faci, ce te amuză, care îţi sunt preferinţele, modul în care îi tratezi pe oameni. Eşti tu răbdător? Omori păcatul cu ajutorul Duhului Sfânt? Porţi tu roadele Duhului Sfânt? În alte cuvinte, sfinţenia vieţii este semnul unei credinţe autentice în interiorul şi prin intermediul unei teologii bune. Poţi avea o teologie bună şi totuşi să fii o persoană stricată – aşa au fost oamenii care au fost schimbaţi de credinţa autentică dobândită prin intermediul unei teologii corecte. Iacov a spus: „Credinţa fără fapte este moartă.” Deci, dacă nu suntem transformaţi de la interior spre exterior, probabil că noi doar ne jucăm.

    Testul numărul doi. Îţi place să mărturiseşti adevărul Evangheliei ca fiind veşti bune pentru oamenii care au nevoie? Sau îţi place să vorbeşti aceste lucruri doar cu oamenii care le ştiu deja? În alte cuvinte, esenţa adevărului biblic sunt veştile noi. Cuvântul „evanghelie” înseamnă „veste bună”. O mulţime de oameni nu par să ajungă vreodată la valoarea adevărată a acestor veşti. Ei mereu le analizează. Şi tu vrei să-i zgudui puţin şi să le spui: „Hei! Acestea sunt veşti bune! Şi aceasta la fel! Regele a venit! Păcătele ne sunt iertate! Iadul, moartea şi păcatul au fost biruite! Raiul s-a deschis! Dumnezeu este dispus să fie Prietenul nostru! Aceasta este vestea bună pentru întreaga lume!” Vezi tu, dacă nu ai nicio înclinaţie spre a spune aceste lucruri ca fiind veşti bune, se pare că ai o problemă. Adică ceva este foarte greşit. Este ca şi cum ai asculta ştirile de seară şi ai analiza doar gramatica folosită. Gramatica, gramatica, gramatica şi iar gramatica. E ca şi cum nici măcar nu ai auzi nimic venind din partea acelor ştiri care să-ţi atragă atenţia în mod pozitiv sau negativ. Şi Isus a spus: „Căci de cel ce îi va fi ruşine de Mine şi de cuvintele Mele, de acela Îi va fi ruşine şi Fiului Omului” (Luca 9:26). Deci noi nu vrem să fim în preajma oamenilor şi să nu avem nicio înclinaţie în a le aduce vestea bună şi în vieţile lor. Acesta este testul numărul doi.

    Testul numărul trei. Îţi rişti viaţa de dragul Evangheliei? Banii tăi, cariera ta, relaţiile tale. Ştim cât valorăm în funcţie de riscurile pe care ni le asumăm. „Aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuie” (Evrei 10:34). Deci testul acesta este pentru a afla dacă îţi iubeşti avuţiile sau dacă accepţi răpirea acestora şi dacă îţi asumi riscul de a vizita oamenii din închisori.

    Iată ultimul test, testul numărul patru. În ce mod te ajută teologia ta atunci când treci prin suferinţe sau prin moarte? Ideile despre Dumnezeu nu sunt menite să îndepărteze durerea în asemenea momente. Temerile tale vor apărea într-un minut prin aceste idei şi vei fi îngrozit pentru că acele idei nu te vor salva. Noi arătăm ce este la rădăcina angajamentelor noastre prin modul în care acele angajamente ne ajută când suntem în suferinţă. Pavel a spus: „Am fost atât de împovărați peste puterile noastre, că nu mai trăgeam nădejde de viață.” Apoi el a mai adăugat: „Acestea au fost pentru a nu ne baza pe noi, ci pe Dumnezeul care învie morţii.” Şi întrebarea mea sună astfel, testul numărul patru. O paranteză – e interesant. Am primit astăzi un apel de la un doctor care mă sunase deoarece am fost internat cu puţin timp în urmă. Au făcut încă o tomografie computerizată stomacului meu. Şi când am văzut numărul de telefon mă gândeam că e bine, nu ştiam sigur dacă va suna sau nu. Dar a sunat şi mi-a spus: „Nu e nicio problemă! CT-ul a ieşit bine!” Deci, în acel moment, aflu că Dumnezeul care învie morţii este o stâncă scumpă şi suficientă? Sau mă panichez şi realizez că mi-am petrecut viaţa jucându-mă cu tema asta?

    Deci am să vă dau un cuvânt pentru fiecare test în parte: sfinţenie, veşti bune, riscuri şi suferinţe. În aceste 4 moduri te poţi testa singur.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Moaște
Categorie: Studiu biblic  În creștinismul în mijlocul căruia trăim noi astăzi, domnește credința în cultul moaștelor.Ce sunt moaștele?Moaștele sunt rămășițe trupești ale unor oameni declaraț...
Citeste mai mult >>
Cultul Mariei
Categorie: Studiu biblic  Cinstirea sau prea-cinstirea mamei Domnului Isus, a devenit un sistem de cult. Cultul Mariei a luat amploare în Evul Mediu și spre mirarea noastră, tot așa de bine,...
Citeste mai mult >>
Cultul sfinților
Categorie: Studiu biblic  Devierea creștinismului prezent azi pe mapamond, se poate observa și prin introducerea în Biserica a cultului sfinților.În cadrul unui asemenea cult, acestor ziși s...
Citeste mai mult >>
Crucea
Categorie: Studiu biblic  Cum a apărut crucea, ca semn de închinare și cum a fost introdusă în creștinism?În primele trei secole, nu se cunoștea despre cruce ca semn de închinare, sub nici o...
Citeste mai mult >>
Icoanele
Categorie: Studiu biblic  Trăim în mijlocul unui creștinism împânzit cu icoane reprezentând diferiți așa ziși sfinți. Aceste icoane au devenit obiect de închinăciune, de așa manieră că marea...
Citeste mai mult >>
Botezul
Categorie: Studiu biblic  Această doctrină este foarte controversată în doctrina creștină . Fiecare cult sau asociație creștină practică botezul.Botezul este actul prin care se intra în creș...
Citeste mai mult >>
Biserica locaș de închinăciune
Categorie: Studiu biblic  În general, când lumea ortodoxa aude de Biserică, se gândește la clădire. Acest sens de clădire a început să fie practicat și în bisericile evanghelice. Acest fapt...
Citeste mai mult >>
Combaterea învățăturilor ortodoxe în lumina Scripturilor
Categorie: Studiu biblic  Modelul adevarat pentru o Biserică este și rămâne Biserica apostolică din Noul Testament.Ce ne învață Biblia?1. Adevărata Biserică este cea compusă din oameni născu...
Citeste mai mult >>
Biserica din punct de vedere ortodox:
Categorie: Studiu biblic  1. Prin Biserica se înțelege ierarhia superioara conducătoare în totalitatea ei, totalitatea tuturor drept credincioșilor care sunt botezați în Cristos, care cred ș...
Citeste mai mult >>
Creaţionism versus evoluţionism
Categorie: Studiu biblic  Am dus multe polemici cu susţinătorii teoriei evoluţioniste, dar nimeni n-a reuşit să-mi răspundă satisfăcător, argumentat, la următoarele întrebări:Dacă oamenii au...
Citeste mai mult >>