text Dezbateri

Ce este apologetica?

de John Lennox
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Lennox

    Oamenii mă întreabă des ce este apologetica. Și, într-un fel, cuvântul este foarte nepotrivit. În primul rând pentru că sugerează audienței engleze ideea de a cere scuze pentru ceva, iar noi ne cerem scuze doar pentru ceva ce am făcut rău. Deci, este un cuvânt cumva negativ. Dar noi trebuie să realizăm că nu este vorba despre un cuvânt englezesc, este o transliterație, nu o traducere a unui cuvânt grecesc - apologia – care înseamnă a apăra. În Noul Testament este folosit de multe ori, în mod particular de apostolul Pavel, în ideea apărării sale a mesajului creștin. Cu alte cuvinte, el venea într-o lume pluralistă cu multe filozofii diferite și așa mai departe. Iar în momentul în care el a început să vorbească despre Hristos și mesajul Evangheliei creștine, oamenii puneau întrebări. Existau neînțelegeri, reprezentări greșite, astfel Pavel era pus în postura de a răspunde la întrebări, apărând creștinismul. Aceasta înseamnă apologetică.

    Este foarte important să vedem asta. Nu este o subdiviziune a filozofiei 101. Este, de fapt, parte a comunicării esențiale ale Evangheliei creștine. Iar în secolul 21, oricui care vrea să prezinte creștinismul în locurile publice,  îi vor fi adresate întrebări. Deci, inevitabil vor fi implicați în ceea ce numim apologetică. Poate că o exprimare mai bună ar fi convingerea în evanghelizare.

    Există acest fapt, multe lucruri înțelese greșit, multe întrebări, foarte multe expuneri greșite și acuzații care ne pun în situația de a apăra creștinismul. Este notabil cazul apostolului Pavel în cartea Faptelor. Creștinismul era în proces chiar și la el. Nu era simpla intelectualitate verbală în răspunsurile lui, era întreaga lui atitudine de viață, omul Pavel în sine. Merită să ne amintim asta, faptul că atunci când privim dincolo de ceea ce se vede, noi suntem cei într-un proces. Iar Evanghelia, mesajul creștin va fi judecat după răspunsurile noastre și așa mai departe.

    De aceea mi se pare foarte important ceea ce spune Petru în faimoasa sa afirmație: noi observăm contextul și maniera în care trebuie apărat mesajul creștin. Eu am fost foarte uimit să aflu contextul faimoaselor cuvinte „Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi” (1 Petru 3:15). Contextul este teama. Cu doar câteva propoziții mai sus, Petru vorbește despre frică. 1 Petru 3:14: „N-aveţi nicio teamă de ei şi nu vă tulburaţi!”

    Deci, este destul de clar că a da un răspuns nu însemna a sta în jurul unei mese cu câțiva prieteni apropiați. Însemna a apăra creșinismul sub presiunea unui foc ostil. Unul din lucrurile care ne afectează pe noi toți, nu contează cine suntem, este faptul că ne temem. Petru ne spune să nu ne temem. Ei bine, este destul de ușor să ni se spună asta, dar ce ne va ajuta să nu? Este propoziția următoare, lucrul care mi se pare esențial în toată această problemă: „ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” (1 Petru 3:15) Aceasta înseamnă să Îl punem pe Hristos pe locul 1 în viețile noastre, centrul, concentrarea noastră principală. Și să Îl punem ca Domn și Stăpânitor peste viețile noastre, atunci vom fi gata să dăm un răspuns.

    Aceasta îmi spune, de asemenea, că nu e vorba doar de a mânui o multitudine de răspunsuri intelectuale pentru întrebări sofisticate. Începe cu o atitudine a inimii față de stăpânirea lui Hristos, este vorba despre a-L asculta pe El și din aceasta să obținem puterea de a încerca să răspundem întrebărilor pe care oamenii ni le adresează.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Există dovezi pentru inspirația Bibliei?"
Categorie:  Studiu biblic  Există dovezi care să ateste inspirația și autenticitatea Bibliei? Cu siguranță! Printre acestea se numără profețiile împlinite, coerența și armonia Scripturi...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Pomul vieții și Pomul cunoașterii binelui și răului"
Categorie:  Studiu biblic  Pomul vieții apare în cartea Genezei, în versetul 2:9: „Și a făcut Dumnezeu să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni de mâncat; pomul...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este Teofania?"
Categorie:  Studiu biblic  Ce este Teofania?Teofania este un termen care se referă la manifestarea lui Dumnezeu în Biblie, care este uneori tangibilă pentru simțurile umane.În sensul să...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Omul frate, omul aproape, omul vrăjmaș: o privire biblică asupra relațiilor umane."
Categorie:  Studiu biblic  Vrăjmășia dintre Dumnezeu și lumeBiblia vorbește în mod clar despre vrăjmășia dintre Dumnezeu și lume. Încă din Grădina Edenului, Dumnezeu a pus vrăjmășie înt...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele 7 duhuri si cele 7 stele din Apocalipsa"
Categorie:  Studiu biblic  Ceruri noi și pământul nou-Apocalipsa 21-22 În primul plan al Apocalipsei, capitolele 1-3, se face referire la „șapte stele” de patru ori. Aceste simbolu...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Încercarea Bisericii"
Categorie:  Studiu biblic  Incercarea bisericii lui Hristos in vremurile finale se refera la perioada de timp dinaintea revenirii lui Isus Hristos pe pamant, cand vor avea loc eveniment...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine va fi răpit, cine va face parte din mireasa Domnului??"
Categorie:  Studiu biblic  Cronologia evenimentelor finale in vremurile finale- Cronologia finală a timpului Ce este răpirea bisericii?Căci trâmbița va suna, morții vor învia și no...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Dumnezeul duhurilor"
Categorie:  Studiu biblic  Dumnezeul Duhurilor Orice Făptură în ebraică -” Elohei harukhot lekhol-basar”Dumnezeul duhurilor oricărei trupuri!Dumnezeul duhurilor oricărei trupuri -Elohei...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine este Isus Hristos?"
Categorie:  Studiu biblic  Ioan 1:1-14La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine este Omul Isus Hristos? O călătorie în lumină, descoperind esența și învățăturile Sale divine."
Categorie:  Studiu biblic Ce înseamnă că Isus este Fiul lui Dumnezeu? Descoperă povestea uluitoare a lui Isus Hristos, Cuvântul viu al lui Dumnezeu, care a adus lumină și iubire divină...
de Marga Buhus 11 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise