RUGĂCIUNEA SUTAŞULUI CORNELIU

Fapte 10.1-4 În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită „Italiana”. Omul acesta era evlavios şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el şi i-a zis: „Corneliu!” Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat şi a răspuns: „Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu şi El Şi-a adus aminte de ele.

Cu acest capitol din Fapte 10 asistăm la intrarea neamurilor în Biserica lui Hristos, pe picior de egalitate cu evreii. Ele sunt acceptate în Legământul veşnic făcut de Dumnezeu cu Avraam, în Sămânţa acestuia care este, după trup, Domnul Isus Hristos. Cu toate că sutaşul roman Corneliu era un om al rugăciunii şi al faptelor bune, făcute poporului Israel, el trebuia să creadă în Persoana Domnului Isus şi în jertfa Sa de la cruce pentru a fi mântuit. Atunci ne întrebăm ce rost au avut rugăciunile şi faptele lui bune în procesul mântuirii sale? Adevărul este că Dumnezeu foloseşte toată moştenirea culturală şi religioasă a unui om care porneşte în căutarea adevărului Scripturii, mai ales dacă este, aşa cum se presupune că era sutaşul roman, un prozelit al iudeilor. Rugăciunile şi faptele bune ale lui Corneliu i-au dat îngerului ocazia să-i facă o vizită la porunca Domnului Isus. Sigur nu sunt multe asemenea cazuri ca un înger din cer să intre în casa unui viitor convertit şi membru al Bisericii dintre neamuri. Dar nu trebuie să uităm că acesta a fost primul creştin dintre neamuri peste casa căruia S-a coborât Duhul Sfânt ca în ziua Cincizecimii. Nu numai rugăciunile şi faptele bune au dat o mărturie despre căutarea lui Dumnezeu de către Corneliu şi membrii familiei sale, ci şi Duhul Sfânt a făcut acelaşi lucru întrerupând predica apostolului Petru. Evanghelistul Luca acordă o mare atenţie acestui moment când scrie în Fapte 10.44-46a următoarele cuvinte: „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărindu-L pe Dumnezeu.” Atunci s-a împlinit în mod convingător ceea ce Dumnezeu îi spusese deja lui Petru, în timpul unei răpiri sufleteşti: „Ce a curăţit Dumnezeu să nu numeşti întinat.” (Fapte 10.15b) Astfel evreii în frunte cu Petru, apostolul lor, au trebuit să înveţe de îndată lecţia îndurării lui Dumnezeu potrivit căreia „Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice popor, cine se teme de El şi lucrează cu neprihănire este primit de El.” (Fapte 10.34b-35)