text Devotionale

RUGĂCIUNEA PENTRU UN SUCCESOR LA APOSTOLIE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Fapte 1.21-26 Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui. Ei i-au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia. Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda ca să meargă la locul lui.” Au tras la sorţi şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.

Iuda, vânzătorul, a lăsat locul gol în grupul celor doisprezece apostoli şi s-a dus la locul său de pedeapsă veşnică pentru ceea ce făsuse împotriva Mântuitorului Isus. Petru s-a ridicat între ceilalţi confraţi să rezolve această problemă urgentă punând mai întâi condiţiile pe care trebuia să le îndeplinească succesorul la apostolie: să nu fi lipsit din grupul celor care L-au însoţit pe Domnul, începând de la botezul în râul Iordan până la Înălţare. Şi s-au făcut două propuneri: Iosif şi Matia. N-au făcut apel la un proroc, nu i-au pus să dea un test de cunoştinţe teologice. Au făcut apel la rugăciune şi au tras la sorţ pentru descoperirea alesului. Unii au criticat metoda sorţului pe motiv că ar fi foarte puţin duhovnicească. Cred că ucenicii şi-au amintit cum Domnul lor le-a spus: „Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” Ei s-au rugat să le arate Dumnezeu care este persoana aleasă de Domnul Isus în locul lui Iuda. Există doisprezece triburi ale lui Israel şi doisprezece apostoli ai Mielului. Nu trebuie să criticăm metoda sorţului pentru că cei doi aveau experienţe sensibil egale în relaţia cu Domnul Isus. Unii spun că apostolii s-au grăbit şi că, de fapt, Dumnezeu l-a ales mai târziu pe Saul din Tars, devenit apostolul Pavel de mai târziu. Dar Pavel nu îndeplinea condiţia umblării cu Isus în timpul misiunii Sale mesianice desfăşurate în Israel. Despre Matia nu se mai vorbeşte nimic ulterior în Fapte, dar nu e singurul în acest caz, deoarece Luca în naraţiunea sa a fost extrem de selectiv şi n-a urmăit decât creşterea Împărăţiei lui Dumnezeu, prin vestirea Evangheliei, din Ierusalim către Roma. Pavel este ales mai târziu pentru o altă misiune, pentru a fi apostolul neamurilor, nu al evreilor. Acelaşi Dumnezeu care l-a ales pe Matia l-a ales şi pe Pavel. Nu putem spune că Dumnezeu i-a lăsat pe Petru şi pe ceilalţi zece să greşească în graba lor, ci dimpotrivă, Luca ne arată un fapt evident şi încurajator şi anume că Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea şi le-a dat răspunsul pe care îl aşteptau. Să nu uităm, în concluzie, că fiecare dintre noi suntem răspunsul lui Dumnezeu la nevoile spirituale ale generaţiei în care trăim.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>