RUGĂCIUNEA CA O PERMANENŢĂ EVLAVIOASĂ

Luca 11.1 Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum i-a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.”

Viaţa oricărui ucenic al lui Hristos începe cu rugăciunea. Dispoziţia ucenicilor de a învăţa de la Mântuitorul să se roage făcea parte din voia Tatălui deoarece Dumnezeu-Tatăl i-a încredinţat pe aceştia în mâna lui Isus. Până la vârsta de 30 de ani Mântuitorul Isus în casa din Nazaret, a Mariei şi a lui Iosif, a trecut cu bine perioada pregătirii pentru misiunea mesianică fiind instruit direct de către Tatăl, aşa cum scrie prorocul Isaia în cap. 50, versetul 4: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă un ucenic.” „Limba ascuţită” din acest cuvânt profetic are legătură şi cu ascultarea dar şi cu vorbirea în rugăciune, sau cu învăţarea altora despre puterea şi arta rugăciunii. Era chiar momentul potrivit ca Domnul să-i înveţe pe ai Săi rugăciunea domnească Tatăl nostru. Nu orice închinător evreu Îl avea pe Dumnezeu ca Tată. Doar cei născuţi din Duh şi din Cuvânt sunt fiii lui Dumnezeu, în familia Tatălui ceresc. Baza naşterii din nou este pocăinţa şi credinţa în Numele lui Isus Hristos. De aceea a învăţa rugăciunea Tatăl nostru nu este acelaşi lucru cu a învăţa o poezie pe dinafară ca s-o putem recita oriunde şi oricând fără să ne uităm pe textul biblic. Prin naşterea din nou, care generează relaţia personală cu Tatăl, rugăciunea devine „respiraţia sufletului”, adică o parte însemnată a fiinţei noastre spirituale. Efortul intelectual pe care îl depunem ca să învăţăm rugăciunea Tatăl nostru este împletit în mod armonios, de către Duhul Sfânt, cu nevoile noastre sufleteşti, printre care putem enumera: nevoia de a iubi şi de a fi iubit, nevoia de hrană şi apă vie, nevoia de a-i încredinţa cuiva tainele sufleteşti, şi alte nevoi în funcţie de vârstă şi de darul spiritual care ne-a fost încredinţat pentru slujirea trupului. Cererea ucenicului pentru a lua învăţătură de la Isus, n-a fost făcută în nume personal şi egoist, ci aparţine întregului grup. Asta ne arată cât de importantă este rugăciunea întregii Biserici.