text Devotionale

RUGĂCIUNE PENTRU LUCRĂTORII SECERIŞULUI

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Mat. 9.35-38 Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând poporul în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în popor. Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi-L dar pe Domnul secerişului să-Şi scoată lucrători la secerişul Lui.”

Când îi îndemnăm pe alţii la rugăciune trebuie să facem mai întâi noi înşine ceea ce le cerem lor. Aşa a făcut Domnul Isus cu ucenicii Săi: S-a rugat pentru ei şi s-a ocupat de creşterea lor în credinţă, ca apoi să le ceară să se roage pentru alţi lucrători la seceriş. Rugăciunile noastre trebuie să aibă în vedere totdeauna nevoile lucrării lui Dumnezeu. Uneori rugăciunea merge mână în mână cu postul, dar tot timpul ea însoţeşte facerea de ucenici. Este ca la un antrenament sportiv: antrenorul nu le predă celor din echipa lui lecţii numai în cuvinte, ci şi prin tot ceea ce face pentru co-echipierii săi. Tot astfel Domnul Isus S-a identificat cu problemele şi temerile ucenicilor, a răspuns întrebărilor pe care ei I le puneau, a înţeles limitele gândirii lor şi i-a încurajat atunci când se confruntau cu un eşec previzibil. Când Isus le-a cerut să se roage pentru alţi lucrători la seceriş ucenicii ştiau deja ce înseamnă acest lucru pentru că L-au văzut de multe ori pe Domnul Isus rugându-Se şi chiar I-au cerut să-i înveţe şi pe ei cum să se roage. Asta înseamnă smerenie şi implicare personală în lucrarea Evangheliei. Principiul este următorul: întâi pregăteşti ucenicul şi apoi faci din el un lucrător destoinic ce se va ocupa, la rândul lui, de alţi ucenici cu şansa devenirii de lucrători la marele seceriş. Noi semănăm sămânţa Cuvântului în inimile altora, dar rezultatele rămân în grija Domnului secerişului. Facem tot ceea ce depinde de noi, pentru ca Duhul Sfânt, Domnul secerişului, să facă mai departe ceea ce noi nu mai putem face. Sectarismul, competiţia şi izolarea nu au ce căuta în lucrarea Domnului. Chemarea la rugăciune pentru lucrătorii secerişului este făcută la persoana a doua, plural, pentru că aceasta este sarcina imprescriptibilă a fiecărei echipe misionare. Biserica din spatele frontului misionar trebuie să facă acelaşi lucru pe care îl cerea şi apostolul Pavel creştinilor din Roma: „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru Domnul nostru Isus Hristos şi pentru dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine, ca să fiu izbăvit de răzvrătiţii din Iudeea şi pentru ca slujba pe care o am pentru Ierusalim să fie bine primită de sfinţi; şi să ajung la voi cu bucurie, cu voia lui Dumnezeu, şi să mă înviorez puţin în mijlocul vostru.” (Rom. 15.30-32)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>