Mana de dimineata[1 Decembrie]

2 CRONICI 24:5
"Dar Levitii nu s-au grăbit".
Ioas îşi pusese în inimă să repare Casa Domnului, şi poruncise acelora care, după lege, erau singurii care puteau s-o facă, şi anume preoţii şi leviţii. Dar după cum arată textul nostru, leviţii nu s-au grăbit. Astfel lucrarea lui Dumnezeu a fost întîrziată, dacă nu chiar întreruptă de aceia care erau răspunzători.
Să-i osîndim? Cît de mult ni se potriveşte şi nouă astăzi această situaţie! Este atîta vreme de cînd Casa Domnului este ruinată şi noi nu numai că nu ne grăbim ca s-o reparăm, dar, vai, ne şi îndreptăţim în situaţia în care ne găsim. Cuvîntul ne spune la Evrei 3:6 că noi sîntem casa lui Dumnezeu. Dar deşi vedem că Domnul Hristos este credincios ca Fiu peste casa Lui, noi totuşi nu ne arătăm credincioşi în Casa lui Dumnezeu. Şi aceasta nu numai cu privire la spărturile care s-au făcut între noi, dar şi cu privire la activitatea sau neactivitatea fiecărui mădular din trupul Domnului Isus care este Biserica. Dacă este dezbinare între mădulare, este dezbinare în tot trupul. Mai se poate atunci numi un singur trup, un trup bine închegat şi strîns legat?" (Ef. 4:16) Ne ocupăm cu atîtea lucruri, cu tot felul de activităţi religioase, bune în ele înşile, dar Casa lui Dumnezeu, care sîntem noi, este ruinată. Ne permitem tărăgăneli şi le justificăm prin presupusa dreptate pe care o avem, lăsînd deoparte slava lui Dumnezeu şi inima Domnului Isus care este adînc mîhnită. Cine este de fapt răspunzător cu repararea Casei Domnului? Fiecare dintre noi în parte! Sîntem însă dintre aceia care spun: "N-a venit încă vremea pentru rezidirea Casei Domnului?" Prin necredincioşia noastră, prin uşurătatea şi nepăsarea noastră, prin mîndria şi încăpăţînarea noastră, într-un cuvînt, prin nepocăinţa noastră, TOŢI am contribuit la starea de ruină a Casei lui Dumnezeu. În consecinţă TOŢI trebuie să ne smerim şi să recunoaştem cu ce am contribuit la această situaţie şi chiar cu ce nu am contribuit la păstrarea în cele mai bune condiţii a Adunării lui Dumnezeu şi a relaţiilor dintre noi şi să ne pocăim adînc. Numai atunci Dumnezeu va putea lucra prin noi, la reparearea Casei Lui. Iubiţi fraţi şi surori, să nu ne mulţumim cu o formă de evlavie goală şi rece dar fără putere. Să nu ne mulţumim că avem o adunare, indiferent în ce stare ar fi şi că acolo ne putem, oarecum satisface cerinţele religioase. Să dea Dumnezeu să nu ni se potrivească cuvintele: "îţi merge numele că eşti viu, dar eşti mort! Să nu facem ca leviţii care nu s-au grăbit, ci astăzi, acum, să punem genunchii jos, să ne mărturisim sincer vina înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă ar fi vorba numai de nepăsare, şi să-L rugăm să ne arate El ce avem de făcut şi să ne dea şi harul de a ne grăbi să clădim Casa Lui, curăţind mai întîi ruinele care sînt şi peste care, efectiv, nu trebuie să mai clădim nimic decît Să le dărîmăm şi să le îndepărtăm printr-o credinţă şi rîvnă hotărîtă. Noi să facem începutul cu pocăinţă şi smerenie, şi El va face restul. Ce mîngîiaţi vom fi în ziua aceea cînd vom auzi din gura Domnului Isus: "Bine rob bun şi credincios".