Mana de dimineata[ 26 August]

IOAN 20:15
"... Ea a crezut că este grădinarul".
Printre numeroasele şi variatele scene pe care Evangheliile
inspirate ni le povestesc, este şi aceasta care poartă amprenta unei duioşii şi gingăşii cu totul dumnezeieşti: Maria, nemîngîiată, orbită de imensa durere a pierderii Domnului ei, nu recunoaşte pe Cel înviat. Nenumăraţi credincioşi fac şi ei astăzi aceeaşi experienţă; nici ei nu-L recunosc. El este aici, aproape de noi, şi noi continuăm să ne zbatem singuri într-o situaţie care ne depăşeşte şi care ne înfăşoară. În durerea şi în dezamăgirea noastră, parcă totuşi auzim glasul Lui: "De ce plîngi?" Şi ca singur răspuns noi aducem înainte pricina tristeţii noastre şi nu desluşim pe Domnul nostru care însuşi a venit la noi, în durerea şi amărăciunea noastră ca să ne aducă mîngîierea şi harul Său.
Ne gîndim că ne-a lovit un mare necaz; "au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus!" Şi nu realizăm că El, Cel înviat, este aici cu tot ajutorul care ne trebuie şi cu singura soluţie a situaţiei noastre.
Ca şi Maria, gîndim că este grădinarul şi atribuim cauza stării noastre oamenilor, în timp ce Domnul Isus a îngăduit-o ca să Se descopere şi să Se dăruiască nouă ca Cel înviat. Dar noi sîntem absorbiţi de tot felul de gînduri şi sîntem prizonieri ai propriei noastre situaţii într-o aşa măsură că nu mai putem cunoaşte toată puterea învierii care este la dispoziţia noastră. Nu observăm că El este infinit mai mult. Nu auzim glasul care ne cheamă pe nume.
Cîte situaţii ar fi putut fi schimbate dacă şi noi ne-am fi schimbat atitudinea.. Singura prezenţă a Domnului Isus pe care pînă acum n-am realizat-o ne dă nespus mai mult decît tot ce am putea să ne închipuim. Da, El este aici, în situaţia noastră, cu toate binecuvîntările răscumpărării Lui... şi noi continuăm să nu-L cunoaştem! Dacă acesta este cazul nostru, înseamnă că ne-am lăsat pradă disperării, la bunul plac al împrejurărilor în care ne găsim, ba chiar pradă puterii vrăjmaşului şi asta, vai, cînd Domnul nostru este lîngă noi, dar noi îl ignorăm.
Să ne deschidem ochii să-L vedem pe Cel înviat şi să ne deschidem inimile ca să-L primim cu adevărat şi atunci o inepuizabilă sursă de viaţă, putere şi bucurie vor tîşni din viaţa de înviere a Domnului Isus şi nu-L vom mai confunda niciodată cu grădinarul ci vom putea şi noi spune "Rabuni" -Invăţătorule - cînd El ne va chema pe nume.