Mana de dimineata[ 24 August]

MATEI 12:36
"Vă spun că în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvînt nefolositor, pe care-l vor fi rostit".
Domnul nostru a spus lucrul acesta! Să cugetăm puţin la această înştiinţare a Lui. El nu va uita nici un cuvînt, chiar dacă noi uităm şi încă multe. La Proverbe 10:19 spune: "Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască". Vorbirea, ce dar, însă şi ce răspundere! Este o nenorocire să fie cineva lovit de muţenie dar a folosi vorbirea ca o armă împotriva cuiva, şi mai ales a fraţilor şi surorilor, este o nelegiuire.
Poate că am uitat o oarecare frază spusă cuiva sau împotriva cuiva, dar Dumnezeu nu a uitat-o. El a notat-o. Ce cules ne aşteaptă în ziua judecăţii! În cuvinte de vorbire de rău este o putere de convingere în rău şi de influenţă otrăvitoare care lasă o amprentă şi efecte de lungă durată. În persoana lovită, otrava sufletească rărmîne, producînd tristeţe, tulburare şi întunerec. Dar acela sau aceea care le-au provocat, nu vor scăpa dacă nu se pocăiesc şi-şi cer iertare. Nu ştim cum vor fi judecate cuvintele noastre, dar ştim că vom da socoteală.
Noi uităm uşor, dar Dumnezeu nu uită, fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează" (2 Tes. 1:6). Ceea ce am uitat noi continuă totuşi să-şi împlinească lucrarea vătămătoare. După ce, din punct de vedere moral, a terfelit reputaţia cuiva prin calomnie, cel ce a făcut-o continuă să se bucure de o bună apreciere, să cînte, să se roage şi să ia Cina, ba chiar să strîngă mîna celui pe care 1-a clevetit. În Noul Testament cuvîntul "clevetitor", în greacă, este "diabolos" adică diavol, fals acuzator, nume pe care-l poartă Satana. Nu ne îngrozeşte lucrul acesta? De cîte ori am clevetit am purtat numele de diavol.
Ce este de făcut? Trebuie ca noi înşine să fim sguduiţi de simţămîntul vinovăţiei noastre şi să încetăm odată de a mai vorbi ce nu trebuie, ca să putem auzi ce are Dumnezeu să ne spună: "Vă spun că în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvînt...!" Stunt lucruri pe care am putea şi ar trebui să le punem în regulă, mai întîi cu persoana pe care am vătămat-o şi apoi cu aceia cărora le-am vorbit. Dar ceea ce este mai trist, este faptul că răul făcut nu mai poate fi niciodată desfăcut. El a fost făcut şi a produs atîta pagubă morală şi sufletească pe care numai veşnicia le va desvălui.
"Pune Doamne o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele" (Ps. 14:3), spune psalmistul, iar noi am putea spune: "pune Doamne o strajă înaintea inimii mele căci din ea ies toate relele".
Apostolul Iacov numeşte desăvîrşit pe cel ce-şi poate ţine în frîu limba pentru că astfel îşi poate ţine tot trupul în frîu. Defăimătorii sînt foalele diavolului cu care aţîţă focul dezbinărilor.