Mana de dimineata[ 21 August]

EFESENI 2:20-21
"Fiind zidiţi pe temelia apostolilor... piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos însuşi. În El, toată clădirea, bine alcătuită, creşte ca să fie un templu sfint în Domnul".
Din ce persoane se compune Adunarea? Din acelea care au primit mîntuirea şi viaţa veşnică. Nu intrăm în Adunare ca să fim mîntuiţi, ci ca unii care sîntem mîntuiţi. Cuvîntul spune: "Pe această stîncă voi zidi Biserica Mea". Domnul nu spune, pe Biserica Mea voi zidi mîntuirea sufletelor. Unii spun: "Nu este mîntuire în afara adevăratei Biserici". Da, dar noi putem merge şi mai adînc spunînd: în afară de Stîncă nu este Biserică. Dă la o parte Stînca şi nu vei avea nimic decît o neîntemeiată fabricaţie de erori şi corupţie. Noi nu mergem la Hristos prin Biserică ci mergem la Biserică prin Hristos. A răsturna această ordine, înseamnă a-L dislocui pe Domnul Isus, şi aceasta înseamnă a nu avea nici Stîncă, nici Biserică, nici mîntuire. Noi întîlnim pe Domnul Hristos ca pe un Mîntuitor dătător de viaţă, înainte de a avea orice legătură cu Biserica. Să reţinem deci că persoanele care compun Biserica sînt numai "pietrele vii" adică aceia care posedă viaţa veşnică şi în consecinţă, mîntuirea. Deci oricare ar fi obiectul Bisericii, el în nici un caz nu este acela de a procura mîntuirea mădularelor ei, pentru că sînt mîntuiţi. Ea nu este o instituţie întemeiată cu scopul de a procura mîntuirea păcătoşilor sau a nevoilor lor religioase. Biserica sau Adunarea este un trup viu, format din "pietre vii", adunate laolaltă de Duhul Sfînt ca să facâ cunoscut "domniilor şi puterilor din locurile cereşti, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu." Biserica declară în tot universul că numai Domnul Isus Hristos este Stînca şi că Numele Lui este singurul Nume în care putem să fim mîntuiţi. Dar vai!, noi ştim din Cuvîntul lui Dumnezeu ca şi din ce vedem astăzi, că Adunarea lui Dumnezeu, Biserica, altădată într-o stare spirituală care prospera în energia credinţei şi în devotament pentru Domnul Isus, a devenit astăzi "o casă mare" în care sînt vase de aur şi de argint dar şi din lemn şi pămînt (2 Tim. 2:20). Condiţia ei spirituală a degenerat la un nivel foarte scăzut. Va mai fi vreodată o ridicare la ce a fost ea? Nu, nu în condiţiile de la început. Dar dacă iubim Biserica lui Dumnezeu, să ne zdrobim inimile înaintea Domnului într-o adevărată umilinţă şi recunoaştere şi să considerăm că noi am păcătuit, că sîntem vinovaţi de ruşinea şi căderea ei, fapte care nu pot fi negate. Dacă avem în mod sincer simţămîntul acesta, Dumnezeu poate cel puţin să atragă împreună inimile acelora care gem din pricina stării Adunării şi să se îngrijească de părtăşia acelora "care chiamă pe Domnul dintr-o inimă curată" (2 Tim. 2:22). Nici un merit al nostru ci doar grija harului Său.
Părtăşia cu sfinţii este scumpă, dar mai presus de toate este părtăşia cu Dumnezeu, iar părtăşia cu sfinţii va curge în mod nestînjenit din părtăşia noastră cu Tatăl. Să cerem ca Dumnezeu să ne dea harul acestei adevărate părtaşii cu El, cu Fiul Său Isus Hristos şi cu toţi copiii Lui. Dar această părtăşie este condiţionată de umblarea în lumină (1 Ioan 1:3, 6, 7).