Izvoare in Desert - 7 Mai

Isus le-a spus o pildă, ca să le arate
că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase. (Luca 18:1)

Eşecul în stăruinţă este una din cele mai frecvente probleme în rugăciune şi mijlocire. Începem să ne rugăm pentru ceva, înălţând cererile noastre timp de o zi, o săptămână, sau chiar o lună, dar apoi, dacă nu primim un răspuns clar, repede ne dăm bătuţi şi încetăm să ne mai rugăm pentru lucrul respectiv.
Aceasta este o greşeală cu consecinţe îngrozitoare şi este pur şi simplu o cursă în care începem multe lucruri, dar nu le vedem niciodată terminate. Aceasta duce la ruină în toate domeniile vieţii. Oamenii care se obişnuiesc să înceapă ceva fără să termine vreodată, îşi formează obiceiul de a eşua. Şi cei care încep să se roage pentru ceva fără să persevereze până ajung la un rezultat bun îşi formează acelaşi obicei în rugăciune. Renunţarea este acceptarea eşecului şi a înfrângerii. Înfrângerea duce apoi la descurajare şi îndoieli cu privire la puterea rugăciunii, ceea ce poate fi fatal pentru succesul vieţii de rugăciune a unui om.
Oamenii întreabă adesea: „Cât de mult trebuie să mă rog? N-ar trebui să revin la momentul în care am încetat să mă mai rog şi să las problema în mâna lui Dumnezeu?" Singurul răspuns este acesta: Roagă-te până când ţi se împlineşte rugăciunea sau până când eşti deplin încredinţat în inima ta că se va împlini. Doar când una din aceste două condiţii va fi îndeplinită este sigur să te opreşti din stăruinţa în rugăciune, pentru că rugăciunea nu este doar chemarea lui Dumnezeu, ci este şi o luptă cu Satan. Şi deoarece Dumnezeu foloseşte mijlocirea noastră ca o armă puternică a biruinţei în luptă, El singur trebuie să decidă când este sigur să încetezi să te mai rogi. De aceea noi nu îndrăznim să încetăm să ne rugăm până nu a venit răspunsul sau până nu primim încredinţarea că va veni.
În primul rând, ne oprim pentru că vedem efectiv răspunsul. În al doilea rând, ne oprim pentru că credem, şi credinţa din inimile noastre este tot atât de demnă de încredere ca vederea ochilor noştri, pentru că este „credinţa din partea lui Dumnezeu" (Efeseni 6:23) şi „credincioşia lui Dumnezeu" (Romani 3:3) pe care o avem în noi.
Dacă trăim o viaţă de rugăciune, vom ajunge să experimentăm şi să recunoaştem din ce în ce mai mult această încredinţare dată de Dumnezeu. Vom şti când să ne odihnim în ea liniştiţi şi când să continuăm să ne rugăm până când vom primi răspunsul Lui. din Practicarea Rugăciunii
Aşteaptă promisiunea lui Dumnezeu până când El te întâlneşte acolo, pentru că El Se întoarce întotdeauna pe calea promisiunilor Lui. selectat