text Devotionale

Izvoare in Desert - 29 Noiembrie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman

Dar mai pe urmă ... (Evrei 12:11)

Este o legendă care spune de un baron german care, la castelul său de pe Rin, a întins sârme în aer de la un turn la altul pentru ca vântul să le trateze ca o harpă de vânt şi prin aceasta să creeze muzică atunci când suflă peste ele. Şi totuşi când briza uşoară s-a învârtit în jurul castelului, nu s-a produs nici un fel de muzică.
Într-o noapte, însă, s-a pornit o furtună puternică, şi muntele pe care era castelul a fost bătut de furia vânturilor violente. Baronul s-a uitat afară pe uşă la teroarea vântului, şi harfa de vânt umplea văzduhul cu melodiile care sunau chiar mai tare decât zgomotul furtunii. A fost nevoie de o furtună puternică pentru a produce muzica!
N-am cunoscut noi oameni ale căror vieţi n-au produs niciodată nici o muzică plăcută în zilele lor de linişte şi prosperitate, dar care, atunci când vânturile puternice au bătut asupra vieţii lor, ne-au uimit cu puterea şi frumuseţea muzicii lor?

Plouă, ploaia
Bate în geam!
Toarnă neîncetat
Afară
Din cerul întunecat –
Mă-ntreb de ce!

Flori, flori,
Răsar după ploaie,
Înflorind proaspete şi frumoase,
Pretutindeni!
Dumnezeu a explicat acum
De ce a plouat!

Poţi să te bizui întotdeauna pe Dumnezeu că va face acel „mai pe urmă" al dificultăţilor de o mie de ori mai bogat şi mai bun decât prezentul, dacă le biruim corect. „Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare ... dar mai pe urmă aduce ... roada dătătoare de pace a neprihănirii" (Evrei 12:11). Ce recoltă!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

CREEAZĂ O ATMOSFERĂ PLINĂ DE PACE!
„Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15) Oare de câtă pace dai dovadă în mod obișnuit, și câți pot spune despre tine că ești un om al păcii? Cât de bine răspunzi... Citeste mai mult >>
Roada Duhului în comentariul lui W. Barclay – Galateni 5:22-23a
„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.” (Galateni 5:22-23a)Grigore din Nysa spunea: „... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (57)
Slava Domnului (57) Luca 4:29-30. „Și s-au sculat și l-au scos afară din cetate și l-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să îl arunce cu capul în jos. 30. Dar El, tr... Citeste mai mult >>
FII PREGĂTIT PENTRU SCHIMBARE!
„Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.” (Proverbele 16:9) Când urmează să te muți într-o altă casă, stabilești o dată pe care le-o comunici celor care se ocupă... Citeste mai mult >>
TREBUIE SĂ REVII PE CALEA CEA BUNĂ!
„Nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19) Începând de astăzi, trebuie să te „conectezi” la persoana care te-a creat Dumnezeu să fii și la darurile pe care ți l... Citeste mai mult >>
ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (2)
„…Cel slab să zică: Sunt tare!” (Ioel 3:10) Să observăm că în acest verset Biblia nu spune: „Cei slabi să-și cheme prietenii și să discute despre slăbiciunile lor”, nici: „Cei slabi să vorbeasc... Citeste mai mult >>
Vremea
Trăim într-o vreme în care aurul este dat la o parte, iar în locul lui este folosită zgura. Dumnezeu Se folosește de oameni călăuziți de Duhul Său. În vechime, în fruntea poporului era pus un profet;... Citeste mai mult >>
ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (1)
„Moartea și viața sunt în puterea limbii…” (Proverbele 18:21) Asigură-te că vorbele tale sunt în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, apoi rostește-le cu autoritatea Lui peste calea pe care vrei s-o... Citeste mai mult >>
SPIRITUL DE ÎNVINGĂTOR
„Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare…” (2 Corinteni 4:8) Podul Brooklyn din New York, care leagă Brooklynul de insula Manhattan, este unul dintre cele mai faimoase din lum... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (56)
Slava Domnului (56) Slava Domnului a fost, mai înainte de vecii, în Hristos: „Efeseni 1:4-6. „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, du... Citeste mai mult >>