Izvoare in Desert - 29 Aprilie

Ilie era un om supus aceloraşi
slăbiciuni ca şi noi;
şi s-a rugat cu stăruinţă.
(Iacov 5:17)

Slavă Domnului că Ilie era „ca şi noi"! S-a aşezat sub un copac, plângându-se lui Dumnezeu şi exprimându-şi necredinţa – aşa cum am făcut şi noi deseori. Şi totuşi, nu aşa stăteau lucrurile când el era într-adevăr în comuniune cu Dumnezeu. „Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi", dar „s-a rugat cu stăruinţă". Sensul literal al acestei expresii în greacă este minunat: în loc de „cu stăruinţă", se spune „el s-a rugat în rugăciune". Cu alte cuvinte, „s-a rugat în continuu". Învăţăm de aici că trebuie să ne rugăm neîncetat.
Urcă până-n vârful Muntelui Carmel şi priveşte acea măreaţă istorie despre credinţă şi vedere. După ce Ilie a chemat foc din cer ca să-i învingă pe profeţii lui Baal, era necesară ploaia pentru ca profeţia lui Dumnezeu să se împlinească. Şi omul care a putut comanda foc din cer putea aduce şi ploaia folosind aceleaşi metode. Ni se spune că „Ilie ... plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi" (1 Împăraţi 18:42), împiedicând orice imagine sau sunet să ajungă la el. El s-a aşezat într-o poziţie, sub roba sa, ca să nu vadă şi să n-audă ce se întâmplă.
Apoi Ilie a spus slujitorului său: „Suie-te şi uită-te înspre mare" (1 Împăraţi 18:43). Când s-a întors, slujitorul i-a răspuns: „Nu este nimic!" Ce scurt trebuie să fi părut răspunsul lui! „Nimic!" Vă puteţi imagina ce am fi făcut noi în această situaţie? Am fi zis: „Exact cum mă aşteptam!" şi apoi am fi încetat să ne mai rugăm. Dar a renunţat Ilie? Nu. Ci de şase ori i-a spus slujitorului său: „Du-te iarăşi". Şi de fiecare dată slujitorul se întorcea şi-i spunea: „Nimic!"
Însă „a şaptea oară, slujitorul a zis: «Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om»" (1 Împăraţi 18:44). Ce descriere potrivită, căci o mână de om s-a ridicat în rugăciune către Dumnezeu înainte să cadă ploaia. Şi ploaia a venit atât de repede şi de furioasă încât Ilie l-a avertizat pe Ahab, zicând: „Înhamă, şi coboară, ca să nu te oprească ploaia".
Aceasta este o istorie despre credinţă şi vedere – o credinţă care se rupe de toate în afară de Dumnezeu, şi o vedere care priveşte şi totuşi nu vede nimic. Da, în ciuda rapoartelor lipsite de orice speranţă primite de la vedere, aceasta este o istorie a credinţei care continuă „să se roage în rugăciune".
Ştii cum să te rogi în felul acesta – cum să biruieşti în rugăciune? Lasă-ţi vederea să-ţi aducă rapoarte oricât de descurajante, dar nu le acorda nici o atenţie. Tatăl nostru ceresc trăieşte, şi chiar şi răspunsurile întârziate la rugăciunile noastre fac parte din bunătatea Sa. Arthur Tappan Pierson
Fiecare din trei băieţi au dat odată o definiţie a credinţei care ilustrează aspectul important al tenacităţii. Primul băiat a definit credinţa ca fiind „a pune mâna pe Hristos", al doilea ca fiind „a ne ţine strâns de El", şi al treilea ca fiind „a nu-I da drumul".