De ce o iesle?

Si a nascut pe Fiul ei cel intai nascut. L a infasat in scutece si l-a culcat intr-o iesle, pentru ca in casa de poposire nu era loc pentru ei. Luca 2:7.

S a implinit vremea cind trebuia Fiul sa fie nascut, Cuvantul Sa Se faca trup, si fecioara, mama, Maria, pe langa fericirea de a fi mama, avea sa aibe parte de si o experienta mai putin dorita. Un minim pe care oricine astazi il poate oferi oriunde in lume in conditii normale este in cazul unei nasteri o camera, un pat, putina sau mai multa caldura, haine si alte cate lucruri. Doar iubitori de senzatii tari la nastere isi nasc copiii in piscine sau cine sti pe unde. Nu a fost cazul si la nasterea lui Isus, cand deodata toate camerele sunt ocupate, toate salile de asteptare sunt pline, toate inimile sunt satule, toate planurile sunt facute, nimic nu se mai poate schimba, nici macar amana. Si Isus trebuia sa se nasca, dupa cum si astazi Isus este gata Sa se nasca in orice inima care il primeste, ii ofera acel spatiu, mic si calduros, apoi mare si impodobit. Dar se loveste de aceleasi situatii. Sa vrea Cuvantul sa se intrupeze, sa se inradacineze in inima ta, in gandurile tale, in viata ta, ca sa poata sa creasca si pentru ca tu sa poti sa cresti, si tu sa ai alte obiective, si mai trist indiferenta totala.

Dar Isus se va naste oricum, Cuvantul Isi va gasi oameni care Sa il primeasca, fie ei si cei mai izolati si marginalizatii ai societatii. Isus nu S a dezbracat de o slava ca sa imbrace o alta slava, nu S a dezbracat de slava cereasca ca sa imbrace slava pamanteasca. Si daca Isus a acceptat acest unic eveniment a Lui sa il consume in cel mai sarac loc, in cea mai smerita stare, departe chiar de lucrurile marunte pe care oricine si le permite. Oare nu ar trebui sa ii semanam Lui. Nu l-au asteptat pe Iosif si pe Maria nimeni nici cu flori, nici cu supa calda, nici cu hainute si cadouri.

De ce o iesle pentru Imparatul Imparatilor, si orice altceva mai mult pentru mine?

De ce eu sa am cu ceva mai mult decat Isus a avut? De ce? Daca din acest punct al sosiri, Adevarului, Mantuitorului, Salvatorului nostru, Isus Hristos in lumea noastra noi nu invatam nimic, nimic nu o sa invatam nici mai departe din toata lucrarea Lui.

Si Isus avea o lucrare de inceput si de terminat in lumea noastra. Si marile lucrari intotdeauna incep de la iesle, de la smerenie si se termina la Golgota, la rabdare si ascultare dar si supunere pana la capat voii lui DUMNEZEU. . Nimeni nu iti va incredinta lucruri mari daca in cele mici nu ai fost gasit vrednic. . Jugul lui Isus s-a vazut inca de la iesle, acest Fiu avea sa calce pe un drum ingust, al dureri, dar al luminii, al adevarului, al vietii.

De ce o iesle?

Pentru ca sa fie o pilda pentru noi care avem mai mult de atat si tot nemultumiti suntem.

Pentru ca se putea si mai rau, dupa cum se putea si mai stralucitor. Va imaginati asta?

Se poate si mai greu, si o sa vina si mai greu. O sa trebuiasca sa fuga in Egipt, sa guste ce inseamna sa fi strain si departe si de ieslea din patria Lui. Viata lui Isus din clipa nasterii pina dupa inviere, a fost o viata lipsita de comfortul pe care cei mai multii il avem din oficiu. Dar de ce Mantuitorul nostru sa accepte ca la nasterea Lui sa fie culcat intr-o iesle? Avea cumva mai pe urma sa recupereze acest inceput a Lui? Avea sa doarma mai pe urma in paturi de fildes ca si Solomon? Pe saltele cu memorie? Ce ziceti? Se poate mai rau oamenii buni?

Vulpile aveau vizuinii, pasarile cerurilor aveau cuiburi dar Fiul Omului nu avea unde sa isi plece capul.

De ce o iesle? Pentru ca acolo a fost singurul comfort, lucrurile nu aveau sa se imbunatateasca in aceasta directie, cu trecerea zilelor sau a anilor, desi o casa l-a primit mai tarziu, si poate a locuit in casa la Nazareth cat a ramas sub indrumarea si supunerea fata de parintii Lui pamantesti. Dar il vedem mai tarziu dormind intr-o barca, corabie cuprinsa de valuri si gata gata sa se scufunde. Isus nu a fost un cautator de comfort propriu, si nu Si-a permis niciodata luxul sa faca ceva pentru El, nu a pierdut niciodata macar o clipa sa slujeasca oamenilor dupa voia lui Dumnezeu, chiar si parintilor Lui, macar ca era Dumnezeu, a fost supus si ascultator de Iosif si de Maria pana in ziua cand a iesit din casa parinteasca.

A preferat mireasma paielor uscate decat al smirnei sau lemnelor mirositoare din casele imparatesti, sau al mirosului de tamaie din Templul de la Ierusalim. Putea sa isi faca rezervare inca din ceruri, cautand un loc care sa aibe macar o umbra de asemanare cu ceea ce are in ceruri, cel mai de neimaginat loc pentru a fi nascut si a isi dormi primul somn pe planeta noastra in tot comfortul vrednic de dat unui Fiu de Imparat. . Dar a ales un drum al lipsurilor duse la extrem, un drum al ocarii si al dispretului, al lipsurilor dar si al implinirilor in acelasi timp, acoperind slabiciunile noastre, luand asupra Lui bolile si pacatele tuturora, suferind pana la moarte, ba inca moarte de cruce.

Isus a fost doar iintr-o misiune pe acest pamant, asa cum trebuie sa fim si noi, da noi. Sa nu uitam acest lucru, sa nu ne lasam sa cadem de oboseala in inimile noastre la vederea ingreunarii drumului nostru si al calatoriei noastre sfinte.

Si de la mireasma paielor pana la mireasma crucii, tot drumul lui Isus a ramas o pilda dar si o carare luminata si luminoasa pe care fiecare din noi suntem chemati sa mergem cu dragoste, cu credinta si cu nadejde.