Binecuvantarile harului

"Binecuvantat sa fie Dumnezeu Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvantat cu tot felul de binecuvantari duhovnicest`i in locurile ceresti, in Hristos" (Efes. 1:3).

Ce mare este bunatatea lui Dumnezeu Tatal! Imaginati-va o ploaie binecuvantata, o ploaie torentiala, in asa fel ca nu poti vedea nici la un metru in fata masinii, si pe care Dumnezeu o trimite dupa o perioada de seceta!. Pamantul sfaraie si o inghite in cateva secunde. Am trecut recent printr-o astfel de ploaie in Queensland, in timp ce calatoream spre Brisbane. In momentul acela m-a inundat un sentiment de recunostinta, cand am vazut potopul de binecuvantari care au fost peste viata mea.

Noi suntem rai si pacatosi, si Dumnezeu face sa rasara soarele Lui si peste cei buni si peste cei rai. La fel si ploaia. Apostolul Pavel insa vorbeste de un alt fel de binecuvantari, de cele duhovnicesti, din locurile ceresti. Acestea sunt binecuvantarile spirituale care nu se pot percepe cu simturile fizice, ci numai cu un simt spiritual numit credinta. Noi credem ce spune Cuvantul Sfant. Credem ce ni se spune cu privire la mantuire si credem cu privire la mostenirea ce o avem in Hristos.

Aceste binecuvantari duhovnicesti nu sunt influentate de lumea fizica. In lume poate fi seceta, foamete, poate trece parjolul peste paduri ca si in SUA, anul trecut, cand abia au putut sa-l tina sub control, dar pentru cine este in Hristos, a trece printr-un necaz de orice natura ar fi, moarte ori suferinta, ori deposedare de avutul pamantesc, este o binecuvantare. Faptul ca in mijlocul necazurilor nu suntem lasati singuri si avem promisiunea Cuvantului ca trebuie sa indraznim, este o mare binecuvantare, de care numai cel ce se increde in Dumnezeu poate beneficia de ea.

Dumnezeu, pentru cel credincios care se abandoneaza pe sine in voia Sa, masoara adancimea vaii prin care sa treaca, regleaza temperatura cuptorului si inaltimea pana la care se poate sui, fara ca sa cada de ameteala infumurarii de sine. Soarele si arsita nu-i va arde, apele nu-i vor ineca si boala nu este spre moarte ci spre binecuvantare. Sa ne vedem iubiti de Dumnezeu cu acea iubire vesnica, si pentru care Dumnezeu este gata sa dea neamuri si popoare pentru noi. Suntem iubiti din pricina Fiului Sau.

In Ps.23 citim ca "Domnul este Pastorul care ne duce la pasuni verzi si la ape de odihna, care ne invioreaza sufletul si ne povatuieste pe carari drepte, si ne satisface nevoile sufletului in asa fel ca nu ducem lipsa de nimic", toate "din pricina Nunmelui Sau". Nu pentru ca meritam, ci din pricina Numelui Sau. Din pricina lui Hristos suntem vazuti de Tatal neprihaniti, sfintiti, curati, si suntem binecuvantati cu mantuire vesnica, iertare, pace, bucurie, siguranta, cu o vesnicie fericita. Nu uitati, ca cerul incepe aici, nu trebuie sa asteptam ca sa murim. Cea mai mare binecuvantare, dupa Domnul Isus este Duhul Sfant care ne insoteste acum si aici si care ne creste in cunostinta Numelui Sau.
Dumnezeu ne face parte chiar pe pamant de stari ceresti. Poate ca ati experimentat si voi stari in care rugaciunea e-atat de sfanta si de stralucita incat nici locul si nici gandul n-ajung pana la ea. Cuvantul arde buzele si ochii si-ntregul inimii cuprins. Partasia este asa de plina de Hristos, bucuria este asa de necuprinsa si adunarea este mai mult in cer decat pe pamant.
In stari de-acestea omul este ca oricand mai dumnezeesc
iar Dumnezeu cel mai aproape de inteleseul omenesc.

..O, stari ceresti ce rare sunteti si cat de mult v-am vrut mereu,
cuprindeti-ne si ne tineti nemaiintorsi, in Dumnezeu. (Traia Dorz, Sunt stari)

Doamne, ajuta-ma sa ma bucur din plin de tot ce am in Hristos. Amin.