text Devotionale

Trei surori

de www.realsos.ro
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: www.realsos.ro
"Caci mare este bunatatea Lui fata de noi si credinciosia Lui tine in veci. Laudati pe Domnul!" (Ps.117:2).

In Muntii Albastri (Blue Mountains), asa cum se numeste lantul muntos din vestul orasului Sydney, este un loc care se numeste Trei surori. Este un loc foarte pitoresc si pe spranceana unui munte se afla 3 stanci surori, si-mi pare rau ca am avut ocazia si n-am profitat de ea, ca sa ascult istoria lor, dar ne-am grabit. Am imortalizat aceste stanci impresionante pe o pelicula de film si am observat de la distanta ca se putea merge , pe o alta ruta, pana aproape de ele, incat sa le atingi. Nu am avut curajul acesta.

Aceste stanci care sunt acolo poate de mii de ani, neclintite, impresiionante, ne amintesc de credinciosia lui Dumnezeu care nu se schimba, si care tine in veci. In muntii pe care i-am urcat am avut ocazia sa vad stanci asa de uriase incat toate macaralele din lume nu le-ar putea muta din loc, dar care la un cuvant al lui Dumnezeu se pot crapa si se pot muta din loc. Aceasta scrie ca se va intampla in vremea din urma cand Dumnezeu va rejuvena pamantul. "Cerul s-a strans ca o carte de piele, pe care o faci sul. Si toti muntii si toate ostroavele s-au mutat din locul lor" (Apoc. 6:14). Dumnezeu a intins cerurile ca o mahrama, o "bolta pe fata apelor, ca hotar intre lumina si intunerec" (Iov 26:10). Si Dumnezeu le va impacheta din nou, si va crea un cer nou si un pamant nou (Apoc. 21:1). Ce nu poate face Dumnezeu?

Evanghelistul Matei ne spune ca la moartea Domnului Isus, pamantul s-a cutremurat, stancile s-au despicat, mormintele s-au deschis si multe trupuri de ale mortilor au inviat" (Matei 27:51-52). Dumnezeu a ramas credincios Cuvantului pe care si l-a dat: "Nicidecum n-am sa te las, cu nici un chip nu te voi parasi" (Evrei 13:5).

Dar Dumnezeu isi tine in veci credinciosia fata de poporul Lui ales. De cate ori l-a ispitit poporul Israel in pustie? De cate ori nu i-au provocat mania si totusi nu a trecut peste Cuvantul ce Si L-a dat. Pot sa se mute muntii si dealurile, spune Dumnezeu prin Isaia la un moment dat, dar "dragostea Mea nu se va muta de la tine, si legamantul Meu nu se va clatina, pentru ca Domnul are mila de tine".

Ce mare este bunatatea lui Dumnezeu, care nu ne-a abandonat atunci cand am meritat; care ne-a pedepsit cu dragoste pentru indreptare, ne-a incurajat in trecut si ne intareste zilnic prin promisiunile Lui.

Great is thy faithfulness, great is thy faithfulness
Morning by morning new mercieis I see.
All I have needed, You have provided
Great is thy faithfulness, o, Lord to me.

"Doamne Tata, ajuta-ma sa stiu sa apreciez bunatatea si credinciosia Ta fata de mine si sa-ti fiu recunoscatoare intotdeauna pentru ceea ce esti pentru mine". Amin.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum ne putem da seama astăzi ce este Adunarea lui Dumnezeu?"
Categorie: Biserica lui Hristos  Adevărul în legătură cu Adunarea lui Dumnezeu sau Biserica este foarte simplu, aşa cum este tot Cuvântul lui Dumnezeu din clipa în care nu încercăm să-l adap...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Creştini adunaţi pentru Numele Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, a dat celor credincioşi o făgăduinţă minunată pentru Matei 18:20 : "Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru Num...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cina Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  DezbinăriDacă ne ocupăm cu cealaltă parte a frângerii pâinii, Cina Domnului, importanţa acestui subiect rezultă din osteneala apostolului de a corecta compor...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele şapte dispensaţii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Scriptura împarte timpul (prin care se înţelege întreaga perioadă de la crearea lui Adam până la "pământul nou şi cerul nou" din Apocalipsa 21:1 ) în şapte p...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce am găsit"
Categorie: Biserica lui Hristos  Este un privilegiu pentru mine să prezint cititorului acestei broşuri adunările de creştini credincioşi, denumiţi uneori „fraţi”. Scriu aceste rânduri cu oar...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Câteva gânduri în legătură cu desfăşurarea strângerilor noastre laolaltă"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni“ (Faptele Apostolilor 2:42 ).„Căci acolo unde doi sau trei...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Călăuzirea prin Duhul"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Când vă strângeţi, fiecare dintre voi are un psalm, are o învăţătură, are o vorbire într-o limbă, are o descoperire, are o interpretare: toate să fie făcute...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea celor răi"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm acum în considerare ultima formă de disciplină sau mai degrabă actul de dare afară din comuniunea adunării: el îl priveşte pe cel pe care celelalte f...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păcat personal"
Categorie: Biserica lui Hristos  În Matei 18:15-18 , Domnul ne dă o învăţătură despre purtarea de urmat în cazul în care un frate păcătuieşte împotriva altui credincios. El arată şi ce formă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Disciplina tăcerii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm în considerare mai întâi această formă de disciplină pe care am abordat-o în legătură cu omul sectar: împunerea tăcerii unui frate în adunare. Nu găs...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise