text Devotionale

Sa se joace cu mingea

de Petru Popovici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Popovici
Andrew Murray, care a trăit în Africa de Sud unde a predicat Evanghelia, timp de 69 de ani, de la vîrsta de 20 pînă la 89 de ani, şi de la care avem şi noi o seamă de cărţi bune, traduse în limba română, are în Cape Town o statuie cu degetul arătător îndicînd înainte, într-o zi, nişte băieţi ştrengari i-au legat de deget o minge cu un fir de cauciuc, ca şi cum s-ar juca cu ea.
Dar, în timpul vieţii sale, Murray a fost un lucrător neobosit în lucrarea sfîntă. El n-a avut timp de joacă, cum mulţi din cei de astăzi îşi fac timp pentru joacă, pentru sport, în timp ce milioane de suflete merg la pierzare.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Logodna şi căsătoria credincioşilor în lumina Cuvântului lui Dumnezeu"
Categorie: Familia crestina  În ultimii ani au apărut tot mai multe cazuri, în care credincioşii, fără să ţină seama de condiţiile biblice necesare pentru o legătură după voia lui Dumnezeu,...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lameh şi familia sa"
Categorie: Familia crestina  După istoria primei familii, în Geneza 4 şi 5 găsim două genealogii. Una descrie linia lui Cain, alta linia lui Set. Ambele se încheie cu descrierea pe scurt a u...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Isaac şi familia sa"
Categorie: Familia crestina  În Geneza 24 citim mai întâi despre Avraam, că era bătrân, înaintat în zile. El era întristat că fiul său nu avea o soţie. În acel timp, părinţii îşi asumau mai...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iov şi familia sa"
Categorie: Familia crestina  Iov aparţinea probabil unui neam de popor înrudit cu edomiţii. Dacă citim cartea Iov, suntem impresionaţi de cunoştinţa mare pe care acest bărbat o avea despre D...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iosif şi Maria"
Categorie: Familia crestina  Iosif şi Maria erau urmaşi ai împăratului David. Acest lucru reiese clar din genealogia din Matei 1 şi din Luca 3 . Dar generaţia împărătească ajunsese complet l...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Încurajare pentru părinți"
Categorie: Familia crestina  (Extras din „Adevărul Scripturii”, vol. 18, 1926, pag. 180)Nu e uşor să fii părinte în niciun caz. Este un lucru chiar mai serios şi mai plin de responsabilitate...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iacov şi familia sa"
Categorie: Familia crestina  Dumnezeu S-a descoperit ca Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov. Putem să înţelegem că Dumnezeu Se numeşte Dumnezeul lui Avraam. Acesta a mers în credinţă pe cal...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Homosexualitatea"
Categorie: Familia crestina  Doar o problemă de orientare? Doar o problemă de sinceritate?Căsătoria homosexuală este o manifestare a emancipării?Acest subiect al naturii homosexualităţii est...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Gânduri cu privire la comportarea credinciosului în familie"
Categorie: Familia crestina  Studiului referitor la atitudinea credinciosului faţă de căsătorie vreau să-i adaug unele gânduri cu privire la comportarea credinciosului în familie. Fără îndoi...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Familia din Betania"
Categorie: Familia crestina  Citind acest titlu, cei care cunosc Biblia se vor gândi imediat la Marta, Maria şi Lazăr. Se pune întrebarea dacă şi Simon, cu porecla „Leprosul“ trebuie socotit...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise