"Lameh şi familia sa"

Categorie: Familia crestina
 

După istoria primei familii, în Geneza 4 şi 5 găsim două genealogii. Una descrie linia lui Cain, alta linia lui Set. Ambele se încheie cu descrierea pe scurt a unei familii.

Prima este familia lui Lameh: „Şi Lameh a luat două soţii: numele uneia era Ada şi numele celeilalte, Ţila. Şi Ada a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor care locuiesc în corturi şi cresc vite. Şi numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl celor care mânuiesc harfa şi fluierul. Ţila, de asemenea, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor felurilor de unelte de aramă şi de fier. Şi sora lui Tubal-Cain era Naama. Şi Lameh a spus soţiilor sale: Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Voi, soţii ale lui Lameh, plecaţi urechea la glasul meu: Pentru că am ucis un om deoarece m-a rănit şi un tânăr pentru că m-a lovit. Dacă de şapte ori va fi răzbunat Cain, Lameh de şaptezeci şi şapte de ori“ (Geneza 4:19-24 ).

Această descriere scurtă arată clar că Lameh avea toate trăsăturile de caracter ale strămoşului său Cain. Cuvintele şi faptele sale dovedesc că el s-a îndepărtat şi mai mult de Dumnezeu şi de Cuvântul Său decât Cain. Cain şi-a luat o soţie în concordanţă cu gândurile lui Dumnezeu. La întrebarea mult pusă, de unde şi-a luat această soţie, există un singur răspuns clar biblic: Adam a născut fii şi fiice (Geneza 5:4 ). Dumnezeu a făcut dintr-un singur sânge (acesta este Adam) orice naţiune de oameni (Fapte 17:26 ). Deci, Cain s-a căsătorit cu sora lui. Dar Lameh a acţionat în contradicţie cu intenţia lui Dumnezeu luându-şi două soţii. Poligamia este în contradicţie cu ordinea divină din creaţie. Cine cunoaşte Biblia, ştie că Dumnezeu a tolerat poligamia, dar nu a încuviinţat-o niciodată. În cele ce urmează vom vedea că acest rău se pedepseşte singur. Observaţiile mele personale în Africa confirmă această regulă. Nu sunt de aşteptat căsnicii şi familii ideale pe această bază nebiblică.

Lameh nu a acţionat în necunoştinţă. Din Geneza 4:24 putem deduce că nu era în necunoştinţă de cuvintele lui Dumnezeu. Dar nu avea nici cea mai mică dorinţă după ocrotirea, pe care Dumnezeu o promisese lui Cain. Din poezia sa plină de autoelogiere arogantă a lăsat să se recunoască faptul că se considera capabil să se apere singur. El însuşi va interveni pentru dreptul său! Nu avea nevoie deloc de Dumnezeu. Calităţile dominante ale caracterului său erau voinţa proprie, independenţa şi dorinţa de a se impune. Cu astfel de calităţi poţi ajunge departe într-o lume păcătoasă.

O scurtă descriere a familiei sale confirmă cele spuse. Cei trei fii ai săi au arătat aceleaşi calităţi ale tatălui lor. Toţi trei au devenit bărbaţi care şi-au făcut un nume în lumea din vremea lor. Ei au devenit pionieri în domeniul talentului lor deosebit şi al activităţii lor. Iabal, un agricultor, a fost numit tatăl tuturor celor care locuiesc în corturi şi practică creşterea animalelor. Iubal a fost tatăl tuturor celor care cântă la harfă şi fluier. El a fost pionier în lumea artei şi a culturii, în care a dat tonul. Tubal-Cain a fost tatăl fierarilor, al tuturor celor care prelucrează arama şi fierul. Pe bună dreptate îl putem vedea ca pionier în lumea industrială a timpului său. Cu siguranţă, contemporanii lui Lameh au privit cu respect şi invidie spre el. Ce familie avea acest bărbat! Cum ai putea să nu fi invidios pe un asemenea om? Avea trei fii, fiecare ocupând o poziţie de frunte în societate. Care părinţi nu se bucură când copiilor lor le merge bine în această lume? Ei nu cruţă nicio jerftă financiară pentru educaţia lor, îşi jertfesc timpul şi energia. Să nu se bucure apoi de succesul acestora şi să fie chiar puţin mândri de ei? Aşa gândesc părinţii din timpul de astăzi, aşa a gândit şi Lameh. Dar a fost totul chiar atât de bun şi frumos cum se părea? Sau s-a lăsat tatăl Lameh orbit de aparenţa frumoasă? Nu acţionează la fel şi astăzi cei care gândesc la fel ca el?

Lameh avea un contemporan pe nume Enoh. Acesta, la fel ca Lameh, ţine de cea de-a şaptea generaţie după Adam, dar pe linia lui Set, unde Numele Domnului era chemat. Enoh a umblat cu Dumnezeu. Lameh nu a făcut acest lucru, din contră. Şi Enoh s-a căsătorit şi a avut fii şi fiice. Pentru lumea din vremea sa, Enoh şi familia sa nu au fost, din câte ştim, de o importanţă deosebită. Enoh nu trăia pentru această lume. Nu, el umbla cu Dumnezeu.

Cine umblă cu Dumnezeu, are alte idealuri decât acela care trăieşte numai pentru această lume. Pentru el sunt alte lucruri preţioase. Enoh şi-a văzut lucrarea şi locul său în lume cu totul altfel decât Lameh.

Există încă două locuri în Scriptură care ne spun ceva despre comportarea sa: umblarea lui Enoh cu Dumnezeu a fost o umblare prin credinţă, care s-a încheiat cu luarea sa la cer (Evrei 11:5,6 ). Prin credinţa sa a primit pricepere cu privire la caracterul lumii duşmane faţă de Dumnezeu din timpul său. Prin aceasta a înţeles şi faptul că lumea avea de aşteptat judecata unui Dumnezeu sfânt. El a profeţit despre această judecată viitoare şi a avertizat oamenii din timpul său (Iuda 14 ). Din nefericire, lumea de atunci nu a dat ascultare acestei avertizări. Trei generaţii mai târziu, în zilele lui Noe, judecata a venit sub forma potopului.

Istoria lui Lameh şi a familiei sale conţine şi pentru noi şi familiile noastre o avertizare serioasă. Să nu fiu înţeles greşit! Nu este un păcat să dorim pentru copii o pregătire bună. Nu este un păcat să se exercite o meserie în această lume. Cât timp ne putem exercita meseria în părtăşie cu Dumnezeu şi spre onoarea Sa, nu este atât de important în ce domeniu lucrăm: agricol, cultural, industrial sau un alt domeniu. Credincioşii nu mai aparţin acestei lumi. Dumnezeu ne-a eliberat din stăpânirea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Sale (Coloseni 1:13 ). Prin har, aparţinem de cei pe care Tatăl I-a dat Fiului Său. Dar noi mai suntem în lume; aici avem de îndeplinit o lucrare plină de responsabilitate.

Apostolul Ioan scria: „Nu iubiţi lumea, nici cele din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Pentru că tot ce este în lume: pofta cărnii şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt din Tatăl, ci sunt din lume. Şi lumea trece, şi pofta ei, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne pentru eternitate“ (1. Ioan 2:15-17 ).

Pentru a corespunde locului şi responsabilităţii noastre în această lume avem nevoie de credinţa lui Enoh. Pavel a văzut pericolul de a folosi abuziv lumea şi a avertizat cu privire la aceasta. El a vorbit de posibilitatea de a folosi în mod corect lucrurile lumii şi a-L proslăvi pe Dumnezeu prin aceasta (1. Corinteni 7:31 ). Folosirea şi folosirea abuzivă se pot afla una lângă alta. Prima poate trece în a doua.

Pentru a explica aceasta, voi da un exemplu. Omul a găsit deja de timpuriu mijloace pentru a reţine gândurile sale şi pentru a le transmite altora. Deja Iov cunoştea arta scrisului şi a gravurii (Iov 19:23,24 ). Mai târziu s-a descoperit tiparul, iar mult mai târziu au apărut alte mijloace. Toate aceste descoperiri au fost paşi spre cer sau spre iad, după cum s-a exprimat odată cineva. Putem constata că diavolul se foloseşte intens de acestea pentru răspândirea împărăţiei sale. Să fie acesta un motiv pentru credincioşi de a respinge toată cultura, de a lua o poziţie ostilă faţă de aceasta şi de a se izola?

Tehnica tipăririi, tehnica radioului şi a televiziunii au revărsat un fluviu de stricăciune peste lume. Aceasta este folosirea abuzivă. Dar prin folosirea corectă, de exemplu a tehnicii tipăririi, Biblia ajunge acum în mâinile a milioane de oameni. Iar oamenilor care nu pot citi, li se vesteşte vestea bună prin radio şi casete. Foloseşte lucrurile lumii, dar nu abuza de ele!

Marele lingvist şi cunoscător al Bibliei, William Kelly, a venit odată în contact cu un filolog clasic. Ambii învăţaţi s-au aflat curând într-o discuţie profundă. Deodată, profesorul a întrebat: „Ce faceţi în viaţa de toate zilele, domnule Kelly?“ Răspunsul său a fost: „Studiez Biblia, scriu despre aceasta şi ţin prelegeri.“ La aceasta, profesorul a replicat: „Ce păcat că lumea pierde un talent!“ Răspunsul scurt al lui Kelly a fost: „Care lume, domnul meu?“ Întrebarea aceasta ne pune pe gânduri. Pentru ce lume trăim şi muncim noi? Pentru ce lume ne creştem copiii? Un om lumesc ca Lameh îşi creşte copiii pentru lume - dar aceasta trece. „Căci ce i-ar folosi unui om dacă ar câştiga toată lumea şi şi-ar pierde sufletul?“ (Matei 16:26 ). Să spunem împreună cu Iosua: „Dar eu şi casa mea vom sluji Domnului“ (Iosua 24:15 )!

sursa: https://comori.org/