Categorie: Familia crestina
În Geneza 24 citim mai întâi despre Avraam, că era bătrân, înaintat în zile. El era întristat că fiul său nu avea o soţie. În acel timp, părinţii îşi asumau mai mult responsabilitatea pentru copiii lor decât astăzi, cel puţin în acele ţări. Din obiceiurile descrise în Biblie nu putem deduce însă reguli.
Influenţa părinţilor a fost şi este încă de-a lungul anilor foarte diferită. În India am fost martor ocular când un tată l-a rugat pe un prieten să caute o soţie potrivită pentru fiul său. Când acesta a considerat că a găsit-o pe cea potrivită, părinţii celor doi au negociat unii cu alţii. După ce s-au înţeles, copiii au primit dreptul de a spune ceva şi s-a stabilit căsătoria. O încheiere ideală de căsătorie? Cred că nu!
Un tânăr din America a părăsit casa părintească pentru a ocupa departe de casă un loc de muncă. Acolo a cunoscut o tânără. Au decis să se căsătorească. Părinţii au fost înştiinţaţi foarte târziu despre acest lucru. A fost ideal? Cred că nu! Cred că tinerii consideră al doilea caz mult mai ideal decât primul; totuşi, în America există mai multe căsnicii eşuate decât în India.
Samson a păşit pe o cale de mijloc. El a găsit o fată şi i-a rugat pe părinţi să reglementeze problema conform obiceiurilor locale. Dar sfatul lor bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost luat în seamă de Samson. De ar fi ascultat! Consider că este corect dacă un tânăr credincios vorbeşte şi chibzuieşte împreună cu părinţii săi, când consideră că a găsit fata potrivită pentru el. Şi fata trebuie să le ceară părinţilor ei sfatul, înainte să se decidă.
Ce gândire ar trebui să fie decisivă? Ce păcat că şi în cercurile creştine sunt atât de mult preţuite valorile materiale! Apar întrebări: Ce aduce tânăra din punct de vedere material (bani) în căsnicie? Care este poziţia şi cât de mare este salariul tânărului?
Avraam nu a cunoscut astfel de gânduri. Pentru el, decisiv era ca fiul său să nu se căsătorească cu o femeie din Canaan. Eliezer nu trebuia să permită aşa ceva; Avraam l-a pus să jure în acest sens. În 2. Corinteni 6:14 li se spune credincioşilor: „Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi.“ Aici nu este vorba direct despre căsătorie. Avertizarea are valabilitate pentru un domeniu mult mai larg. Expresiile care urmează: „legătură“, „comuniune“, „înţelegere“ parafrazează însemnătatea. Dar pentru fiecare este foarte clar că aceste cuvinte sunt aplicabile şi la legătura din căsnicie.
Avraam şi Eliezer nu au fost călăuziţi numai de gânduri negative. Acest lucru reiese clar din rugăciunea din Geneza 24:12-14 . Ce calităţi pozitive spera el să întâlnească la fată! Acestea trebuiau să o facă potrivită pentru a deveni mireasa fiului stăpânului său. Ascultarea acestei rugăciuni este descrisă în următoarele versete.
Este surprinzător că în versetul 16 scrie: „Şi fata era frumoasă la faţă, fecioară, şi niciun bărbat n-o cunoscuse.“ Şi acest verset indică spre faptul că relaţia sexuală are voie să aibă loc numai în căsnicie. Biblia subliniază aceasta atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament. Dacă un tânăr credincios aşteaptă de la viitoarea lui mireasă să se păstreze curată, trebuie să fie pentru el de la sine înţeles, că şi el trebuie să trăiască aşa. A se vedea în acest sens relatarea despre Iosif şi Maria din Matei 1:18-25 .
În Geneza 24:26 citim cum Eliezer i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru călăuzirea atât de clară de care a avut parte. Mai târziu, când a povestit totul încă o dată în casă în detaliu, toţi au fost de aceeaşi părere: aceasta a fost călăuzirea Domnului.
Astăzi, de obicei, un tânăr nu intercalează o persoană intermediară. El însuşi este activ. Dar este bine dacă acţionează în duhul lui Eliezer. Nu vreau să spun că trebuie să ceară un semn. Acest lucru poate să fie periculos. Desigur, pentru început este necesar ca tânărul să fie sigur de sentimentele sale de dragoste. Călăuzirea Domnului o poate descoperi numai în rugăciune dependentă de Dumnezeu. Şi fata trebuie să aibă această convingere, înainte de a spune da. Cât de minunat este când toţi participanţii sunt convinşi că Domnul a călăuzit totul aşa!
Ne surprinde că Isaac a rămas pasiv. Dar el a fost activ din alt punct de vedere. În versetul 63 citim: „Şi Isaac ieşise la câmp spre seară ca să mediteze.“ A medita înseamnă aici: a gândi la ceva în rugăciune, a avea un timp de linişte. Nu ştiu dacă această meditare spre seară era un obicei la Isaac sau împrejurările deosebite l-au condus la aceasta. Dar de aici putem învăţa o lecţie importantă: dacă suntem obligaţi să aşteptăm pasivi cu privire la ceea ce se va hotârî pentru noi, calea corectă rămâne dependenţa activă în rugăciune pentru călăuzirea Domnului.
Este îngrozitor când vedem în ce mod superficial intră chiar şi tineri credincioşi într-o relaţie şi încheie o căsătorie, fără să caute călăuzirea lui Dumnezeu în această problemă. Ne mai mirăm atunci că tot mai multe căsnicii se destramă?
Pentru călăuzirea Domnului cerută în rugăciune, toţi cei implicaţi au putut să-i mulţumească. Astfel, Isaac şi Rebeca au devenit o pereche. Aici nu avem o perioadă a logodnei şi a anunţării căsătoriei. Totuşi, în mod normal, aceasta ar trebui să existe. Înainte de logodnă, cei doi trebuie să fie siguri de sentimentele lor reciproce de dragoste şi de călăuzirea Domnului! Dar dacă în timpul logodnei se arată tocmai contrariul? Trebuie totuşi să se decidă să se căsătorească, pentru că şi-au dat unul altuia „da-ul“ şi consideră că această promisiune nu poate fi ruptă? Trebuie să facem deosebirea clară între o logodnă şi o căsătorie. Desfacerea unei logodne este retragerea unei promisiuni. Să nu considerăm acest lucru un fleac! De aceea după formarea unei relaţii, cei doi nu trebuie să se logodească în grabă.
Ruperea unei căsătorii este însă mai mult decât retragerea unei promisiuni. Este ruperea unei legături făcute în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, care trebuie să fie valabilă, conform Scripturii, o viaţă întreagă. Numai moartea poate face această despărţire şi încheia această legătură.
Din punctul meu de vedere nu sfătuiesc să se menţină o logodnă, dacă există siguranţa că lipsesc normele conform Scripturii pentru o viaţă de căsnicie sănătoasă. Dacă această „eroare“ se observă abia în timpul căsniciei, aceasta nu este niciodată, conform Scripturii, un motiv să se dizolve căsnicia. Dumnezeu interzice acest lucru foarte clar în Cuvântul Său.
Tot mai mulţi tineri nu mai văd caracterul oficial al unei căsnicii. Dacă şi-au dat unul altuia „da-ul“, consideră că se pot considera căsătoriţi în faţa lui Dumnezeu şi pot ca atare că se comporte unul cu altul corespunzător. Înregistrarea la oficiul de stare civilă şi certificatul de căsătorie eliberat de acesta sunt considerate a fi de prisos. Astfel de oameni sunt de părere că asemenea prescripţii nu apar în Biblie. Ceremonialul de căsătorie a fost şi este desigur foarte diferit de la o perioadă la altă perioadă şi de la ţară la ţară, dar totuşi întotdeauna şi peste tot încheierea căsătoriei este o problemă publică, ce devine cunoscută tuturor şi este recunoscută cu toate consecinţele ei. Cine respinge acest lucru, se coboară la nivelul de animal.
Cine citeşte în Matei 1 discuţia dintre înger şi Maria, iar mai târziu discuţia dintre înger şi Iosif şi apoi versetele 18-25 va înţelege ce mare diferenţă era pentru aceşti tineri temători de Dumnezeu între căsătorie şi logodnă.
La întrebarea cât de mult trebuie să dureze perioada de logodnă nu poate fi dat un răspuns general valabil. Doresc doar să spun: suficient de lungă, pentru ca cei doi să se cunoască bine, să se pregătească pentru căsnicie şi să-şi facă planuri. Pe de altă parte, nu prea lungă, pentru a nu se expune unei tensiuni prea mari cu pericolul de a ajunge la practici păcătoase.
Isaac şi Rebeca nu au avut o asemenea perioadă de pregătire. Rebeca a auzit multe despre Isaac şi l-a cunoscut într-o oarecare măsură din aceste relatări. La întrebarea dacă vrea să meargă la el, ea a răspuns cu un „da“ hotărât. Conform obiceiurilor locale, ea s-a căsătorit cu Isaac acoperită cu văl. Din partea lui nu a fost deci cu siguranţă căsătorie din dragoste. Dar în ultimul verset din acest capitol citim: „Ea i-a fost soţie şi el a iubit-o.“ Ce bucurie a fost pentru el să descopere frumuseţea ei exterioară şi interioară! A fost o repetare a surprizei plăcute a lui Adam când a primit-o pe soţia lui, Eva, din mâna lui Dumnezeu. Mulţi se gândesc cu plăcere, după o viaţă lungă de căsnicie, la începutul ei. După încheierea căsătoriei au fost ridicate toate restricţiile şi s-au putut dărui unul altuia pe deplin.
Viaţa de căsnicie a lui Isaac şi a Rebecăi a început cu această „lună de miere“, despre care deseori se vorbeşte batjocoritor. Cum au decurs în continuare lucrurile? În Geneza 26:8 citim: „Şi aşa a fost: după ce a stat acolo mai multe zile, Abimelec, împăratul filistenilor, s-a uitat pe fereastră şi, iată, l-a văzut pe Isaac jucându-se cu Rebeca, soţia sa.“ La ei deci, luna de miere a durat un timp lung („mulţi ani“). Relaţia sexuală, ca expresie a dragostei conjugale, nu este un lucru de care credincioşii trebuie să se ruşineze sau pentru care trebuie să aibă o conştiinţă rea. Nu, Creatorul a dăruit creaturilor sale în aceasta un mare dar. Dar orice dar este dat pentru a fi folosit şi nu de a se abuza de el. Relaţia sexuală poate întări legătura dragostei, în schimb abuzarea de ea acţionează distrugător.
Dacă prezentăm pe Isaac şi Rebeca aici ca exemplu, nu vrem să încuviinţăm faptul că i-au dat lui Abimelec posibilitatea să-i observe. Etalarea în public a sexului ia proporţii astăzi într-un mod ruşinos în ştranduri şi alte locuri. Tinerii ar face bine să stea departe de astfel de locuri. Trezirea dorinţelor care nu pot fi satisfăcute este dăunătoare.
În multe căsnicii, luna de miere nu durează, din nefericire, „mulţi ani“. Deseori, iubirea se răceşte după câtva timp. Atunci cei doi nu se mai pot satisface unul pe celălalt şi nu mai există interes unul pentru altul. Căsnicia devine atunci o coexistenţă relaxată cu toate pericolele legate de o astfel de stare. Pentru a preveni această stare sunt necesare veghere şi purtare de grijă plină de dragoste unul faţă de altul. Pe „altarul casei“ trebuie menţinut mereu arzând focul dragostei.
Un început bun nu garantează o continuare sau o încheiere bună. Acest lucru îl vedem şi aici. Întreaga imagine pe care ne-o prezintă Scriptura despre această familie, nu este cea a unei familii ideale. Au apărut probleme, care nu au fost soluţionate într-un mod corect. În orice familie apar probleme. Acestea pot şi trebuie să fie soluţionate împreună şi cu rugăciune, privind spre Domnul.
Căsnicia lui Isaac şi a Rebecăi a rămas mult timp fără copii. Şi Avraam şi Sara au avut parte de această dezamăgire grea. Dar apoi citim despre soluţia propusă de Sara pentru această problemă. Aceasta nu a fost însă soluţia dorită de Dumnezeu, iar această propunere a Sarei le-a adus mult necaz.
Isaac a făcut din această problemă a lipsei copiilor un subiect de rugăciune: „Şi Isaac s-a rugat stăruitor Domnului pentru soţia sa“ (Geneza 25:21 ). Dar din nefericire s-a rugat probabil singur. Probabil, putem vedea deja aici începutul unei înstrăinări între cei doi soţi, care începuseră atât de bine. Este bine când soţul şi soţia discută unul cu altul problemele şi caută împreună o soluţie. Este bine când aduc împreună în rugăciune înaintea Domnului problemele lor. Dar trebuie să fie o rugăciune în comun. Aceasta este expresia unităţii şi întăreşte legătura mai mult decât dacă fiecare s-ar ruga separat, deşi şi această rugăciune trebuie să existe în viaţa de familie.
Se pare că Isaac şi Rebeca nu au cunoscut această rugăciune comună. Aici citim doar că Isaac s-a rugat. În Geneza 25:22 citim că Rebeca s-a rugat singură. Oare n-au discutat unul cu altul despre aceste probleme şi nu s-au rugat deloc împreună pentru ele? Se pare că nu! Ce bine ar fi fost dacă Isaac însuşi ar fi auzit direct cuvântul Domnului despre viitorul gemenilor!
Copiii sunt un element de legătură în căsnicie şi împiedică în multe cazuri despărţirea părinţilor. Adesea este aşa; dar şi inversul îl putem constata; aşa au stat lucrurile şi în această familie. Esau a fost „preferat“ de tatăl, Iacov de mama. Aceste simpatii diferite i-au despărţit unul de altul şi au adus înstrăinare între cei doi băieţi. Pentru toţi părinţii există în acest exemplu o avertizare. Motivele lui Isaac erau foarte superficiale, cum rezultă din versetul 28. El s-a lăsat călăuzit de dorinţele sale senzoriale. Nu putem accepta că i-ar fi fost necunoscute cuvintele lui Dumnezeu din versetul 23. Cum le-a putut da deoparte? Ce o atrăgea pe Rebeca la Iacov? Felul său liniştit, casnic? Sau cunoaşterea promisiunii lui Dumnezeu, care se odihnea peste el? Nu ştim. Putem constata cum diferitele sentimente au adus înstrăinare între părinţi. Aceasta a condus la însingurare în viaţa celor doi şi a fost spre paguba copiilor lor. Să tragem învăţăminte de aici! Copiii nu au nevoie de un tată sau de o mamă, ci de ambii părinţi. Cei doi trebuie să-i iubească la fel pe toţi copiii.
Prăpastia dintre cei doi fraţi a devenit tot mai adâncă, iar părinţii s-au distanţat tot mai mult unul faţă de altul. Dacă aceşti băieţi ar trăi astăzi, l-am fi preferat probabil pe Esau cel sincer în faţa lui Iacov cel viclean şi prevăzător. Dar în Evrei 12 , Esau este numit un „lumesc“, pentru că şi-a vândut dreptul de întâi născut pentru o mâncare. Expresia din Maleahi, că Dumnezeu l-a iubit pe Iacov şi l-a urât pe Esau, nu trebuie să permită să se ridice niciodată în părinţi gândul că Dumnezeu ar fi stabilit de la început ca un copil să meargă în pierzare, iar un altul să fie mântuit. Înainte de naşterea lor, Dumnezeu a spus doar că cel mai mare va sluji celui mai mic. Cealaltă expresie a fost rostită mult după moartea lor. Părinţii trebuie să se roage cu încredere deplină pentru toţi copiii lor. Atât Iacov, care aparent pare supus, cât şi Esau cel nesupus, au nevoie de dragostea şi mijlocirea noastră.
Esau a dispreţuit dreptul de întâi născut, în timp ce Iacov şi-a îndreptat întrega dorinţă spre acesta. Astfel au trecut anii. Din punct de vedere material le mergea foarte bine, dar din punct de vedere spiritual, lucrurile nu s-au îmbunătăţit. Şi acest lucru apare deseori astăzi. La ce foloseşte toată bunăstarea, dacă relaţia cu Dumnezeu şi unii cu alţii nu mai are valabilitate? În viaţa lor a intervenit un alt necaz prin căsătoria poligamă, independentă, încăpăţânată a lui Esau. Aceasta a fost o suferinţă sufletească pentru Isaac şi Rebeca.
Isaac a orbit. Se simţea bătrân şi singur. Îşi aştepta probabil sfârşitul său apropiat şi dorea să-i dea lui Esau marea binecuvântare. De aceea l-a chemat la sine şi i-a cerut să-i aducă un vânat. Rebeca a tras cu urechea când Isaac a vorbit cu fiul său. Aceasta ne arată pe ce nivel inferior a căzut relaţia lor. Nu mai era un schimb de păreri şi nu mai exista încredere unul în altul.
Rebeca a arătat că nu are încredere nici în Dumnezeu. Ea a acţionat încăpăţânat şi l-a minţit pe soţul şi pe fiul ei. Aşa şi-a atins scopul. Iacov a primit marea binecuvântare. Dar cât de mult au suferit aceşti oameni ca urmare a acţiunii lor încăpăţânate! Isaac a crezut că va muri curând şi a luat măsurile necesare. Dar a mai trăit încă cincizeci de ani: ani singuratici, pe care i-ar fi putut petrece altfel. Rebeca a crezut că a salvat situaţia prin sfatul ei viclean. A sperat să-l revadă pe fiul ei Iacov, după ce se va linişti mânia lui Esau. Dar nu a fost aşa; ea nu l-a mai revăzut.
Ce ani grei au urmat pentru Iacov, când el, înşelătorul, a fost înşelat de unchiul său Laban! Esau a crezut că se va putea răzbuna curând pe fratele său, deoarece se aştepta ca tatăl său să moară. Toate calculele nu s-au împlinit. Vedem aici adeverit principiul: ce seamănă omul, aceea va secera. Acest lucru are valabilitate şi pentru credincioşi.
Nu ştim cât a mai trăit Rebeca. Din Geneza 49:31 ştim doar că a fost îngropată în peştera Macpela. În Geneza 33 citim despre împăcarea lui Iacov cu Esau. Dar şi atunci s-a văzut că nu putea fi vorba de încredere deplină. Ei au locuit departe unul de altul. La sfârşitul capitolului 35 citim că Isaac a murit la vârsta de o sută optzeci de ani. Apoi, la fel ca la Avraam, citim că cei doi fii, Esau şi Iacov, l-au îngropat pe tatăl lor.
Deseori apare înstrăinare în familie şi cei doi sau membrii familiei se dezbină. Trăiesc unul lângă altul şi nu mai au nicio părtăşie. Până la urmă se întâlnesc numai la înmormântări.
Acesta este sfârşitul vieţii de familie a lui Isaac şi Rebeca, ce a început atât de frumos. Viaţa lor de căsnicie a deraiat şi nu a mai fost pusă pe calea dreaptă. Poate, unii cititori vor recunoaşte aici ceva din experienţele lor. În ziua de astăzi se petrec tot mai multe astfel de deraieri. Atunci doresc să spun: Nu lăsaţi trenul să meargă rău alături de şine! Căsnicia şi viaţa de familie sunt daruri prea mari oferite de Dumnezeu, binecuvântări prea mari, ca să le stricăm. Important este faptul că Dumnezeu este nespus de mare în harul Său. El poate şi doreşte să reabiliteze ceea ce considerăm noi a fi imposibil. El o face acolo unde există căinţă sinceră şi recunoaştere reciprocă.
Doresc să indic spre cuvintele Domnului Isus din Matei 5:21-26, 18 :15-17 şi Luca 12:13 . În aceste texte, Domnul vorbeşte despre o neînţelegere între doi fraţi. În ambele cazuri este dată o indicaţie clară, referitoare la modul în care poate să aibă loc o împăcare.
Astfel de cazuri sunt foarte diferite. În primul caz, Domnul vorbeşte către cineva care a cauzat acest raport rău. El trebuie să-şi lase darul la altar şi să meargă mai întâi să se împace cu fratele său. Cel vinovat trebuie să se împace. El trebuie să-şi recunoască vina: „Recunoaşteţi-vă unii altora greşelile.“ Pentru celălalt are valabilitate cuvântul: „Iertaţi-vă unii pe alţii cum v-a iertat şi pe voi Domnul”. După ce cearta este înlăturată, primul poate să-şi aducă cu libertate deplină jertfa sa.
În al doilea caz vedem contrariul. Acolo nu eu sunt cel care a păcătuit, ci fratele meu. Chiar dacă cineva nu are nicio vină într-o relaţie greşită, trebuie să facă tot posibilul ca să se ajungă din nou la o relaţie bună. Nu trebuie să aştepte până ce va veni celălalt cu căinţă la el. El însuşi trebuie să ia iniţiativa şi să încerce să vorbească despre problemă şi să-l câştige pe fratele său.
Dacă nu reuşeşte, atunci să ia cu sine o persoană sau două. Dacă există o gândire bună, se vor lua acele persoane de la care se speră că fratele va primi un sfat. Dacă nu ajută nici acest lucru, se apelează la Adunare. Atunci este făcut tot ce este posibil şi nu-i mai rămâne nimic de făcut decât să aştepte. Celălalt este privit apoi ca un păgân şi ca un vameş.
În Luca 12:13 vedem pe cineva care Îi cere Domnului ajutor într-o problemă de moştenire. Omul se simţea înşelat pe drept sau pe nedrept de fratele său. Domnul refuză să rostească o sentinţă, dar îi atrage atenţia cu privire la rădăcina stării sale nefericite: lăcomia.
Câteodată se spune că banul este cauza tuturor relelor. Dar nu este aşa! Desigur, cu banul se poate face multă nedreptate, dar cu banul se poate face şi mult bine. Din nefericire, şi astăzi, problemele de moştenire au devenit chiar şi între „fraţi“ o cauză de înstrăinare, ba chiar de ură şi ceartă. Se poate ajunge atât de departe, încât se apelează la un judecător lumesc, în loc de a merge pe drumul arătat în Matei 18 . Despre acest lucru vorbeşte şi Pavel în 1. Corinteni 6:1-9 . El le spune corintenilor că este o greşeală să aibă judecăţi între ei şi apoi să-şi caute dreptul la un judecător necredincios. „De ce nu suferiţi mai bine nedreptatea? De ce nu, mai degrabă, să fiţi păgubiţi?“ Acesta este un principiu care trebuie aplicat şi astăzi între credincioşi, atât în Adunare, cât şi în relaţiile generale ca membrii ai unei familii. Într-o familie creştină, membrii ei trebuie să trăiască unii cu alţii într-o armonie divină.
O, sfânt cămin, în care Tu, Isuse,
Domneşti prin harul Tău în orice ceas
Şi unde Tu reverşi din ceruri sfinte
Tărie, mângâiere în necaz!
Ferice când pe toţi conduci în pace
Pe-acest pământ, venind în ajutor,
Şi căror harul Tău un loc le face
În sfântul Tău locaş nepieritor.
sursa: https://comori.org/