text Devotionale

NUMELE LUI DUMNEZEU (3)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” (Exodul 14:13)

Astăzi vom continua să vorbim despre Iahweh-Nissi: „Domnul, steagul meu.” Numai pentru că Dumnezeu luptă în locul tău, nu înseamnă că tu nu ești implicat. Nu e ușor să-i predai controlul lui Dumnezeu și să-L lași să lupte în numele tău. Ai putea avea impresia că dai bir cu fugiții și că ești iresponsabil. Ești programat să gândești: „Nu sta! Fă ceva!” Ești ca un om care se îneacă și care nu se poate opri să se agite și să strige după ajutor, făcând astfel mult mai grea sarcina salvatorului. De fapt, așa devii cel mai mare coșmar al salvatorului tău! Partea cea mai grea din porunca: „Stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” este aceea că majoritatea dintre noi confundă ideea de a sta pe loc cu a nu face nimic. Teama spune: „Fă ceva, orice!” Credința spune: „Stai în credință. Lasă-L pe Dumnezeu să lucreze!” Asta e cea mai mare apropiere de starea de a nu face nimic! E credința la cel mai înalt nivel! „De ce am nevoie de armură dacă nu lupt?” (Pentru că Pavel spusese: „Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ținea piept împotriva uneltirilor diavolului.” – Efeseni 6:11). Trebuie să te îmbraci cu armura lui Dumnezeu, nu cu a ta. Trebuie să stai în picioare, nu să lupți! „Armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământești” (2 Corinteni 10:4). Metodele noastre omenești stau în calea lui Dumnezeu. Puterile naturale sunt inutile împotriva forțelor spirituale. Nimfa libelulei care trăiește pe fundul iazului poate fi o nimfă bine dezvoltată și viguroasă. Dar când devine libelulă, tăria și abilitățile ei de nimfă nu o vor ajuta să trăiască o viață de ființă zburătoare. Mai demult ai trăit prin propriile tale eforturi, dar acum trebuie să înveți să trăiești prin credința și dependența de Iahweh-Nissi!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum ne putem da seama astăzi ce este Adunarea lui Dumnezeu?"
Categorie: Biserica lui Hristos  Adevărul în legătură cu Adunarea lui Dumnezeu sau Biserica este foarte simplu, aşa cum este tot Cuvântul lui Dumnezeu din clipa în care nu încercăm să-l adap...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Creştini adunaţi pentru Numele Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, a dat celor credincioşi o făgăduinţă minunată pentru Matei 18:20 : "Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru Num...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cina Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  DezbinăriDacă ne ocupăm cu cealaltă parte a frângerii pâinii, Cina Domnului, importanţa acestui subiect rezultă din osteneala apostolului de a corecta compor...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele şapte dispensaţii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Scriptura împarte timpul (prin care se înţelege întreaga perioadă de la crearea lui Adam până la "pământul nou şi cerul nou" din Apocalipsa 21:1 ) în şapte p...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce am găsit"
Categorie: Biserica lui Hristos  Este un privilegiu pentru mine să prezint cititorului acestei broşuri adunările de creştini credincioşi, denumiţi uneori „fraţi”. Scriu aceste rânduri cu oar...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Câteva gânduri în legătură cu desfăşurarea strângerilor noastre laolaltă"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni“ (Faptele Apostolilor 2:42 ).„Căci acolo unde doi sau trei...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Călăuzirea prin Duhul"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Când vă strângeţi, fiecare dintre voi are un psalm, are o învăţătură, are o vorbire într-o limbă, are o descoperire, are o interpretare: toate să fie făcute...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea celor răi"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm acum în considerare ultima formă de disciplină sau mai degrabă actul de dare afară din comuniunea adunării: el îl priveşte pe cel pe care celelalte f...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păcat personal"
Categorie: Biserica lui Hristos  În Matei 18:15-18 , Domnul ne dă o învăţătură despre purtarea de urmat în cazul în care un frate păcătuieşte împotriva altui credincios. El arată şi ce formă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Disciplina tăcerii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm în considerare mai întâi această formă de disciplină pe care am abordat-o în legătură cu omul sectar: împunerea tăcerii unui frate în adunare. Nu găs...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise