text Cugetari crestine

STRIGAȚI LA DOMNUL

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sabadac Viorel
P ă c a t u l
Cauze, efecte,remediu -
un răspuns în lumina
scripturilor „ortodoxe”
-
Romani cap.3.23 ” Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”;1 Ioan 3.4 Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea.Ioan 3.16 „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său cel unul-născut l-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”Uneori în viața de zi cu zi , conduși fiind de instincte, interese, orgoliu, invidie sau egoism, facem păcate fără ca în prealabil să le premedităm sau să le conștientizăm. De cele mai multe ori însă, ca urmare a unor complexe de împrejurari creeate de noi, de alții sau de anumite situații neprevăzute, avem momente cănd comitem păcate din dorința de a fi drepți,remarcați, apreciați, promovați și a ne „ simți bine” . Această situație este generată și de faptul că vrem să ne impunem, să controlom și să stăpânim. Ca urmare a acestui fapt și în urma unor conjuncturi pe care ni le dorim favorabile, devenim datorită concurențe neloiale generată de noi sau de cei din jurul nostru, critici, nemulțumiți, nervoși, nestăpâniți, impulsivi și violenți, ne mâniem, jignim și chiar lovim.1 Cauzele aparitiei acestor situatii.2 Efectele acestora. 3 Remediu.
1.Principalele cauze care produc astfel de situații sunt :- lipsa dragostei de Dumnezeu;
- lipsa dragostei pe care trebuie sa o avem față de aproapele nostru;-iubirea de sine.
2. Efectele acestora :- plata păcatului este moartea, despărțirea veșnică de la fața lui Dumnezeu;
- promovarea unor atitudini și sentimente neloiale; -promovarea unor învățături false. și aceste sunt:
Romani cap.1.29 Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, 30- bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,• 31- fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
3.Remediu. În cuvântul lui Dumnezeu stă scris că noi ne-am născut dintr-o sămânță păcătoasă și că toată lumea zace în cel rău 1 Ioan cap.5.19, urmare a acestui fapt, Domnul Iisus ne spune că despărțiți de El nu putem face nimic și că pentru a fi curățiți de păcatele noastre trebuie să ne naștem din nou, din apă și din duh, din Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos în Evanghelia după Marcu la cap.16.16 ne spune că: cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Ioan în cap. 1:13 care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Ioan cap.3.3 Răspuns-a Iisus şi i-a zis: adevărat, adevărat zic ţie: de nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu. și 3.5 Iisus a răspuns: adevărat, adevărat zic ţie: de nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Iacov în 1:18 După voia sa ne-a născut prin Cuvântul Adevărului, ca să fim începătură făpturilor Lui. Fapte cap.2.38.Iar Petru a zis către ei: ,pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul duhului sfânt . 1 Timotei 1.15Vrednic de credinţă şi de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu .--Atunci când știi ce vrei, știi unde să cauți----

Cele mai recente resurse scrise - Pacatul

Păcatul în viața creștină
Nici un păcat nu este acceptabil în viața creștină, niciunul practicat cu voia, cu bună știință! Creștinii pot greși în divere moduri, de cele mai multe ori cu vorba, până ajung la starea de om desăvâ... Citeste mai mult >>
Păcatul omului desparte pe om pe Dumnezeu!
Păcatul omului desparte pe om pe Dumnezeu! Păcatul pare "dulce" la început, atrage firea umană decazuta, însă păcatul este capcana diavolului! Păcatul ne depărtează de Dumnezeu și stârnește mânia și j... Citeste mai mult >>
Păcatul de moarte
Înainte de toate, aș vrea să precizez că această lucrare nu este de natură exhaustivă, nici nu cred că există așteptarea acesta. Totuși, m-am simțit îndatorat să fac această precizare. Până să ajunge... Citeste mai mult >>
duhul necurat
Atunci când afli duhul care stăpânește pe om, vorbește-i omului despre păcatul (păcatele) duhului de care este stăpânit. Iată cum dă-n afară duhul necurat ce trup a stăpânit! SFÂNT, SFÂNT, SFÂNT ești... Citeste mai mult >>
Când se cade cel mai ușor
Toți ne dorim biruințe spirituale și realizări pământești, dar să nu uităm că după ele, atunci, în culmea gloriei, suntem în pericolul cel mai adânc de a cădea în păcat.
Despre Păcate
• Adam și Eva păcătuind nu mor trupește și sufletește întocmai așa cum le spusese șarpele. Ei continuă să trăiască și să se înmulțească. Dar ei păcătuind împotriva lui Dumnezeu și a voinței Sale și ne... Citeste mai mult >>
STRIGAȚI LA DOMNUL
P ă c a t u l Cauze, efecte,remediu - un răspuns în lumina scripturilor „ortodoxe” - Romani cap.3.23 ” Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”;1 Ioan 3.4 Oricine făptuieşte păc... Citeste mai mult >>
Succes vizibil în lucrare
...când potopul mâniei lui Dumnezeu se abate asupra unei naţiuni asemenea valurilor furioase prin fisurile făcute de pacat, iar cei neprihăniţi stau în spărtură, Dumnezeu va răspunde la stigătele lor.... Citeste mai mult >>
La iesle ca şi voi
Ştii păcatul acela al tău? Cum adică care? Slăbiciunea ta. Acel lucru pe care îl faci în ascuns, cu care te lupţi, asupra căruia ai biruinţă şi care uneori te biruie. Acea umbră care planează veşnic a... Citeste mai mult >>
Nefăcând nimic
Poţi să spui că n-ai greşit cu nimic, că nu superi pe nimeni şi că eşti nevinovat. Dar chiar nefăcând nimic şi fiind indiferent faţă de tot ce-i în jurul tău, faci un păcat! Ca să păcătuieşti nu e nev... Citeste mai mult >>