La iesle ca şi voi

Ştii păcatul acela al tău? Cum adică care? Slăbiciunea ta. Acel lucru pe care îl faci în ascuns, cu care te lupţi, asupra căruia ai biruinţă şi care uneori te biruie. Acea umbră care planează veşnic asupra ta. Umbră pe care nu o vezi când eşti aproape de Dumnezeu, fiindcă Lumina Lui străluceşte asupra ta şi se reflectă din tine asupra a tot ce te înconjoară. Dar uneori, departe de Dumnezeu, Lumina Lui abia te ajunge. Nu că nu ar putea, nu că nu ar vrea, dar când tu... şi păcatul tău... Atunci te ascunzi de Dumnezeu, fugi mâncând pământul. Sub umbra păcatului tău eşti altcineva. Ţi se schimonoseşte faţa, ţi se aspresc cuvintele, îi iubeşti tot mai puţin pe cei din jur şi tot ce contează pentru tine eşti tu...
Păcatul tău te urmează, ca un balon umplut cu heliu. Îl duci la muncă, e prezent când eşti alături de familia ta, intervine între tine şi copii tăi. Ei nu îl văd, până la urmă e păcatul tău... te loveşte insistent şi cu violenţă şi nu poţi lupta mereu, nu vrei să lupţi fiindcă e o plăcere interzistă, plăcere pe care o vrei... Plăcere goală, lipsită de sens, care întristează faţa lui Dumnezeu.

Astăzi ne înghesuim la uşa unui grajd, se aude plânsul unui bebeluş şi privesc în jurul meu. Nu sunt singură, nu sunt singura... Acest copilaş ce ni S-a născut, mă va ajuta, ne va ajuta. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul lui Fiu, ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Privesc spre iesle şi cerul e deschis, îngerii cântă, magii i se închină, păstorii se minunează... Iar eu, nu am daruri, nu am aur ori argint, tot ce am la mine este un balonaş, şi toate păcatele mele în el. Ştiu ce urmează, iată ni s-a făcut o cale, ni s-a dat un har. Copilaşul acesta este mielul fără cusur, este ultima jertfă... S-a născut un Mântuitor. Pentru mine şi pentru păcatele mele S-a născut. Să ne grăbim să-L vedem, de departe întoarce-te, da, cu păcatul tău cu tot... fiindcă pentru păcatul tău şi al meu El a venit.