Categorie: Cartile Bibliei
Haideţi, pentru început, să privim la 2. Petru 3:18 : „Creşteţi în harul şi în cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului Isus Hristos. A Lui să fie slava acum şi în ziua veşniciei. Amin". Nu v-aţi întrebat niciodată de ce unii oameni, după ce au fost mântuiţi, progresează foarte rapid în lucrurile divine, în timp ce alţii avansează foarte încet? Dacă ar fi să facem un fel de grafic, linia înaintării unora ar fi aproape verticală, în timp ce a altora ar fi cu multe suişuri şi coborâşuri, fiindcă par să se împiedice aproape la fiecare pas în viaţa lor creştină. Cu toţii progresăm în ritmuri foarte diferite; v-aţi întrebat vreodată de ce?
Unii presupun că asta se întâmplă din cauză că avem nivele diferite de inteligenţă. Alţii cred că are de-a face cu cât de mult studiezi - scuzându-se pe ei înşişi cu cuvintele „Mie nu-mi place să citesc atât de mult". Sunt alţii care-şi imaginează că ai nevoie de un anume „dar duhovnicesc" pentru a progresa în viaţa creştină, şi că nu toţi creştinii au acest „dar". Dragi prieteni, nu credeţi astfel de lucruri nici măcar pentru o secundă. Există răspunsuri la această întrebare în Cuvântul lui Dumnezeu şi aş dori să privim împreună la ele, ca să căpătăm un beneficiu pentru vieţile noastre.
Avem deci acest ultim îndemn în cea de-a doua epistolă a apostolului Petru - anume ca cei credincioşi să crească în har. N-am putea dori nimic mai bun pentru voi dragi tineri - şi pentru noi toţi de altfel - decât să creşteţi în har. Creşterea înseamnă dezvoltarea trăsăturilor lui Hristos în cei ai Lui, iar harul este terenul în care acestea cresc şi se dezvoltă.
Ştiţi cu toţii că creşterea în lucrurile divine este diferită de creşterea în lucrurile naturale, în sfera fizică, fie că este vorba de oameni, sau de animale, sau de plante, nu există îndemnuri pentru a creşte. Nu poţi să mergi la plantele din grădina ta şi să le zici: „Creşteţi!". La fel, nu putem spune copiilor noştri: „Creşteţi!". Această creştere fizică are loc în mod natural. Insă când este vorba de dezvoltarea spirituală a creştinului, e interesant să vedem că aici există îndemnul pentru cei credincioşi de a creşte. Explicaţia, cred, stă în faptul că în lucrurile divine creşterea nu este un lucru unilateral, de care doar Dumnezeu Se îngrijeşte. Există ceva de făcut pentru noi în această chestiune, iar Dumnezeu doreşte să fim conştienţi de responsabilitatea ce ne revine pentru a creşte spiritual.
Cineva a asemănat acest proces cu felul în care faci un foc. Nu că aş şti prea multe despre cum poţi face focul, însă înţeleg că-l poţi face greşit sau corect. Poţi aranja lemnele în aşa fel încât, după ce îl aprinzi, să ardă bine, fără să se stingă. Poţi de asemenea să pui lemnele la întâmplare, şi în cazul acesta nu vei obţine un foc bun. Cred că lucrurile stau exact la fel în sfera spirituală. Avem nevoie ca anumite principii din Cuvântul lui Dumnezeu să-şi aibă locul potrivit în sufletul nostru, astfel ca Duhul Sfânt să poată lua lucrurile lui Dumnezeu şi să le aplice inimii şi vieţii noastre. Rezultatul va consta într-o creştere reală şi serioasă. Cred că acesta este motivul pentru care unii cresc mai repede decât alţii. Cu alte cuvinte, dacă simţiţi că nu prea aţi progresat în viaţa creştină, asta e din cauză că unele dintre acele principii lipsesc în vieţile voastre.
Aş dori acum să privim la acest subiect folosind elementele din viaţa unui personaj al Vechiului Testament, viaţă în care lucrurile necesare pentru creştere şi progres sunt frumos ilustrate. Să deschidem la cartea Rut. (Există doar două cărţi în Biblie care poartă numele unei femei - acestea sunt Rut şi Estera. Există un contrast izbitor între acestea două. Estera a fost o iudeică ce s-a căsătorit cu un împărat dintre neamuri, iar Rut a fost o femeie dintre neamuri care s-a căsătorit cu un prinţ iudeu, cu un om din linia împărătească a lui David.)
Sunt multe principii preţioase în cărţile Vechiului Testament, pe care le putem folosi în viaţa noastră creştină. Este remarcabil cum Rut a făcut un progres atât de rapid în lucrurile Dumnezeului de care se alipise doar de puţină vreme. Aş vrea să privim la viaţa ei şi să vedem care a fost secretul creşterii ei rapide. Nu voi face un comentariu al întregii cărţi, ci mă voi mărgini să punctez acele lucruri din viaţa ei care fac obiectul studiului nostru.
Voi începe cu versetele 6-19 din primul capitol. Tragedia avusese deja loc în familia lui Elimelec - trei bărbaţi muriseră în acea familie. Rămân în urmă trei văduve: Naomi, Rut şi Orpa. Găsim în acest pasaj marele test la care Rut a fost supusă. Mai întâi, cele trei văduve s-au sculat ca să plece din ţara Moabului. Existau însă anumite diferenţe între ele. Naomi era văduva îndurerată; Orpa era văduva pe cale a se despărţi de celelalte două; iar Rut era văduva decisă să rămână alături de Naomi. Naomi reprezintă imaginea credinciosului care a dat înapoi în viaţa de credinţă, şi care acum doreşte să se înscrie pe drumul restabilirii. Ştia că avea nevoie să fie acolo unde o vroia Dumnezeu, în ţara lui luda, şi era cuprinsă de dorinţa de a se întoarce. Rut este imaginea noului convertit; ea face din Dumnezeul lui Israel, Dumnezeul ei. Orpa, la rândul ei, constituie imaginea unui simplu mărturisitor, care îşi îndreaptă paşii către Dumnezeu, dar care, fiind pus la încercare, renunţă la mărturisirea făcută.
Primul lucru important pe care îl vedem la Rut este faptul că ea s-a încredinţat complet în mâna Dumnezeului lui Israel - un angajament care implica despărţirea definitivă de ţara Moabului. O astfel de abandonare în mâna lui Dumnezeu este absolut esenţială în viaţa celor credincioşi - fie că este vorba de cei ai Vechiului Testament, sau de cei de astăzi, din creştinism. Ce frumoasă este mărturisirea ei către Naomi, că nimic nu o putea convinge să nu o însoţească în ţara lui Israel! Angajamentul lui Rut a fost profund şi foarte real. El a cuprins cinci lucruri. Rut a spus: „încotro vei merge tu, voi merge şi eu", ceea ce înseamnă că ea dorea să apuce pe un drum nou în viaţa sa. Apoi „Unde vei locui tu, voi locui şi eu"; asta arată că dorea să ocupe un loc nou. „Poporul tău va fi poporul meu" - aici vedem dorinţa ei identificare cu un popor nou. Rut a mai spus: „Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu", ceea ce înseamnă că ea acceptase o Persoană nouă divină în viaţa ei - pe Iahve al iudeilor. În cele din urmă, „Unde vei muri tu, voi muri şi eu", arătând astfel că avea o nădejde nouă în viaţă, căci sfinţii Vechiului Testament nu cunoşteau despre venirea Domnului şi despre răpirea celor credincioşi. Ei aveau însă o nădejde ce trecea dincolo de moarte, către veşnicia alături de Dumnezeul lor.
Mărturisirea lui Rut arată că în viaţa ei existau:
Un drum nou - drumul credinţei.
Un loc nou - ţara lui Israel.
Un popor nou — poporul Israel.
O Persoană divină nouă — Dumnezeul lui Israel, Iahve.
O nădejde nouă - veşnicia.
Ea luase o direcţie cu totul nouă în viaţa ei; ce imagine frumoasă a angajamentului total faţă de Dumnezeu! Cred că acesta este începutul, dacă vrem să progresăm în lucrurile Domnului. Cu alte cuvinte, trebuie să ne încredinţăm deplin în mâna Sa cu privire la drumul nostru creştin. Ştiţi cu toţii că astăzi există în creştinătate multă nepăsare şi indiferenţă — exact opusul angajamentului de care vorbim. Aşa cum un frate spunea: „Mulţi se mulţumesc să meargă pe calea creştină din inerţie, Iară nici o cercetare, fără să-şi facă probleme prea mari". Cu tristeţe o spunem, dacă nu există angajament real în viaţa creştină a cuiva, atunci când va veni punerea la probă, nu va fi altceva decât faliment şi lipsă a progresului, fiindcă rădăcinile convingerilor sale nu merg prea mult în adâncime.
Doresc să îndemn fiecare cititor să ia în serios viaţa creştină! Trebuie să fim deplin angajaţi pe drumul nostru. îmi dau seama că, pentru realizarea acestui lucru, pe lângă îndemnuri trebuie ca puterea dragostei lui Dumnezeu şi acea măreţie a lucrării pe care Domnul Isus a împlinit-o la cruce să atingă corzile inimilor noastre şi să le facă să vibreze. Astfel Domnul Isus va deveni mai preţios inimilor noastre, iar acest lucru se va manifesta printr-un angajament mai deplin faţă de El.
Rut nu a avut inima împărţită. Nu a tratat cu uşurătate acest drum al credinţei în Domnul, aşa cum vedem că se face astăzi peste tot în creştinătate. Rut s-a încredinţat pe deplin în mâinile lui Dumnezeu, ceea ce însemna părăsirea completă a Moabului. Nu citim că ar mai fi avut după aceea vreun contact cu Moabul. Ea „a dărâmat toate podurile" din urma ei. Dacă dorim să progresăm în lucrurile divine, trebuie să dărâmăm toate podurile din urma noastră. Avem nevoie de un angajament faţă de Domnul care să nu cunoască drumul înapoi. Ştiţi că în Evrei 11:15 se spune: „Dacă şi-ar fi amintit de aceea (ţara) din care ieşiseră, ar fi avut timp să se întoarcă". Toată atenţia acestei femei se concentra asupra vieţii ei noi, asupra locului spre care se îndrepta, asupra părtăşiei noi cu poporul Israel — angajamentul ei a fost total şi ireversibil. Rugăciunea mea este ca şi angajamentul nostru să fie la fel.
Aşa cum am văzut din viaţa lui Rut, acest angajament implică o despărţire clară de lume, al cărei simbol este Moabul. Un frate bătrân obişnuia să spună: „N-am întâlnit niciodată progres spiritual în viaţa cuiva care îşi păstrează încă un cerc de prieteni din lume". Astfel de cuvinte poate că deranjează, însă sunt foarte adevărate. Dacă ai încă prieteni din lume, aceştia te vor trage în jos încet, dar sigur. Cu astfel de oameni nu este posibil să ai un interes comun în lucrurile Domnului, fiindcă ei nu-L cunosc şi nu doresc lucrurile Lui. Prin urmare, interesul comun al unui credincios şi al prietenilor lui din lume va fi orice altceva, dar nu Hristos şi lucrurile Lui. Dumnezeu să ne dea har să rupem orice legătură care ne poate împiedica. Avem un exemplu în Rut. „Dar El ne dă un har şi mai mare" (Iacov 4:6 ).
Felul de angajament pe care Dumnezeu îl vrea îmi aminteşte de o întâmplare care am auzit că a avut loc cu multe sute de ani în urmă, pe vremea conchistadorului Cortez. Când acesta a ajuns cu flota lui de unsprezece corăbii la Vera Cruz, pe ţărmurile Mexicului, avea doar un singur obiectiv - să cucerească acea ţară. Primul lucru pe care l-a făcut după ce şi-a debarcat cei şapte sute de oameni, a fost să dea foc tuturor celor unsprezece corăbii. Stând pe mal şi privind corăbiile arzând şi scufundându-se, soldaţii lui şi-au dat seama că urmau să meargă doar într-o singură direcţie — înainte. Ce ilustraţie sugestivă a faptului că creştinul nu are nici el o altă direcţie decât înainte. Totuşi nu vedem acest lucru prea des printre creştini. Câteodată părem că ne târguim cu Cuvântul lui Dumnezeu. Sunt creştini care doresc să se ţină strâns cu o mână de viaţa de dinainte de convertire, iar cu cealaltă să apuce lucrurile Domnului; însă aşa ceva nu se poate, iar ei nu progresează deloc. O astfel de atitudine reprezintă cea mai mare piedică în calea înaintării. Deci dacă doriţi să progresaţi în viaţa creştină - şi sper că toţi cei care citesc aceste rânduri doresc asta — aveţi nevoie să aplicaţi în viaţa voastră toate principiile pe care le vom puncta în viaţa lui Rut; după aceea veţi vedea că veţi creşte spiritual.
îmi vine în minte acum o altă istorioară asemănătoare, de data aceasta cu privire la Napoleon. Ştim că el a condus multe bătălii pe teritoriul Europei, iar una din ele poate sluji ca ilustraţie pentru subiectul nostru aici. într-un moment în care Napoleon era copleşit de armatele vrăjmaşe, a poruncit toboşarului său să bată „retragerea". Toboşarul însă n-a dat nici un răspuns. Atunci Napoleon a repetat ordinul. Din nou, nici un sunet nu s-a auzit. Napoleon s-a dus la el şi i-a strigat: „Bate 'retragerea'!". Toboşarul a răspuns: „Sire, nu m-aţi învăţat niciodată să bat aşa ceva". Acest lucru l-a izbit pe Napoleon atât de profund, încât a pornit din nou la luptă şi a câştigat una din cele mai mari biruinţe ale lui. De un astfel de angajament avem nevoie şi noi în vieţile noastre. Cineva a spus că merită să umbli pe drumul creştin chiar dacă ar fi de zece mii de ori mai greu! Ce privilegiu avem să umblăm pe un astfel de drum şi să purtăm Numele lui Hristos înaintea lumii. Dumnezeu să facă să avem un astfel de angajament în vieţile noastre!
Să mergem mai departe, în capitolul 2 al cărţii Rut, unde vom găsi cel de-al doilea lucru care a caracterizat-o pe această femeie: sârguinţa ei în a strânge hrană. „Şi soţul Naomei avea o rudă, om puternic, bogat, din familia lui Elimelec. Şi numele lui era Boaz. Şi Rut moabita a zis către Naomi: Te rog, lasă-mă să merg în ogor şi să culeg spice în urma aceluia în ochii căruia voi căpăta favoare. Şi ea i-a zis: Mergi, fiica mea. Şi a plecat; şi a intrat într-un ogor şi culegea spice în urma secerătorilor. Şi s-a întâmplat că aceasta era partea de ogor a lui Boaz, care era din familia lui Elimelec. Şi, iată, Boaz a venit din Betleem şi a zis secerătorilor: Domnul fie cu voi! Şi ei i-au zis: Domnul să te binecuvânteze! Şi Boaz a zis slujitoruluic său care era pus peste secerători: A cui este tânăra aceasta? Şi slujitorul care era pus peste secerători a răspuns şi a zis: Este tânăra moabită care s-a întors cu Naomi din câmpiile Moabului. Şi ea a zis: «Vă rog, să culeg spice şi să adun printre snopi în urma secerătorilor ». Şi a venit şi a rămas de dimineaţă până acum; şi a stat numai puţin în casă." (Rut 2:1-7 ).
Rut venise în mijlocul poporului lui Dumnezeu şi dorea să se folosească de legea Domnului dată cu privire la cei săraci. Vedem în Levitic 19 că israeliţii trebuiau să lase nesecerate colţurile câmpurilor lor. In felul acesta străinii, precum Rut, ca şi cei săraci din Israel, puteau strânge ceva ca să nu moară de foame.
în acest capitol, Boaz reprezintă o imagine a Domnului Isus Hristos. Câmpul, locul unde ei strângeau hrana, este o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu, de unde noi strângem hrană spirituală pentru sufletele noastre. Slujitorul însărcinat cu supravegherea secerătorilor este o imagine a Duhului lui Dumnezeu. El se afla pe câmpul lui Boaz pentru împlinirea intereselor acestuia. Remarcaţi că nu ni se spune numele acestui slujitor, aşa cum se întâmplă ori de câte ori apar persoane în Scriptură care simbolizează pe Duhul Sfânt. Duhul lui Dumnezeu nu caută să atragă atenţia asupra Lui însuşi, ci asupra lui Hristos, şi Se mulţumeşte să rămână undeva ascuns privirilor. Vedem de asemenea că pe câmp erau secerători şi strângători. în orice strângere pentru studiul Scripturii vom găsi deopotrivă secerători şi strângători. „Secerătorii" sunt aceia experimentaţi la seceriş, care merg înaintea celorlalţi şi taie spicele. Ei constituie o imagine a celor care posedă o anume cunoaştere a Cuvântului şi un dar pentru prezentarea acestui Cuvânt, oameni care ne pot învăţa lucruri despre Hristos. „Strângătorii" sunt aceia dintre noi care merg în urma „secerătorilor" şi adună hrană spirituală în strângeri, necesară pentru creşterea omului dinăuntru.
Trebuie totuşi să avem o dorinţă să fim acolo pe câmpul lui Boaz, aşa cum Rut era. Ea a ajuns pe câmpul lui Boaz, iar supraveghetorul a adus-o înaintea acelui om bogat. La fel se întâmplă şi cu noi: atunci când ne preocupăm cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru a găsi hrană spirituală pentru sufletul nostru, Duhul lui Dumnezeu ne va călăuzi către Hristos. Domnul însuşi spune: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va vesti lucrurile viitoare. El Mă va preamări, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va vesti" (Ioan 16:13,14 ). Rut l-a întâlnit pe Boaz pe câmp! Acolo îl vom găsi şi noi pe Hristos - în Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este felul în care noi devenim tot mai familiarizaţi cu binecuvântatul nostru Domn Isus: adâncindu-ne privirile în Cuvântul lui Dumnezeu şi căutând să obţinem hrană pentru nevoile noastre spirituale. Nu există loc în Scriptură care, fie direct, fie indirect, să nu-L aducă pe Hristos înaintea noastră. Biblia vorbeşte în întregime despre Domnul Isus.
Când citiţi, folosiţi toate mijloacele posibile pentru a capta adevărul. Unii cred că nu este indicat să iei notiţe în timpul studiilor biblice, însă eu sunt de părere că este foarte bine dacă cineva doreşte să ia notiţe. William Kelly a scris un articol cu privire la felul cum l-a cunoscut el pe J.N.Darby. Undeva în acest articol el spune că nu era nimeni care să-şi noteze atât de mult ca Darby. Acesta întotdeauna îşi făcea notiţe, fie că se plimba sau că vizita pe cineva. Nu spun că trebuie să luăm notiţe, ci să folosim orice mijloc la îndemână care să ne ajute să ne fixăm mai bine în memorie adevărul. Un proverb chinezesc spune aşa: „Când aud un lucru, îl uit; când îl văd, îl reţin; dar când îl scriu, îl înţeleg". Ceea ce vreau să spun este că dacă implicăm tot mai multe din simţurile noastre în învăţarea adevărului, vom avea cu atât mai multe şanse să ni-l însuşim şi să ni-l întipărim în memorie. A aşterne pe hârtie anumite gânduri - chiar dacă acest lucru este strict pentru folosul nostru personal - ne va fi de ajutor în procesul de învăţare a adevărului. Cineva a spus: „Vârful creionului descurcă firul câteodată încâlcit al gândurilor noastre".
Avem o imagine frumoasă în Rut care dorea cu ardoare să strângă hrană. Acest al doilea lucru important din viaţa ei este necesar şi pentru vieţile noastre — o foame după hrana spirituală. Această hrană o obţinem doar dacă o culegem din Cuvântul lui Dumnezeu. Iată un alt motiv pentru care unii progresează rapid, iar alţii se împiedică tot timpul. Este de înţeles că cei tineri nu au un apetit la fel de mare ca cei mai în vârstă. Dacă eşti o persoană tânără, Dumnezeu ştie acest lucru şi te înţelege, însă trebuie să existe o dorinţă din partea ta de a aduna hrană din Cuvântul lui Dumnezeu.
Sper ca voi cei tineri să recepţionaţi acest mesaj cu claritate. De asta va depinde progresul vostru în viaţa creştină. Aveţi nevoie de hrană spirituală pentru sufletele voastre. Unii dintre voi, dacă sunt sinceri, probabil că-şi spun: „Dar eu nu prea am poftă de o asemenea hrană". Există un motiv pentru acest lucru, anume că în tine sunt două naturi. îngerii nu au două naturi; animalele nu au două naturi. Omul păcătos nu are nici el două naturi - are doar una şi aceea este cea căzută. Credinciosul este singurul care are două naturi. Natura nouă, pe care o primim atunci când suntem născuţi din nou, este de un caracter mai înalt decât cea a unui înger, căci este chiar viaţa lui Hristos. Cealaltă natură a credinciosului este cea veche, căzută; aceasta este mai josnică decât a unui animal, căci oamenii căzuţi comit lucruri imorale pe care un animal nu le-ar comite. Dragi tineri, reţineţi faptul că nici una din aceste două naturi nu poate fi îmbunătăţită! Una este atât de rea încât nu poate fi îmbunătăţită, iar cealaltă este atât de bună încât nu are nevoie să fie îmbunătăţită. Dorinţele fundamentale ale acestor două naturi nu pot fi schimbate. Una îl doreşte pe Hristos şi lucrurile Lui, cealaltă doreşte păcatul şi lumea.
Natura veche se aseamănă cu acele răţuşte ieşite din ouă clocite de o găină. Când au văzut prima oară apa, ele au fugit către ea, spre disperarea găinii.Toată grija arătată de ea acestor răţuşte n-a contribuit cu nimic la schimbarea naturii lor. Aşa stau lucrurile şi cu natura căzută a creştinului; nu contează cât de mult o cultivi şi o moralizezi - ea nu se va schimba niciodată. Se va îndrepta mereu şi mereu către păcat. Din fericire avem mai avem o altă natură, pe care o interesează lucrurile divine şi îşi găseşte plăcerea în ele.
Totuşi, doar faptul că avem această natură divină nu ne va face să creştem. Trebuie să învăţăm cum să hrănim această natură nouă; şi dacă o hrănim, vom creşte. Hrana ei este Hristos. Domnul Isus a spus: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de la urmă. Căci trupul Meu este adevărata hrană şi sângele Meu adevărata băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu în el" (Ioan 6:54-56 ). El vorbea figurativ, bineînţeles, dar lucrul important de învăţat aici este că avem nevoie de momente zilnice de linişte în care să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu şi să lăsăm ca Duhul Sfânt să-L prezinte pe Hristos sufletului nostru; astfel viaţa cea nouă din noi se hrăneşte. Odată ce veţi învăţa să faceţi acest lucru, veţi descoperi cât de binecuvântate sunt astfel de momente.
Dar, aşa cum am spus, noi mai avem o natură, care doreşte cu totul alte lucruri. Trebui să avem grijă ca să nu o hrănim, căci hrănind-o ea ne va domina. Dacă alimentăm natura păcătoasă vom descoperi în curând că ea va da roade şi ne va asalta cu dorinţele ei. Iar unul din lucrurile pe care ea nu vrea nicidecum să le facă este de a se hrăni cu Cuvântul lui Dumnezeu. Personal, eu cred că petrecem prea mult timp în sfera cărnii - cu toţii, nu doar cei tineri. Acesta este motivul pentru care adesea există conflicte interioare şi o lipsă a apetitului pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Iată deci cât este de important să hrănim natura cea nouă!
Nu mă îngrijorează aşa de mult faptul că cei tineri încă mai au ataşate de ei unele lucruri din această lume, aşa cum Moise, după ce a fugit din Egipt, a putut fi identificat ca fiind egiptean după felul cum arăta. Dacă există o dorinţă reală de a asimila Cuvântul lui Dumnezeu, atunci aceste lucruri lumeşti îşi vor găsi locul pe care-l merită - la gunoi. Dar dacă nu există o viaţă interioară de părtăşie cu Dumnezeu, întreţinută cu citirea şi rumegarea Scripturii, atunci mai devreme sau mai târziu va urma o depărtare de la calea credinţei. Bineînţeles că lucrurile lumeşti, oricât de nesemnificative ar fi ele, nu sunt de scuzat; ceea ce vreau să spun însă este că dacă cineva asimilează zilnic din Cuvântul lui Dumnezeu, conştiinţa respectivului va fi atinsă şi lucrurile, obiceiurile sau concepţiile nepotrivite vor fi eliminate. Mă tem însă, dragi tineri — şi lucrul acesta mă întristează nespus — că mulţi dintre voi nu manifestă nici un dram de interes faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Şi ştiu unde veţi ajunge, dacă lucrurile vor continua astfel în viaţa voastră. Sunt îngrijorat pentru voi; e nevoie să puneţi la inimă acest mesaj, odată pentru totdeauna: trebuie să vă preocupaţi cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Sunt încredinţat că dacă veţi lua Biblia şi veţi începe să o citiţi, Dumnezeu vă va mări treptat pofta de a o citi. Ştiu că este greu la început. Veniţi de undeva, de la cine ştie ce ocupaţie, distractivă sau nu, şi când deschideţi Biblia n-aveţi nici un chef să citiţi. Asta se datorează faptului că este nevoie mai întâi de un proces de spălare în sufletul vostru, care să cureţe întinarea acumulată în ziua respectivă. Dar de îndată ce se realizează acest proces, veţi experimenta dulceaţa Cuvântului lui Dumnezeu. E nevoie ca în primele cinci sau zece minute să vă impuneţi să continuaţi să citiţi, apoi veţi descoperi că Domnul Se va descoperi vouă în frumuseţea Lui în timp ce citiţi şi meditaţi.
Deci dacă nu aveţi apetit pentru Cuvântul lui Dumnezeu, este probabil din cauza faptului că obişnuiţi să hrăniţi natura veche, în timp ce dorinţele naturii noi sunt sugrumate. Va exista întotdeauna un conflict între cele două naturi ale credinciosului. Ni se spune că „firea păcătoasă pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii păcătoase; şi acestea sunt opuse unul altuia, aşa încât să nu faceţi lucrurile pe care le voiţi". Ni se mai spune însă şi că „dacă umblaţi prin Duhul, nu veţi împlini pofta firii păcătoase" ( 5:16-17 ).
Vom trece acum la cea de-a treia trăsătură a vieţii lui Rut. Am văzut deja două până acum: mai întâi angajamentul ei total faţă Dumnezeul lui Israel, care a implicat o despărţire clară de lume; apoi, sârguinţa ei în a aduna hrana. Acum vom privi la un alt lucru important care i-a caracterizat viaţa, anume rămânerea ei într-un anturaj bun. „Şi Boaz a zis către Rut: „Ascultă, fiică, să nu te duci să culegi spice în alt câmp, să nu te depărtezi de aici şi rămâi aici cu slujnicele mele. Uită-te unde vor secera pe câmp şi du-te după ele. Am poruncit slugilor mele să nu se atingă de tine. Şi când îţi va fi sete, să te duci la vase şi să bei din ce vor scoate tinerii" (Rut 2:8,9 ).
Acum Boaz i-a vorbit lui Rut. Ştiţi că şi Domnul Isus vrea să vă vorbească fiecăruia dintre voi. De fapt asta se întâmplă în acele momente de linişte când stăm înaintea Scripturilor deschise. Vedem că Boaz i-a dat un sfat lui Rut - un sfat foarte bun şi înţelept - anume să rămână într-un anturaj bun. „Rămâi aici cu slujnicele mele". El n-a vrut că Rut să rătăcească pe alte ogoare, iar ea i-a ascultat sfatul şi a rămas în tovărăşia persoanelor potrivite. Iată un alt factor care a contribuit la progresul spiritual rapid al acestei femei.
Este o lecţie importantă pentru noi aici. S-a spus adesea că cei cu care te însoţeşti sunt ca butoanele unui lift: te pot duce în sus sau în jos. Dacă te însoţeşti cu cei nepăsători şi indiferenţi faţă de lucrurile lui Hristos (cu aceia care nu au un angajament real faţă de Domnul), unii ca aceştia nu-ţi vor fi deloc de ajutor. Nu te vor duce nicidecum în sus, ci doar în jos. Pe de altă parte, dacă te întovărăşeşti cu cei interesaţi de lucrurile divine, ei te vor îmboldi şi mai mult către acestea şi te vor trage în sus.
Un frate bătrân obişnuia să spună: „Eu nu sunt chemat să-mi stabilesc însoţitorii - Cuvântul lui Dumnezeu îi stabileşte pentru mine". Făcea referire la Psalmul 119:63 , care spune: „Sunt alături de toţi cei care se tem de Tine şi de cei care păzesc îndrumările Tale". Vedem două lucruri în acest verset: teama de Domnul şi păzirea îndrumărilor Sale. Iată criteriile după care să ne alegem anturajul. Remarcaţi că psalmistul nu spune: „Sunt alături de orice israelit din ţară". Nici Noul Testament nu ne spune că ar trebui să ne însoţim cu orice creştin, iar asta din motiv că ne aflăm într-o vreme de ruină şi de faliment, când există mulţi creştini ce nu manifestă nici măcar un dram de interes pentru lucrurile lui Dumnezeu. Aceştia nu ne vor fi de vreun ajutor pe drumul credinţei. Ni se spune în Proverbe 5:14 că: „Puţin a lipsit să intru în tot felul de rele, în mijlocul poporului şi al adunării". În zilele noastre nu trebuie mergi în lume pentru a intra în tot felul de rele, ci acest lucru se poate întâmpla, din nefericire, chiar în mijlocul acelora care mărturisesc Numele Domnului.
Iată motivul pentru care trebuie să existe separare de rău în casa lui Dumnezeu. Cu toţii ştim că cei credincioşi trebuie să umble în separare faţă de persoanele din lume - faţă de aceia care sunt în afara casei lui Dumnezeu, însă nu toţi conştientizăm faptul că trebuie să fim separaţi de rău şi în casa lui Dumnezeu. Şi aceasta, aşa cum am spus, din cauză că această casă a lui Dumnezeu este în ruină. Citiţi 2. Timotei 2:19-22 şi veţi vedea instrucţiuni cu privire la acest lucru. Da, sunt mulţi care mărturisesc că ÎI cunosc pe Domnul, că sunt creştini, dar nu umblă cu băgare de seamă. Nu de tovărăşia lor avem noi nevoie. Am văzut că în psalmul citat deja se pomeneşte de „îndrumările" lui Dumnezeu. Acest cuvânt este folosit pentru a denota cele mai mici detalii din lege. Cei ce păzesc îndrumările lui Dumnezeu sunt aceia care au grijă să împlinească chiar şi cele mai mici principii ale Scripturii. Cu astfel de persoane trebuie să ne însoţim. Veţi spune poate că asta va face ca drumul nostru să fie teribil de îngust. E posibil să fie aşa, însă nu există alte reguli corecte după care să ne alegem anturajul.
Vedem în textul nostru că slujnicele lui Boaz aveau o singură ocupaţie: să culeagă spice. Aceasta a devenit şi ocupaţia lui Rut, astfel că ea s-a alăturat lor şi de acum toate adunau spice în urma secerătorilor. Boaz n-a vrut ca Rut să plece pe vreun alt câmp. Dacă ea ar fi plecat pe vreun alt câmp, s-ar fi aflat oricum tot în ţara lui Israel, printre cei care mărturiseau a fi poporul Domnului. Totuşi aceştia puteau avea alte obiective decât Boaz. Dacă traducem acest lucru în termenii zilelor pe care le trăim, lecţia de învăţat pentru noi este că există astăzi multe ogoare în mărturisirea creştină — şi toţi cei aflaţi pe ele mărturisesc că-L urmează pe Hristos. Însă există un singur ogor pe care Domnul ne doreşte: printre cei adunaţi pentru Numele Său. Iar cuvintele Lui către noi sunt: „Să nu te duci să culegi spice în alt câmp".
De câte ori nu vedem tineri părăsind acest teren pentru a se duce în vreo adunare de cult, din pricină că acolo sunt mult mai mulţi tineri, că astfel de adunări au echipe de volei, fotbal, sau un cor, ori alte lucruri de genul acesta. Însă în realitate ei nu fac decât să regreseze în viaţa spirituală. Este dureros să vezi cum unii tineri pur şi simplu nu vor să înţeleagă că e nevoie să-ţi alegi cu grijă anturajul. Ştiu că în Biblie ni se spune - în câteva locuri - să iubim pe toţi sfinţii, şi trebuie bineînţeles să facem aşa; însă trebuie de asemenea să ţinem cont că pentru a avea inima îndeajuns de largă pentru a-i cuprinde pe toţi copiii lui Dumnezeu, este necesar ca picioarele noastre să umble pe drumul îngust al separării de orice rău.
Care sunt deci însoţitorii tăi? Cu cine obişnuieşti să te asociezi? Sunt aceia pe care-i interesează Scriptura şi care îşi dau silinţa să aplice în viaţă lucrurile pe care le aud la adunare? Sau sunt aceia ale căror gânduri rătăcesc departe în strângeri, sau care-şi tot pasează unii altora bileţele în timpul adunării? Dacă cineva priveşte în adunare îi va fi foarte uşor să-i detecteze pe cei care nu sunt atenţi, căci aceştia îşi întorc continuu capul încoace şi încolo, şuşotind cu cei din jurul lor. Un frate a făcut următoarea mărturisire: „Când eram tânăr, mă aflam cu trupul în adunare, dar cu mintea eram departe". Ce mărturisire tristă! Am nădejdea că, dacă vă aflaţi într-o astfel de stare, Dumnezeu va lucra la inima şi la conştiinţa voastră şi vă va trezi interesul pentru lucrurile Sale.
Acum vom trece la versetul 15 pentru a vedea încă un lucru necesar progresului în viaţa creştină, anume a nu te preocupa cu aspectele negative. „Şi când s-a sculat să culeagă spice, Boaz a poruncit slujitorilor săi: „Lăsaţi-o să culeagă spice chiar şi între snopi, şi să n-o opriţi; şi chiar voi să-i scoateţi din snopi câteva spice; s-o lăsaţi să culeagă spice şi să n-o înfruntaţi". Ea a cules spice de pe câmp, până seara, şi a bătut ce culesese; era aproape o efă de orz". Boaz a dat o poruncă specială celor ce-i secerau câmpul. El a spus, cu alte cuvinte: „Vedeţi să scoateţi chiar voi din snopi spice pentru acest nou suflet convertit care este printre noi". Iată un cuvânt adresat fraţilor care poartă responsabilitatea în strângerile pentru studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Ei trebuie să aibă grijă să explice lucrurile în aşa fel încât ele să fie uşor de înţeles chiar şi pentru tineri sau pentru noii convertiţi. Nu vreau să spun că ar trebui să transformăm fiecare strângere a adunării într-una de şcoală duminicală pentru copii. Ştiu că sunt unii care cred că dacă sunt câţiva tineri în adunare totul trebuie coborât la nivelul lor elementar. Nu asta le-a cerut Boaz secerătorilor săi. Obiectivul lor principal era să secere câmpul, însă în acelaşi timp trebuiau să nu uite de culegătorii din spatele lor şi să scoată pentru ei spice din snopi, astfel încât să se aleagă şi aceştia cu ceva.
Nu ne putem aştepta ca cei tineri să înţeleagă totul, dar dacă sunt atenţi, vor primi ceva. Este adevărat că noi, cei în vârstă, avem câteodată obiceiul să vorbim „prescurtat" în strângeri, lăsându-i în urmă pe ascultători. De exemplu, un frate zice: „Asta ar fi asemănător cu experienţa din Romani 7 ", iar altul replică: „Da, este adevărat". Apoi, fără să se oprească pentru a explica la ce se referă, ei trec mai departe la un alt punct. Totuşi, sunt mulţi printre ascultători care nu ştiu despre ce este vorba în acel capitol. În felul acesta, cei din adunare vor renunţa să ne mai urmărească atunci când vorbim în strângeri sau la studiu. Cei tineri, în special, vor ieşi repede de pe lungimea noastră de undă, şi asta nu e bine.
Lucrul pe care vreau să-l subliniez în pasajul citat din Rut este că ea a separat boabele de pleavă după ce a cules. Boabele sunt cele care se mănâncă, în timp ce pleava nu foloseşte Ia nimic. Există adeseori, din nefericire, printre copiii lui Dumnezeu această pleavă: aspecte negative şi nefolositoare, în strângeri şi în afara lor. Este important deci să nu ne preocupăm cu ceea ce este negativ sau nefolositor. Această pleavă poate reprezenta discutarea greşelilor şi lipsurilor celor credincioşi, sau alte lucruri de felul acesta. Rut a avut grijă să nu ducă pleava acasă; iată o lecţie pe care trebuie s-o învăţăm şi noi.
Sunt unii creştini care întotdeauna sunt preocupaţi de aspectele negative. Ei vorbesc mereu despre greşelile vreunui frate, despre diverse aspecte neplăcute, despre lipsurile celorlaţi; această manieră de comportare devine în curând foarte obositoare pentru cei din jurul lor. Dragă frate sau soră, dacă obişnuieşti să faci aşa, ia seama la următorul lucru: cei ce se ocupă cu greşelile altora, mai devreme sau mai târziu vor comite ei înşişi aceleaşi greşeli! Dacă îţi faci o hrană din astfel de chestiuni, să nu te mire faptul că nu creşti!
Rut a dat dovadă de înţelepciune separând boabele de pleavă; apoi a luat doar boabele acasă. Adesea aducem în casele noastre vreo problemă sau vreo tulburare pe care am observat-o în adunare; apoi ne preocupăm cu ea. Acest lucru nu ne face nici un bine din punct de vedere spiritual. Ce important este să nu ne preocupăm cu falimentul şi cu lucrurile negative din poporul lui Dumnezeu!
Bârfa, de exemplu, este un păcat în care cădem cu uşurinţă, dar pe care Dumnezeu îl urăşte foarte mult; trebuie să ne ferim să bârfim, dar în aceeaşi măsură să ne ferim şi de cei care au obiceiul să bârfească. Un proverb turcesc spune aşa: „Cel care-l bârfeşte pe altul la tine, te va bârfi şi pe tine la altul". Nu trebuie să îngăduim să fim prinşi în astfel de preocupări. Ştiu foarte bine că uneori fraţii sunt obligaţi să se preocupe cu unele aspecte negative, atunci când acestea trebuiesc judecate; este o îndatorire care ţine de bunul mers al adunării. Însă nu despre acest aspect vorbesc eu. Experienţa creştină normală este să fii preocupat cu lucrurile pozitive şi cereşti, care au a face cu Hristos, lucruri simbolizate de acele boabe de cereale. Acestea trebuie să alcătuiască hrana noastră, în special pe cea a tinerilor, care nu trebuie să se implice în acele aspecte neplăcute pe care fraţii mai în vârstă trebuie uneori să le rezolve. Există un real pericol în asta. Au existat mulţi tineri promiţători care şi-au ruinat viaţa spirituală implicându-se în rezolvarea unor aspecte negative apărute printre cei credincioşi. Au fost astfel atraşi într-un conflict, gândind că trebuie să acţioneze pentru Dumnezeu, dar neînţelegând toate faţetele şi implicaţiile problemei respective. Acest lucru le-a fost fatal.
În versetele 18 şi 19 vom găsi următorul lucru necesar pentru creşterea noastră spirituală: dorinţa de a împărţi altora hrană spirituală. „A luat-o şi a intrat în cetate, şi soacra ei a văzut ce culesese. Rut a scos şi rămăşiţele luate după ce se săturase şi i le-a dat. Soacra ei i-a zis: „Unde ai cules astăzi spice şi unde ai muncit? Binecuvântat să fie cel ce s-a îngrijit de tine!" Şi Rut a spus soacrei sale la cine muncise şi a zis: „Omul la care am muncit azi se numeşte Boaz". Lucrul pe care vreau să-l accentuez aici este că Rut a arătat dorinţa de a împărţi şi altora hrana pe care o strânsese. Ea nu a adunat hrană doar pentru nevoile ei, ci i-a făcut parte din ea şi soacrei sale. Acesta este un lucru minunat - să citeşti Scripturile şi apoi să împărţi şi altora din ceea ce Dumnezeu ţi-a dat, sau din ce ai primit din partea Lui în adunare! Iată un alt lucru care ne va ajuta să progresăm.
Poate vei întreba: Cum poţi creşte dacă dai altora? Scriptura spune: „Cel ce udă pe alţii va fi el însuşi udat" (Proverbe 11:25 ). Sau: „Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat" (Proverbe 1:24 ). Dacă împarţim altora ceea ce avem, Dumnezeu va face o minune în vieţile noastre: vom constata că vom învăţa cu atât mai bine adevărurile pe care le împărtăşim altora. Nu ştiu cum se întâmplă acest lucru, însă pot da mărturie că este adevărat. În acest sens, hrana spirituală este exact opusă celei naturale. Dacă ai două pâini şi dai cuiva una, tu vei rămâne la rândul tău doar cu una. în sfera divină însă lucrurile stau invers. Poţi împărtăşi altora gânduri pe care le-ai primit din Cuvântul lui Dumnezeu şi nu pierzi în felul acesta nimic din ele - ba de fapt le ai într-o măsură chiar mai mare. Câştigi atunci când împărţi. Darby obişnuia să spună că înţelege cu adevărat un pasaj sau un subiect doar după ce îl predică de patru ori! Când am citit prima oară această remarcă a lui, mi-am zis: „Cum?!" Dar după ce m-am gândit mai mult la ea, cred că am înţeles-o. De aceea vă încurajez să daţi şi altora din ce aţi primit, şi veţi descoperi că astfel veţi avea o şi mai mare binecuvântare pentru sufletele voastre. Avem nevoie fiecare să răspândim către ceilalţi din ceea ce acumulăm.
Acum vom trece la versetul 21 pentru următorul punct: a fi gata să te laşi corectat. „Şi Rut moabita a spus: „El mi-a mai zis: „Rămâi cu slujitorii mei, până vor termina de secerat". Şi Naomi a zis către nora ei Rut: „Este bine, fiica mea, să ieşi cu slujnicele lui şi să nu te întâlnească cineva în alt ogor". Ea s-a ţinut dar de slujnicele lui Boaz ca să culeagă spice, până la sfârşitul seceratului orzului şi seceratului grâului. Şi locuia cu soacra ei". Aici vedem că Rut a făcut o greşeală - câteodată este numită „greşeala lui Rut". În versetul 8, Boaz îi spusese: „Rămâi cu slujnicele mele". Când ea a mers acasă şi i-a spus soacrei sale ce i se întâmplase în acea zi, era aşa de emoţionată încât a făcut o confuzie. Rut a zis cam aşa: „Pe lângă faptul că m-a lăsat să strâng toată această hrană, mi-a zis de asemenea să rămân cu slujitorii lui!" Probabil că ea s-a gândit că asta era o idee bună; până la urmă, este o atracţie naturală să stai în prezenţa persoanelor de sex opus. Însă credincioasa mai bătrână, Naomi, care acum era restabilită, a zis: „Nu cred că asta ţi-a spus. Părerea mea este că ar trebui să stai cu slujnicele lui". Apoi ni se relatează că: „Ea s-a ţinut dar de slujnicele lui Boaz". Ceea ce vreau să scot în relief este că Rut a fost gata să se lase corectată şi a profitat de pe urma corecţiei care i s-a făcut.
lată un lucru de care avem mare nevoie: să acceptăm să fim corectaţi. Cu toţii avem nevoie să fim corectaţi câteodată, însă sunt unii cărora le vine foarte greu să accepte acest lucru. Pur şi simplu nu pot, sau nu vor, să se lase corectaţi. Nabal este un exemplu în această privinţă. El a fost descris ca fiind „un om aşa de rău încât nimeni nu îndrăzneşte să-i vorbească". Cu toţii am întâlnit astfel de persoane şi ştim că Domnului nu-I place ca cineva să fie aşa. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât ne lăsăm mai greu corectaţi. Să ne aducem aminte că întotdeauna vom fi pasibili de corectare. Dacă este vorba de un anumit adevăr pe care nu l-am înţeles aşa cum trebuie, să fim gata să acceptăm lămuririle necesare fără să ne supărăm pe cel care ni le aduce. Dacă este vorba de o chestiune practică în care am greşit, trebuie de asemenea să arătăm toată bunăvoinţa în a ne lăsa corectaţi.
Sunt unii care umblă pe drumul credinţei de mai mult timp decât noi, aşa cum Naomi era o credincioasă mai bătrână şi mai experimentată decât Rut; de cele mai multe ori, aceşti oameni ştiu mai bine decât noi ceea ce ne este de folos. Trebuie să fim gata să ascultăm dacă au ceva să ne spună. Rut ar fi putut să gândească: „Nu voi asculta de Naomi, căci ea a greşit cu un timp în urmă în viaţa ei". Să nu gândim niciodată aşa, căci unii dintre cei care au căzut şi au fost ulterior restabiliţi dobândesc o anumită autoritate şi binecuvântare în ceea ce spun, chiar din pricină că au fost adânc smeriţi şi au învăţat această lecţie în întregime.
Vom aborda acum ultimul nostru punct: practicarea judecăţii de sine. „Şi soacra ei, Naomi, i-a zis: „Fiica mea, să nu-ţi caut oare un loc de odihnă, ca să fii fericită? Şi acum, Boaz, cu ale cărui slujnice ai fost, nu este el rudă cu noi? Iată, el are să vânture la noapte orzul în arie. Spală-te şi unge-te, apoi îmbracă-te cu hainele tale şi coboară-te la arie" (Rut 3:1-3 ). O vedem aici pe Rut care primeşte sfat de la Naomi să se spele şi să se ungă, iar apoi să se apropie de Boaz. Aceasta este o imagine a felului în care părtăşia poate fi menţinută. Trebuie să fim curaţi pentru a putea sta în prezenţa Domnului.
Ştiţi cu toţii că Domnul nu poate avea comuniune cu noi dacă suntem murdari. Dacă ne-am întinat în umblarea noastră şi astfel s-a întrerupt părtăşia cu El, este nevoie să ne spălăm, adică să ne judecăm pe noi înşine. Obişnuiesc să spun adesea că trebuie să ţinem cât mai din scurt cu putinţă socotelile cu Dumnezeu. Adică, dacă am păcătuit într-un fel sau altul - iar aceasta poate fi un gând nepotrivit, sau vreo vorbă nelalocul ei - trebuie să mărturisim imediat Domnului lucru respectiv. Apostolul loan spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele noastre şi să ne curăţească de orice nedreptate" (1. Ioan 1:9 ). Nu amânaţi mărturisirea, gândind că o puteţi face la sfârşitul săptămânii, când se vor aduna mai multe greşeli. Dacă procedaţi aşa, la acea dată păcatul comis se poate preschimba într-unui mai mare, pentru că astfel de lucruri au întotdeauna tendinţa de a se agrava. Avem nevoie deci de judecata de sine. Biblia spune: „Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi". Această judecată de sine este necesară pentru menţinerea părtăşiei. în felul acesta ne spălăm (sau, mai exact spus, Domnul ne spală - Ioan 13:8-10 ) şi rămânem în starea potrivită comuniunii cu El.
Rezultatul important al acestei acţiuni de spălare este că Rut s-a putut apropia de Boaz. Este o imagine a lucrului de care cu toţii avem nevoie - apropierea de Hristos! Pentru progres şi creştere în viaţa creştină, acesta este un lucru esenţial.
Fie ca Domnul să vă pună pe inimă să doriţi cu ardoare toate aceste elemente importante pe care le-am văzut în viaţa lui Rut. Ele constituie cu adevărat cheia unui progres rapid.
Angajamentul ferm faţă de Domnul, care implică o despărţire clară de lume.
Sârguinţa de a strânge hrană spirituală din Cuvântul lui Dumnezeu.
Necesitatea de a avea un anturaj bun.
A nu ne preocupa cu aspectele negative.
A împărţi altora din ceea ce am dobândit.
A fi gata să ne lăsăm corectaţi.
Menţinerea comuniunii prin judecata de sine.
Acum mă voi întoarce să răspund la întrebarea pe care am pus-o la începutul acestui articol - de ce unii progresează rapid în lucrurile divine, iar alţii nu? Dacă nu creştem spiritual, singura concluzie logică ar fi că există o piedică în calea creşterii. Înseamnă că în vieţile noastre lipseşte vreunul (sau mai multe) din elementele importante care au caracterizat viaţa lui Rut. Poate că nu am rupt-o definitiv cu lumea, sau poate nu suntem îndeajuns de sârguincioşi în a strânge hrană din Cuvântul lui Dumnezeu; sau poate cei cu care ne întovărăşim sunt problema. Iată lucruri la care să gândim cu seriozitate. Dumnezeu să ne dea harul să înlăturăm neajunsul pe care-l avem, oricare ar fi el, pentru ca astfel să creştem „în harul şi în cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos".
sursa: https://comori.org/