"Rut"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Capitolul 1

Jean Koechlin

Asemenea unei raze de lumină, după sumbrele pagini ale cărţii Judecători, Dumnezeu ne oferă acum istoria lui Rut. Această frumoasă relatare ne învaţă că o credinţă personală se poate găsi în orice vreme şi în orice naţiune şi că Dumnezeu este totdeauna gata să facă lucruri mari ca răspuns la această credinţă.

„În zilele când judecau judecă­torii“ (v. 1) îl vedem pe un om, Elimelec, care face „ce era drept în ochii săi“ (Judecători 21:25 ), asemenea tuturor celor­lalţi. El pă­răseşte moş­te­nirea Domnului. Pleacă cu fami­lia să locuiască în ţara Moab, adică printre vrăjmaşii poporului său. Nu câşti­găm nimic prin îndepărtarea de Domnul. Ea sfârşeşte în moarte, lacrimi, sărăcie şi amărăciune pentru această fa­mi­lie. Apoi o vedem pe Naomi, o vădu­vă, cu cele două nurori ale ei, văduve şi ele, pe drumul de întoarcere. Oare este aceasta o reveni­re tristă? Da! Totuşi este o revenire feri­cită pen­tru acela care, la capătul resurselor proprii, îşi întoar­ce gândurile şi paşii spre Dum­ne­zeu. În acelaşi fel, fiul risi­pitor, în ţara depărtată, îşi aduce aminte de locul unde poate găsi pâine din belşug, se scoală şi se întoarce la casa tată­lui său, recunoscându-şi păcatul (comp. v.6 cu Luca 15:17 ). Numim aceasta convertire (întoarcere la Dum­ne­zeu). Ne place să credem că fiecare dintre cititorii noştri cu­noaş­te semnificaţia acestui cuvânt prin experienţa personală.

Orpa n-a ezitat prea mult. Pe de o parte avea vă­duvia, sărăcia în compania unei femei întristate şi bătrâne, un popor şi un Dumnezeu pe care nu-i cunoştea, iar pe de altă parte avea pro­priul po­por, afecţiunea rudelor ei, idolii fami­liari. Cele câteva lacrimi ale ei, uscate repede, ne amintesc de acel tânăr care, iubindu-şi bogăţiile, a plecat foarte întristat, în loc să-L urmeze pe Domnul. „Te voi urma oriunde vei merge“, Îi de­clară un al­­tul lui Isus. Dar Isus îl previne: „Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul“ (Matei 19:22 ; 8:19-20 ).

În cazul lui Rut, toate au fost cântărite cu aten­ţie: a calculat costul. Decizia este irevo­cabilă; repre­zintă o alegere făcută prin credinţă. Rut se ataşează de Naomi, precum şi de poporul ei, de Dumnezeul ei. Fără să privească înapoi, fără să se lase împiedicată de temeri cu privire la vii­tor, ea se pune la drum împreună cu soacra ei şi ajunge la Betleem. Denumirea aceasta înseamnă „casa pâinii“, un adăpost prin excelenţă împotriva foametei spirituale. Odată ajunse acolo, cu permisiunea Naomei, Rut pleacă să caute hrană. Şi Dumnezeu o conduce „din întâmplare“ (dar cu mână sigură) spre câm­purile lui Boaz, omul pregătit de El ca să-i ofere odihnă şi mângâiere.

Capitolul 2

Jean Koechlin

Rut nu avusese încă de-a face decât cu ser­vitorii lui Boaz. Acum îl întâlneşte personal pe acest pri­e­ten puternic şi bogat (v. 1), imagine deosebit de frumoasă a Dom­nului Isus. Boaz ne aminteşte de Prietenul suprem, blajin şi compătimitor, Celui căruia Dumnezeu Îi poate spune în Psal­mul 89:19: „Am dat ajutor unui om puternic“.

Iată-l în acest oraş, Betleem (unde avea să Se nască Mântuitorul), binecuvântându-şi servito­rii şi spu­nându-le ce să facă, veghind la toate, re­mar­cân­­d-o pe secerătoarea săracă, în sfârşit, purtându-se cu ea cu o favoare încărcată de atâta de­li­ca­teţe, încât îi aduce linişte tinerei femei înfricoşate. El o invită să se apropie, îi vorbeşte inimii ei şi o consolează.

Fiecare dintre noi trebuie să treacă prin aceeaşi experienţă pe care a avut-o Rut. Nu este su­ficient doar să-i cunoaştem pe slujitorii Domnului, păstori, în­vă­ţători sau evanghelişti, şi să învă­ţăm de la ei, din când în când, lecţii din Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare trebuie să aibă de-a face personal cu Domnul Isus. Atunci El Însuşi va vorbi inimi­lor noastre. Ne va face să înţelegem prin ce a trecut El pen­tru noi când a venit aici jos ca să sufere şi să moară (aceste grăunţe prăjite din v. 14). Şi ne va sătura cu bogăţiile dragostei Sale.

În Israel, în momentul secerişului, colţurile câm­pului trebuia lăsate săracului, stră­i­nului şi văduvei, care ar fi venit să secere (Lev 23:22 ; Deut 24:19 ). Prin urmare, Rut (străină, săracă, văduvă), are un triplu drept de a profita de această dispoziţie a harului.

Seceratul ne spune despre activitatea pe care este necesar să o depunem pentru ca suflete­le noastre să fie hrănite cu ceea ce oferă Domnul Isus. Şi adesea tocmai cu ajutorul slujitorilor Domnului putem intra în pro­funzimea unor ase­menea gânduri. Faptul acesta va solicita un anu­mit efort din partea noastră, însă Domnul, adevă­ratul Boaz, nu va întârzia să ne ofere „o măsură bună, îndesată, clătinată şi vărsându-se pe deasupra ...“ (Luca 6:38 ). Rut bate recolta şi duce boabele acasă. Să-i ajutăm şi noi pe cei din casele noastre să profite de bunurile spirituale minunate pe care Domnul ne-a ajutat să le găsim în Cuvântul Său.

Am remarcat devotamentul lui Rut faţă de Naomi. Să-i admirăm acum supunerea faţă de soa­cra ei. Tinere surori, ce exemplu de virtute vă oferă Rut! Ea face tot ceea ce-i solicită Naomi, cea care, la rândul ei, are în vedere odihna şi fericirea fetei sale (Rut 3:1 ). Unde se vor găsi această odihnă şi această feri­cire, dacă nu la picioarele lui Boaz, imagine a Unuia mai mare decât el? Ce mulţi sunt aceia care au venit la Isus trudiţi şi împovăraţi şi au găsit odihnă pentru sufletele lor! (Matei 11:28, 29 ).

Capitolul 3

Jean Koechlin

„Nu este nimeni“, le spune Isus ucenicilor Săi, „care a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă [sau soţie], sau copii, sau ogoare, pen­tru Mine ... care să nu primească însutit acum, în timpul acesta ...“ (Marcu 10:29, 30 – vezi şi Evrei 6:10 ). Rut nu a fost deza­măgită în alegerea ei. Nici nu şi-a pier­dut răs­pla­ta. Boaz însuşi, care ceruse pentru ea bine­cu­vân­tarea de la Domnul (Rut 2:12 ), avea să fie răsplata pentru credinţa ei.

Tot aşa este şi cu cei care şi-au pus încrederea în Domnul. „Socotesc că toate sunt … gunoi – scrie apostolul Pavel – ca să câştig ...“ O răsplată? Nu! ci „ca să-L câştig pe Hristos“ (Filipeni 3:8 ).

Un lucru însă este necesar mai întâi: trebuie ca Rut să fie răscumpărată; şi Boaz se o­cupă imediat de aceasta. Ruda cea mai apro­pia­tă, deşi a dorit, nu a putut s-o răscumpere (v. 6). Persoana aceasta ne duce cu gândul la lege şi la incapacitatea ei când este vorba de a-i salva pe oameni sau de a-i introduce în binecuvântările lui Dum­ne­zeu. Pe de altă parte, în Boaz avem „harul“ di­vin. Când nu mai există nici o altă resursă pe care să putem conta, harul acesta ni se des­coperă într-o Per­soană: Isus Mântui­torul, Cel care răscumpără.

Capitolul 4

Jean Koechlin

Numele biblice au uneori semnificaţii intere­sante. Tot astfel este în cartea Rut. Am văzut cum Naomi, care înseamnă desfătarea mea (plăcerea mea – 1.2) a de­venit Mara, care înseamnă amărăciune (Rut 1:20 ). Mahlon, primul soţ al lui Rut, înseamnă faliment, slăbi­ciu­ne mare, în timp ce Boaz, al doilea soţ al ei, în­seamnă contrariul: în el este putere (vezi 1. Îm­păraţi 7:21). În sfârşit, Rut poate fi tradus (printre alte semnificaţii) cu satisfăcut. Ce nume minu­nat!

Legat prin firea pământească de o stare de mizerie şi de slă­bi­ciune totală, păcătosul este adus, prin har, la o relaţie cu Hristos, Omul ceresc în care se află puterea, El fiind singurul care îl poate sa­tisface pe deplin. Şi acest har este subliniat încă o dată de faptul că moabitul nu avea dreptul de a intra în adu­narea Domnului (Deuteronom 23:3 ). Ei bine, Rut nu numai că este introdusă în naţiunea lui Israel, ci devine parte din familia prinţilor lui Iuda. Mamă a lui Obed, care înseamnă „cel care serveşte“ (v. 17: sau „închinător“), ea avea să fie străbunica lui David şi să ocupe un loc în genealogia Domnului Isus. Acelaşi har există şi astăzi, permiţând păcătosului ca, fără a avea vreun drept, să intre în familia lui Dum­nezeu, fiindu-i dăruit un Răscumpărător.

sursa: https://comori.org/