"Psalmul 87"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Subiectul acestui psalm atrage totodată gândurile lui Hristos şi cele ale poporului Său. Acest subiect este cetatea preaiubită, Ierusalimul pământesc în ziua gloriei lui viitoare. Pentru noi, creştinii, aceste cuvinte se aplică şi noului Ierusalim care coboară din cer de la Dumnezeu, Adunării Dumnezeului celui viu, cetăţii în care Hristos va locui pentru totdeauna, şi noi cu El. Să nu uităm că Biserica este considerată când Soţia, în relaţiile ei de dragoste şi de unitate cu Soţul ei, când cetatea cerească. În această calitate, ea este domiciliul tuturor sfinţilor glorificaţi, şi văzută sub acest aspect, Domnul o iubeşte. Cum a iubit Ierusalimul pentru a fi aici jos locul tronului Său, în cetatea cerească Îşi va arăta gloria şi va locui etern.

În versetul 1, cum am văzut deja de mai multe ori, Duhul vorbeşte şi proclamă caracterul lucrării lui Dumnezeu; care a pus temelia solidă a cetăţii Lui „în munţii sfinţeniei” (v. 1). Aceste cuvinte sunt ca un rezumat a tot ceea ce va urma. Lucrarea este divină; Dumnezeu a rânduit-o, El care a pus temelia Sionului. Identificat cu Ierusalimul, Sionul este totodată aici muntele harului şi cel al sfinţeniei, adică pus cu adevărat deoparte pentru Dumnezeu (Psalmul 2:6 ; 3:4 ). Ceea ce întemeiază Dumnezeu are întotdeauna acest caracter: sfinţenia lui este inseparabilă de harul Lui. Harul fără sfinţenie ar fi o insultă pentru Numele lui Dumnezeu; ar însemna a admite că Dumnezeu care dă har ar putea lăsa să existe păcatul şi murdăria în prezenţa Sa. Amăgire fatală pentru omul care folosindu-se de har, s-ar crede liber să facă răul, şi ar cădea astfel sub dreapta judecată a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, sfinţenia fără har nu ar fi altceva decât condamnarea eternă a omului.
Întemeiat pe har şi sfinţenie, Sionul este în acelaşi timp de neclătinat, ca tot ce întemeiază Dumnezeu, şi curăţit de orice rău pentru a-I aparţine la propriu. Şi dacă acesta va fi caracterul Ierusalimului pământesc, cu atât mai mult va fi caracterul Ierusalimului ceresc. În vederea realizării aici jos a caracterului acestei cetăţi se zice: „Temelia tare a lui Dumnezeu rămâne” (2. Timotei 2: 19 ), bazându-se pe de o parte pe harul lui Dumnezeu care-i cunoaşte pe cei care sunt ai Lui, pe de altă parte pe sfinţenia practică: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate” (2. Timotei 2:19 ). Despre ea vorbeşte cap. 12 din Epistola către Evrei: „V-aţi apropiat de muntele Sion, şi de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc” (v. 22). Această cetate este consacrată lui Dumnezeu Însuşi care îi este „meşter şi ziditor” (Evrei 11:10 ). În această cetate nu este nimic care să nu vină de la EL, de aceea o iubeşte. Putem să aplicăm Ierusalimului ceresc ceea ce ni se spune în Psalmul 132 , despre Ierusalimul pământesc din mileniu: „Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuinţă a Lui, şi a zis: Aceasta este odihna Mea pentru totdeauna, aici voi locui, pentru că l-am dorit” (v. 13-14).

În versetul 2, Duhul dă, ca să zicem aşa, cuvântul Domnului: „Domnul iubeşte porţile Sionului mai mult decât toate locuinţele lui Iacov”. Iubeşte porţile Sionului, porţile prin care se intră în cetate ( 21:25, 27 ), de asemenea porţile la care va rândui scaunului guvernării Lui drepte (Iov. 29:7; Ieremia 38:7 ; Amos 5:15 ). În Sion este chivotul, aşternutul picioarelor Sale; pentru că acolo David, împăratul harului, găsise locaşuri pentru Puternicul lui Iacov (Psalmul 132:5 ).

Diferitele locaşuri ale Domnului în Israel nu erau decât provizorii şi nu au fost niciodată locaşul Lui iubit, nici locul odihnei Lui. Dumnezeu locuise la Şilo (Judecători 18:31 ; 1. Samuel 1:3 ; 4:3 ; 14:3 ; Psalmul 78:60 ), la Bet-Şemeş (1. Samuel 6:14 ), la Chiriat-Iearim, în casa lui Abinadab (1. Samuel 7:1 ), în casa lui Obed-Edom ghititul (2. Samuel 6:11 ); pe înălţime, la Gabaon (1. Cronici 21:29 ; 2. Cronici 1:3, 5 ); dar în aria lui Ornan, iebusitul, unde harul se afirmase când întâlnise sfinţenia lui Dumnezeu în judecată, vrea să locuiască pentru totdeauna. De aceea „A părăsit locaşul din Şilo, cortul pe care-l ridicase între oameni”. „Şi a respins cortul lui Iosif şi n-a ales seminţia lui Efraim, ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sion, pe care l-a iubit” (Psalmul 78: 60, 67-68 ).

Tot aşa cum Hristos Îşi iubeşte Biserica, cetatea unde va locui, unde sfinţii au deja dreptul de cetăţenie dar unde vor locui cu El, având o parte comună în obiectul dragostei Lui curate, tot aşa şi omul credinţei acordă mai multă importanţă Bisericii, cetatea lui Dumnezeu, decât la tot ce au întemeiat oamenii. Nu am putea trage de aici o învăţătură serioasă? Ne plac mai mult locaşurile lui Iacov decât cetatea sfântă a lui Dumnezeu? Îi preferăm sectele noastre, partidele noastre, bisericile noastre, locaşurile unde prezenţa Domnului a putut fi ordinioară realizată momentan, toate aceste corturi ale lui Iacov sau Efraim care a suportat amestecul Numelui lui Dumnezeu cu idolii? Vai! Aceste corturi pe care Dumnezeu le-a părăsit au astăzi mai multă valoare pentru creştini decât scumpa Adunare a lui Hristos, despre care, într-o vreme de ruină şi de total, se zice: „Sunt în mijlocul acestor doi sau trei” (Matei 18:20 ).

Duhul, mi se pare, vorbeşte în versetul 3 prin gura rămăşiţei: „Lucruri glorioase se spun despre tine, cetate a lui Dumnezeu”. Această cetate nu este numai locul harului, sfinţeniei şi obiectul dragostei Sale, ci  va fi purtătoarea gloriei Lui! „Pentru că Domnul va rezidi Sionul, Se va arăta în gloria Sa” (Psalmul 102:6 ). Cum ar fi altfel, din moment ce Însuşi Dumnezeu va locui acolo? Este cetatea lui Dumnezeu, deoarece „tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea” ( 22:3 ). „Domnul Dumnezeul cel Atotputernic şi Mielul sunt templul ei... şi lumina ei este Mielul” ( 21:22, 23 ).
În versetul 4, însuşi Sionul ia cuvântul: „Voi aminti de Rahav şi de Babilon celor ce mă cunosc: iată Filistia şi Tir, cu Etiopia: acesta s-a născut acolo”. Ierusalimul poate vorbi celor care îl cunosc şi care pot să-l audă şi să-l înţeleagă. Ceea ce lumea laudă peste măsură şi preţuieşte atât de mult, âinuturile şi oraşele faraonilor, filistenilor, Etiopiei, Babilonul şi Tirul, toate împreună, îi pot atrage pe cei care cunosc cetatea lui Dumnezeu? Lumea, străină de ceea ce preţieşte Dumnezeu, de harul şi gloria Lui, laudă pe întrecute, marea ei naţiune, marea ei capitală, şi-i ridică în slăvile cerului pe oamenii ei mari; există oameni mari pentru cei care cunosc Sionul şi Dumnezeul care locuieşte în El? Hristos este acelaşi, ieri, azi şi în veci; ei sunt numiţi, se face menţiune despre ei ca aparţinând trecutului, istoriei: „Acesta s-a născut acolo” *. Ce rămâne din ei? „Ca un vis de deşteptare, Doamne, le vei dispreţui chipul când Te vei trezi” (Psalmul 73:20 ). Toată această glorie este trecută; aceşti oameni şi-au avut ziua şi partea aici jos; sunt toţi împreună „culcaţi ... în locuinţa morţilor” (Ezechiel 32:27 ), aşteptând ziua judecăţii lui Dumnezeu. „Cei morţi nu vor trăi: umbrele nu se vor ridica, pentru că Tu i-ai pedepsit şi i-ai nimicit şi le-ai şters toată amintirea” (Isaia 26:14 ).

* În prezenţa unui mare număr de versiuni, şi plecând de la explicaţii diferite, dintre care mai multe trădează neînţelegerea caracterului profetic al Psalmilor, propun interpretarea de mai jos, bazată pe Versiunea englezească, pe Versiunea Revizuită şi pe inteligenta Versiune a lui J. N. Darby. Toate traduc v. 4: „Acesta s-a născut acolo”.

În versetul 5, Duhul dă replica Ierusalimului: „Şi despre Sion se va spune: acesta şi acela s-au născut în el; şi El, Cel Preaînalt, îl va întări”. Ce contrast cu celelalte cetăţi! Sionul este locul de naştere al preaiubiţilor Domnului. Acesta şi acela, aceşti viteji ai lui David, pe care Dumnezeu îi înscrie, sunt număraţi ca născuţi în el. Îşi au dreptul lor în cetatea Ierusalimului. Dacă vorbim despre Ierusalimul ceresc, el cuprinde şi-i primeşte pe toţi cei a căror origine şi cetăţenie sunt în cer şi nu pe pământ; acolo vor fi pentru totdeauna. Cât priveşte Ierusalimul milenar, amintirea oamenilor săi de credinţă rămâne în el, şi însăşi această cetate va fi întemeiată, precum odinioară coloana simbolică a lui Iachin (El o va întemeia) înaintea templului lui Solomon.

„Când Domnul va înscrie popoarele: va număra: Acesta s-a născut acolo” (v. 6). Duhul profetic continuă să vorbească pentru Domnul şi ne face cunoscut ce va spune când va înscrie naţiunile. Ierusalimul, întemeiat de cel Preaînalt (v. 5) (titlul lui Dumnezeu în mileniu) va deveni centrul binecuvântării pentru toate popoarele. Domnul Dumnezeul lui Israel, va spune: „Acesta (omul de la dreapta mea) s-a născut acolo”. Aceasta este ceea ce dă, înainte de orice, valoare cetăţii lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că este cetatea în care a venit pe lume, ci este cetatea Fiului lui David, oraşul marelui Împărat, oraşul regalităţii lui Hristos. Ochii tuturor popoarelor vor privi la Mesia, în Sion; numai de la El îşi vor aştepta binecuvântările.

În versetul 7, vorbeşte însăşi rămăşiţa: „Cei care cântă şi joacă vor spune: Toate izvoarele mele sunt în tine” *. Un popor, unit de azi înainte priveşte la Căpetenia lui la Cel care S-a „născut acolo”, se pregăteşte a-L însoţi cu cântăreţi din gură şi cântăreţi din fluier, cu cântări şi cu dansuri, la intrarea Lui triumfală în moştenirea Lui, şi exclamă: „Toate izvoarele mele sunt în Tine”. Izvorul laudelor sale, izvorul bucuriei lui, al puterii lui, izvorul mântuirii lui, izvorul unităţii lui ca popor al lui Dumnezeu, izvorul tuturor binecuvântărilor lui şi al tuturor gloriilor lui, l-a găsit în această persoană minunată. Israel, poporul ales, l-a găsit în El în Ierusalimul pământesc unde locuieşte şi acest izvor va potoli etern setea sfinţilor şi a Ierusalimului ceresc unde locuieşte El.

* Este mai bine, pentru înţelegerea textului, să suprimăm cuvintele adăugate: „vor spune”.

Alaiul Lui Sfânt, intrând e porţi
În templele de azur, în domurile de cristal,
În număr mare, cu lăute, dansuri, cântări,
Ca fiii de Împărat în palatul lor părintesc!

Pentru a rezuma acest psalm, îl voi numi Comuniunea lui Hristos şi a alor Săi, prin Duhul Sfânt, cu privire la cetatea glorioasă, depozitara şi locuinţa tuturor harurilor şi gloriilor Sale, locuinţa Lui şi cea a tuturor răscumpăraţilor Săi.

sursa: https://comori.org/