"Psalmul 45"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Acest psalm este în contrast cu Psalmul 41 . În acesta din urmă, credinciosul „îl înţelege pe sărac”; aici Îl sărbătoreşte pe Împărat în frumuseţea Lui (Isaia 33:17 ), ca Învingător, ca Fiul Omului, ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Mire. Ni se pare că auzim accentele cântării noi despre care se menţionează atât de des în cartea Psalmilor. Inima noastră clocoteşte, Duhul ne învaţă să compunem, să ne punem gândurile în ordine cu privire la Împărat, gura noastră nu poate păstra tăcerea; lauda curge maiestuos ca un fluviu în albia lui; ea curge şi ca pana iute a unui scriitor abil, care nu se opreşte deloc şi merge drept la ţintă, slăvirea „Preaiubitului”, pentru că acest psalm este o cântare despre El.

Frumuseţea (v. 2) acestui Om victorios şi triumfător constă înainte de toate în harul turnat peste buzele Lui - măreţia Lui este rodul bunătăţii şi al dreptăţii de care a dat dovadă în timpul vieţii Lui de smerenie aici jos (v. 2-4).

Duhul Îl recunoaşte ca Dumnezeu pe Fiul Omului înălţat la regalitatea eternă (v. 6-7) („Tronul Tău, Dumnezeule, ESTE în vecii vecilor”) şi proclamă dreptatea domniei Lui. Însuşi Dumnezeu, prin acelaşi Duh Se numeşte Dumnezeul Lui, şi declară că acest Om ESTE DUMNEZEU. Niciodată nu a fost declarată în mod mai desăvârşit, dumnezeirea Fiului Omului, intrând în Împărăţia Sa.

Dar, lucru minunat, răscumpăraţii Săi au parte cu EL şi se bucură cu El de gloria Împărăţiei Lui. Dumnezeul Lui, care, la botezul lui Ioan, Îl unsese ca om, cu Duhul Sfânt pentru slujirea Lui publică, Îl unge acum cu un untdelemn de bucurie, bucuria Duhului Sfânt asociindu-i tovarăşi, pe care Şi i-a câştigat prin lucrarea Lui şi care iau parte la bucuria Lui. Fără îndoială bucuria Lui va rămâne întotdeauna deasupra bucuriei noastre, cum El Însuşi rămâne deasupra noastră, făcând din noi tovarăşii Lui (asociere care se aplică în Psalmi credincioşilor viitoarei rămăşiţe iudaice, dar astăzi ni se aplică nouă) şi totuşi bucuria noastră va fi desăvârşită. Bucuria Lui va fi de a fi salvat creaturi altădată întinate şi mizerabile, făcute acum demne, prin sângele Lui, de a avea parte cu El la gloria Împărăţiei Lui: „Va vedea rodul muncii Lui şi va fi satisfăcut” (Isaia 53:11 ). Bucuria noastră va fi de a fi fost făcuţi demni, şi de a fi devenit obiectele în care El va fi admirat, nu de a fi fost agenţii triumfului Său, pentru că El singur este autorul lui. Bucuria Lui va fi triumful dragostei Lui faţă de noi: Mă voi bucura, zice El, de tine cu bucurie; voi tăcea în dragostea Mea; Mă voi veseli în tine cu cântare de bucurie (Ţefania 3:17). Dacă prin Duhul Sfânt, avem parte de bucuria Lui, nu avem niciodată izvorul în noi: „Toate izvoarele mele sunt El” (Psalmul 87:7 ).

Versetele 8-15 ne arată o relaţie şi mai intimă, cea a Soţiei cu Soţul. Se porunceşte Soţiei să uite toate relaţiile ei naţionale şi de familie, oricât de scumpe pot fi ele, pentru a aparţine Soţului ei: „Uită pe poporul tău şi casa tatălui tău” (v. 11). Nu a părăsit El Însuşi cele mai scumpe legături după carne, rudenia Lui iudaică, pentru a fi unit cu Biserica? „De aceea va lăsa omul pe tată şi pe mamă” şi se va lipi de soţia sa, şi cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare: eu dar vorbesc cu privire la Hristos şi la Adunare (Efeseni 5:31-32 ). „Cine este mama Mea şi fraţii Mei?” (Matei 12:48 ). Biserica ştie ce este sfinţenia practică, o separare completă pentru Dumnezeu, ce este supunerea şi dependenţa, învăţând să cunoască Omul care a fost modelul ei perfect. Nu mai este vorba pentru ea de acest patriotism de care vorbesc atât, vai! Creştinii din zilele noastre, şi care nu au existat niciodată pentru El; nu mai este vorba de propria voie şi independenţă; El Însuşi nu avea aşa ceva. Această poziţie de dependenţă a Soţiei constituie frumuseţea ei în ochii Soţului ei: „Împăratul îţi va dori frumuseţea”, cum harul constituie frumuseţea lui Hristos în ochii lui Dumnezeu şi ai oamenilor (v. 2).

„Este domnul tău, adoră-l” (v. 11). Şi aici vedem superioritatea Împăratului asupra tovarăşilor Lui. Soţul pe care-l iubeşte este Domnul ei şi adorarea este singura atitudine care I se potriveşte, când suita care o însoţeşte întâlneşte suita Soţului, mergând în întâmpinarea ei pentru a o aduce în palatul Împăratului.

Există deci comuniunea între Hristos şi Biserica Lui în bucuria desăvârşirilor lor reciproce, dar desăvârşirile Lui, Îi aparţin ca proprietate particulară, în timp ce noi nu suntem şi nu vom fi niciodată decât reflectarea gloriei Sale.

Cât de preţioasă este comuniunea cu Soţul pentru Biserică! Nimic nu ar putea-o înlocui vreodată. Ea este partea noastră astăzi. Să o cultivăm cu grijă în fiecare zi: nu se obţine decât prin sfinţirea noastră. Ea va fi pentru eternitate comoara noastră de nespus!

sursa: https://comori.org/