Categorie: Cartile Bibliei
În lumina Noului Testament, Psalmul 2 ne-a prezentat asocierea noastră cu Hristos în Împărăţia Lui şi Psalmul 8 , asocierea noastră intimă cu Fiul Omului când toate lucrurile Îi vor fi supuse. În Psalmul 16 Îl vedem pe Hristos, slujitorul perfect venind El Însuşi să se asocieze cu cei care, sub acţiunea Duhului lui Dumnezeu se pocăiesc şi îşi mărturisesc păcatele înaintea lui Dumnezeu. Aceştia sunt cei pe care-I numeşte „sfinţii care sunt pe pământ şi... cei aleşi”. El nu Se poate asocia cu nimic care ţine de carne, pentru că în ea nu locuieşte nici un bine şi sfinţenia nu se poate asocia niciodată cu răul; dar toată lucrarea lui Dumnezeu în inimă este bună, demnă de Cel care a făcut-o, oricare ar fi creşterile pe care i le va da ca urmare; şi Domnul Se poate asocia pe deplin cu o asemenea lucrare. Bieţii păcătoşi care se pocăiesc sunt pentru El aleşii pământului, şi când îi vede smerindu-se, prin mărturisirea păcatelor lor, până la botezul pocăinţei, Se smereşte cu ei. *
* Psalmul 2 Îl prezintă pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Fiul lui David, Mesia şi Împărat, ca Evanghelia după Matei. - Psalmul 8 , pe Hristos, Fiul Omului, ca Evanghelia după Luca. - Psalmul 16 , pe Hristos ca Slujitor, ca Evanghelia după Marcu.
Pe de altă parte, acest psalm exprimă comuniunea desăvârşită cu Dumnezeu care umple inima lui Hristos când Se prezintă în această lume ca Slujitor: „N-a venit ca să I Se slujească, ci ca El să slujească” (Marcu 10:45 ). A doua parte a acestui pasaj: „şi ca să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” nu este menţionată în Psalmul 16 (este menţionată în Psalmul 22 ) în timp ce fiecare detaliu conlucrează aici la portretul desăvârşit făcut slujitorului perfect. În lucrarea răscumpărării, Hristos a rămas complet singur; este singurul loc în care orice asociere cu El ne este imposibilă, deşi avem, cum vom vedea mai târziu, comuniune cu El în toate rezultatele lucrării Lui.
În Psalmul 16 , comuniunea noastră cu El, în slujire, poate fi deplină. Dacă, pe de o parte, prezintă calea de neimitat a Slujitorului perfect, cale de la care nimic nu a reuşit să-L întoarcă, nu putem decât să ne proşternem în adorare; pe de altă parte, ne-a lăsat modelul slujirii noastre. Fără îndoială, copia nu va atinge niciodată modelul, dar putem să-I studiem trăsăturile pentru a-I sluji lui Dumnezeu într-un mod care să-I fie plăcut, şi să reproducem caracterul lui Isus înaintea lumii. Însuşi Domnul vrea ca asocierea noastră cu El în slujire să fie deplină: „Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Şi, dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va onora” (Ioan 12:26 ).
Să reluăm, mai amănunţit, preţioasa învăţătură a acestui psalm.
„Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că în Tine mă încred” (v. 1). Aceste cuvinte: „În Tine mă încred”, sunt expresia întregii vieţi personale a lui Hristos, Slujitor aici jos. Evrei 2:12-13 face să reiasă acest caracter în mod admirabil. După ce ne-a asociat Lui, în virtutea învierii Sale, mai întâi în propriile Lui relaţii cu Dumnezeu Tatăl; apoi, ca Adunarea Lui în laudă (conform Psalmul 22 ), ne mai asociază cu El în mărturie după cuvântul lui Isaia 8:18 : „Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul”. Dar între laudă şi mărturie, spune: Mă voi încrede în El, conform Isaia 8:17 şi versetul 1 din psalmul nostru (Vedeţi Evrei 2:11-13 ). Aici nu este vorba nici de religie, nici de mărturie, ci de slujirea individuală. Este nevoie să adăugăm că toată viaţa Sa individuală, şi nu numai slujirea, se rezuma la aceste cuvinte?
Expresia „Mă voi încrede în El” revine continuu în Psalmi, cu privire la toate împrejurările vieţii Rămăşiţei care L-a luat ca model pe Hristos *.
* Cuvântul a se încrede este una dintre expresiile cât se poate de caracteristice ale Psalmilor. El este desemnat în ebraică de trei cuvinte: Chasah (cuvântul din versetul 1), a căuta adăpost şi protecţie împotriva pericolelor, a duşmanilor de care eşti înconjurat, a viitorului ameninţător. Acest termen caracteristic (când este vorba de a căuta protecţie şi adăpost la Domnul) revine de 24 ori în Psalmi şi de 5 ori în tot restul Vechiului Testament. - Al doilea cuvânt, Chakoh, mult mai puţin întrebuinţat, nu se găseşte decât de 2 ori în Psalmi şi este citat de aproape 70 ori în Evrei 2:13 , ca traducerea lui Isaia 8:17 . Are un sens foarte general. A se baza pe Domnul, a-şi pune încrederea în El. - Al treilea cuvânt: Batach, foarte folosit, revine frecvent în Psalmi. El înseamnă: a-şi pune încrederea, a se bizui pe Domnul sau pe ce este de la El, în contrast constant cu toate lucrurile în care se încrede omul.
Credincioşii trec prin nelinişti adânci şi dureri îngrozitoare, prin pericole de tot felul; sunt înconjuraţi de duşmani; ura, insultele, calomniile, plouă asupra lor, moartea îi ameninţă continuu. Hristos a luat parte la toate aceste nelinişti adânci; S-a încrezut în Dumnezeu şi a fost păzit; a putut spune: „Chiar carnea mea se va odihni în siguranţă. Pentru că nu vei părăsi sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea. Îmi vei face cunoscută cărarea vieţii” (v. 10-11). Prin această încredere desăvârşită a devenit Slujitorul model pentru toţi cei care-L urmează şi care găsesc, precum El, pe această cărare, izvorul unei bucurii desăvârşite: „De aceea mi se bucură inima şi mi se veseleşte sufletul” (v. 9).
Versetul 1 ne arată că încrederea în Dumnezeu exclude în mod absolut orice încredere în noi înşine. Hristos nu ar fi Slujitorul desăvârşit, dacă nu ar fi zis: „Păzeşte-mă, Dumnezeule”. Aici este una din trăsăturile desăvârşirii Sale, ca Om; dar pentru noi, sentimentul nedesăvârşirii noastre ne face să ne exprimăm astfel. Slăbiciunea noastră produce la noi nevoia de a fi păziţi în timp ce aceeaşi desăvârşire a poziţiei pe care Hristos a luat-o în har, Îl făcea să vorbească astfel.
În versetele 2 şi 3 rămăşiţa, sau mai degrabă Duhul lui Dumnezeu din rămăşiţă, I se adresează acum Lui: „Eu am spus Domnului: „Tu eşti Domnul meu! Bunătatea mea nu se înalţă până la Tine!”” Despre sfinţii care sunt pe pământ şi despre cei aleşi ai spus: „Toată plăcerea Mea este în ei!” Ca om, bunătatea slujitorului nu se ridică până la Stăpânul Său, pe care-L recunoaşte ca Domn. Minunat cuvânt, în gura lui Hristos! „Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât Unul singur, Dumnezeu” (Marcu 10:18 ). El ia locul unui om depinzând de bunătatea divină pentru a fi păzit. Nu vrea să Se păzească prin propria Sa bunătate, în care, cu siguranţă, ar avea drept deplin să Se încreadă, dar atunci, unde ar fi poziţia Lui de om dependent sau de slujitor? El nu face cum a făcut primul Adam care a „considerat de apucat să fie egal cu Dumnezeu”, ci „S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, şi chiar moarte de cruce” (Filipeni 2:6,8 ). Această smerenie voluntară a Fiului I-a făcut plăcere Tatălui. De aceea cerurile s-au deschis, chiar în acea clipă, asupra Lui, şi Duhul a pecetluit această desăvârşire şi I-a dat dreptul de a boteza al Duhului Sfânt (Ioan 1:33 ).
Aceste două trăsături ale desăvârşirii Lui ca slujitor: a Se încrede în El şi a-Şi asocia, oricât ar costa, pe cei care, făcând primul pas pe calea credinţei, sunt pentru El sfinţi şi cei aleşi pe pământ - Îi atrag lui Isus această declaraţie a Tatălui: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3:17 ).
„Toată plăcerea mea este în ei” (v. 3). Dacă pentru Isus a Se supune botezului lui Ioan era un grad de smerire pe care numai crucea îl putea depăşi, era şi expresia cea mai aleasă a unei dragoste pe care numai crucea o făcea să strălucească în plinătatea ei, a unei dragoste coborâte aici jos pentru a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor, şi negăsind unde se odihni decât acolo unde harul îşi aruncase prima sămânţă în inima unor păcătoşi nenorociţi.
Rămăşiţa adresându-se, prin Duhul, lui Hristos, în v. 2 şi 3, acum ia El cuvântul în v. 4. Întorcând privirea nu către Dumnezeu, nici către sfinţi, ci către lume, nu găseşte acolo decât întuneric şi îndepărtare de Dumnezeu, un spectacol dezgustător pentru Slujitorul Domnului. Ei „aleargă după un alt dumnezeu” (într-adevăr, Antihrist îi va înrobi); jertfele lor sunt o urâciune pentru Slujitorul Domnului; numele lor nu va fi pus pe buzele Sale. Lumea Îi este astfel complet străină; trăieşte, în ce-L priveşte, într-un nazareat absolut, într-o despărţire deplină pentru Dumnezeu.
Ce contrast, când vorbeşte de Domnul! (v. 5-6). El este adevăratul Slujitor, adevăratul Levit, neavând pentru El Însuşi nici o parte aici jos. Partea Lui, moştenirea Lui, sorţul Lui, este Însuşi Domnul (Iosua 13:33 ). Cum El, este deasupra pericolelor, greutăţilor, duşmanilor; nici o furtună nu-L poate clătina. Cine ar spune, văzând această cale atât de netedă, atât de liniştită, atât de plină de bucurie, că trece peste abisuri, că traversează valurile mării înfuriate, coboară către cruce, întotdeauna mai jos, până la judecată, până la părăsirea de către Dumnezeu şi până la moarte?
Inima Lui se bucură. Cum adică? Să Se bucure în prezenţa mormântului? Da: „Carnea mea se va odihni în siguranţă”. Să Se bucure în prezenţa Locuinţei morţilor, locul sufletelor după moarte? Da: „Nu vei părăsi sufletul meu în Locuinţa morţilor”. Să Se bucure în prezenţa morţii trupului şi a descompunerii care îl aşteaptă în mod necesar pe omul muritor? Da: „Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea”. - În faţa tuturor acestor spaime, nu cunoaşte decât o cale. Cea a morţii, spuneţi? Nu: cea a vieţii, cea care, prin moarte, Îl conduce înaintea feţei lui Dumnezeu, Îl conduce la dreapta Sa, în bucuria deplină a unei comuniuni fără limită cu Tatăl Său. Aceasta este numită „bucuria pusă înaintea Lui” (Evrei 12:2 ). Este şi bucuria noastră, pentru că bucuria Lui este bucuria noastră. Putem să o gustăm acum, cum El o gusta pe a Lui, în slujirea Lui aici jos. El nu spune: „Faţa Ta va fi”, ci „Faţa Ta este belşug de bucurie”. Era pentru El în această lume, cum este acum pentru El în cer. Ne-a lăsat această moştenire preţioasă prezentă şi eternă împlinită într-o comuniune desăvârşită cu Dumnezeu!
Printre psalmii de comuniune sunt mulţi asemenea acestuia? Dumnezeu, chemându-ne la comuniunea Fiului Său Isus Hristos, şi introducându-ne în comuniunea Tatălui Său! Dar să nu uităm, ne trebuie lumina Noului Testament pentru a înţelege, în acest psalm, asocierea noastră cu Hristos în slujire, în despărţirea de lume, în devotamentul pentru Dumnezeu, în tăria asupra circumstanţelor, în siguranţa deplină a unui viitor glorios dincolo de moarte, în bucuria desăvârşită pe care o dă astăzi contemplarea feţei Tatălui, în desfătările cereşti, aşteptând ca aceste lucruri să fie deplin realizate în glorie. Da, numai Noul Testament ne descoperă ce înseamnă să fim asociaţi bucuriei Sale: „V-am vorbit acestea pentru ca bucuria Mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină”. „Şi vorbesc acestea în lume, ca ei să aibă bucuria Mea deplină în ei” (Ioan 15:11 ; 17:13 ). La fel este cu privire la despărţirea de lume. Dacă Îl vedem, singurul Nazarinean, singurul Levit, în Psalmul 16 , Îl auzim spunând în Noul Testament: „Lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume” (Ioan 17:14 ). Şi cum Dumnezeul Lui L-a făcut să cunoască a vieţii cale, cunoaştem această cale în El care este calea, adevărul şi viaţa, şi care ne-a adus la Tatăl, pentru ca acolo unde este El, să fim şi noi cu El (Ioan 17:24 ).
sursa: https://comori.org/