"Nazireatul era tăria lui Samson"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Atât timp cât s-a găsit în această stare, Samson a fost un vas potrivit pentru puterea lui Dumnezeu, iar în prospeţimea începutului şi în tăria nazireatului său, el este o imagine a lui Hristos şi a lucrării Sale.

Acest Samson a venit pe lume cu misiunea clară de a-i birui pe filisteni şi prin aceasta de a elibera poporul lui Dumnezeu. Dacă ne gândim la această misiune, atunci nu este de mirare că tocmai de la început l-a întâmpinat un leu tânăr - un tablou al puterii diavolului.

Samson l-a sfârtecat, aşa cum se despică un ied. Şi împotriva Domnului Isus au păşit toate puterile întunericului, pentru că El a venit să nimicească tot ceea ce era rău şi să consolideze ceea ce era bun şi adevărat. În moarte, El a obţinut victoria; prin faptul că a murit, El a biruit duşmanul şi aşa cum cadavrul leului a dat la iveală hrană şi dulceaţă, tot aşa moartea lui Isus a dat la iveală viaţa şi hrana pentru suflete şi adevărata bucurie a inimii. Noi putem vedea măreţia şi credincioşia dragostei divine, care s-au descoperit în a-ceastă luptă şi suntem datori să preamărim această dragoste.

Mierea era în mâna sa (Judecători 14:19 )

Mâna care a nimicit leul, a ţinut mierea şi Samson a împărţit cu părinţii săi acest rod al biruinţei sale, pe când aceştia mergeau cu el.

Ca replică a acestui tablou, ne este oferită şi nouă bucuria din belşug. Toate binecuvântările se odihnesc în mâna Celui care a nimicit puterea morţii. Bucuria Domnului Isus este să împartă cu noi ceea ce ţine El cu atâta siguranţă în mâinile Sale. Mântuirea şi aceste binecuvântări nu le vom afla noi niciodată printr-o biserică, aşa cum încearcă unii să ne convingă, pentru că creştinătatea de nume a eşuat pe deplin din poziţia de vas ales, pentru că s-a unit cu cei care Îl resping pe Domnul. Hristos însă nu eşuează niciodată; prin înviere, El S-a ridicat biruitor deasupra totalei decăderi şi ruini, şi toate făgăduinţele lui Dumnezeu sunt „Da şi Amin“ în El. Dacă ne ancorăm de El, inimile noastre vor fi hrănite şi făcute fericite prin roadele preţioase ale morţii Sale.

Filistenii care au venit la ospăţul de nuntă (Judecători 14:10 etc.), n-au primit nimic din mierea din cadavrul leului, şi toată chestiunea a fost pentru ei numai o ghicitoare. Ei reprezintă pe toţi aceia care au o oarecare formă de relaţie cu Hristos, dar care sunt numai mărturisitori, fără posesiune, care au luat o formă de creştin, dar fără putere. Pentru ei, adevărul lui Dumnezeu nu este mai mult decât oricare altă învăţătură, despre care se vorbeşte şi care rămâne totuşi nedezlegată, pentru că „omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el; şi nu le poate cunoaşte, pentru că ele se judecă spiritual“. În moartea lui Hristos nu este nimic care să-i atragă; ei nu înţeleg cum din cel care mănâncă a ieşit ce se mănâncă şi din cel tare a ieşit dulceaţă (Judecători 14:14 ). Hristos Cel răstignit este „pentru iudei, poticnire; şi pentru naţiuni, nebunie“ (1. Corinteni 1:23 ).

Însă ceea ce pentru omul necredincios rămâne o ghicitoare, fie el religios sau înţelept, pentru noi cei care suntem mântuiţi înseamnă puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Devoratorul puternic - moartea - a dat la iveală hrană pentru noi, şi din ceea ce este îngrozitor, a ieşit dulceaţă, căci în moartea Domnului Isus a ieşit la iveală toată slava dragostei lui Dumnezeu, dragoste care biruie totul şi care rămâne neschimbată. Înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu au devenit acolo vizibile în toată mărimea lor, iar sufletele celor care văd aceste lucruri sunt mântuite şi satisfăcute. Noi nu putem să accentuăm îndeajuns această realitate, deoarece numai când trăim în această realitate îi vom birui pe filisteni.

Totdeauna există pericolul la cei credincioşi de a se preocupa numai de învăţătură. Avem nevoie de învăţătura corectă şi ar trebui să ţinem cu tărie un model de cuvinte sănătoase, însă este important să ştim ce se ascunde în spatele cuvintelor şi ce înseamnă pentru viaţa reală, zilnică, această învăţătură. Mulţi irosesc timpul cu explicarea întrebărilor încâlcite şi sunt pasionaţi de dogme; în felul acesta pierd mierea cea dulce, care ar putea fi savurată în părtăşia cu Domnul. Această dezlegare de ghicitori este o muncă seacă şi nefolositoare. Dorinţa Domnului pentru noi este ca să savurăm mierea.

Intenţia filistenilor

Următorul eveniment important în istoria lui Samson a fost intenţia filistenilor de a-l prinde. Ei au remarcat că el nu va face nici un compromis cu ei. El era pentru ei un vădit şi decis duşman, şi astfel „s-au suit şi şi-au aşezat tăbăra în Iuda şi s-au răspândit în Lehi. Şi bărbaţii lui Iuda au zis: Pentru ce v-aţi suit împotriva noastră? Şi ei au zis: Ne-am suit ca să-l legăm pe Samson“ (Judecători 15:9, 10 ). Intenţia lor era să-l lege pe nazireu şi prin aceasta să-l facă fără putere. Diavolul lucrează şi astăzi tot aşa, iar imitaţia lipsită de viaţă a creştinismului din jurul nostru arată destul de clar cât de mult succes a avut el.

Este trist că oamenii din Iuda s-au unit cu filistenii în intenţiile lor; ei nu aveau nici o dorinţă de a se elibera de jugul lor. Ei îl priveau pe Samson ca pe unul care le distrugea pacea şi i-au reproşat: „Nu ştii că filistenii stăpânesc peste noi? Şi pentru ce ne-ai făcut aceasta?“

Dar nu este aceasta şi tendinţa din zilele noastre? Dacă cineva îşi ridică vocea ameninţătoare împotriva învăţăturii false sau a practicilor lumeşti, el este privit ca un instigator şi i se interzice să mai vorbească, este legat şi luat din scurt. I se spune că este greşit să fie aşa de extrem; este indicată moderaţia. Prin acest etalon este îndreptăţită indiferenţa, iar înflăcărata intransingenţă este condamnată, pentru că este prea arzătoare. Ce spune însă Domnul în privinţa aceasta? „Ştiu faptele tale, că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, te voi vărsa din gura Mea“ (Apocalipsa 3:15, 16 ). Credincioşilor, ar trebui să ne trezim! Este nevoie să fim scuturaţi ca să ne trezim din somn şi să fim umpluţi de râvnă înflăcărată pentru Hristos, care va mistui orice frânghie cu care o confesiune rece şi fără pasiune vrea să ne lege, şi, dezlegaţi astfel de orice legătură, să luptăm pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna şi să păstrăm credincioşia faţă de Domnul.

Locul puterii

Samson locuia în crăpătura stâncii Etam. Este adevărat că el s-a lăsat un timp lung să fie legat de fraţii săi, însă când a venit Duhul Domnului peste el, legăturile lui s-au desfăcut, ca firele de in în foc, şi cu o falcă de măgar a bătut o mie de oameni. Se pare că locul din care se obţine victoria este crăpătura stâncii. El înseamnă siguranţă şi tărie; el este de nezguduit în toate furtunile.

Domnul nostru este stânca noastră. El este o temelie adâncă şi tare, iar nici un atac şi nici o furtună nu pot să zguduie această temelie. Cel care clădeşte pe această stâncă este pentru totdeauna în siguranţă. Toate gândurile şi planurile lui Dumnezeu sunt în El, Cel înviat din morţi, consolidate şi în siguranţă. El a nimicit moartea, dar a dat la iveală viaţa şi neputrezirea prin Evanghelie (2. Timotei 1:10 ).

Dacă vrem să fim biruitori, atunci trebuie să ne ţinem strâns de El, Cel de nezdruncinat. El ne păzeşte de deznădejde şi de înfrângere. Numai când experimentăm realitatea puterii şi harului Său, rămânem păziţi de forme goale; numai când Îl cunoaştem pe Acela în care am crezut, suntem asiguraţi că temelia tare a lui Dumnezeu rămâne, cu toate încercările de a o distruge (2. Timotei 1:12 ; 2:19 ). Atunci vom fi apţi ca prin blândeţe să aducem pe cei care au căzut în cursa unei creştinătăţi religioase, lipsită de viaţă, călăuzită de diavolul, la cunoaşterea şi recunoaşterea adevărului (2. Timotei 2:25, 26 ).

Se spune deseori că momentul victoriei este punctul celei mai mari slăbiciuni, şi Samson a simţit lucrul acesta. El a simţit o puternică sete şi a strigat către Domnul şi a zis: „Tu ai dat prin mâna robului Tău această mare victorie; şi acum să mor de sete şi să cad în mâinile celor necircumcişi?“ (Judecători 15:18 ). Aceasta era frica sa: să cadă în mâinile celor necircumcişi, să ajungă sub puterea lor.

Despre filisteni se vorbeşte totdeauna ca despre cei necircumcişi. Circumcizia, care vorbeşte de tăierea şi îndepărtarea cărnii, nu era prezentă la ei; de aceea era corect că Samson ca nazireu se temea ca să cadă sub puterea lor. O, de-ar fi în zilele noastre mai multă teamă de felul acesta! Atunci, ne-am asemăna cu Samson în dependenţa sa de Dumnezeu.

Cum este păstrată o viaţă de biruinţă

Dumnezeu însă a îngrijit de robul Său slăbit, dar dependent de El: „Dumnezeu a despicat scobitura stâncii care era în Lehi şi a ieşit apă din ea. Şi el a băut şi suflarea i-a revenit şi a trăit. De aceea iz-vorul acela s-a numit En-Hacore (Izvorul celui ce strigă)“. Nu este pentru prima dată când întâlnim în Scriptură apa pusă în legătură cu stânca. Ambele ne sunt necesare, căci prin apă, care simbolizează viaţa în puterea Duhului, este păstrată viaţa unui nazireu în toată prospeţimea şi tăria.

„În ziua de pe urmă, ziua cea mare a sărbătorii, Isus a stat în picioare şi a strigat: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum a zis Scriptura. Dar El spunea aceasta despre Duhul pe care aveau să-L primească cei care vor crede în El; căci Duhul Sfânt încă nu era, fiindcă Isus nu fusese încă slăvit“ (Ioan 7:37-39 ). Aici ne este arătat cine îngrijeşte de menţinerea vieţii unui nazireu; numai prin Duhul lui Dumnezeu este ţinut sufletul în contact cu lucrurile lui Hristos, iar viaţa cea nouă este păstrată în prospeţimea şi puterea ei. Acelaşi Duh ne dă putere să-i ajutăm pe alţii.

Samson a judecat pe Israel timp de douăzeci de ani, şi cu toate că filistenii erau acolo, el a păzit în acest timp ceea ce aparţinea lui Dumnezeu.

Dorim să luptăm curajoşi pentru adevăr, să ne punem de partea lui Hristos, să păzim Cuvântul Său şi să nu tăgăduim Numele Său? Atunci sunt absolut necesare trei lucruri:

1. Slujba de nazireu - dăruirea faţă de Domnul;

2. Stânca - cunoaşterea siguranţei desăvârşite a tuturor hotărârilor lui Dumnezeu în Hristos cel înviat din morţi;

3. Izvorul de apă - dependenţa de Duhul lui Dumnezeu; El împrospătează sufletul nostru şi ne dă putere de slujire.

sursa: https://comori.org/