Categorie: Cartile Bibliei
Capitolele 41 - 43
Capitolul 41 începe cu detalii istorice care constituie dovezi pentru ceea ce se afirmă. Cine l-a ridicat pe Cirus pentru a răsturna idolatria? Dar, în mijlocul prăpădului pe care l-a făcut, Israel a rămas robul ales al lui Dumnezeu, din sămânţa lui Avraam*. (Acest titlu de “rob” constituie cheia pentru restul acestei cărţi). El nu trebuie să se teamă pentru că Dumnezeu îl va sprijini, iar cei care i se împotrivesc vor pieri. Dumnezeul lui Israel îi va asculta pe cei sărmani şi îi va despovăra. Naţiunile idolatre lipsite de inteligenţă nu ştiu nimic despre ceea ce va face Dumnezeu în judecată şi pentru eliberarea poporului său.
* Vedem că, deşi păcatul lui Israel este dat pe faţă, aceste capitole sunt expresia harului şi a bunătăţii suverane şi vedem cum este pusă deoparte o rămăşiţă. Nu este vorba despre responsabilitatea lui Israel, nici despre judecata lui.
Dar, deşi Cirus este instrumentul ăpe care Yahve l-a folosit pentru a executa judecăţile Lui şi pentru a-Şi elibera poporul Său, misiunea care i-a fost încredinţată este doar ceva trecător şi parţial, pentru că, mai presus de toţi, există un rob al lui Dumnezeu care va veni smerit, fără pretenţii, dar nu se va lăsa şi nu va fi descurajat până ce nu va executa judecata pe pământ, iar insulele naţiunilor îi vor recunoaşte stăpânirea (cap. 42). Această mărturie era necesară, şi, prin harul şi scopurile pe care şi le-a propus Dumnezeu, este asigurată binecuvântarea lui Israel. Dar aceasta este tot ce se spune despre Mesia în această parte a profeţiei. Rezultatul introducerii lucrării lui Mesia este gloria lui Yahve, singurul care va fi de fapt glorificat până la marginile pământului. În manifestarea acestei glorii, El, Cel care a tăcut mult timp, îl va elibera pe Israel cel orb şi surd, Israel care nu a înţeles căile Lui. El va glorifica legea Lui. Dar de ce este poporul jefuit şi prădat? Yahve l-a dat să fie pradă din cauza neascultării lui.
Dar acum, El îl eliberează şi îl mântuieşte (cap. 43). El l-a creat pentru glorie, i-a orbit ochii, i-a asurzit urechile şi ei sunt martori că Yahve este Dumnezeu. Judecăţile asupra Babilonului, ca început şi imagine simbolică a celor (adică a judecăţilor pe pământ) pe care Dumnezeu le va executa la sfârşit, instaurează domnia legii. El a creat pentru Sine acest popor, dar poporul s-a plictisit de Dumnezeul lui şi ei parcă ar fi vrut ca El să le slujească pentru păcatele lor. Dar acum, pentru propria Lui glorie, El le iartă tot. Ce mărturie glorioasă şi izbitoare despre Cel care, în har faţă de păcătos, atunci când păcatul devine insuportabil, înlătură păcatul în loc să-l nimicească pe păcătos! Aceasta este ceea ce a făcut Dumnezeu prin Hristos.
Capitolul 44
Yahve discută apoi cu poporul pe care l-a format încă din pântece, îl încurajează şi-i promite Duhul lui: copiii lor vor răsări ca sălciile de-a lungul apelor. Ei vor fi martori pentru El, pentru Yahve, Răscumpărătorul şi Împăratul lui Israel. El El arată nebunia idolatriei, îi aminteşte poporului său că este robul Lui şi că nu îi va uita şi îi asigură de iertarea completă pentru toate păcatele lor, El, Cel care dispune toate şi îl cheamă pe Cirus pentru a rezidi Ierusalimul.
Capitolele 45 - 47
Capitolul 45 tratează aceleaşi subiecte, insistând asupra eliberării finale a lui Israel, care este ireversibilă.
Capitolele 46 şi 47 fac o aplicaţie particulară la Babilon şi idolii lui, dar tot pledând pentru Israel, preaiubitul lui Dumnezeu, pentru că judecata guvernamentală este întotdeauna pentru eliberarea celor drepţi, a celor preaiubiţi. Babilonul cu toată mândria lui şi toţi idolii lui va fi doborât şi se va aşeza în ţărână.
Capitolul 48
Pe tot parcursul capitolului 48, Yahve se judecă cu Israel. El l-a ales în mod deosebit pe Israel prin numele lui, acest nume ce prezintă relaţia poporului cu El, nume pe care îl poartă şi şi-l arogă cei cu care El se judecă, notând că ei erau din Iuda - într-un cuvânt, iudei, care ocupau poziţia lui Israel şi invocau numele Dumnezeului lui Israel, şi El denunţă răutatea şi încăpăţânarea lor. El îi vestise lui Israel acele lucruri cu mult timp înainte şi îi făcuse cunoscute lucruri care nu îi fuseseră descoperite dinainte tocmai pentru ca ei să înţeleagă că Yahve este Dumnezeu. Dar Israel nu a ascultat şi nu a înţeles. Totuşi, pentru gloria Numelui Său, Yahve nu-i va nimici, ci îi va curăţi ca pe argint. El le aminteşte într-un mod emoţionant binecuvântarea de care s-ar fi bucurat Israel dacă ar fi păzit poruncile Lui. Cu toate acestea li se vesteşte că Yahve a răscumpărat pe poporul său. Dar nu există pace pentru cel rău. Această pledoarie continuă împotriva idolatriei, deşi este o învăţătură pentru timpul de atunci, ne face să credem că, până la sfârşit, problema lui Israel este aceea de a fi martor împotriva idolatriei sau participant la idolatrie şi această problemă va avea o mare importanţă în guvernarea lumii: este o chestiune de importanţă capitală. Dumnezeul acestei lumi care conduce prin idoli, Yahve guvernează prin Numele Lui. Israel ar fi trebuit să fie martorul Lui, dar el va fi necredincios până în zilele din urmă. Iată de ce sunt aici acumulate atâtea mărturii pe această temă.
Capitolul 49
Este prezentat Mesia pentru că El este Cel care eliberează, dar prezentarea Lui este într-un fel un aspect deosebit. Subiectul cu privire la Hristos şi vinovăţia poporului faţă de El începe cu capitolul 49 şi continuă până la sfârşitul capitolului 57. Dacă ne putem îngădui a spune aşa, Hristos îl înlocuieşte pe Israel în poziţia de adevărat slujitor al lui Dumnezeu, astfel încât este scris: “Eu sunt viţa cea adevărată” (Ioan 15:1 )*.
* Aşa se face că Matei citează cuvântul profetului: “L-am chemat pe fiul Meu din Egipt”. Înaintea lui Dumnezeu, Hristos îl înlocuieşte pe primul Adam, prin această poziţie binecuvântând pe mulţi din copiii lui. El ia şi poziţia lui Israel binecuvântând rămăşiţa credincioasă şi făcând din ea naţiunea.
Această substituire pare să creeze o dificultate, dar acesta este adevăratul sens al capitolului 49. Israel este vasul purtător al gloriei lui Dumnezeu pe pământ, iar Duhul profeţiei în el, cel ales de Yahve în acest scop, cheamă insulele naţiunilorîn versetul 3: “Tu eşti rodul Meu, Israele, în care Mă voi glorifica”. Şi Hristos, prin acelaşi Duh profetic spune: “În zadar M-am trudit”, pentru că ştim că Israel nu L-a vrut Versetul 5 conţine răspunsul că el va fi glorificat. Nu numai că va fi ridicată rămăşiţa lui Israel, ci “Te voi da ca lumină a naţiunilor, ca să fii mântuirea Mea până la capătul pământului” (v. 6). Aici vedem un principiu aplicabil lucrării lui Hristos şi în timpul Evangheliei. Dar, în ceea ce priveşte împlinirea planurilor lui Dumnezeu, versetele care urmează ne conduc până în mileniu. În versetul 7 Hristos este înălţat; în versetul 8 Hristos este pus ca legământ al poporului (Israel) şi El asigură restabilirea ţării Canaan şi a moştenirilor rămase pustii de mult timp şi apoi eliberarea captivilor. În fine, Dumnezeu mângâie pe poporul său. Sionul, aparent abandonat, trebuie să recunoască faptul că Yahve este mai credincios faţă de el decât o mamă faţă de pruncul ei. Cei care i-au distrus nu mai sunt; copiii lui vin în cete pentru a popula locurile pustii, prezentând o mulţime neaşteptat de mare înaintea ochilor uimiţi ai mamei care a fost părăsită atâta timp. Împăraţii vor fi ca o doică şi se vor prosterna înaintea ei. Cu toate că a fost prizonieră în mâinile adversarilor puternici, ea va fi eliberată; asupritorii ei vor fi călcaţi în picioare şi orice carne va şti că Yahve este Mântuitorul. Acesta este rezultatul introducerii în har a adevăratului Mântuitor.
Capitolul 50
Capitolul 50 prezintă detaliile judecăţii lui Dumnezeu asupra lui Israel şi adevărata cauză pentru care a fost respins*. Nimic n u este mai emoţionant şi mai minunat decât modul în care ne este prezentată în acest capitol prima venire a Mântuitorului. Aceasta nu necesită interpretare, ci cere atenţia deosebită a inimii învăţate de Dumnezeu. Yahve, care dispune totul în cer şi pe pământ, a deprins să-l susţină cu un cuvânt pe cel slab, coborând El Însuşi în smerenie şi umilinţă. Cât de trist este că omul s-a folosit de această ocazie pentru a-L insulta şi batjocori. Nimeni nu L-a vrut. Inima se opreşte în faţa acestui adevăr şi se judecă pe sine. Dar, de asemenea, mulţumită lui Dumnezeu, se topeşte curând înaintea acestei iubiri care a găsit ocazia pentru a-l introduce pe om în perfecţiunea lui Dumnezeu Însuşi şi în ceea ce trebuie să fie omul în planurile divine, Dumnezeu adaptându-se la toate nevoile făpturii sale pentru a pentru a o face să simtă că El a experimentat toate nenorocirile unui om. Dar, cu fost tristeţile şi durerile care au însoţit o asemenea slujbă, Hristos ca om a contat pe Dumnezeu în toate şi nu a dat înapoi.
* Este emoţionant să vedem în cele două contradicţii cu poporul cu privire la idolatrie şi la respingerea lui Hristos, cum iubirea şi fidelitatea lui Yahve dar şi consecinţele acestora sunt prezentate înainte ca Duhul lui Dumnezeu să spună cât de falimentar a fost poporul în responsabilitatea lui faţă de Domnul. Ne este prezentată întâi binecuvântarea finală, apoi răul omenesc; întâi Dumnezeu, apoi omul, pentru că aşa a fost în planurile lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii.
Aceasta este deci cauza profetică a respingerii lui Israel, în special a lui Iuda: Yahve a venit la ei, dar nimeni nu L-a dorit. În acelaşi timp, ajutaţi de Noul Testament, vedem în modul cel mai clar care este locul creştinului: este locul lui Hristos Însuşi. Cuvintele pe care le spune aici Hristos, apostolul le pune în gura credinciosului ( 8:22-23 )*. Credinciosul se identifică cu Isus în poziţia pe care o are înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu deci, după cum gândeşte credinţa, L-a recunoscut pe Cel pe care poporul L-a respins, prin această respingere forţându-L pe Dumnezeu - dacă putem spune aşa - să-i dea o “carte de despărţire”. Iată deci ceea ce distinge rămăşiţa. Şi acesta este un principiu nou şi important: ei ascultă vocea robului, adică a lui Mesia, cuvântul profetic. Am văzut Adunarea ascunsă în persoana lui Hristos Însuşi, iar aici este rămăşiţa credincioasă a lui Israel în zilele din urmă, care este desemnată în versetul 10. Ceilalţi, care caută resurse în ei înşişi, în omul carnal, vor zăcea în nenorocirea lor.
* Versetele 32 şi 33 din Romani 8 se cuvine să fie împărţite astfel: “Dumnezeu este cel care îndreptăţeşte. Cine este cel care condamnă? Hristos este Cel care a murit şi, mai mult, a şi înviat ... Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” Din iubire, El a trecut prin toate lucrurile care puteau să ne facă să ne temem că ne-ar despărţi de El; acele lucruri au devenit dovezi ale iubirii Lui. Nici o făptură nu ne poate poate despărţi de iubirea lui Dumnezeu. Adaug o scurtă vedere de ansamblu asupra acestor capitole din Isaia pentru a ajuta cititorul să înţeleagă cuprinsul lor. Capitolele de la 40 la 48 se ocupă de problema idolatriei lui Israel înaintea lui Dumnezeu; capitolele de la 49 la 57 spun despre Hristos. Capitolul 49 ne prezintă pe scurt planurile şi căile lui Dumnezeu cu privire la Israel şi la Mesia. Dumnezeu va fi glorificat în Israel versetele 1-3. Hristos a trudit deci în zadar, totuşi lucrarea Lui este cu Dumnezeu. Întâi El va fi glorificat înaintea lui Yahve. În al doilea rând, este totuşi puţin să fie strânşi laolaltă cei păstraţi din Israel: El este mântuire până la capătul pământului. În al treilea rând, primind răspunsul la timpul potrivit, El este dat ca să fie un legământ pentru popor şi Sionul este restabilit. În capitolul 50, Israel este repudiat pentru că, atunci când a venit Yahve, nimeni nu L-a primit. El a venit ca om în chip smerit pentru ca să poată simpatiza perfect cu omul în necazurile lui. El a fost batjocorit, dar Dumnezeu L-a îndreptăţit (v. 5-9). Îndreptăţirea lui Hristos, care ne este prezentată aici, este cea a Adunării, după cum a remarcat deja: în versetele 10 şi 11 am văzut rămăşiţa iudaică din Adunare. Capitolul 50 ne prezintă suferinţele lui Hristos din partea omului, iar capitolul 53 ne spune despre ispăşire. Capitolul 49 ni-L prezintă pe Hristos luând poziţia lui Israel, iar gloria este rezultatul lucrării Lui este gloria. În capitolul 50 vedem consecinţele respingerii Lui de către Israel, consecinţe care sunt har pentru Adunarea care nu a fost încă descoperită şi pentru rămăşiţa despre care se vorbeşte. Capitolul 49 spune mai mult despre guvernarea lui Dumnezeu.
sursa: https://comori.org/