"Isaia. Capitolele 24-30"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Capitolul 24

Capitolul 24 ne prezintă răsturnarea tuturor lucrurilor de pe pământ, în prim-plan fiind ţara lui Israel, dar, în acest loc sunt strânse laolaltă şi judecate elementele tuturor sistemelor lumii. Am remarcat deja faptul că aceasta merge până la răsturnarea prin judecată a puterilor cereşti, a răutăţilor spirituale, ca şi a împăraţilor pământului de pe pământ, iar capitolele următoare ne arată scopul acestor judecăţi. Răul nu va fi nici îndepărtat, nici oprit altfel decât prin aceste judecăţi. De aceea, la intrarea în Ierusalim a lui Hristos s-a spus: “Pace în cer”, pentru că până când puterea răului nu va fi înlăturată, orice binecuvântare dată pe pământ nu va întârzia să se corupă şi să se veştejească.

Dar, înainte de a cerceta acestea, să rememorăm obiectele judecăţii despre care am vorbit şi să urmărim cum se clasează ele din punct de vedere moral. Este Babilonul, puterea corupţiei organizate, în care poporul lui Dumnezeu este captiv; este asirianul, inamicul public, care se opune deschis lui Dumnezeu; vrăjmaşul din interior - filisteanul; apoi Moab, orgoliul omului; Damascul, care a fost vrăjmaş poporului lui Dumnezeu, dar care s-a aliat cu apostaţii din acest popor împotriva credincioşilor. Poporul este izbăvit de aceşti vrăjmaşi, după îi vedem pe vrăjmaşi judecaţi. Egiptul reprezintă lumea în starea ei naturală, a cărei înţelepciune piere în confuzie. Babilonul este acum un pustiu în mijlocul popoarelor. Duma este libertatea şi independenţa omului. Ierusalimul este poporul mărturisitor, iar tirul gloria lumii, şi, în final, ni se prezintă tot ceea ce este pe pământ, răutăţile spirituale din locurile cereşti şi împăraţii pământului.

Capitolele 25 şi 26

Capitolele 25 şi 26 iau forma unei cântări care celebrează efectele intervenţiei lui Dumnezeu. Să remarcăm aspectele importante: Dumnezeu este credincios; El îşi împlineşte planurile; în puterea Lui, El nimiceşte cetatea orgoliului omenesc. Toată organizarea atentă a omului este nimicită. Yahve este puterea sărmanilor poporului său când ei sunt în necaz, iar puterea vrăjmaşilor lui este zdrobită. El va face dreptate în Sion pentru toate popoarele; El va înlătura vălul care acoperă inima. Va avea loc învierea celor credincioşi. Vorbesc despre cei credincioşi pentru că moartea este înghiţită de victorie. Dealtfel, 1. Corinteni 15 aplică acest verset în acest sens. Ocara legată de poporul lui Dumnezeu, de Israel, va fi complet înlăturată. În versetele 9-12, rămăşiţa sărbătoreşte eliberarea ei; ei Îl aşteaptă pe Dumnezeu şi puterea lui Yahve se va pune în mişcare pentru ei. Moab, vecinul orgolios al lui Iacov, îi va fi supus*.

* Este bine pentru cititor să observe că aici ne sunt prezentate toate rezultatele acestei judecăţi a lui Dumnezeu şi a celor în legăturî cu ea. Sfinţii sunt înviaţi, iar puterea răului este aruncată jos din cer. Ocara lui Israel a fost înlăturată, iar vălul care acoperă toate popoarele a fost distrus.

În acapitolul 26, rămăşiţa cântă caracterul acestei eliberări. Ei au o cetate tare, dar mântuirea lui Dumnezeu constituie întăriturile ei. Nu este vorba de puterea omenească, pe care cel sărac va călca în picioare cetatea cea mândră, ci este vorba de judecata pe care Dumnezeul cel drept o execută în persoană. Rămăşiţa a aşteptat-o pe calea judecăţilor. Sprijinul harului ar fi inutil dacă judecăţile lui Dumnezeu nu ar fi pe pământ* pentru ca locuitorii lumii să înveţe dreptatea. Mâna lui Yahve va fi ridicată pentru a lovi, iar ei nu vor vedea aceasta. Dar va veni o zi când ei o vor vedea şi se vor ruşina. Focul geloziei lui Yahve îi va mistui şi ei nu se vor mai ridica niciodată. Dar Israel va fi ca înviat prin puterea lui Yahve.

* Presupun că “pământul” este o sferă mai restrânsă decât “lumea”, deosebirea ţinând mai ales de faptul că în ea căile şi guvernarea lui Dumnezeu sunt scoase în evidenţă înaintea oamenilor. Când aceasta va avea loc în lume, aceasta din urmă devine pământul. Cuvântul “pământ” este folosit pentru ţara lui Israel, ca sens pe care dorim noi să-l prezentăm, dar şi pentru pământ ca scenă a guvernării lui Dumnezeu. Astfel, când scena pe care Dumnezeu este în prezent în lucrare va fi fost judecată, lumea în întregime va ajunge să cunoască dreptatea, şi nu - deşi lucrul a trebuit să fie introdus - în sistemul actual dominat de har.

Capitolul 27

În fine, Yahve invită pe poporul său să se ascundă pentru un moment, cât timp El va ieşi pentru a executa răzbunarea (cap. 27). Va fi nimicită puterea lui Satan în această lume şi printre oameni, iar Israel va fi păzit şi udat ca via lui Yahve. El l-a lovit pe Israel, dar cu măsură. Poporul va fi complet judecat, apoi Yahve îi va strânge unul câte unul pe cei risipiţi.

În capitolele ce urmează sunt date detaliile cu privire la ce va fi cu Israel în ţara lui când vor fi invadaţi de naţiuni în zilele din urmă. Acolo vom găsi o eliberare completă şi glorioasă a rămăşiţei prin judecăţile cele mai grozave.

Capitolul 28

Capitolul 28 ne prezintă primele elemente ale scenelor finale din istoria acestui popor minunat. Calamitatea vine din nord. Efraim este invadat ca de un râu revărsat, este lovit de o grindină distrugătoare şi este călcat în picioare. Dar, în ziua aceea, Yahve va fi o cunună şi glorrie pentru rămăşiţa poporului său. Poporul împietrit sub aspect moral nu ascultă, şi iată că Yahve se îndreaptă împotriva Ierusalimului şi pronunţă sentinţa. Ei au făcut un legământ cu moartea şi cu puterea întunericului* cu scopul de a evita râul revărsat, dar această alianţă va fi anulată: calamitatea îi va atinge şi ei vor fi călcaţi în picioare şi loviţi cu o nuia grozavă. Avem deci această revelaţie că, atunci când Efraim va fi invadat de această teribilă calamitate, conducătorii Ierusalimului vor căuta să se asigure printr-un acord cu puterile răului, dar acest acord nu va da rezultate, ci apele revărsate vor îneca locul de adăpost al minciunii. Ierusalimul va suferi, ca şi efraim, consecinţele atacului vrăjmaşului. Dar Mesia este piatra aleasă, temelia pentru rămăşiţă şi cel care va crede în El nu va fi dat de ruşine. Efraim este invadat şi Ierusalimul este cucerit. Este o pustiire hotărâtă** din partea lui Yahve pentru tot pământul.

* În neobrăzarea lor ei spun că au făcut un legământ cu moartea, ca, atunci când va veni calamitatea, aceasta să nu ajungă până la ei. Este de neconceput o mai îndrăzneaţă sfidare la adresa lui Dumnezeu şi a judecăţilor Lui. Sub aspect istoric, ei vor încheia acest legământ când se vor alia cu omul păcatului, cu antihristul, a cărui venire este potrivit cu lucrarea lui Satan; dar aici vedem o sfidare la adresa lui Dumnezeu.

** Această expresie este folosită şi în alte părţi, de exemplu în Daniel, ca un fel de formulă tehnică privind modul în care Domnul va acţiona în ziua din urmă; El împlineşte socotelile în justiţie. El judecă deplin şi încheie socotelile, scurtând acestea pentru ca rămăşiţa (cei aleşi) să fie cruţată.

Capitolul 29

Ierusalimul a ajuns în cel mai mare necaz, dar, de astă dată Yahve apare pentru a-l salva şi mulţimea vrăjmaşilor dispare ca un vis de noapte. Totul este întuneric în mijlocul poporului; totul este inversat din punct de vedere moral şi în curând Dumnezeu va răsturna totul prin puterea Lui şi va schimba pădurea în Carmel, adică într-un câmp fertil. De atunci Iacov nu va mai fi slab şi nu va mai lâncezi; cel blând va fi binecuvântat; cel surd va auzi cuvântul; omul înfricoşător şi hulitorul vor fi nimiciţi dinaintea lui Yahve. Sunt deci două părţi în această istorie şi două atacuri. Primul reuşeşte împotriva lui Efraim şi împotriva Ierusalimului, dar cel de-al doilea nu reuşeşte. Ierusalimul este coborât, dar Yahve apare şi îl elebirează. Spiritul batjocoritor şi necredinţa au fost semnalate în capitolul 28, iar duhul de orbire în capitolul 29.

Capitolul 30

Efectele necredinţei se arată în capitolul 30. Ei se bizuie pe om, potrivit cu înţelepciunea omenească. Poporul caută ajutoare în Egipt, dar în zadar. Dispreţul faţă de Yahve, refuzul de a-L asculta atunci când a îndemnat poporul să se odihnească în pace încrezându-se în El se adaugă la nelegiuirile lor. Dumnezeu a îngăduit deci răul să ajungă la cel mai înalt nivel, dar a făcut aceasta pentru a da apoi curs liber harului Său. Versetul 18 dă o minunată mărturie despre căile lui Yahve. El a aşteptat ca să fie deplin împlinită pedeapsa, ca apoi să arate har. Harul şi gloria vor fi în abundenţă când Yahve va repara spărtura făcută poporului său şi îi va lega rana. Finalul capitolului anunţă intervenţia lui Yahve împotriva ultimului instrument al pedepselor lui, nuiaua din capitolul 10. Asirianul este distrus, şi acolo unde nuiaua îl loveşte sunt numai cântări de triumf. Dar Tofetul, focul lui Yahve, este pregătit pentru altcineva: pentru Împărat, adică pentru cel care şi-a luat acest titlu în Israel, el fiind consumat de mânia lui Yahve.

sursa: https://comori.org/