"Geneza"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Capitolul 1

Jean Koechlin

Înainte să fi existat vreun lucru din creaţie, Dumnezeu, Cel fără început, era prezent. Şi El ne permite să fim martori la desfăşurarea lucrării Sale creatoare. Când dorim să facem un obiect oarecare, ne trebuie întâi anumite materiale. Pentru Dumnezeu însă este suficient ca să vorbească şi totul este creat din nimic. El zice – şi iată că se ivesc cerul, pământul, lumina, norii, mările, „uscatul“, bolta cerească cu luminile ei: soarele, luna, stelele fără număr, infinitul mare şi infinitul mic, uimitoarea diversitate de plante şi de animale. Această relatare, deopotrivă maiestuoasă şi simplă, dă un răspuns definitiv la marea întrebare pe care dintotdeuna oamenii n-au încetat să şi-o pună: „Cine a măsurat apele ... a potrivit cerurile ... a cântărit munţii? Cine a creat acestea ...?" (Isaia 40:12, 26 ; Proverbe 30:4 ). Da, cine a conturat forma perfectă a cristalelor de zăpadă? cine a conceput structura extraordinară a celei mai obişnuite insecte? Cine a ales culoarea şi parfumul celei mai obişnuite flori? Evrei 1:2,3 ne dă răspunsul: Isus, Autorul mântuirii noastre, este deopotrivă şi Creatorul tuturor acestor minunăţii (vezi şi Proverbe 8:27-31 ).

O pendulă dezvăluie priceperea ceasornicarului care a făcut-o. În acelaşi fel, „cerurile vestesc gloria lui Dumnezeu şi întinderea lor arată lucrarea mâinilor Lui“ (Psalmul 19:1 ). „Uitaţi-vă la păsările cerului ... priviţi cu atenţie crinii câmpului“ (Matei 6:26, 28 ), ne invită Domnul Isus. Vai, câţi rămân orbi faţă de frumuseţile naturii, neştiind să vadă „eterna Sa putere şi divinitate“ (Romani 1:20 )! Necredincioşii au încercat să înlocuiască aceste versete atât de clare cu teoriile lor despre originea universului şi a vieţii. Dar nu vă temeţi, nici speculaţiile minţii omeneşti, nici descoperirile geologiei nu vor zdruncina vreodată cea mai mică din aceste declaraţii divine. Să ne amintim că în această sferă nu ştiinţa este cea care poate instrui, nici inteligenţa cea care poate pătrunde. Cuvântul este Cel care instruieşte şi credinţa cea care pătrunde (citiţi Evrei 11:3 ).

Ce contrast este acum faţă de v. 2! Acolo unde domnea întunericul, Dumnezeu a făcut să strălucească lumina. Dintr-o scenă pustie, El a făcut o lume ordonată şi locuibilă. Dar pământul era încă gol. Şi „Dumnezeu Însuşi care a întocmit pământul ... nu l-a creat (pentru a fi) pustiu“, ci „ca să fie locuit“ (Isaia 45:18 ). Printr-un ultim act suveran el a creat omul şi l-a făcut după chipul Său, reprezentant al Său, cap al întregii creaţii.

Capitolul 2

Jean Koechlin

„Domnul a făcut cerurile şi pământul în şase zile, şi în ziua a şaptea S-a odihnit şi S-a înviorat“ (Exod 31:17 ). El Însuşi este încântat de bucuria pe care a pregătit-o pentru făptura Sa.

În creaţie admirăm puterea lui Dumnezeu, destoinic să rânduiască miliardele de stele pe întinderea nemăsurată a cerului, să pună hotare mării, să controleze forţa trăsnetului şi a vântului, destoinic şi să întocmească un om dintr-un pumn de ţărână. De asemenea admirăm înţelepciunea Lui care a măsurat perioadele şi anotimpurile, a stabilit un echilibru în întreaga natură, a dat legi plantelor şi instincte animalelor (Psalmul 104:24 ). Dar mai ales să admirăm bunătatea Lui. El a făcut cerurile, a despărţit pământul de ape, a aşezat luminătorii cei mari ..., „pentru că bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna“ (Psalmul 136 ). Cu grija unei mame care a pregătit dinainte tot ce va fi necesar pentru copilul pe care-l va aduce pe lume, Dumnezeu a aşezat omul în condiţii ideale. El l-a pus într-o grădină a deliciilor, unde avea să se bucure de liniştea Creatorului său. Suflându-i în nări „suflare de viaţă“ (v.7), Dumnezeu l-a făcut (spre deosebire de animale) un suflet viu şi nepieritor, responsabil faţă de El.

Dumnezeu a aşezat omul în centrul minunatei Sale creaţii pentru a exercita funcţia de administrator. Un singur lucru i-a interzis: să mănânce din fructul pomului cunoştinţei binelui şi răului. Aceasta i-a pus la încercare ascultarea legată de poziţia sa de făptură responsabilă. Omul, spre deosebire de animale, nu este supus impulsurilor iraţionale. El a fost creat liber, dar în acelaşi timp ascultător faţă de Creatorul lui. Suntem martorii primului act înfăptuit de Adam în calitate de administrator: acela de a da nume tuturor făpturilor vii. Acestea au fost create cu scopul de a-i sluji omului, dar oricât ar fi de inteligente, ele nu depăşesc gradul de inteligenţă al lui Adam şi nici nu au o afectivitate care se manifestă ca o nevoie imperioasă. Astfel, singurătatea nu era bună pentru om; el avea nevoie de cineva căruia să-i împărtăşească gândurile, cu care să se bucure de darurile divine şi cu care să mulţumească împreună Aceluia care le-a oferit aceste daruri. Iubirea lui Dumnezeu înţelege această nevoie şi îi răspunde, dându-i un însoţitor, un ajutor inteligent, înzestrat cu afecţiuni ca şi ale lui.

În această imagine distingem taina Bisericii, mireasa lui Hristos care a fost cufundat în somnul morţii, mireasă pe care o primeşte de acum din mâna lui Dumnezeu pentru ca s-o hrănească şi s-o îngrijească cu drag (Efeseni 5:29 ). „Taina aceasta este mare“, exclamă apostolul: „pentru că suntem ... din carnea Sa şi din oasele Sale“.

sursa: https://comori.org/