text Cartile Bibliei

"Circumcizia"

05 mai 2025

Categorie:  Cartile Bibliei
 

 

Dacă mai înainte am avut un tablou al harului lui Dumnezeu faţă de noi, circumcizia ne arată sentinţa Sa necruţătoare asupra cărnii: „va trebui circumcis“. Toţi cei care înainte au fost obiectul harului Său trebuiau acum să poarte în corpurile lor semnul judecăţii cărnii.

În privinţa judecăţii lui Dumnezeu asupra cărnii nu este ca şi cu un infractor, care a fost pedepsit pentru fapta lui, iar, după ce şi-a ispăşit pedeapsa, este pus iarăşi în libertate. Înţelesul este aici cu totul altul, deoarece carnea este incapabilă să-L proslăvească pe Dumnezeu şi să fie spre binecuvântarea oamenilor; de aceea trebuie pusă complet deoparte. În Ioan 6:63 , Domnul spune: „Carnea nu foloseşte la nimic.“ Absolut nimic bun nu este în ea. Dacă nu aceasta ar fi fost realitatea, Dumnezeu nu ar fi dat-o radical la o parte. Să ne gândim la faptul că El a făcut-o, ca astfel toate binecuvântările să vină de la El şi să fie pusă o temelie veşnică şi de nezdruncinat.

Dacă însă totuşi ne mai îndoim cu privire la inutilitatea şi incapacitatea cărnii în preţuirea lucrurilor lui Dumnezeu şi în a aduce ceea ce i se cuvine, atunci trebuie să privim spre Golgota.

Fiul preaiubit al lui Dumnezeu a trăit printre oameni; ei au văzut lucrările Lui şi au auzit cuvintele Lui. În mijlocul lor, El a descoperit dragostea şi harul Tatălui, şi totuşi în cele din urmă ei L-au scuipat în faţă. El a fost bătut, trădat şi crucificat, ca şi cum ar fi fost un răufăcător. Atunci, carnea şi-a descoperit adânca ei duşmănie faţă de Dumnezeu şi a dovedit pentru totdeauna că nu poate fi de nici un folos lui Dumne-zeu şi nouă. Ea este ca o viţă de vie sălbatică fără roade. Aceasta a fost cea mai mare şi ultima probă: a lepădat pe Fiul lui Dumnezeu; de aceea a fost lepădată de Dumnezeu pentru totdeauna şi irevocabil.

Însă cât este de frumos că moartea lui Hristos a descoperit nu numai caracterul cărnii, ci şi inima lui Dumnezeu în toată dragostea Sa! Această moarte a arătat că intenţia Sa de a binecuvânta oamenii nu poate fi împiedicată şi de asemenea că această binecuvântare se bazează în totalitate pe ceea ce este şi înfăptuieşte El şi nicidecum pe ceea ce suntem noi.

Căci prin har sunteţi mântuiţi... şi aceasta nu este de la voi“ (Efeseni 2:8 ). Aici găsim totul sintetizat în două propoziţii. Căci prin har sunteţi mântuiţi înseamnă ridicarea pietrelor în ţară, iar „aceasta nu este de la voi“  este circumcizia cărnii.

Carnea a avut posibilitatea timp de patru mii de ani să dea ceva bun la iveală, însă toată înţelepciunea, puterea, individualitatea, cultura şi religia ei au rămas nefolositoare şi fără roadă. Acum nu mai este în stare să se ridice şi să se laude în prezenţa Domnului, deoarece condamnarea şi moartea au atins-o cu o dreaptă pedeapsă.

Chiar şi Hristos a fost despărţit de viaţa în carne, cu toate că moartea nu a avut nici un drept asupra Lui. Deoarece carnea Sa a fost sfântă, El ar fi putut trăi în continuare veşnic în făptura omenească; tot trupul Său a fost închinat lui Dumnezeu. El a îndeplinit orice slujbă în mod desăvârşit şi nici un păcat nu a întinat Fiinţa Sa omenească desăvârşită. El nu ar fi murit niciodată; însă El a murit, iar prin moartea Sa a fost judecat păcatul în carne.

Vedem deci în moartea lui Hristos punerea deoparte pe deplin a cărnii, pentru că moartea a însemnat sfârşitul ei. Cu toate că nu am murit cu adevărat, în ochii lui Dumnezeu nu mai suntem în carne; tot aşa trebuie să ne privim şi noi prin credinţă. Nu mai stăm înaintea lui Dumnezeu pe temelia a ceea ce suntem, căci aceasta ar însemna pentru noi numai judecată, ci stăm înaintea lui Dumnezeu în Hristos. Am fost îngropaţi împreună cu El ... înviaţi împreună cu El... aduşi la viaţă împreu-nă cu El (Coloseni 2:12,13 ). „Îngropaţi împreună cu El în botez.“ Semnul morţii este pe noi, iar de acum înainte ocupăm acest loc al morţii faţă de viaţa cărnii şi a păcatului.

Pentru un necredincios, moartea înseamnă despărţirea de tot ceea ce este pentru el viaţa; dar când privim această moarte în lumina în care Dumnezeu ne-o prezintă, găsim în ea poarta spre libertate, căci această adevărată circumcizie a lui Hristos, „care nu este făcută de mâini omeneşti“, este semnul libertăţii creştinului.

Carnea va sluji totdeauna legii păcatului, iar păcatul este un educator crunt, aşa cum erau egiptenii pentru poporul Israel. Singura posibilitate să te eliberezi de acest asupritor este moartea. Un om poate poseda un sclav şi îl poate asupri din greu, însă vine o zi în care acest sclav nu va mai asculta de stăpânul său, şi anume atunci când va muri şi prin aceasta se va elibera de sub domnia aceluia care îl ţinea rob. „Însă“, s-ar putea spune, „eu nu sunt mort, nu am primit plata pe care o dă păcatul.“ Această afirmaţie este corectă, dar tot aşa de adevărat este că Domnul Isus în dragostea Sa desăvârşită a primit-o pentru noi, aşa că noi putem să ocupăm acum împreună cu El acest loc al morţii şi să ne eliberăm de acest vechi şi sever educator, ca să slujim lui Dumnezeu. Avem privilegiul să vedem moartea Înlocuitorului nostru ca fiind a noastră.

O cunoscută istorioară de pe vremea lui Napoleon va ilustra aceasta: un civil a primit ordin de prezentare la război, însă un altul s-a dus în numele lui pentru el şi a murit în bătălie. Curând după aceea a fost nevoie ca alţi oameni să plece în războaiele lui Napoleon şi iarăşi a fost chemat acest civil; însă el a cerut scutirea de slujbă pe motivul că în bătălia cutare şi cutare a murit cu mult timp în urmă în persoana înlocuitorului său. Cazul a fost adus înaintea împăratului, iar acesta i-a dat dreptate.

Tot aşa şi voi, socotiţi-vă pe voi înşivă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Hristos Isus“ (Romani 6:11 ). Prin aceasta, noi suntem liberi ca să ne supunem lui Dumnezeu, să ne mişcăm în libertatea binecuvântată a Duhului şi să savurăm grăsimea ţării în care El ne-a adus.

Să concluzionăm aceste două lucruri:

Pietrele de pe ţărmul Iordanului reprezintă locul nostru de unire cu Hristos, plăcuţi în ochii lui Dumnezeu - un loc al harului deplin.

Circumcizia înseamnă că pentru carne nu este nici un loc acolo: nu poate nici să ocupe acest loc şi nici nu poate să se oprească acolo, căci nu are nici o valoare, iar în ochii lui Dumnezeu este rea şi vrednică de condamnat. „Cei care sunt în carne nu pot să-i placă lui Dumnezeu.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 140-144"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 140În acest psalm vedem unite multele puteri vrăjmaşe ale răutăţii, pentru a face rău poporului lui Dumnezeu.Chiar dacă şi aici este vorba în primul...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 132-139"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 132Versetele 1-5În aceste versete stă înaintea noastră un bărbat care şi-a îndreptat toată atenţia asupra casei Domnului. Vedem aici o mare diferenţ...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 120-131"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 120În cercetarea psalmilor ajungem acum la aşa-numita Cântare a treptelor. Ei poartă titlul: „O cântare a treptelor“, pentru că au fost cântaţi cu o...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 119"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetul 1Psalmul 119 deţine o poziţie unică în cartea pe care o cercetăm. Chiar şi structura lui este diferită de cea a altor psalmi, fără să amintim că ar...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 118"
Categorie:  Cartile Bibliei  Versetele 1-9Cât de adesea este amintită în Psalmi bunătatea lui Dumnezeu! Duhul Sfânt este acela care ne-o aduce mereu înaintea ochilor. Dumnezeu este bun,...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 115-117"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 115Versetele 1-8O caracteristică a credinciosului este dorinţa acestuia ca Numele Domnului să fie proslăvit. Psalmistul exprimă această dorinţă prin...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 110-113"
Categorie:  Cartile Bibliei Psalmul 110Versetul 1„Acest psalm“, scrie Henri Rossier, „reprezintă totodată punctul central al acestei părţi a Sfintei Scripturi.“ O astfel de observaţie este u...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 107-109"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 107Versetele 1-9Cu acest psalm începe cartea a cincea a Psalmilor. Un bun cunoscător al istoriei lui Israel şi al Psalmilor scria despre această car...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 105-106"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 105Versetele 1-15Acest psalm descrie credincioşia lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, şi pe baza haru...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 101-104"
Categorie:  Cartile Bibliei  Psalmul 101În ultimii psalmi am văzut arătarea Împăratului şi ridicarea Împărăţiei Sale. În acest psalm găsim principiile după care Împăratul va conduce pop...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise