"Ce ne spun Psalmii? Psalmul 37"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Versetele 1-4
Acest psalm conţine câteva îndemnuri foarte importante pentru noi cu privire la gândirea care trebuie să ne caracterizeze.

Primul este: „Nu te mânia din cauza celor care fac răul.“ Se poate uşor în-tâmpla să ne mâniem la vederea faptelor unor astfel de oameni, dar „mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu“ (Iacov 1:20 ). Putem să fim trişti cu privire la tot răul din jurul nostru, dar să-l lăsăm în seama lui Dumnezeu, care va judeca nedreptatea. Cei care fac nedreptatea au probabil parte de un timp de propăşire; dar care este sfârşitul lor? „Vor fi cosiţi îndată ca iarba şi se vor veşteji ca iarba verde.“

Apoi găsim un contrast mare, şi anume încrederea în Dumnezeu şi urmările ei binecuvântate. Ca şi copii ai lui Dumnezeu ne putem mişca în teritoriul măreţ al credinţei, care este exprimat prin cuvintele: „locuieşte în ţară“. Îndată urmează îmbărbătarea: „desfătează-te în Domnul“ - cu alte cuvinte: „Rămâneţi în Mine... Rămâneţi în dragostea Mea“ (Ioan 15:4,10 ).

Versetele 5-6
„Încredinţează Domnului calea ta şi încrede-te în El; şi El va lucra.“ Cine ar putea aprecia ce se cuprinde în aceste puţine cuvinte? În mijlocul strâmtorărilor şi grijilor noastre auzim glasul Domnului care ne spune: Dă-mi Mie ceea ce te frământă, este prea greu pentru tine. Tu nu ştii desigur ce aduce viitorul cu sine. În Matei 6 , versetul 34 citim: „Nu vă îngrijoraţi deci pentru ziua de mâine, pentru că ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi.“ Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, că putem să-I predăm Lui viitorul; indiferent că este vorba de lucruri mari sau mici, El vrea să ia totul în mâna Sa şi „va face totul bine“; El are putere pentru aceasta. Şi ce bine să ştim că înţelepciunea, dragostea şi harul Său stau în slujba alor Săi! Ceea ce aşteaptă Domnul totuşi de la noi este încrederea; El doreşte ca noi să-I predăm Lui calea noastră şi să aşteptăm ajutorul Său, la timpul Său. Care este poziţia noastră în această privinţă?

Versetele 7-9
În versetul 3 am citit: „Încrede-te în Domnul“; aici se spune: „Rămâi liniştit în Domnul şi aşteaptă-L cu răbdare.“ Domnul vrea să ne spună cu aceasta: Stai liniştit, nădăjduieşte, aşteaptă liniştit până vine ajutorul Meu! Un asemenea îndemn din partea Sa este adesea necesar, căci aşteptarea ne dă câteodată de lucru. Uităm cât suntem de neputincioşi şi vrem să luăm în mână „hăţurile“ împrejurărilor noastre şi să dirijăm lucrurile după aprecierea noastră.

Iacov este un exemplu foarte bun în această privinţă. Dumnezeu dorea să-l binecuvinteze; El i-a dat patriarhului promisiuni mari. Iacov însă nu a putut să aştepte liniştit; a început să acţioneze el însuşi, şi Dumnezeu a trebuit să se lupte cu el în Peniel şi să-i scrântească încheietura şoldului (Geneza 32 ). Probabil, ne-a mers şi nouă asemănător. Dumnezeu avea pregătită pentru noi o binecuvântare; dar calea spre această binecuvântare ducea prin împrejurări deosebite, poate prin necazuri. Deoarece nu am putut să aşteptăm liniştiţi, am intervenit şi am deranjat intenţia lui Dumnezeu, astfel încât binecuvântarea gândită pentru noi nu a putut să se realizeze.

Cuvintele de început ale acestui psalm sună aşa: „Nu te mânia...“ şi găsim acest îndemn încă de două ori în versetele 7-9: „Lasă mânia şi părăseşte furia.“ Desigur, Domnul vrea să ne spună ceva cu aceasta; cât de uşor ne pierdem cumpătul când cineva ne face rău! După cum vedem aici, mânia poate avea diverse cauze. Dacă este vorba de răufăcători sau de omul care dă lovituri rele şi îi reuşeşte calea, citim: „Nu te mânia, aceasta duce numai la rău.“ Cine se mânie, îi face loc diavolului în inimă.

Există numai o cauză a mâniei, care este în concordanţă cu gândurile lui Dumnezeu, şi anume indignarea interioară când Numele Său este necinstit (a se vedea Exod 32:19 ). Dar în caz că ajungem într-o asemenea situaţie, mânia nu trebuie să dureze mai mult decât până la apusul soarelui (Efeseni 4:26-27 ), ca duşmanul să nu poată găsi o uşă deschisă pentru a ne conduce la fapte rele. Să predăm liniştiţi lui Dumnezeu ceea ce aprinde mânia noastră.

Versetele 10-13
„Şi cei blânzi vor moşteni ţara şi se vor desfăta într-un belşug de pace.“ Ce contrast faţă de ceea ce îi va aştepta pe cei fărădelege! „Ferice de cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul“, citim în Matei 5:4 . Binecuvântările, care sunt cuprinse în aceste două versete, ne îndeamnă să năzuim să fim socotiţi printre cei blânzi. Pentru israeliţi era vorba de Canaan, ţara promisă, pentru noi însă, sunt locurile cereşti. Ce minunat şi în acelaşi timp preţios este că avem posibilitatea să stăm în mod duhovnicesc acolo! Acolo este dreptul celor blânzi, al celor care vor să înveţe de la Domnul Isus (Matei 11:29 ).

Să ne punem acum întrebarea: Obişnuiesc toţi copiii lui Dumnezeu să stea în acest loc al fericirii? Desigur, pentru fiecare este deschisă calea; mă tem totuşi că unii credincioşi aproape nu-şi dau seama ce plinătate de bucurie se găseşte acolo. Ca pentru orice binecuvântare duhovnicească, şi aici calea duce prin Isus. În apropierea Sa învăţăm blândeţea, căci El a fost blând şi smerit cu inima.

Versetele 14-22
În acest psalm sunt puşi mereu faţă în faţă cei fărădelege şi cei drepţi. Aşa cum spune şi numele, cel fărădelege era un om care desconsidera cu voia le-gea lui Dumnezeu; astăzi sunt toţi aceia care nu se interesează de Cuvântul lui Dumnezeu. Ce mare este numărul lor în creştinătatea de astăzi!

De partea cealaltă stau cei drepţi. Aceştia sunt credincioşii care se apleacă în veneraţie şi puritate sufletească înaintea Cuvântului lui Dumnezeu şi îl iau ca îndreptar al vieţii lor.

Dumnezeu face aici o diferenţiere în privinţa materială între cei fărădelege şi cei drepţi; El spune: „Mai mult face puţinul celui drept, decât belşugul multor răi.“ Cel drept trăieşte poate timpuri în care venitul său este modest, dar el Îl are pe Domnul de partea sa; el posedă bunuri pe care nimeni nu i le poate fura. De foarte mare preţ este promisiunea care se referă la cel drept, din versetele 18 şi 19. „Moştenirea lor va fi pentru totdeauna“, în timp ce belşugul celor fărădelege trece repede. Cât de mult ne îmbărbătează astfel de cuvinte, ca să înaintăm pe calea dreptăţii practice!

Versetele 23-24
„De Domnul sunt întăriţi paşii omului şi El Îşi găseşte plăcerea în calea lui.“ Este foarte bine de ştiut că Domnul întăreşte paşii noştri în mijlocul unei lumi viclene, care este marcată de dezorganizare şi de întuneric. Ce uşor ne putem abate de la calea care duce la viaţă! Atâtea lumini eronate, ademenitoare încearcă să-şi arate cât mai bine scânteierea lor şi atâtea învăţături de origine îndoielnică invită să fie urmate! Unii creştini n-au recunoscut pericolul şi au ajuns în mreaja lor. Dar „de Domnul sunt întăriţi paşii omului“, el păşeşte cu pas sigur prin încurcătură mai departe.

În tinereţe, când se are în general destul de multă încredere în sine, nu se apreciază aproape deloc conţinutul acestor cuvinte. La bătrâneţe însă, când credinciosul poate privi în urmă la o bucată lungă de drum, admiră harul Domnului care i-a întărit paşii şi care lasă să lumineze lumina divină, astfel încât să poată alerga fără pierderi spre ţinta măreaţă.

Versetele 25-26
Odinioară, Dumnezeu a binecuvântat poporul Său Israel cu bunuri pământeşti; israelitul drept, temător de Dumnezeu avea promisiunea că nu va suferi de foame. Cum stau lucrurile în timpul harului? Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că binecuvântările noastre sunt duhovniceşti (Efeseni 1:3 ), şi aceste binecuvântări sunt mult mai preţioase decât cele ale lui Israel.

În ceea ce priveşte viaţa materială, putem să luăm pentru noi cuvintele Domnului din Matei 6:25-34 . Tatăl nostru din cer nu ne-a promis belşug, dar ne-a promis ceea ce avem nevoie pentru menţinerea trupului. Uneori, unii credincioşi chiar au trebuit să sufere de foame mai ales în anii războiului. Nu trebuie să verificăm ce scop a urmărit Dumnezeu cu aceasta, dar ştim că El nu face nicio greşeală. La scaunul de judecată al lui Hristos ni se vor arăta intenţia Sa şi scopul pe care L-a urmărit. Ştim însă de acum deja că El Îşi creşte şi Îşi educă copiii Săi ca un tată înţelept; atât zilele de belşug, cât şi timpul de foame ţin de mijloacele Sale de educare.

Versetele 27-40
În aceste versete găsim câteva principii generale, care se referă atât la căile de conducere ale lui Dumnezeu, cât şi la umblarea credinciosului aici jos: el trebuie să se îndepărteze de rău şi să facă binele.

Citim mai departe: „Gura celui drept rosteşte înţelepciune şi limba lui vorbeşte dreptate ... paşii lui nu se vor clătina.“ Astfel de trăsături de caracter ar trebui să se observe la fiecare copil al lui Dumnezeu; noi suntem apţi să facem acest lucru, deoarece posedăm natura nouă, a cărei bucurie este să facă ce Îi place lui Dumnezeu. Cum stau lucrurile la noi în această privinţă? În orice caz, este o binecuvântare pentru o adunare când se găsesc în mijlocul ei astfel de fraţi care au aceste trăsături. Vedem de asemenea că Domnul răsplăteşte pe cei care păzesc calea Sa, care sunt „integri“ şi caută pacea (a se vedea versetele 34 şi 37). Domnul nu le rămâne dator celor care din dragoste pentru El ocolesc răul, exercită dreptatea şi caută pacea. Pe de altă parte, aceste versete ne arată că cel rău va avea parte mai devreme sau mai târziu de pedeapsă.

sursa: https://comori.org/