"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 73-76"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Psalmul 73

Versetele 1-3

Acest psalm face parte din cea de-a treia carte a psalmilor. Marele subiect al acestei cărţi nu mai este rămăşiţa lui Iuda, aşa cum am văzut până acum în cele două cărţi tratate, ci poporul Israel format din cele douăsprezece seminţii. Primul verset este introductiv pentru înţelegerea întregii cărţi: „În adevăr, Dumnezeu este bun faţă de Israel.“ Dar psalmistul adaugă: „faţă de cei cu inima curată“. Aşa cum exista în Iuda o rămăşiţă, ea exista şi în Israel, fiind formată din oameni temători de Dumnezeu. Asaf, care a scris acest psalm, prezintă această rămăşiţă; în acelaşi timp, el vorbeşte ca reprezentant al acesteia.

Pe lângă această privire de ansamblu, aici găsim o învăţătură utilă pentru noi. Asaf a fost un om credincios; dar el a făcut o greşeală, care apare deseori şi la noi: a început să-i invidieze pe cei aroganţi, pe oamenii cărora le mergea bine din punct de vedere material. Care a fost starea interioară a lui Asaf, când a comparat poziţia sa cu bunăstarea acestor oameni? El însuşi ne dă răspunsul în versetele 21 şi 22.

Versetele 4-14

Aici vedem încercările unui om drept, a cărui credinţă a scăzut foarte mult. El s-a lăsat atras în observarea bunăstării celor fărădelege - o pierdere mare de timp şi o lucrare inutilă. Astfel, duşmanul l-a condus la o concluzie periculoasă: „În adevăr, în zadar mi-am curăţit inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie.“ Atât de departe poate ajunge un credincios, dacă nu se lasă învăţat de Dumnezeu. Ne gândim acum în mod deosebit la tinerii credincioşi. Cât de mare este pentru ei pericolul de a imita sau de a face la fel ca lumea multe lucruri, pentru a atinge un anumit scop, stabilit de ei înşişi!

Rămâne Dumnezeu indiferent faţă de o astfel de gândire? El ne iubeşte prea mult, ca să ne lase în voia noastră proprie. În acest psalm, El ne dă un exemplu despre educaţia Sa în favoarea unuia dintre ai Săi. Străduinţele Sale Se îndreaptă spre conducerea copilului Său în locaşul sfânt; numai acolo, copilul Său va învăţa să judece bine lucrurile, atât cu privire la sine, cât şi cu privire la cei răi.

Versetele 15-20

Versetele 14 şi 26 indică spre o încercare dureroasă. De ce l-a condus Dumnezeu pe acest om credincios, care „şi-a spălat mâinile în nevinovăţie“, pe un astfel de drum? Asaf a evitat răul şi a exercitat dreptatea; dar Dumnezeu a văzut în inima sa o rădăcină rea, care trebuia distrusă, şi anume invidia faţă de cei care aveau succes şi se îmbogăţeau.

Nu este suficient ca un credincios să fie în exterior pe un nivel moral înalt; Domnul doreşte ca şi inima noastră, viaţa noastră interioară să fie în concordanţă cu gândurile Sale. Pe acest teren, în viaţa lui Asaf era o lacună, iar Dumnezeu dorea să-l facă să cugete la acest lucru. Nu vedem aici dragostea, răbdarea şi harul lui Dumnezeu? El S-a străduit să alunge nemulţumirea din viaţa acestui om drept şi să-i dea în schimb adevărata fericire în inimă. Acest scop a putut fi atins numai când Asaf a intrat în locaşul sfânt al lui Dumnezeu. În acel loc sfânt, trebuia să i se deschidă ochii săi interiori.

Versetele 21-24

În gândurile lui Asaf a avut loc o schimbare decisivă. Invidia cu privire la cei aroganţi şi la cei răi a dispărut, pentru că în locaşul sfânt al lui Dumnezeu a primit lumină cu privire la viitorul acestor oameni.

Nu simţim deseori o lipsă cu privire la o judecare sănătoasă a lucrurilor şi a oamenilor? De unde vine această lipsă? Nu stăm în locaşul sfânt al lui Dumnezeu; cu alte cuvinte: nu ne preocupăm suficient cu Cuvântul Său şi neglijăm părtăşia cu Domnul - două lucruri care ne pot da lumină şi învăţătură divină.

Asaf a putut face o astfel de experienţă binecuvântată. Înainte, inima sa era amărâtă: „eram prost şi nu ştiam, eram ca o fiară înaintea Ta“. Aceste expresii dure descoperă o stare foarte nefericită. Dar după ce a fost în acel loc binecuvântat, a avut o privire clară asupra lucrurilor din jurul său. Să punem la inimă învăţătura aceasta!

Versetele 25-28

Transformarea pe care o găsim aici, ne îndreptăţeşte să întrebăm ce a putut produce o astfel de schimbare. Înainte, Asaf era nefericit şi nemulţumit, îi invidia pe cei aroganţi şi răi, iar acum toată indignarea dispăruse de la el. Mai mult decât atât, el spune: „Pe cine am eu în ceruri? Şi n-am avut plăcere pe pământ decât în Tine.“ Încercarea sa nu a încetat, pentru că el spune: „Carnea mea şi inima mea se topesc...“

Împrejurările sale exterioare nu s-au schimbat, dar el a descoperit ce este Dumnezeu pentru el, iar aceasta era ceea ce îi dădea pace, odihnă şi mulţumire. Ne amintim de textul din 1. Timotei 6:6 : „Dar evlavia cu mulţumire este mare câştig. Pentru că nimic n-am adus în lume şi nici nu putem lua ceva din ea.“ De când a intrat în locaşul sfânt al lui Dumnezeu, bunurile acestei lumi şi-au pierdut forţa de atracţie pentru Asaf. Acest om drept ne indică drumul spre mulţumire, şi ceea ce este mai important, spre adevărata bucurie în Domnul.

Dacă am compara acest psalm al lui Asaf cu Psamul 23 al lui David, găsim ca punct central un subiect comun, şi anume locaşul sfânt. Aceşti doi bărbaţi au cunoscut şi au apreciat acest loc, dar au venit pe căi diferite acolo. David a stat deja la începutul vieţii sale în locaşul sfânt al lui Dumnezeu. Înainte de a fi nevoit să se refugieze în pustiu, a cunoscut acest loc sfânt. În schimb, Asaf a trebuit să fie condus într-acolo, ceea ce rezultă clar din versetul 16. După ce a stat în locaşul sfânt al lui Dumnezeu, îl vedem pe Asaf la fel de fericit ca David; dar cât timp preţios a pierdut, când i-a invidiat pe cei aroganţi!

Nu este calea lui Asaf adeseori calea noastră? Domnul vede nemulţumirea noastră, iar pentru a ne elibera de aceasta, face să vină asupra noastră o încercare, pentru a-L cunoaşte mai bine pe El şi dragostea Sa. El doreşte să ne aducă acolo, încât să spunem: „Dar pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu.“

Psalmul 74

Versetele 1-11

Aici, Asaf este unealta în mâna lui Dumnezeu, pentru a exprima în cuvinte plângerea rămăşiţei lui Israel în timpul sfârşitului. Aici este vorba despre toţi oamenii fideli din întregul popor format din cele douăsprezece seminţii. Cu ocazia întoarcerii în ţara părinţilor înainte de ridicarea Împărăţiei de o mie de ani, Dumnezeu va face o deosebire între Iuda şi Beniamin (iudeii) şi cele zece seminţii. Primii doi sunt cei care s-au lepădat de Mesia; cele zece seminţii, care erau atunci în prizonierat, sunt nevinovate cu privire la această faptă groaznică. Dar ele nu vor scăpa de judecăţi, pentru că şi ele au nevoie de curăţire, înainte de a avea parte de binecuvântările Împărăţiei de o mie de ani. Necazul lor va fi însă diferit de cel al iudeilor, care L-au răstignit pe Mesia al lor. Conform cuvintelor lui Asaf din acest psalm, pedeapsa va consta în parte din faptul că templul, locul închinării, va fi distrus şi că Dumnezeu nu va mai putea locui ca odinioară în mijlocul poporului Său. Din punct de vedere istoric, distrugerea templului a avut loc deja sub Nebucadneţar (a se vedea 2. Cronici 36:17-21 ).

Versetele 12-23

Ierusalimul cu templul şi altarul erau pentru Israel imaginea prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul său. Cât de dureros trebuie să fie acum pentru cei fideli din popor, când văd că oraşul este călcat în picioare de duşmani, iar templul este numai o ruină! Nu mai există nici profeţi, care, ca odinioară, comunicau poporului Cuvântul lui Dumnezeu şi puteau da un răspuns la întrebarea: „Până când?“

Este uimitor să privim credinţa acestei rămăşiţe. În ciuda apăsării duşmanului şi deşi legătura cu cerul va fi întreruptă, aceşti oameni drepţi nu vor renunţa la încrederea lor. Ei vor ţine cu tărie la adevărul că Israel este un popor salvat din Egipt şi Îi vor aduce aminte lui Dumnezeu de minunile pe care le-a făcut El pentru ei. Ei vor ţine tare la promisiunile Sale şi vor trăi cu convingerea că El Se gândeşte la ei şi îi va conduce afară din întristarea lor. Interesul pentru locaşul sfânt şi încrederea în Dumnezeu, pe care o vestesc aceşti credincioşi aici, trebuie să ne impresioneze foarte mult.

Psalmul 75

Primul verset din acest psalm ne oferă un rezumat al gândurilor autorului psalmului, după ce a văzut căile lui Dumnezeu cu cei mândri. Chiar dacă aceşti oameni au succes în lume şi se înalţă, el vede în locaşul sfânt al lui Dumnezeu sfârşitul acestor oameni. Pentru el este important să poată savura părtăşia cu Dumnezeul său. În următoarele versete vedem pe de o parte pe Dumnezeul înălţat, Judecătorul pământului, iar pe de altă parte pe fiii oamenilor. Va veni timpul când El îi va judeca cu dreptate. În sfârşit va şedea pe scaunul de judecată un Judecător incoruptibil, iar niciunul nu va rezista, dacă nu L-a primit pe Isus ca Mântuitorul său personal. Înainte de a avea loc această judecată, tuturor oamenilor li se adresează atenţionarea Sa: „Am zis celor mândri: Nu vă îngâmfaţi! Şi celor răi: Nu ridicaţi cornul!“ În îndurarea Sa, Dumnezeu atenţionează până în ultima clipă, pentru că El doreşte „ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului“ (1. Timotei 2:4 ). Cât de mult dorim, ca toţi să recunoască acum cu cine au de-a face şi să se lase salvaţi cât timp mai este ziua harului!

Psalmul 76

Am amintit deja că a treia carte a Psalmilor nu mai are ca subiect exclusiv cele două seminţii Iuda şi Beniamin, ci întregul Israel: „Dumnezeu este cunoscut în Iuda, Numele Său este mare în Israel.“ Aici vedem în chip profetic poporul, unit în ţara sa, format din cele douăsprezece seminţii. Judecata asupra naţiunilor a fost executată (Apocalipsa 19:11-21 ) şi toţi cei întristaţi de pe pământ au fost salvaţi. Dumnezeu va locui din nou în mijlocul poporului Său: „cortul Său este în Salem, şi locuinţa Lui în Sion“.

Versetele 3-9 exprimă gândurile acelor întristaţi salvaţi; ei vor privi cu admiraţie la judecăţile lui Dumnezeu şi vor putea savura roada suferinţelor şi lipsurilor lor. În perioada în care marea masă a poporului îl va urma pe anticrist, ei vor fi dispreţuiţi de toţi şi nevoiţi să sufere necazuri mari. Dar vor putea să vadă că nu au ţinut în zadar în credincioşie la Mesia al lor. Putem face aici o comparaţie cu cei care trebuie să sufere astăzi datorită credinţei lor. În curând va veni clipa, în care vor vedea şi ei salvarea lui Dumnezeu.

sursa: https://comori.org/